PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENTEAZA MANAGEMENTUL FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

Principalii factori care influenteaza managementul faunei de interes cinegetic

Scopul managementului cinegetic este acela de a conserva si reface populatiile faunei de interes cinegetic, ca si realizarea unui surplus de efectiv ce poate fi valorificat prin vanatoarea sportiva. Aceasta depinde de echilibrul dintre capacitatea de inmultire a fiecarei specii si conditiile in care traieste. Cu cat aceste conditii sunt mai favorabile, cu atat fiecare specie se apropie de maximul cresterii sale numerice. Iata deci ca raportul dintre potentialul de inmultire minus rezistenta mediului reprezinta un lucru important: productivitatea. Astfel, vedem ca aceasta depinde de o serie de factori care, dupa A. Leopold se pot grupa in:

a.            factori de mortalitate

b.            factori de bunastare (prosperitate)

c.            factori speciali

d.            influente ale mediului si ale activitatilor antropogene

Apreciem ca in locul acestor "influente" va trebui sa mai introducem doua grupe de factori:

e.            factori de mediu

f.     factori antropogeni,

aceasta deoarece, la ora actuala cunostintele despre aceste ultime doua grupe de factori demonstreaza ca pot influenta hotarator atat factorii de mortalitate (am adauga aici si capacitatea de reproductie), cat si factorii de bunastare.

a.            Factorii de reproductie si mortalitate. Aici sunt inclusi: varsta minima si maxima de reproductie, marimea si numarul fatarilor (pontelor), mortalitatile datorate vanatorii, braconajului, pradatoarelor, foamei, bolilor, accidentelor.

b.           Factorii de bunastare. Trebuie avute in vedere aici in primul rand disponibilitatile de hrana si adapost in tot timpul anului, existenta unor clase de varsta si raportul intre sexe normale, existenta unei stari bune de sanatate.

c.            Factori speciali. Sunt cuprinsi aici factori care au influenta asupra unei singure specii. Astfel este nisipul si pietrisul marunt pentru pasari, baile de noroi, locurile de hibernare, solul potrivit pentru vizuini.

d.           Factori de mediu. Includ regimul temperaturilor, grosimea stratului de zapada, regimul apei, vegetatia, raporturile intre categoriile de consumatori, concurenta la hrana, inundatii, incendii etc.

e.            Factori antropogeni. Acestia pot fi grupati in factori antropogeni pozitivi si factori antropogeni negativi.

Factorii antropogeni pozitivi cuprind: hranirea complementara, ameliorarea conditiilor de existenta a faunei de interes cinegetic, printr-o gospodarire corespunzatoare a vegetatiei, care sa genereze surplus de hrana si adapost, diminuarea, prin recoltari, a presiunii carnivorelor ca si a concurentei la hrana, prevenirea imbolnavirilor prin vaccinari etc.

Factorii antropogeni negativi cuprind: braconajul, pasunatul, distrugerea habitatului, chimizarea si mecanizarea agriculturii etc.

Influenta factorilor

Simpla trecere in revista a factorilor enumarati mai sus arata ca ei pot juca in multe cazuri atat roluri pozitive, cat si negative. Apoi, ei pot inlesni si favoriza actiunea altor factori. Astfel, lipsa hranei, distrugerea habitatului si altele pot favoriza imbolnavirile, marimea pontei sau impactul cu dusmanii. Prin urmare, in cele mai multe cazuri, influenta factorilor trebuie judecata intr-un context general, chiar daca referintele se fac pe fiecare factor in parte. Pentru analiza reproductiei se dau unele elemente in tabelul 1.

