PRODUCTIVITATEA FONDURILOR DE VANATOARE

Productivitatea fondurilor de vanatoare

Productivitatea fondurilor de vanatoare este o particica din studiul productivitatii ecosistemului din care fac parte aceste fonduri de vanatoare. Cercetarile intreprinse vizeaza niveluri precum cel al populatiei, al nivelului trofic sau al ecosistemului in ansamblu. In cazul populatiilor faunei de interes cinegetic, putem vorbi, in ceea ce priveste productivitatea, tinand cont de nivelului trofic la care se situeaza consumatorii, fie ei primari, secundari sau tertiari. Mai complicata este studierea celor care sunt atat consumatori primari, cat si secundari, precum ursul. In cazul consumatorilor primari, exista si o stransa legatura cu productivitatea primara (a plantelor).

Eficacitaea transformarilor de energie in cazul unor ecosisteme

(Dupa R. Dajos)

Tabelul 4

In esenta, este important de retinut ca intre specii exista diferente notabile in ceea ce priveste capacitatea de transformare a hranei ingerate in biomasa animalului respectiv. Pentru stabilirea productivitatii secundare, deci a faunei cinegetice din fondurile de vanatoare, se pot avea in vedere metode de masurare la nivel de individ, la nivel de populatie sau la nivelul ecosistemului.

Pentru indivizi, se poate stabili hrana consumata, cu valoarea ei energetica, in calorii, putandu-se raporta la nevoile individului (vezi si tabelul 9), prin partea asimilata, din cea ingrata, restul fiind eliminat prin excremente.

La nivelul populatiei si cu atat mai mult la nivelul ecosistemului, studiul este extrem de dificil, deoarece trebuie sa tina seama de caracteristicile tuturor indivizilor si tuturor speciilor. Pentru un studiu mai usor de realizat, se vor avea in vedere cresterea numerica si greutatea medie.

Astfel, pentru a stabili productivitatea este nevoie sa pornim de la efectivul de reproductie. Acesta poate fi definit ca numarul de animale adulte (capabile sa se reproduca) inainte de perioada de fatari (ouat). In acest sens, se ia de multe ori in consideratie efectivul ce rezulta din inventarierea de primavara (luna martie). Acest lucru este corect pentru acele animale care ating maturitatea sexuala in primul an (iepure, fazan), dar poate induce greseli in cazul speciilor ce ating maturitatea la 2 si mai multi ani (cerb, urs). In cazul speciilor din urma ar fi necesar sa se stabileasca cat din efectivul inventariat  intra in categoria subadultilor, pentru a se ajunge la efectivul de reproductie. Un alt aspect care ar fi necesar de examinat este raportul de sexe (sex ratio). Daca raportul inregistrat este normal (1:1) sau modificat (1:2; 1:3 etc.). de interes in acest sens sunt si marimea pontei, ca si numarul de randuri de pui crescuti intr-un an, ca si media numarului de pui la fiecare fatare. Avand in vedere aceste elemente am putea estima cresterea teoretica maxima a efectivului in decursul unui an. Dar, practic, acest spor nu este atins niciodata, deoarece impotriva tendintei de crestere actioneaza o sumedenie de factori. Astfel, inca din perioada prenatala, lipsa de hrana poate micsora marimea pontei, atat in cazul puilor, cat si al oualor, ca sa nu vorbim de conditia fizica a puilor. Ori, variatia cantitatii si calitatii hranei se poate inregistra de la un an la altul. Trebuie sa remarcam ca este importanta hrana pe durata sarcinii, cand, fiind iarna, aceasta este in mod normal mai putina. Ori aici pot interveni atat frigul, cat si grosimea stratului de zapada, primul impunand un consum mai ridicat pentru consumul energetic al femelei, iar al doilea prin grosimea sa pastrata o perioada mai lunga sau scurta, impiedicand partial sau total accesul la hrana. La cervide, de exemplu, accesul la lastari-lujeri nu este afectat, pe cand toate animalele care consuma hrana de la nivelul solului sau din sol (acesta poate fi inghetat pana la adancimi mai mari sau mai mici, in functie de temperaturile minime) vor avea mai mult de suferit, fiind expuse in primul rand mortalitatii prin infometare.

