INGRIJIREA SI INTRETINEREA CAINELUI

INGRIJIREA SI INTRETINEREA CAINELUI

1.1. IGIENA SI TOALETAREA CAINELUI

Dupa cum este cunoscut, cainele este un animal putin pretentios, care se poate adapta la o paleta larga de conditii, fapt confirmat de raspandirea speciei in toate zonele si regiunile lumii.

Asemanator omului, cainele intra in contact cu o multitudine de factori din mediul inconjurator, care obliga stapanul sa acorde acestuia, pe langa hranire si miscare, o mare atentie masurilor de intretinere a curateniei, bunei functionari a pielii si parului, labelor, organelor pentru vaz si auz, etc.

Vezi si: Cum recunoastem un caine bolnav?

Cainilor, pe langa faptul ca nu le pasa daca se murdaresc si, in general, nu evita locurile insalubre, au chiar o atractie spre astfel de zone si foarte greu pot fi opriti si dezvatati datorita caracterului lor voluntar.

Un caine care nu este supus unei toaletari zilnice reprezinta un rezervor de praf si impuritati ce exista in preajma omului. In plus, parul si praful ce ramane in urma cainelui constituie si o sursa de imbolnavire pentru om. Din acest motiv, zilnic trebuie alocat timp pentru ingrijirea si igienizare cainelui si a adapostului acestuia.

Igiena corporala are o deosebita importanta pentru toti cainii si, in special, pentru cei cu o pilozitate bogata. Toaletarea cainelui stimuleaza functionalitatea pielii si, indirect, toate functiile interioare, reprezentand totodata si un mijloc eficient de a preveni afectiunile cutanate, parazitare si iritabile ale pielii, cauzate de diferiti factori externi.

Igiena corporala presupune un examen sumar al corpului, pentru a depista la timp eventualele zgarieturi sau rani, prezenta unor paraziti, a unor corpuri straine, urmata de o periere si pieptanare mai mult sau mai putin intense.

La intervale scurte de timp, este recomandabil sa se examineze si starea danturii, a unghiilor, ochilor si urechilor, iar la rasele cu urechi lungi, pandante (ce atarna), aceasta operatie trebuie sa constituie o obligatie permanenta.

Dupa intoarcerea din misiuni desfasurate pe vreme ploioasa, cainele va fi supus unei intretineri ce consta intre altele in spalarea partilor murdare si apoi stergerea cu ajutorul unui prosop. Se va face de asemenea o verificare a spatiilor interdigitale, a unghiilor, pernitelor, pentru a indeparta eventualele corpuri straine, reprezentate de pietricele, scaieti, cioburi de sticla, componente vegetale de plante cu toxicitate ridicata, vopsea, bitum, patrunse la acest nivel.

Masurile de ingrijire igienica a cainelui de serviciu sunt reprezentate de: pansaj, baie, tundere, intretinerea urechilor, ochilor, danturii si unghiilor.

1.1.1. Pansajul cainelui

Prin pansaj, se intelege curatirea pielii si parului de praf si alte impuritati ce se depun in timpul lucrului pe corpul animalului.

Cainele nepansat are o mancarime continua a pielii, datorita particulelor de praf amestecate cu secretiile pielii care, fiind invadate de diversi microbi, se descompun, dand nastere la produsi ce irita pielea, obligand cainele la scarpinat.

Pansajul cuprinde periatul si pieptanatul.

A. Periatul

Este operatiunea ce se executa zilnic in vederea indepartarii prafului, a firelor de par moarte, a celulelor descuamate ale pielii, impiedicand totodata incalcirea parului.

Sunt folosite perii din par natural des, cu o lungime de 1,5 cm, dand aspectul unei tesale, cu parul mai dur sau mai moale, in functie de grosimea blanii si desimea parului cainelui.

