Tehnologia de ingrasare a suinelor

TEHNOLOGIA DE INGRASARE A SUINELOR

Prin ingrasare, in sens zootehnic, se intelege procesul tehno­logic la care sunt supuse diferite categorii de animale in scopul obtinerii, in final, a productiei de carne de calitate superioara si grasime, in conditii economice favorabile. in acest sens, intre­gul proces de ameliorare si exploatare a suinelor are ca scop final acest deziderat. Pornind de la premizele anterior mentionate, la stabilirea tehnologiei de ingrasare trebuie sa se aiba in vedere corelatia dintre cerintele biologice ale animalelor supuse ingrasarii si solutiile tehnice ce sunt aplicate pe parcursul acestui com­plex proces, in stransa concordanta cu aspectele de eficienta eco­nomica a productiei de carne. Aspectele legate de cerintele biolo­gice ale acestei specii se refera in principal la conditiile de in­tretinere, exploatare si furajare a diferitelor categorii de anima­le ce fac obiectul ingrasarii.

In ingrasarea suinelor se au in vedere o serie de obiective: -obtinerea de sporuri zilnice mari in conditiile unui consum de furaje scazut pe unitatea de produs;

reducerea duratei de ingrasare si scaderea varstei de sacrifica­re;

cresterea randamentului la sacrificare in paralel cu imbunatati­rea calitatii carcasei;

sporirea economicitatii product

1 Factorii care influenteaza durata si eficienta ingrasarii

In functie de conditiile de exploatare, de scopul urmarit, precum si de varsta animalelor ce fac obiectul procesului de ingra-sare, se pot practica diferite sisteme de ingrasare, fiecare avand tehnologii specifice.

Orientarea preferintelor consumatorilor la un moment dat, pre­cum si modernizarea si cerintele impuse de necesitatea cresterii eficientei productiei de carne de porc, impun renuntarea treptata la sistemul traditional de crestere si ingrasare a suinelor si tre­cerea la sistemul intensiv, caracterizat prin utilizarea unui mate­rial biologic superior, supus unui proces de ingrasare pe baza unor tehnologii avansate. Indiferent insa de sistemul du exploatare si de tehnologia de ingrasare aplicata, pentru a se obtine rezultate favorabile, se vor avea in vedere o serie de masuri ce trebuiesc luate, ca: lotizarea permanenta a animalelor, astfel incat diferen­tele de greutate in cadrul aceluiasi lot sa nu depaseasca 3 - 4 kg in prima faza a ingrasarii (de la 30 la 60 kg) si 5 - 7 kg pe par­cursul celei de a doua faze (de la 60 la 105 kg); conditiile de ca­zare si exploatare sa asigure un confort maxim care sa permita pu­nerea in valoare, cat mai aproape de potentialul real, a capacita­tii de crestere si de valorificare a hranei.

Pe parcursul ingrasarii, periodic se face controlul acesteia prin cantariri ale intregului efectiv de animale, sau daca marimea efectivului nu permite aceasta, atunci se va cantari un esantion reprezentativ, ales in mod randomizat. Alaturi de evolutia masei corporale, pe parcursul ingrasarii se mai urmaresc: sporul mediu zilnic si sporul total in greutate inregistrat pe inteaga perioada de ingrasare, consumul specific de furaje pe unitatea de produs, iar in final, la sacrificare: randamentul, proportia de carne in carcasa si calitatea productiei obtinute.

Efectivul de suine supus ingrasarii este reprezentat in ceea mai mare parte de tineretul in varsta de 3 - 4 luni cu o greutate de aproximativ 30 kg si care, in functie de tehnologia aplicata, este ingrasat pana la greutatea de 90 - 110 kg. Aceste animale re­prezinta 53-55 % din efectivul total al unei unitati cu circuit in­chis. Realizarea scopului propus in sectorul de ingrasare a suine­lor depinde de calitatea materialului biologic si de tehnologia de exploatare ce este practicata in conditiile concrete ale fiecarei unitati cu acest profil.

Procesul de crestere si ingrasare este conditionat de o serie de factori ce pot fi grupati, in functie de natura lor, in factori endogeni, ce tin de animal si factori exogeni, ce tin de conditiile de exploatare, deci, de mediul tehnologic in care se desfasoara in-grasarea. Din prima categorie fac parte: rasa,.sexul, varsta, sta­rea de sanatate, individualitatea, etc, iar din a doua categorie de factori ce influenteaza procesul de ingrasare amintim: hrana si tehnologia de furajare aplicata, durata perioadei de ingrasare, tehnologia aplicata si scopul in care se face ingrasarea.