Tabelul 1: Indici reproductivi

N.B.: Dupa A. Comsia, cu modificari

Din examinarea datelor cuprinse in tabelul 1, rezulta ca exista specii cu un ritm lent de inmultire, precum cerbul, lopatarul si ursul, un ritm mediu de inmultire inregistram la caprior, ras si pisica salbatica, si, in fine, distingem specii cu ritm superior de inmultire, precum iepurele, mistretul si lupul. Primele specii sunt sensibile la mortalitati, pe cand cele cu ritm ridicat de inmultire suporta mult mai bine actiunea multiplilor factori nefavorabili generatori ai mortalitatii. Astfel, pierderea vitelului la o ciuta reprezinta pierderea totala a cresterii anuale, pe cand pierderea unui purcel la o scroafa care a fatat 5 pui reprezinta o npirdere de doar 20%.

Mortalitatile pot fi consecinte ale unor factori cu influenta directa, cum s-a aratat deja, dar exista si factori care determina indirect pieirea animalelor, cum ar fi stressul, lipsa adapostului, carentele alimentare, factori de mediu nefavorabili. Acesti factori pot reduce productivitatea, pot slabi rezistenta la boli, intemperii s.a.m.d. Astfel, strongiloza pulmonara la mistret ii reduce rezistenta si va fi prins mult mai usor de lupi.

Factorii de bunastare sau prosperitate, cum ii mai numesc unii autori, pot satisface nevoile animalelor, total sau partial. Dezvoltarea si existenta lor va fi corespunzatoare acestui grad de satisfacere, ori, de la un moment dat, de exemplu, lipsa de hrana induce o evolutie ce favorizeaza intr-un fel sau altul mortalitatea, ceea ce arata ca lipsa acestor factori este generatoare de pierderi in efectiv si calitate.

Cu privire la factorii speciali, experienta ne arata ca fiecare specie are niste cerinte speciale pentru a vietui normal. Astfel, cantitati infime dintr-o substanta minerala poate favoriza sau, invers, poate genera dezechilibre. Lipsa calciului si fosforului din hrana cervidelor are repercusiuni asupra calitatii trofeelor.

Este evident ca lipsa unor factori de prosperitate sau a unor factori speciali reduce, uneori substantial, rezistenta la factorii de mortalitate si afecteaza reproductia.

Factorii de mediu joaca un rol important si, uneori, chiar hotarator pentru existenta unor specii. Conditiile de iarna pot fi atat de nefavorabile, incat determina migrarea unora dintre specii, deplasari sezoniere pentru altele sau, cel putin, un consum sporit de hrana care sa le furnizeze caloriile de care au nevoie. In perioada de vara, temperaturile ridicate impun un consum de apa sporit, ori tocmai atunci resursele de apa se reduc sau pier, ceea ce, de regula, determina deplasarea animalelor mai hidrofile (cervide, mistreti) si habitarea in continuare doar a celor xerofile (iepure, potarniche).

In decursul timpului, factorii antropogeni au crescut in importanta. Remarcam, in primul rand, diversificarea lor odata cu amplificarea activitatilor umane cu impact direct sau indirect, pozitiv sau negativ. Intai sesizarea nevoilor faunei cinegetice si apoi incercarea de a acoperi sau compensa acei factori care nu asigurau existenta ei, precum apa si hrana, se situeaza intre cei cu impact pozitiv, deoarece elimina unele pericole de mortalitate sau deteriorari calitative, mai ales ale trofeelor. Chiar daca nu se poate interveni direct in cazul temperaturilor nefavorabile si al stratului gros de zapada, administrarea hranei complementare ajuta animalele sa treaca cu bine peste perioadele critice. Recoltarile insuficient documentate si braconajul pot determina evolutii cu totul nefavorabile ale efectivelor, mergand, mai incet sau mai repede, la punerea in pericol a existentei faunei de interes cinegetic. Diminuarea resurselor de hrana prin tratamente si politici silvice de eliminare a vegetatiei accesibile faunei cinegetice din arborete, ca si instituirea unei concurente la hrana prin pasunatul cu animale domestice, constituie cauze ale pieirii sau cel putin ale diminuarii numarului unor animale salbatice. Utilizarea fara discernamant a mijloacelor de lucru din agricultura: chimizarea cu substante agresive sau mecanizarea cu mijloace inadecvate si neadaptate protejarii faunei de interes cinegetic, pot fi cauze de distrugere totala sau partiala a efectivelor faunei salbatice.