In prezent, sunt utilizate mai frecvent perii cu dinti de otel sau plastic, special curbati si cu flexibilitate ridicata, montati pe o placa de plastic, folositi cu succes la rasele Setter, Cocker, etc.

Periatul se face (cu exceptia a cateva rase de companie) intotdeauna in sensul cresterii parului, cu o atentie deosebita in regiunea urechilor, organelor genitale si incheieturilor. Periatul incepe de la nivelul capului, urmat de gat, regiunea spinarii, pieptul, regiunile declive ale corpului, abdomenul si la urma membrele. Este recomandabil ca, dupa incheierea periatului, sa se execute un usor masaj corporal, fie cu ajutorul unei manusi destinate acestui scop, fie cu ajutorul mainii, pentru activizarea circulatiei periferice, a tonusului muscular si a functionalitatii pielii.

Pentru cainii cu parul lung, periatul este mai dificil si este precedat de o descalcire a parului impaslit.

B. Pieptanatul (patologia la caine)

Este de asemenea o masura de intretinere a igienei obligatorie, indeosebi pentru rasele cu par mediu si lung si se executa cu ajutorul unor piepteni confectionati din diferite materiale (metal, os, plastic). Pieptenele trebuie sa fie suficient de solid, cu dintii lungi si rari, rotunjiti, a caror lungime sa fie de cca. 5 cm.

Pieptanatul incepe asemanator periatului de la cap, partile superioare ale corpului, cele inferioare si, in final, membrele si coada.

Daca pieptanatul nu se executa zilnic, exista posibilitatea ca parul sa se incalceasca, ceea ce, pe langa aspectul inestetic, impiedica pielea sa-si exercite functiile in mod corespunzator.

La cainii cu parul lung, trebuie pieptanate in special pieptul si franjurii de la membre.

Atat pentru pieptanat, cat si pentru periat, se folosesc ustensile special destinate unor asemenea operatiuni, individuale, netransmisibile altor indivizi.

Perioada mai dificila in intretinerea cainelui din punct de vedere al perierii si pieptanarii este primavara si toamna, cand, in general, naparleste.

1.1.2. Ingrijirea ochilor

Ochii vor fi curatati zilnic, dimineata, de secretiile adunate la comisura pleoapelor, cu ajutorul unor carpe curate si moi, inmuiate in apa calduta. Daca ochii prezinta o secretie purulenta in fiecare dimineata, se va apela la un consult de specialitate.

1.1.3. Ingrijirea urechilor

Se impune acordarea unei mari atentii zonei urechii medii si externe, expuse de multe ori unor traumatisme. Curatirea acestora se va face cu ajutorul unei carpe moi si uscate, iar cerumenul secretat in exces se va indeparta cu un tampon de vata inmuiat in alcool. Neglijarea acestei operatii poate duce la formarea dopurilor de ceara, cu efecte negative asupra urechilor si a cainelui in general. Se vor evita solutiile care produc dureri sau iritatii, cum sunt cele pe baza de eter.

In situatiile in care la nivelul urechii patrund accidental corpuri straine, este bine sa se apeleze la un specialist, pentru a evita unele accidente datorate lipsei de cunostinte medicale si a utilizarii unor ustensile neadecvate.

Cockerii, Springerii si alte rase cu urechi lungi vor trebui sa fie protejate de murdarirea urechilor cand se alimenteaza sau beau apa. In acest sens, se vor obisnui de mici sa manance cu urechile prinse.

1.1.4. Ingrijirea danturii

Este obligatoriu lunar un examen al dintilor. Dupa varsta de 4 ani, se depune un tartru dentar si acesta va fi inlaturat numai de medicul veterinar. Corpurile straine, bucatile de lemn, oasele ce raman intre dinti (gingie) trebuie si ele extrase de urgenta.

Ingrijirea dintilor se face usor daca se administreaza morcovi, paine uscata si oase, care ajuta la curatirea si intretinerea acestora.