Dupa fatare sau ouat intervin factori care in continuare se opun cresterii efectivului. Continua sa joace un rol hrana, la care se adauga factorii climatici (temperaturi, precipitatii), accidentele, dusmanii si bolile. Putem avea situatii in care femela si puii (ouale) pier in totalitate. La unele pasari (potarniche) se cunoaste ca sunt in stare sa depuna o a doua ponta, ce-i drept mai mica. Este sugestiva in acest sens formula propusa de Chapman pentru stabilirea efectivului:

Efectivul = Potentialul/Reactia mediului

Nu mai putin interesanta este schema propusa de A. M. Comsia.

Din compararea efectivului inventariat primavara drept efectiv de reproductie si efectivul de toamna, de regula inaintea inceperii vanatorii, ne rezulta sporul real. Aceasta ar putea fi si productivitatea in cazul speciei analizate. Acest spor poate completa efectivul pana la cel normal, daca ne aflam in situatia efectiv real mai mic decat cel normal (optim) sau se poate constitui in cifra de recolta, prin vanatoare sau capturare, in vederea valorificarii prin colonizare. Investigatiile si evaluarile efectuate s-au concretizat in procente de crestere anuala care incearca sa aiba in vedere toata gama de factori, favorabili si nefavorabili.

Indici de spor natural

Tabelul 5

Desigur, aceste procente reprezinta o aproximare care poate crea discutii in cazurile particulare si este posibil ca acesti indici sa conduca la cifre departate de situatia particulara a unui anumit fond de gestionare a faunei de interes.

Pentru acest considerent, Leopold a sugerat intocmirea pentru fiecare fond de vanatoare si pentru fiecare   specie a asa-numitei "ecuatia vietii".

Ecuatia vietii pentru prepelite

(Dupa Leopold)

Tabelul 6

Se poate remarca ca mortalitatile cele mai ridicate se inregistreaza la pui.

In continuare sa incercam sa exemplifica prin ecuatia vietii situatia mistretului intr-un fond de vanatoare din zona de deal.

Ecuatia vietii pentru mistret

Tabelul 7

Se remarca o crestere o crestere de 8 exemplare a efectivului, dar in anii favorabili si in lipsa bolilor cresterea poate fi mult mai mare.

Aplicarea acestor "ecuatii" permite stabilirea cauzelor ce pot ajuta la cresterea efectivelor si permit managerului sa orienteze actiunile de ocrotire.

Din cele prezentate rezulta modul in care managerul poate identifica, pe de o parte, posibilitatea scaderii pierderilor, iar pe de alta parte, caile de crestere a sporului anual. Rezulta astfel ca productivitatea este o notiune dinamica, care difera de la un an la altul, in functie de actiunea factorilor ce constituie "ecuatia vietii", intr-un sens sau altul, atat pentru fiecare specie de interes cinegetic, cat si pentru fiecare fond de vanatoare in parte.

In practica este destul de dificil, pe de o parte, sa se tina cont de aceste variatii ale productivitatii, iar pe de alta parte, ignorarea lor poate duce pe plan local la erori grave, precum fixarea unei cifre de recolta mult sub potentialul productiv real.

Apare deci ca esentiala culegerea sistematica a cifrelor care ilustreaza ecuatia vietii: populatia recoltata, mortalitatile adultilor, natalitatea, mortalitatea juvenila etc., stabilind o amplitudine a valorilor inregistrate in cazul fiecarui factor de influenta al ecuatiei. Daca facem legatura acestor oscilatii cu variatia factorilor abiotici (temperatura, precipitatii etc.), cu actiunile antropogene, putem ajunge la valori medii estimate de manager si care, in mod normal, daca nu s-a recurs la improvizatii, trebuie sa apropie aceste valori medii de valorile reale anuale, permitand o recoltare diferentiata de la un an la altul.