Iata suficiente motive care sa determine in fiecare gospodarie cinegetica o analiza responsabila a acestor factori si implementarea acelor masuri care se impun pentru a stopa si elimina, in masura posibilitatilor ce ne stau la indemana, influentele negative. In acelasi timp, utilizarea in mod sustinut a mijloacelor de influentare pozitiva va trebui sa fie o preocupare permanenta si responsabila.

De mare importanta in gospodarirea faunei de interes cinegetic este productivitatea, care este determinata de actiunea conjugata a factorilor enumerati mai sus. Ea poate fi determinata prin marimea si calitatea recoltei posibile in fiecare fond gospodarit. Managerul are o gama larga de posibilitati de ales, cuprinse intre recolte constituite dintr-un numar mare de exemplare, dar cu o valoare cinegetica mica si un numar mic de exemplare, dar cu o valoare deosebita. De regula, productivitatea se apreciaza prin masura in care efectivul creste intr-un an. Unitatea de masura a productiei este procentul de crestere pe an. Este importanta stabilirea acestuia, deoarece tocmai fata de el se stabileste procentul de vanare. Acest raport trebuie avut in vedere si in situatia in care efectivele reale sunt cele estimate ca normale. In acest caz, procentul de recoltare este sensibil mai mic decat procentul de crestere, lasand o parte din progenituri sa intregeasca, intr-un interval corespunzator de timp,  efectivul de reproducere, care, la randul sau, sa determine un procent de crestere anuala normal al efectivului.

Am vazut ca exista un mare numar de factori care influenteaza evolutia efectivelor, dar o examinare atenta ne obliga sa ne oprim la:

Varsta minima de reproducere

Numarul de pui pe an

O estimare a inmultirii ne cere si decelarea din longevitatea  fiziologica, longevitatea productiva (perioada in care femelele se pot reproduce).

Indicele de reproductie este reprezentat de doua cifre: varsta medie de reproductie si numarul mediu de pui. Astfel, se poate calcula evolutia teoretica a efectivului, pornind de la o pereche. Daca aplicam cele convenite, constatam ca pentru iepure indicele este 1:10, iar pentru urs 3:1 sau vidra 3:3. Leopold a initiat in SUA o clasificare a speciilor dupa potentialul de reproducere, pe care am adoptat-o pentru speciile de la noi si o prezentam in tabelul nr. 2 se poate remarca cu usurinta din examinarea situatiei ce rezulta din tabel ca unele specii au un potential redus de reproducere, ce se compenseaza cu o grija mai mare a parintilor pentru progenituri.

Evolutia teoretica a efectivelor

Tabelul 2

Din tabelul 2 se poate remarca o evolutie teoretica a efectivelor catorva specii, neinfluentata de nici un factor de mortalitate. S-ar putea spune ca aceste cifre reprezinta potentialul maxim al fiecarei specii. Avand in vedere ca acest calcul se bazeaza pe numarul mediu de pui, s-ar putea obtine un efectiv teoretic mai mare avand o grija sporita fata de pui, lucru ce poate fi avut in vedere pentru realizarea unor cresteri reale mai mari ale efectivelor. Deci, actionand asupra factorilor de mortalitate putem sa contam in politica manageriala cel putin pe o parte din indicele de reproductie, parte care va fi cu atat mai mare, cu cat grija indepartarii factorilor de mortalitate va fi mai mare.

Examinarea tabelului 3 ne arata ca potentialul cel mai ridicat de reproductie apartine lapinului, hamsterului, bizamului, potarnichei, ratelor, veveritei s.a.m.d., cu un potential mijlociu se situeaza specii ca pisica salbatica, porumbeii, bursucul, jderii, lebedele, iar cu un potential scazut cerbul, ursul, zimbrul, muflonul, dropia etc.