La cainii mai in varsta se poate intalni destul de frecvent prezenta unor infenctii ale dintilor si o degajare de miors neplacut al gurii. In acest caz, este necesar un consult efectuat la un specialist si eventual interventia chirurgicala ce se impune, de obicei, extractia dintelui.

1.1.5. Ingrijirea unghiilor

Este de asemenea o operatiune obligatorie, care trebuie sa fie permanent in atentia stapanului cainelui.

La cainii intretinuti in spatii ce le permit sa faca multa miscare, unghiile se mentin la o lungime relativ constanta. Daca tocirea nu este suficienta, se procedeaza la scurtarea lor, in caz contrar, deranjeaza cainele la mers. Controlul unghiilor se face la interval de 4 luni, iar scurtarea lor se face cu ajutorul unui cleste special.

Se va acorda o atentie deosebita modului de scurtare a unghiilor, deoarece la acest nivel, vascularizatia este foarte pronuntata si se pot produce hemoragii (Fig. 1).

La unele rase, se practica amputarea pintenilor simpli sau dubli, de obicei in primele doua saptamani de viata, pentru ca animalele sa nu sufere prea mult.

1.1.6. Imbaierea

Imbaierea frecventa (in general, minimum la un interval de doua luni) nu este recomandabila pentru sanatatea pielii si a parului, mai ales daca se foloseste un sapun (sampon) tare, cu toate ca astazi, baia nu mai prezinta o problema, deoarece exista o gama foarte diversificata de sampoane speciale pentru caini, cu rol in reglarea glandelor sebacee. Baia se face in special cu diferite ocazii cauzate de situatii neprevazute (murdarirea cu noroi, intrarea in zone cu praf, funingine, plasa de paianjeni, var, calatorii, etc.).

Cand i se face baie, apa trebuie sa ajunga doar pana la abdomenul cainelui si sa aiba cca. 35 C, ferind in acelasi timp ochii, nasul si urechile. Pe fundul vasului in care se face imbaierea, se obisnuieste sa se puna un prosop sau o carpa, pentru ca animalul sa nu alunece. Spalarea incepe de la gat, impiedicand astfel trecerea unor paraziti de pe corp pe cap. In acest sens, se bace o bariera de clabuc pe gat care se lasa acolo pana se spala corpul.

Dupa samponare, se freaca blana si apoi se clateste bine de cel putin doua ori (cu dusul). Dupa ce cainele s-a scuturat de apa, se sterge cu un prosop, dupa baie cainele fiind necesar sa ramana 1-2 ore intr-o incapere calda care sa nu fie expusa la curenti de aer. Odata incheiata uscarea, se trece la perierea parului.

Cateilor sub trei luni si femelelor dupa a doua luna de gestatie nu li se face baie generala. La rasele cu par lung, inainte de imbaiere, li se va peria parul, pentru a scoate praful si eventualele corpuri straine din blana. La cainii cu parul scurt, baia se va face mai rar, deoarece perierea si stergerea cu ajutorul unei carpe ude este chiar mai folositoare decat baia.

Baia nu trebuie confundata cu dusurile usoare facute vara, cu scaldatul in lac sau rau. In aceste situatii, dupa scaldat, cainele se tine la soare pana la completa uscare.

1.1.7. Tunsul

Aceasta operatiune este mult controversata in randul specialistilor si, nu de putine ori, s-a demonstrat stiintific inoportunitatea tunsului, cu exceptia cazurilor de forta majora (eczeme generalizate, scabie, etc.). Cei care sunt impotriva tunsului argumenteaza protectia pe care o confera parul prin stratul de aer dintre acesta si piele, care protejeaza animalul de factorii externi ai mediului inconjurator. Altii sunt adeptii tunsului, invocand o accentuare a tipului rasei, respectarea unor traditii, imbunatatirea esteticului, o mai buna deparazitare, etc.