1.1. Factorii endogeni care influenteaza ingrasarea  

Rasa si linia. Constituie factori determinanti primordiali de influenta a procesului de ingrasare. Animalele apartinand unor rase sau linii specializate, precoce,se ingrasa mai repede si mai econo­mic decat animalele apartinand unor rase tardive sau neameliorate. Exemplare apartinand diferitelor rase sau lini, chiar daca fac par­te din acelasi tip morfo-productiv (carne, grasime sau mixt), pre­zinta performante seranificritiv diferite pe parcurul procesului de ingrasare. Astfel, grasunii din rasele Marele Alb, Landrace si Yorkshire realizeaza sporuri in crestere ridicate, cu un consum specific scazut, rasele Duroc, Hampshire sau Pietrain au o carcasa de foarte buna calitate, cu raport carne-grasime favorabil carnii.

Cele mai bune rezultate in procesul de ingrasare se obtin prin aplicarea unor scheme de metisare sau hibridare intre rase sau li­nii ameliorate pentru productia de carne. Prin exploatarea fenome­nului heterozis, adica exprimarea vigorii hibride, se pot obtine performante de ingrasare, superioare fata de exemplarele de rasa pura, cu 10 - 15 % la metisii dintre doua rase si cu 20 - 24 % la cei trirasiali, fenomenul fiind materializat printr-o mai mare in­tensitate de crestere a masei corporale, valorificarea superioara a hranei si nu in ultimul rand, plasticitate si rezistenta fata de factorii de mediu nefavorabili.

Varsta Varsta animalelor supuse ingrasarii influenteaza du­rata, eficienta si performantele procesului de ingrasare datorita particularitatilor fiziologice ale dezvoltarii ontogenetice. Vars­ta porcinelor la sacrificare influenteaza in mod evident randamen­tul la sacrificare si calitatea productiei obtinute, concomitent cu influentarea eficientei valorificarii furajelor pe perioada ingra­sarii. Animalele mai tinere au performante de crestere superioare, materializate in sporuri medii zilnice mai mari, realizate cu un consum specific redus, calitatea productiei fiind net superioara celei obtinute de la animalele ingrasate la o varsta inaintata.

Dezvoltarea diferitelor tipuri de tesuturi se produce   in mod diferentiat pe parcursul cresterii si ingrasarii porcinelor. Ca o consecinta directa a acestui fapt, compozitia chimica a sporului de crestere in greutate si valoarea calorica a acestuia, difera in functie de varsta si cresterea greutatii corporale a tineretului porcin. Paralel cu inaintarea in varsta si cresterea greutatii cor­porale, raportul dintre diferitele componente ale sporului (apa, proteina, lipide, glucide si saruri minerale), se modifica, pro­portia de apa, proteina si saruri minerale scazand aproape constant in paralel cu cresterea lipidelor, ceea ce are ca rezultat creste­rea valorii calorice a sporuluij(tab.nr.38 ).

Tabelul nr.38

Compozitia chimica a sporului si valoarea calorica a acestuia in perioada de crestere si ingrasare a tineretului porcin

(dupa Axelsson, citat de Halmagean, 1984) % din sporul de crestere in greutate

Avand in vedere aceste aspecte privind diferentele inregistra­te pe parcursul cresterii de catre diferitele tesuturi si ponderea acestora in cadrul sporului realizat de suinele supuse ingrasarii, pe parcursul acestui proces putem distinge trei perioade:

Perioada I, pana la varsta de 6 - 8 luni, diferita in functie de precocitate, care se caracterizeaza printr-o crestere rapida si accentuata a tesutului muscular si osos si o crestere mai redusa a tesutului adipos. Cresterea masei corporale se realizeaza in prin­cipal pe seama cresterii masei musculare si a scheletului;

Perioada a II-a, dureaza de la varsta de 6 - 8 luni pana la varsta de 12 - 14 luni, caracterizandu-se prin_cresterea in propor­tii aproximativ egale a tesutului muscular si adipos, sporul in greutate realizandu-se in mod egal pe seama celor doua tipuri de tesut;

Perioada a IlI-a, incepe dupa varsta de 12 - 14 luni si se caracterizeaza printr-o crestere intensa a tesutului adipos, cu pre­cadere a depozitelor subcutane si mai putin a masei musculare.