Sunt putine cazurile in care rata cresterii efectivelor se situeaza la cote maxime, deoarece in practica exista, asa cum am aratat deja, numerosi factori care franeaza si uneori ajung chiar sa anihileze rata cresterii, punand in pericol existenta speciei sau ajungand la pieirea ei, cum, de altfel, s-au petrecut lucrurile cu specii precum marmota, saigaua, zimbrul, dropia etc.

Factorii care se opun evolutiei efectivelor sunt cunoscuti sub denumirea de factori de limitare. Toti acesti factori actioneaza pentru limitarea cresterii efectivelor, dar gradul si masura in care o realizeaza este extrem de variabil. Limitarea este rezultatul interactiunii dintre proprietatile speciei cu ceea ce numim "mediul inconjurator". In sens larg, dupa D. Tarziu, aceasta cuprinde ansamblul fortelor fizice si biotice care influenteaza un sistem viu. Desigur, putem vorbi de un mediu general propriu tuturor fortelor vii, dar si de un mediu specific, care influenteaza existenta comunitatilor animale sau vegetale.

Studiul raporturilor fiecarei specii cu mediul in care vietuieste permite explicarea prezentei sau lipsei acesteia dintr-un anumit biotop. De altfel, in mare masura, acest studiu poate explica in cazul prezentei unei specii atat efectivul ei, cat si masurile posibile pentru marirea acestuia.

Managementul cinegetic se ocupa in acest context de indivizii unei specii, dar cel mai frecvent pune accentul pe populatie, definita ca ansamblul indivizilor unei specii care traiesc pe un teritoriu comun. Populatia, in general, este caracterizata de o anume repartitie spatiala a indivizilor, printr-o anume densitate, prin structura, prin coeficienti de natalitate si mortalitate, relatii intre indivizi, printr-o anume organizare etc.

Repartizarea spatiala a indivizilor poate fi uniforma, intamplatoare sau grupata.

Densitatea unei populatii este numarul de indivizi prezenti pe unitatea de suprafata. Determinarea ei este importanta, deoarece densitatea este un factor important in definirea rolului speciei respective in ecosistem. Metodele de evaluare a densitatii se pot referi la:

a.            inventarierea directa a indivizilor dintr-o populatie

b.            metode de capturare si recapturare

c.            determinarea prin esantioane

d.            metode indirecte de estimare

Evaluarea densitatilor tuturor speciilor, sau cel putin a celor mai reprezentative, permite si o cunoastere mai buna a relatiilor interspecifice.

inventarierea directa

Este posibila in terenuri neacoperite de vegetatie. Mamiferele pot fi astfel inventariate la vederea observatorilor care parcurg terenul. In cazul pasarilor care cuibaresc, prin numararea cuiburilor, respectiv a cuplurilor ce cuibaresc. Pot fi de asemenea inventariate pasarile de pe faleze, de pe malul unor lacuri fara vegetatie etc. fotografierea directa din avion sau elicopter este o varianta posibil de aplicat pentru populatii numeroase dispuse pe suprafete apreciabile. O varianta a inventarierii directe aplicata in unele zone este a "itinerariilor esantion": in fiecare an se parcurge un itinerar marcat, de lungime si latime cunoscuta (3 km x 300-600 m), de pe care se inregistreaza exemplarele vazute si se calculeaza densitatea la km². Pentru mamiferele mici, latimea benzii se poate reduce la 25 m. la unele pasari se poate utiliza, pe langa contactul vizual, si contactul sonor.