Parul dintre degete trebuie taiat iarna, pentru ca sa nu se lipeasca de el zapada care se aduna intre pernite.

Sunt putine rasele in al caror standard este prevazuta tunsoarea, majoritatea necesitand doar aranjarea, ajustarea, scurtarea si corectarea imbracamintii piloase sau numai perierea si pieptanarea acesteia.

Operatiunea de tuns este deseori asociata cu cea de trimare, care inseamna cu totul altceva si anume, aranjarea productiei piloase prin rarire, scurtare, potrivire sau ajustare. Trimajul este o operatiune obligatorie de toaletare a cainilor sarmosi (Fox-Terrier, Schnauzer, etc.), in vedrea eliminarii firelor de par moarte si pentru a evidentia sprancenele, barba, "ciocul" sau "pantalonii" individului. Cu toate ca poate fi invatat relativ usor, trimajul trebuie efectuate de catre un specialist, deoarece necesita instrumente specifice.

1.2. ADAPOSTIREA CAINELUI

Desi, in general, cainele este un animal rezistent la intemperii, totusi el trebuie sa fie adapostit de gerurile prea mari, de vant, umiditate crescuta, etc.

Intretinerea ideala a cainelui este intr-un padoc, amplasat de obicei mai retras (nu langa caile de acces), ce ii ofera liniste si conditii de odihna optime. Adapostul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii referitoare la amplasare, orientare, constructie, aerisire, luminozitate, dimensiuni.

De regula, adapostul se instaleaza pe un teren uscat, mai ridicat fata de nivelul solului, orientat spre sud, la o distanta semnificativa fata de depozitele de carburanti, garaje, WC-uri, gunoi, etc.

Trebuie sa permita o buna aerare fara a permite, totusi, formarea curentilor puternici de aer, o buna luminozitate, de dimensiuni ce permit o cazare confortabila a animalului.

Adapostul este format din boxa individuala, cu padoc si cusca, in unele situatii, existand posibilitatea amplasarii custilor fara boxa.

1.2.1. Boxa individuala cu padoc

Amplasarea adapostului cainelui se va face intotdeauna cu spatele pe directia vanturilor dominante.

Este un adapost fix, construit din zid, cu lungimea de 130-150 cm, latimea de 180-200 cm, cu suprafata de aproxomativ 3 m², care asigura fiecarui individ un spatiu bine delimitat si independent.

Podeaua este confectionata din caramida, asfalt sau betonata, iar acoperisul este construit in panta din material impermeabil cu scurgerea dinspre fata in spate.

Peretele dinspre nord va fi prevazut cu o usa cu deschiderea inspre afara.

In fata boxei se amenajaza padocul lung de 200 cm si lat de 180-200 cm, imprejmuit cu plasa de sarma zincata, inalta de 180-200 cm si betonat, asfaltat sau pavat cu asfalt ori pietris (Fig. 2).

In conditiile in care trebuie adapostiti mai multi caini, se va adopta varianta bateriei de boxe, cu compartimente separate pentru fiecare exemplar. Intre doua padocuri alaturate, plasa de sarma va fi acoperita pana la inaltimea de aproximativ 70 cm cu tabla sau alt material rezistent, pentru a preveni ranirile provocate de disputele dintre vecini.

Vasele destinate hranirii si adaparii se vor amplasa fix la o anumita distanta de sol, pentru a preveni rasturnarea acestora.

In interiorul boxei se amplaseaza cusca individuala.

1.2.2. Cusca

Este adapostul individual al cainelui, construit din lemn, plastic, fibra de sticla sau alte materiale, cu peretii rezistenti si bine fixati, cu o suprafata care sa permita intoarcerea cainelui in interiorul ei.

