Secolul XX - secolul copilului

Secolul XX - secolul copilului

Sfarsitul secolului al XIX-lea avea sa evidentieze, din punct de vedere pedagogic , cateva tendinte, considerate "primele semne ale unor schimbari ce urmau sa apara in educatie", dezvoltate intr-un capitol cu acelasi nume al unei lucrari de referinta in literatura romaneasca de gen (3, p. 19-32). In sinteza, acestea erau:

• aparitia " scolilor noi " se produce pe fondul a doua tendinte opuse: constituirea,

din punct de vedere organizatoric, a unei mari diversitati de sisteme nationale de invatamant si inregistrarea, concomitent, din punct de vedere didactic, a unei uniformitati, ca expresie a acceptarii si aplicarii teoriei herbartiene a instruirii. Reactia fata de sistemul intelectualist si autoritar prin excelenta va consta, initial, in aparitia si functionarea scolilor noi - scoli internat, iar ulterior, in constituirea curentului pedagogic educatia noua. Semnificativa pentru intelegerea specificului acestui tip de scoala este precizarea lui Ferriere, dupa care ea este" un internat familial stabilit la tara, unde experienta copilului serveste de baza educatiei intelectuale, prin folosirea adecvata a lucrarilor manuale, si educatiei morale, prin practicarea unui sistem de autonomie relativa a elevilor" (apud 2, p. 21). Scolile noi pledau pentru procedee didactice mai active, mai variate si interesante, care veneau in intampinarea curiozitatii si intereselor reale ale elevilor; acestia puteau apartine, initial, celor avuti, pentru ca ulterior sa se deschida si categoriilor sociale mai putin privilegiate. Prin intermediul lor se asigura un contact mai amplu al copiilor cu natura, pentru ca, dupa Lietz, de exemplu, doar astfel se pot dezvolta simturile, inteligenta, sentimentele si vointa. Acest contact urma sa faciliteze echilibrul muncii intelectuale cu cea fizica, dezvoltare integrala a personalitatii si relatii educative de tip familial. Dintre incercarile de acest tip se numara scoala de la Abbotsholme (Anglia), creata de Cecil Reddie in 1889, prima in ordine cronologica, cea de la Bedales, organizata de J., H., Badley in 1893 ca si cele din Germania, promovate de H. Lietz incepand cu 1896 si numite camine rurale de educatie sau Franta, 1899, prin E. Demolins, deschisa langa Paris, la Roches. Lui Demolins i se datoreaza, de altfel, folosirea pentru prima data a termenului de educatie noua, in titlul lucrarii sale "L education nouvelle" (1898);

• miscarea pentru educatia estetica se constituie dupa ce devine tot mai evident

caracterul unilateral si, prin aceasta incomplet, al perspectivei scolii traditionale asupra personalitatii umane, definite exclusiv ca fiinta rationala precum si asupra efortului educativ, inteles aproape exclusiv ca modelare a intelectului. In Anglia, Germania, Austria se constituie scoli de educatie estetica, avand ca scop fundamental promovarea artei, de la care se asteapta o mai mare patrundere in cunoasterea realitatii, sensibilizarea fiintei umane prin intermediul emotiei estetice, cu consecinte asupra profilului sau moral. In 1901 se creeaza Federatia Internationala pentru Educatia prin Arta. Intreaga efervescenta produsa de asemenea idei atragea atentia asupra unei dimensiuni umane neglijate de scoala si pedagogia secolului al XIX-lea: viata afectiva - si a unui gen de creatie proprie omului, cu o deosebita forta educativa - arta sub toate formele ei;

• educatia extrascolara devine obiectul de interes al pedagogilor pe masura ce

numarul copiilor cuprinsi in scoala se amplifica si apar, treptat, unele dintre limitele educatiei formale, incapacitatea acesteia de a asigura o dezvoltare completa personalitatii umane, mai ales pe dimensiunile morala, fizica si estetica. Insistand asupra instruirii, scoala il tinea pe elev departe de frumusetile naturii, subaprecia necesitatea dezvoltarii lui fizice si nu oferea posibilitati mai largi de a cultiva civismul.

