VANATOAREA - EVOLUTIA CONCEPTIILOR

vanatoarea - Evolutia conceptiilor

Practicarea vanatorii la debuturile ei nu avea ceva care sa poata fi considerat ca o preocupare de gestionare. Treptat insa, pe masura ce fauna de interes cinegetic s-a imputinat iar populatiile umane au crescut, lucrurile s-au schimbat. Dupa Taverner (1930), legile de reglementare a vanatorii isi au originea in tabuurile triburilor care, in felul in care erau practicate, contribuiau la mentinerea resurselor faunei de interes cinegetic. Moise, in Cartea Fagaduintei spune: "daca se intampla sa intalnesti in calea ta un cuib de pasare in vreun copac sau pe pamant cu pui sau oua, sau vreo femela care-si ocroteste puii sau cloceste, tu nu vei lua femela cu puii; tu vei da drumul femelei, iar puii sau ouale le poti lua cu tine; astfel va fi bine si-ti vei prelungi zilele".

Vechii egipteni, grecii si romanii concepeau vanatoarea ca un mijloc de antrenament pentru luptatorii lor intre doua razboaie. Pana in zilele noastre, vanatorii sunt considerati cei mai buni si mai antrenati pentru situatii extreme si pentru posibilitatile lor de a supravietui fara mancare in zone salbatice.

Primele semnalari clare privind ingrijirea faunei de interes cinegetic apar in scrierile lui Marco Pollo care, in vizitele facute in imperiul mongol a gasit, cu surprindere, reglementari privind perioade de prohibitie intre martie si octombrie. Tot acolo sunt semnalate suprafete cultivate pentru hrana faunei de interes cinegetic; se gaseste ideea pazirii cu ajutorul unor paznici, ca si a realizarii unor adaposturi necesare supravietuirii in timpul iernilor aspre.

In Europa feudala s-au statornicit o serie de obiceiuri care se refereau exclusiv la practicarea vanatorii si care favorizau nobilimea. Au trebuit mai bine de doua secole pana s-au conturat la cateva specii sezoane de recoltare. Idea de ocrotire era aproape in totalitate absenta. Treptat, s-au conturat si au luat amploare actiunile de starpire a carnivorelor. Astfel, recoltarea lupilor, vulpilor, pisicilor salbatice era practicata cu motivatia ca acestea erau daunatoare. Si vidrele erau vanate pentru ca distrugeau prea mult peste. In general, toate animalele care produceau daune sau se presupunea ca sunt raspunzatoare intr-o masura mai mare sau mai mica de ele erau ucise fara rezerve.

Blanurile unor animale salbatice care s-au dovedit mai bune sau mai apreciate erau motivul pentru care acestea erau urmarite si ucise. De altfel, deoarece se acreditau idei precum ca parti dintr-un animal (dinti, smocuri de par, anumite glande interne etc.) pot da puteri sporite sau pot vindeca bolile, ducea la urmarirea cu inversunare a acestora. Exemple s-au perpetuat pana in zilele noastre si amintim aici cornul rinocerilor, care au ajuns in prag de disparitie. Nu am mentionat interesul pentru carnea unor animale, deoarece vanatoarea in timpurile mai vechi avea o pondere mare in alimentatia oamenilor. In secolele XV si XVI se insista pe legarea faunei de interes cinegetic de proprietatea funciara. Au aparut si rezervatii, in care fauna de interes cinegetic era protejata, cu scopul de a asigura placeri cinegetice unor personalitati. Primele rezervatii, in sensul actual al termenului, au aparut doar in secolul XIX. Cresterea in captivitate a unor specii din fauna este cunoscuta in Europa inca de la greci si romani. Ea s-a perpetuat intr-o forma sau alta pana la modernele crescatorii actuale. In secolul XVII sunt mentionate in unele tari din apusul Europei masuri impotriva celor care culegeau ouale pasarilor salbatice. Multe masuri luate in secolele XVI-XVIII erau menite sa inlesneasca recoltarea faunei de interes cinegetic dar si pentru a asigura conditii de inmultire a acestuia. Treptat, in Europa de Apus s-a recurs tot mai mult la inmultirea artificiala si mai putin la imbunatatirea conditiilor de mediu, pe cand in Europa de Rasarit, pe primul loc se gasesc conditiile mai favorabile de mediu si abia in ultimul timp au aparut preocupari privind cresterea in captivitate.