Cusca trebuie sa fie amplasta la o distanta de 5-10 cm de sol (se evita astfel pierderile de caldura si umezirea suplimentara a podelei custii), bine izolata de intemperii si cu deschiderea la exterior nu prea mare, pentru a mentine o temperatura corespunzatoare, indeosebi in sezonul rece. Pe cat posibil, construirea custilor se va face cu pereti dubli, iar intre ei, se va introduce un material izolant, care va mentine mai bine o temperatura relativ constanta.

Acoperisul adapostului este construit in panta si este, de obicei, detasabil, pentru a permite curatarea spatiului interior si este acoperit cu un material impermeabil (in cazul custilor amplasate in interiorul boxei, acoperisul acestora poate sa fie drept).

Dimensiunile custilor variaza dupa talia animalelor, considerent pentru care este hazardanta o recomandare generala, dar se va avea in vedere ca animalul sa poata intra usor si sa aiba suficient spatiu pentru odihna. In functie de talie, la construirea custilor se pot utiliza, orientativ, urmatoarele dimensiuni, folosite in tara si strainatate (Tab. 1):

Tabelul 1

Dimensiuni cusca in functie de talia cainelui

Astfel, pentru un caine din rasa Ciobanesc german dimensiunile unei custi ar trebui sa fie aproximativ urmatoarele: lungime 110 cm, latime 85 cm, inaltime la coama 95 cm, inaltime la acoperis 75 cm, deschidere la intrare 55/40 cm (Fig. 3).

In interior, cusca este prevazuta cu un pat de rumegus, paie tocate sau fan, frunze de feriga sau nuc (frunzele acestor plante contin substante chimice ce impiedica raspandirea parazitilor externi). Importanta asternutului este relevanta prin asigurarea unui confort optim si prin faptul ca protejeaza membrele de asa-zisele bataturi la coate, ce se produc ca urmare a contactului intre organismul animalului si pardoseala.

Pentru a evita roaderea peretilor custii, care apare la unii caini adulti ca urmare a plictiselii, se recomanda sa i se puna la dispozitie animalului un os mare de bovine, o jucarie speciala din piele bruta, etc.

Zilnic, se curata si se ridica murdaria, praful si paiele tocate. Asternutul cainelui se schimba complet o data la sapte zile, iar paiele scoase se ard. Aceste operatiuni sunt obligatorii si necesare pentru a elimina praful si resturile de asternut ce constituie focare de infectii parazitare pentru caine.

Saptamanal, adapostul se spala cu apa clocotita, iar lunar, se executa dezinfectia si deparazitarea generala.

Dezinfectia este una din cele mai importante masuri de igiena care se iau in actiunea de prevenire si combatere a bolilor contagioase si parazitare. Se executa in mai multe etape:

     curatenia mecanica, prin care se indeparteaza resturile de paie, balegar, urina, praf;

     curatenia sanitara, care consta in spalarea cu apa a adapostului;

     dezinfectia propriu-zisa, care consta in aplicarea unei substante dezinfectante pe suprafetele pregatite in prealabil (solutie de soda caustica, clorura de var, var stins).

1.3. REGULI DE IGIENA PERSONALA SI COLECTIVA

Pe timpul lucrului cu cainele de serviciu, trebuie respectate o serie de reguli de igiena personala si colectiva pentru a preveni transmiterea diverselor boli de la caine la om, asa-numitele zoonoze (turbarea, leptospiroza, toxoplasmoza, etc.).

Pe timpul cat desfasoara activitati cu cainele de serviciu, este necesar ca stapanul acestuia sa respecte o serie de reguli. Astfel, in timpul lucrului cu cainele este interzis sa fumeze, sa manance, sa duca mana la gura, nas, ochi, etc.

De asemenea, este obligatorie purtarea echipamentului de protectie, tinuta de dresaj tinandu-se intr-un loc separat de celelalte haine, fiind imbracata numai in timpul lucrului; aceasta trebuie sa fie intretinuta curata prin spalarea saptamanala. Dupa terminarea lucrului cu animalul este obligatorie spalarea pe maini cu apa si sapun.