In acest context, la inceputul secolului se constituie in Germania o adevarata miscare pentru educatia extrascolara care a debutat cu aparitia in 1901 a asociatiei tineretului scolar numita "Wandervogels" (Pasarile calatoare). Aceasta organiza excursii in natura, punand accentul pe cultivarea rezistentei fizice, a disciplinei, a dragostei pentru natura si cantec. Una dintre formele cele mai bine organizate ale educatiei extra scolare si care a cunoscut o reala expansiune in numeroase tari a fost scutismul (cercetasia, la noi), infiintat in 1908 de englezul Baden Powell. Conceput ca o cale de a-i asigura tanarului de la oras sansa de a se bucura de natura chiar in mijlocul acesteia, intemeietorul miscarii sustinea ideea ca ea reprezinta cadrul in care se poate incerca folosirea, in scopuri educative, a tendintei spre joc a adolescentilor. In acest mod ei se pot disciplina, isi dezvolta spiritul de observatie, capacitatea de rezistenta fizica, isi formeaza o serie de deprinderi (acordarea primului ajutor, igiena, comportament), isi cultiva patriotismul.Prin intreaga sa oferta, scutismul se constituia atat ca o critica dar, in acelasi timp, si ca o solutie fata de intelectualismul exagerat al scolii clasice;

• interpretarea secolului ce de abia incepea drept un "secol al copilului" porneste

de la sporirea interesului pentru cunoasterea copilului ca o conditie pentru educarea lui cu rezultatele asteptate. Spre deosebire de scoala traditionala, centrata pe educator, noile studii au in centrul lor copilul si vor culmina cu constituirea unei stiinte despre acesta - paidologia, stiinta care, chiar nerecunoscuta ulterior, isi continua si astazi investigatiile la punctul de intalnire al pedagogiei cu psihologia copilului.

Elementul care a marcat definitoriu intrarea intr-un nou ev din punct de vedere pedagogic este lucrarea "Secolul copilului", scrisa de Ellen Key aparuta, providential, in 1900 si precedata de cuvintele atat de actuale dupa o suta de ani: "Tuturor parintilor care au speranta sa poata forma un om nou in secolul care vine" (4). Rasunetul pe care l-a starnit in epoca nu se datoreaza atat noutatii ideilor, cat, mai ales, asiduitatii cu care autoarea incearca sa promoveze, concomitent cu aspra critica pe care o realizeaza la adresa scolii si pedagogilor traditionali, un nou sistem de educatie. Practic, propune reorganizarea invatamantului ca o "scoala noua", intemeiata pe patru pietre unghiulare (4, p.83):

o specializare prevazuta acolo unde se intalnesc aptitudini personale bine determinate;

concentrarea in jurul anumitor materii, in anumite epoci;

munca personala pe toata perioada scolara;

contacte cu realitatea in timpul tuturor studiilor scolare

Se poate constata caracterul surprinzator de novator al conceptiei sale, chiar si pentru vremea noastra. Cu toate acestea, lucrarea penetreaza memoria istoriei prin virulenta cu care autoarea s-a raportat la sistemul scolar institutionalizat. In capitolul intitulat "Educatia", Eleen Key formuleaza cateva idei cu rol de principii pentru gandirea pedagogica ce incepea sa inmugureasca:

" Crima pedagogica curenta este aceea de a reprima natura proprie a copilului, de a nu-l lasa in voia lui (4, p.48) si de a-i suprapune natura adultului" (4, p.47);

"A deveni tu insuti copil este prima conditie pentru a creste copii" (4, p. 48);

"In raporturile stranse dintre copii si parinti aproape intotdeauna lipseste cea mai profunda trasatura caracteristica a dragostei, adica intelegerea" (4, p.49);

"Singurul si adevaratul punct de plecare in educatia copilului, din care vrem sa facem o fiinta sociala, este de a-l trata ca atare, otelindu-i in acelasi timp curajul de a deveni o fiinta individuala" (4, p.52);

"Atata timp cat tatal si mama nu-si vor pleca fruntea in tarana, in fata maretiei copilului; atat timp cat nu vor intelege ca vorba "copil" nu este decat o alta expresie pentru ideea de "majestate"; atat timp cat nu vor simti ca in bratele lor doarme viitorul insusi, sub infatisarea copilului, ca la picioarele lor se joaca istoria, nu-si vor da seama ca au tot atat de putin dreptul si puterea de a dicta legi acestei fiinte pe cat n-au puterea si nici dreptul de a impune legi in mersul astrilor" (4, p. 72);

"Trebuie sa-l invatam pe copil cat mai curand posibil ce inseamna libertatea si primejdiile alegerii personale, dreptul si responsabilitatea vointei personale" (4, p.91)

Dintre cele mai clare neajunsuri evidentiate de autoare, retinem: tendinta de inabusire a naturii copilului; formarea unor oameni care aspirau mai mult sa semene intre ei decat sa se diferentieze, apti, mai degraba de pastrare si conservare decat de schimbare si inovare; caracterul hiperautoritar al educatiei care urmarea o socializare excesiva, prin intermediul dirijismului exagerat. Fata de acest neajuns al scolii traditionale, Key propune ca activitatea educatorului sa fie una de organizare a mediului pentru a permite manifestarea libera a copilului, de ocrotire a acestuia fata de posibilele contacte daunatoare.Astfel, interventia educatorului nu va mai fi o sursa de deformare a naturii acestuia. "Majestatea" sa copilul nu trebuie inteles altfel decat ca o fiinta libera, care vrea sa actioneze conform propriei sale naturi, in afara oricaror constrangeri. Datorita unor idei de asemenea factura, E. Key este considerata unul din reprezentantii educatiei libere, alaturi de Lev Tolstoi. Pledand pentru respectarea individualitatii copilului, pedagogul suedez apreciaza la modul superlativ rolul familiei care ar trebui sa-l formeze pe tanar pana la 15 ani, cand acesta ar incepe sa frecventeze scoala :"Primul meu vis este ca gradinita de copii si scoala primara sa fie peste tot inlocuite prin educatia facuta in familie" (4, p.89).

