Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » didactica pedagogie
Softul Educational - mijloc eficient de realizare a unui invatamant formativ

Softul Educational - mijloc eficient de realizare a unui invatamant formativ


Softul Educational - mijloc eficient de realizare a unui invatamant formativ

Lucrarea 'Softul educational - mijloc eficient de realizare a unui invatamant formativ ' este structurata in trei parti: in prima parte se face o referire la programul "Sistemul de Educatie Informatizat" demarat de MEC si o prezentare a obiectivelor urmarite; in a doua parte este definit softul educational concretizat prin perspectiva unei noi tehnologii de instruire, prin parcurgerea caruia s-ar produce la elev invatarea, adica atingerea unor obiective specifice, prestabilite si a eficientei folosirii acestora in predarea lectiilor; in partea a treia sunt prezentate soft-urile educationale:

☺ "Adjectivul', fiind o aplicatie practica de consolidare a cunostintelor;

☺ "Asezarea Romaniei", fiind o aplicatie practica de dobandire de noi cunostinte.

Vedeta acestui inceput de secol, softul educational este un domeniu in plina expansiune care produce mutatii nu numai in instruire dar devine si un produs comercial pe cale sa isi defineasca propria piata - extinsa mult dincolo de granitele scolii.



Pornind de la conceptul ca formarea resurselor umane pregatite pentru noua economie de piata reprezinta o investitie pe termen lung ale carei costuri se vor amortiza prin calitatea si nivelul de competente al tinerei generatii, MEC a demarat programul Sistem de Educatie Informatizat - SEI. Aceasta strategie urmeaza sa fie transpusa in practica printr-un ansamblu de proiecte:

  • Introducerea sistemului de educatie asistata de calculator in invatamantul preuniversitar
  • Dezvoltarea de soft educational pentru invatamantul preuniversitar
  • Introducerea managementului asistat de calculator (programul SMART)
  • Dezvoltarea de produse software pentru evidenta computerizata a elevilor si cadrelor didactice
  • Formarea de resurse umane in invatamantul preuniversitar
  • Introducerea manualelor electronice in invatamantul preuniversitar

Centralizat, obiectivele acestor proiecte vizeaza:

  • dezvoltarea deprinderilor de invatare si de gandire analitica ale elevilor
  • initierea unei piete a softului educational
  • administrarea sistemului de invatamant prin mijloace electronice
  • schimbul facil si rapid de informatii
  • formarea profesorilor
  • dezvoltarea educatiei continue si a educatiei permanente
  • dezvoltarea formelor alternative de educatie
  • dezvoltarea educatiei la distanta

Prin 'soft educational' denumim un program proiectat in raport cu o serie de coordonate pedagogice (obiective comportamentale, continut specific) si tehnice (asigurarea interactiunii individualizate, a feedbackului secvential si a evaluarii formative); in sens larg, prin soft educational se intelege orice program proiectat pentru a fi utilizat in instruire/invatare.

Aparitia computerelor personale in anii 1980 a descoperit in sfera educatiei posibilitati didactice noi. Aceasta este accesibilitatea computerelor, simplificarea comunicarii computerizate si aparitia programelor grafice contemporane. Folosirea ilustratiilor grafice in sistemele computerizate de instruire permite marirea vitezei transmiterii informatiei catre elevi si ridicarea nivelului de insusire a acesteia, ceea ce dezvolta intuitia si imaginatia elevului.

Integrarea in procesul de invatamant a achizitiilor din domeniul tehnologiei informationale, in paralel cu cele din sfera psihologiei cognitive, a deschis perspectiva unei noi tehnologii de instruire, cunoscuta sub numele de instruire asistata pe calculator, prescurtat IAC.