S-au conturat la inceputul secolului XX doua conceptii in privinta proprietatii asupra faunei de interes cinegetic in America, unde fauna de interes cinegetic era administrata de stat, si in Europa, unde aceasta apartinea proprietarului terenului. Ceea ce a inceput sa ingrijoreze mult a fost continua diminuare a efectivelor, ceea ce a generat cauza conservarii faunei de interes cinegetic. Desigur ca aceasta idee de conservare vizeaza si alte resurse naturale precum apa, padurile etc. acestea sunt reinnoibile si se garanteaza perpetuarea lor, cu conditia ca utilizarea lor sa nu depaseasca reproducerea, respectiv reinnoirea rezervelor.

Lozinca lansata in America de presedintele T. Roosevelt era "ocrotirea prin folosirea inteleapta". Conceptia americana recunostea resursele naturale ca un tot unitar, recunostea ca pastrarea lor se putea realiza prin utilizarea inteleapta ca o responsabilitate publica, iar proprietatea privata asupra lor ca pe o chestiune de incredere publica si atribuie stiintei rolul de instrument al acestei responsabilitati. Politica americana a faunei acrediteaza idea ca fauna cinegetica de padure  poate, in mare masura, sa ramana in sarcina publica, pe cand cel de pe pasuni si terenuri cultivate agricol poate fi amenajat doar prin initiative particulare, dar sub reglementare publica.

In ultimul secol, in tarile vest europene imputinarea faunei de interes cinegetic, transformarile importante din structura vegetatiei, industrializarea si poluarea au generat griji care s-au conturat in legi din ce in ce mai restrictive, dar cu toate acestea procesul a continuat, ceea ce a determinat o dezvoltare a preocuparilor privind cresterea faunei cinegetice in captivitate.

A. Leopold are mare dreptate cand sustine ca "atat vanatorii sportivi, cat si oamenii de stiinta isi dau seama ca o eficienta conservare impune, pe langa opinie publica si legi, o constienta manipulare a mediului inconjurator, care sa asigure atat hrana, cat si adapostul pentru fauna de interes cinegetic, intr-o masura cat mai mare.

In Franta, amenajamentul forestier fixeaza o serie de obiective si prevede masuri pentru atingerea lor. Aceste obiective se refera la productia de lemn, la productia cinegetica, protectia mediului si agrement, fiind determinate de conditiile ecologice, conditiile economice, varsta arboretelor, nevoi locale si nationale de ordin economic, social si de utilitate generala. Amenajamentul cuprinde un plan de gestiune cu ansamblul de masuri ce vor fi aplicate in perioada de referinta si se refera in primul rand la programul de exploatare, lucrari de toate categoriile, prevazand natura, periodicitatea si costurile. Toate aceste amenajamente multifunctionale se aproba de ministerul de resort, dupa ce au fost supuse aprobarii Centrelor Regionale ale proprietatii forestiere. Ele, prin planul de gestionare, se preocupa si de valoarea trofica a arboretelor pentru fauna cinegetica (suprafete speciale de cultura, distributia claselor de varsta a arboretelor in vederea asigurarii semintelor si fructelor necesare hranirii faunei cinegetice, recepari ale unor suprafete pentru realizarea de lastarisuri, plantarea unor arbori fructiferi, cum ar fi stejarul rosu american, realizarea unor pasuni speciale s.a.m.d.), amenajari pentru hranirea animalelor, locuri de adapat si aportul de hrana artificiala.