Scoala viitorului ocupa un loc foarte important in analiza realizata de E. Key. Ea va fi, dupa autoarea citata, o scoala pentru toti, va continua educatia tuturor, dar dupa un plan special destinat fiecarui individ. Efortul dascalului va fi unul organizatoric, el preocupandu-se de asigurarea conditiilor unui invatamant activ, in care observatia personala a elevilor este obligatorie si ea nu se substituie conferintelor si observatiilor profesorului. Autoarea va insista pe necesitatea ca elevul sa fie ajutat sa-si constituie propriul sau stil de munca intelectuala intr-o maniera autentic euristica "munca sa importanta va fi sa invete elevul sa-si faca propriile sale observatii, sa-si faca singur temele, sa gaseasca el singur mijloacele de a folosi cartile, dictionarele, hartile, sa invinga singur dificultatile intalnite si sa obtina astfel singura recompensa morala a eforturilor sale: o intelegere mai mare, o forta cucerita!" (4, p.96).

Manualele vor avea un continut dinamic si antrenant si este rostul scolii de a pune la dispozitia elevilor volumele originale, pentru ca operele sa poata fi cunoscute in mod direct si complet. Pledoaria autoarei pentru biblioteca si rostul ei am putea-o numi astazi " inapoi la lectura adevarata". "Biblioteca va fi sala de studiu cea mai mare, cea mai frumoasa, cea mai importanta, iar imprumutarea cartilor va forma partea esentiala a activitatii didactice" (idem)

In scoala viitorului sunt foarte importante sentimentul frumosului si activitatile practice.Educatia estetica se va realiza intr-un mod difuz, indirect prin arhitectura si decoratia scolii, prin operele de arta ce o vor impodobi si care vor crea posibilitatea admirarii lor in libertate si liniste. Cadrul scolar trebuie, in mod fericit, sa se completeze cu o gradina, cu spatiu de dans si pentru jocurile cu adevarat libere, pentru miscare si educatie fizica. Nu va exista nici o sala de clasa ci sali prevazute cu un material complet pentru tratarea unor teme diferite ca si spatii amenajate pentru munca personala a fiecaruia. Vizitarea muzeelor va completa aceasta modalitate de invatare.

Disciplinele ce se vor studia trebuie sa fie in acord cu varsta copiilor. Scoala se va limita la a le prezenta, dar nu le va impune nimanui. Se vor parcurge stiintele naturale, matematica, istoria, geografia (cele patru materii principale, care nu trebuie niciodata predate in acelasi timp), limba materna, o limba straina, muzica, desenul. Organizarea parcurgerii lor se va corela cu anotimpurile (de exemplu, matematica se va preda iarna pentru ca se potriveste cu aerul rece si pur al acestui anotimp).

O asemenea organizare a studiilor nu este prevazuta cu verificari si examene. "In scoala visata de mine nu se va elibera nici un certificat, nu se va da nici o recompensa, nici un examen la sfarsitul studiilor" (4, p.96). Pentru ca intre finalitatile la care se raporteaza autoarea sunt de alta natura. Esential este ca elevii sa-si formeze obisnuinta liberei alegeri, a liberului arbitru. Se creeaza conditiile ca tinerii si familiile lor sa se debaraseze de teama profunda de "a nu parveni la ceva" pentru ca adevaratul criteriu propus de Key in aprecierea oamenilor nu sunt vorbele, nici faptele ci felul insusi de a fi (se poate constata cu usurinta interioritatea criteriului, imposibilitatea de a evidentia vizibil altfel decat tot prin comportament acest parametru).In final, rostul educatiei este asigurareabazei necesare realizarii educatiei permanente, idee valoroasa atunci ca si acum. "Scoala nu poate fi si nu trebuie sa fie decat o pregatire pentru ca tineretul sa continue singur, tot timpul vietii, opera de instruire inceputa" (4, p.102)

Intuind o serie de aspecte legate de activizarea invatamantului si de educatia permanenta, E.Key exagereaza in directia unei pedagogii de tip nondirectiv, care diminueaza nepermis rolul educatorului la o varsta la care elevii nu pot prelua pe cont propriu efortul formarii.