O alta valenta a "ecuatiei vietii" ar fi stabilirea prioritatii unuia sau mai multor factori, ceea ce automat ar ghida actiunile manageriale catre cele mai eficiente masuri, care sa duca la cresterea productivitatii, si aceasta intr-o buna masura, diferentiat pe ani calendaristici. In acelasi timp, se poate remarca rolul unui factor anume, care actioneaza in cazul particular al unui fond de vanatoare.

Utilizarea ecuatiei vietii pentru vizualizarea actiunii colective actiunii colective a factorilor care influenteaza dinamica efectivelor, pune in relief atat momentul, cat si factorul care cauzeaza cele mai importante prejudicii si care este practic factorul limitativ al cresterii efectivului, fara a se pierde din vedere greutatea relativa a celorlalti factori. Aceasta permite o identificare a factorilor care intra in joc intr-un anume habitat.

Desigur, factorii se compenseaza intr-o oarecare masura intre ei. Astfel, un adapost slab poate fi compensat de o hrana buna, dar lipsa totala a adapostului nu poate fi compensata de o hrana buna. Adapostul bun nu compenseaza lipsa de hrana. Recoltarea limitata nu compenseaza hrana saraca etc. Astfel studierea cercului de factori pe care ii gasim in actiune intr-un caz oarecare permite sa stabilim si modul cum se armonizeaza factorii amintiti si, in ultima instanta, masurile manageriale cele mai adecvate.

Evaluarea factorilor este, asa cum rezulta din investigatii, problema centrala, esentiala pentru un manager. Dupa parerea specialistilor, odata evaluat un factor, el nu trebuie folosit pe scara larga, decat dupa testarea sa pe scara mica. Deoarece raza de activitate a diverselor specii difera semnificativ si suprafata pe care trebuie facuta investigatia trebuie stabilita diferentiat. Astfel, suprafata de 10 000 ha pe care se poate testa mistretul este mult prea mare pentru iepure si prea mica pentru lup. Deci, cu cat vanatul este mai mobil, cu atat suprafata de testare trebuie sa fie mai mare. Aici trebuie sa avem in vedere ca administrarea hranei poate influenta destul de mult testul, in special in timpul iernii, iar rezultatele sa apara mai bune decat sunt in realitate. Factorul adapost poate influenta efectivul unei specii destul de mult, mai ales iarna. Astfel, in timpul iernii, poarnichile se deplaseaza activ pentru a-si gasi adapost si tot astfel procedeaza multe alte specii. Deci, pe langa marimea teritoriului de testare si momentul testarii poate influenta stabilirea productivitatii. Nu trebuie sa omitem insa aici nici caracterul de reproducere a faunei salbatice, care, prin numarul de pui, frecventa fatarilor, perioada fecunda, longevitate, maturitate sexuala etc. influenteaza rezultatele testarii. Corectitudinea inventarierii efectivelor poate avea in mod cert importanta sa.

Desigur ca multimea acestor factori ce influenteaza productivitatea nu trebuie sa sperie pe cercetator, dar mai ales pe manager. Acesta se poate orienta, de multe ori, dupa anumite indicii, precum frecventa cantatului la cocosul de munte in perioada rotitului, frecventa stolurilor de potarnichi sau a turmelor de capriori etc.

Un aspect important de retinut este legat de factorii limitativi externi ai reproductiei. Este cunoscut faptul ca atat reproducerea propriu-zisa, cat si perioada de fatare/clocit, respectiv de crestere a puilor se inscrie obisnuit in anumite intervale. Dar se inregistreaza la un numar de exemplare si anumite abateri, cu fatari mai timpurii sau mai tarzii. Aceste situatii se inscriu in variabilitatea speciei, care ii permite acesteia sa supravietuiasca in conditii de mediu semnificativ schimbate. Astfel, caprioara fata in intervalul aprilie-iulie.

Perioade de fatare la caprioara pentru o statiune "x"

S-a luat in considerare o statiune "x", deoarece intervalele se pot modifica in concordanta cu schimbarea statiunii.