Instruirea programata si instruirea asistata pe calculator constituie la ora actuala una din principalele preocupari ale dascalilor. Metodele de tip algoritmic constituie un ansamblu de principii si mijloace pedagogice promovate de dezvoltare a ciberneticii, a logicii matematice, a mijloacelor tehnice moderne. Esenta acestor doua tipuri de instruiri consta in distribuirea materialului de studiu in unitati sau ,,cuante de informatii' care sa poata fi asimilate dintr-o data, punand in fata elevului probleme si cerandu-i o activitate indreptata spre rezolvarea lor.

In invatamantul romanesc, informatizarea a devenit o strategie nationala. Calculatorul a devenit un mijloc de invatamant tot mai solicitat, utilizat in diverse tipuri de lectii si in diferite momente. Elevii, ca si cadrele didactice, trebuie sa inteleaga ca acest calculator a devenit un instrument de lucru absolut necesar, prin care isi pot valorifica superior capacitatea de munca si creativitatea si sa isi reduca timpul de munca. Procesul de instruire trebuie regandit. Cadrele didactice trebuie sa invete sa gandeasca altfel, sa formuleze astfel problemele, nemaipunand accentul pe activitatile intelectuale de rutina. Educatia va trebui gandita in raport cu noile posibilitati tehnice pe de o parte si in functie de cerintele societatii actuale. Utilizarea calculatoarelor va conduce la depistarea calitatilor unice la om.

Informatizarea invatamantului reprezinta orizontul zilei de astazi

Daca primele realizari in domeniul asistarii de calculator se concentrau mai mult pe invatarea prin verificarea cunostintelor, ulterior au inceput sa apara softuri complexe, care incurajeaza constructia activa a cunostintelor, asigura contexte semnificative pentru invatare, promoveaza reflexia, elibereaza elevul de multe activitati de rutina si stimuleaza activitatea intelectuala asemanatoare celei depuse in procesul muncii. Toate aceste elemente modifica aria activitatilor profesorului atat cantitativ, cat si calitativ.

Calculatorul poate fi un auxiliar al profesorului si un ,,meditator' pentru elev.

Intrucat probabil ca in momentul de fata ar fi greu de gasit un domeniu subsumat invatamantului in care activitatile rutiniere sa nu poata fi preluate de computer - incepand cu cele mai simple lucrari de birotica si de mentinere la zi a bancilor de date privind fluxurile scolare si terminand cu consilierea profesionala asistata - peste tot vom intalni softuri specializate care isi propun sa ne amplifice puterea de a acumula, stoca si prelucra informatia, precum si de a lua decizii pe baza procesarii rapide a acestei informatii. In multe dintre aceste activitati soft-urile utilizate nu au fost proiectate special pentru domeniul invatamantului, ci pentru a rezolva o problema specifica, indiferent de domeniul social in care se utilizeaza. Acestea sunt asa/numitele soft-uri utilitare (de exemplu: editoarele de texte, bazele de date, tabelele matematice).

Deoarece zona instruirii/invatarii reprezinta un evantai problematic variat, si soft-urile educationale vor fi foarte diferite, reprezentand un evantai extrem de larg. Desigur ca ponderea cea mai mare este cea a softului proiectat pentru instruire, dar implicarea noilor tehnologii informatice si comunicationale a permis o multitudine de abordari, incat astazi chiar instruirea asistata de computer capata o coloratura de concept 'clasic' atunci cand apare impreuna cu alte concepte ale zonei de intersectie 'invatamant - computer'.

BIBLIOGRAFIE

Cerghit Ioan, "Proiectarea lectiei", in Perfectionarea lectiei in scoala moderna, E.D.P., Bucuresti 1983;

Mircea Bertea, "Invatarea activa si transdisciplinaritatea", Ed. Promedia Plus, Cluj Napoca, 2003;

Miron Ionescu, Ion Radu, "Didactica moderna", Cluj Napoca, 1995;

Vasile Molan, Marcela Penes, Limba romana - Manual pentru clasa a IV-a,   Ed. Aramis, 2000;

Marcela Penes, Ioan Sortan, Geografia Romaniei - Manual clasa a IV-a,

Ed. Aramis, 2001;

https://www.edu.ro

https://www.didactica.ro





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.