Capturarea si recapturarea

Dintr-o populatie care cuprinde X indivizi sunt prinsi si marcati un numar a de indivizi, care apoi sunt eliberati. Dupa un timp, se captureaza din nou un numar b de indivizi, dintre care un numar c au fost deja marcati. Avem relatia: a/X = c/b, din care X = ab/c. Se recomanda ca metoda sa se aplice la populatii cu efective mari

Determinarea prin esantioane

Principala problema care se pune este sa se aleaga esantioanele astfel incat sa fie reprezentative pentru intreaga populatie. In principiu, esantioanele trebuie sa se recolteze de pe  10-20% din suprafata pe care trebuie sa o reprezinte. Se recomanda, pentru mamifere, utilizarea de suprafete de 100 ha, de forma dreptunghiulara, dispuse in locuri caracteristice.

Metode indirecte de estimare

In cazul animalelor ce traiesc in vizuini, inventarierea acestora da indicatii asupra efectivelor. Analiza numarului si naturii ingluviilor eliminate de pasarile rapitoare poate fi utila atat pentru estimarea numerica a acestora, precum si a prazii lor. Astfel se identifica vizuinile ocupate de bursuci si se are in vedere ca acestia vietuiesc in mici colonii. Deci, se poate aprecia ca intr-o astfel de vizuina pot convietui 4-5 exemplare.

Raportul intre sexe

Un rol important in evolutia populatiilor il are raportul intre sexe. In cele mai multe cazuri raportul masculi-femele este aproape egal la stadiul de pui., evoluand apoi diferit. O predominare a masculilor asigura calitate progeniturilor, pe cand o predominare a femelelor determina o crestere mai rapida a efectivelor.

Factorii de limitare a cresterii efectivelor

Un factor ecologic poate avea un rol de factor limitant, cand actiunea sa se desfasoara intre un minim si un maxim tolerabil. Fiecare animal prezinta fata de factorii ecologici limite de toleranta intre care se situeaza si optimul sau ecologic. Aceasta notiune este cunoscuta ca legea tolerantei a lui Shelford. In unele lucrari se utilizeaza si notiunea de valenta ecologica. Astfel, capacitatea unei specii de a popula medii cu diverse caracteristici ecologice defineste toleranta sa fata de variatia mai mica sau mai mare a factorilor ecologici. Din acest punct de vedere avem specii stenoece, cu o slaba toleranta fata de variatia diversilor factori, si specii euryece, cu o mare amplitudine ecologica. In cazul fiecarei specii se intalnesc factori care limiteaza serios inmultirea. Identificarea si controlul acestui factor limitativ nu regleaza problema, deoarece un alt factor devine limitativ si trebuie controlat. Astfel, iarna la potarniche, factorul limitativ este hrana, iar in momentul in care, prin administrare de hrana compensam lipsa celei naturale, devine limitativ adapostul. Acolo unde eliminarea efectului limitativ al unui factor sau al altuia nu ne satisface, putem apela la masuri de cultivare. Astfel, la unele specii, precum prepelitele, potarnichile, fazanii, ratele s.a.m.d. putem captura reproducatorii in preajma ouatului. Acestia oua deci in captivitate, ouale se aduna si se incubeaza, cel mai frecvent artificial, ceea ce aproximativ dubleaza numarul de descendenti, respectiv se mareste, desigur artificial, potentialul de reproducere.

In stabilirea prin management a densitatii unei populatii trebuie sa avem in vedere faptul ca trebuie adoptata o densitate care sa asigure perpeturea populatiei respective. Adica sa aiba un potential de reproducere care sa faca fata bolilor, accidentelor, factorilor ecologici nefavorabili si nu in ultima instanta recoltarii rationale de catre vanatori. In acelsi timp, trebuie sa costatam ca exista si situatii in care efectivele unor specii, chiar in limite normale, producun impact nefavorabil asupra altor activitati (vezi cazul mistretilor pentru agricultura sau al lupilor pentru zootehnie). In aceste cazuri, managerul trebuie sa adopte o densitate economic suportabila, dar care sa fie acceptabila si din punct de vedere biotic. Termenul de economic suportabila trebuie inteles ca efectivul care produce un impact mic, cu pagube nesemnificative, care pot fi eliminate prin recoltari locale, despagubirea celor afectati sau prin masuri preventive de hranire, paza etc.