In situatia A poate aparea o incalzire accentuata, chiar neobisnuita pentru intervalul pana la 15 aprilie, urmata de o perioada rece, cu caderi de zapada, care sa se intinda pana la sfarsitul lunii mai. In contextul amintit, caprioarele care fata in jur de 15 aprilie isi pot creste puii suficient pentru a rezista intemperiilor ce vor urma, pe cand cele care vor fata in timpul perioadei dificile amintite isi vor pierde puii, eventuala mai putand rezista cei fatati dupa 1 iunie. Astfel, variabilitatea speciei asigura un spor natural cat de cat satisfacator, chiar in conditiile unor situatii extreme. Deci, este de subliniat ca aceasta variabilitate ajuta la salvarea unor situatii de incercare pentru specii. Situatia B este cea normala. In situatia C se invoca, de regula, ca iezii fatati tarziu nu au timp sa creasca suficient pentru a rezista iernii care urmeaza. Dar, si in acest caz, existenta destul de frecventa a unor toamne lungi si frumoase favorizeaza dezvoltarea acestor iezi. Judecand in felul acesta, constatam ca productivitatea speciei este ajutata sa creasca in mod corespunzator.

Productivitatea este definita fie ca cifra de recolta la unitatea populatei (100 exemplare), fie ca si cresterea la 100 de exemplare, putand fi exprimata in cifre sau procente. In principiu, cifra de recolta trebuie sa cuprinda atat animalele ucise, cat si cele ranite.

Tinand cont de potentialul de reproducere, multi autori opineaza pentru anumite procente de recoltare la 100 de exemplare inregistrate (evaluate) inaintea sezonului de recoltare. Pentru situatiile normale pot fi intocmite chiar tabele de productie standard. In situatia ca evaluarea efectivului unei anumite specii nu se poate realiza sau se realizeaza cu o prea mare marja de eroare, se poate recurge la stabilirea recoltei in exemplare pe 1 000 ha (teren apt pentru specia respectiva). Procentele de recoltare aplicate la populatiile de pasari din SUA, Anglia, oscileaza, de exemplu, de la 30% din efectiv la rate, la circa 60% la potarnichea englezeasca. Este evident ca aceasta presupune, pe de o parte, cunoasterea efectivului lor, iar pe de alta parte, efectivele sa fie comparabile cu cele la care se refera autorii. Acestia, de regula, mentioneaza efective mai concentrate pe suprafete destul de mici.

Se pare ca nu se au in vedere, la noi, particularitatile habitatelor din fiecare fond de vanatoare, deoarece calculele privind productivitatea, sporul etc. se fac la intreaga suprafata a fondului de vanatoare gestionat. Ori, este evident ca, in principiu sunt foarte putine situatiile in care o specie gaseste conditii favorabile pe intreaga suprafata. Aceasta ar impune evaluarea acelei parti din  terenul gestionat care poate fi considerata apta pentru fiecare din seciile principale. Un aspect aparte, care trebuie luat in considerare la noi este braconajul. Gestionarii care nu dau atentie combaterii acestuia sunt tentati sa il ignore. Sunt tot mai multe situatiile in care unii gestionari sunt descoperiti chiar ca si promotori ai acestor acte reprobabile. Ar fi normal ca acolo unde gestionarul este identificat ca braconier, pe langa rigorile legii pe care trebuie sa le suporte ca persoana fizica (individ), sa piarda si persoana juridica (unitatea) dreptul de a gestiona acel fond. Pentru aceasta insa, ar trebui infiintata o structura de control mult mai eficienta, in genul brigazilor mobile dirijate direct de structura centrala, pentru evitarea coruptiei la nivel local. Pana la realizarea unei astfel de situatii, ponderea braconajului in ecuatia vietii este in mod cert, in cele mai multe cazuri, semnificativa. Un alt aspect care, in multe din fondurile de vanatoare de la noi, are o valoare mare este acela al accidentelor de toate felurile si mai ales cele cauzate de circulatia rutiera. Aceste accidente nu sunt monitorizate, nu sunt in nici un fel sanctionate, practic nefacandu-se mai nimic pentru evitarea lor, lucru evidentiat si in Capitolul 9 al lucrarii de fata.