Pornind de la cunoasterea acestor premize, se pot distinge trei tipuri de ingrasare:

inarmarea pentru carne la care materialul biologic supus in-grasarii il reprezinta tineretul porcin pana la varsta de 6 - 8 lu­ni si greutatea de 90-110 kg;

ingrasarea mixta pentru carne si grasime la care materialul biologic supus ingrasarii il reprezinta tineretul porcin pana la varsta de ^12 - 14 luni si greutatea corporala de. 140-160 kg;

Ingrasarea pentru grasime, la care se folosesc animale ce au varsta de peste 14 luni, iar sacrificarea se face la greutati de peste 160 kg.

Sexul in general masculii realizeaza sporuri de crestere in greutate mai mari decat femelele, calitatea carcaselor fiind insa mai buna in cazul celor obtinute de la femele,cantitatea de grasime fiind mai mica. Viteza de crestere inregistrata de castrati este superioara celei de crestere in greutate a scrofitelor, dar la sa­crificare, carcasele obtinute de la scrofite au o slanina mai sub­tire si o carne cu mai putina grasime intramusculara. Vierusii ne­castrati au viteze mari de crestere si o calitate buna a carcasei, iar in situatia in care sacrificarea se face in jurul varstei de sase luni, la greutati de aproimativ 90 kg, este mai eficienta in-grasarea vierusilor necastrati, calitatile organoleptice ale car­nii ramanand nemodificate pana la aceasta varsta.

Individualitatea. Desi se recomanda ca la formarea loturilor ce urmeaza a fi introduse la ingrasare, acestea sa fie cat mai uniforme, mai omogene, pe parcursul ingrasarii apar diferente in ceea ce priveste ritmul de dezvoltare, diferente ce se datoreaza particularitatilor individuale ale fiecarui animal supus ingrasa­rii, cu precadere in ceea ce priveste temperamentul animalelor si capacitatea diferita de valorificare a hranei.

Starea de sanatate. Starea de sanatate reprezinta un factor major de influenta a performantelor individuale de ingrasare a por­cinelor, deoarece numai animalele sanatoase pot sa realizeze sporu­ri mari de crestere in greutate si sa valorifice eficient furajele consumate. Animalele tarate, indiferent de cauza acestei stari, vor realiza sporuri in greutate scazute, cu un consum specific ridicat. Perioada necesara pentru atingerea greutatii de sacrificare este mult prelungita in cazul unor animale bolnave, iar calitatea carca­selor obtinute va fi slaba. Animalele parazitate sau cele ce sufera de boli infecto-contagioase vor avea performante de crestere si in­grasare inferioare celor realizate de animalele sanatoase.

Animalele la care pe parcursul ingrasarii se constata diferite afectiuni cronice, inclusiv hernii sau rinita atrofica, animalele tarate, intarziate in crestere, vor fi eliminate de la ingrasare si, in limita posibilitatii, vor fi dirijate spre valorificare prin sacrificare de necesitate, intretinerea lor in continuare dovedin-du-se neeconomica. Tratamentele, altele decat cele preventive ori cele ce se pot aplica la intreaga masa de animale prin intermediul furajelor sau a apei de baut, nu se recomanda a fi facute in ingrasatorie, fiind mai economica sacrificarea animalelor decat tratarea lor individuala.

in scopul pastrarii starii de sanatate a animalelor, alaturi de masurile profilactice si imunizarile obligatorii, in permanenta trebuie respectate regulile de protectie sanitar-veterinara speci­fice acestui sector de crestere a animalelor.

1.2. Factori exogeni care influenteaza ingrasarea Alaturi de valoarea materialului biologic supus ingrasarii, rezultatele procesului de ingrasare depind in mod semnificativ de conditiile ecologice,tehnologice si etologice in care se desfasoara ingrasarea.

1.2.1. Alimentatia suinelor supuse ingrasarii reprezinta un factor tehnologic major de influenta a ritmului si eficientei cu care se desfasoara ingrasarea. Ca element de baza a tehnologiei de crestere a acestei categorii de animale, printr-o alimentatie co­recta, adecvata categoriei de varsta si greutate precum si scopului final al ingrasarii, se urmareste obtinerea unor productii superi­oare, atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ, in conditii de economicitate maxima.

La ingrasare se pot folosi toate categoriile de suine ce au masa corporala peste greut itea de 30 kg. Sistemul cel mai larg ras­pandit de ingrasare este insa acela ce foloseste animale tinere, in crestere, de la care se obtin carcase de calitate superioara. Din aceasta cauza, furajele administrate in hrana tineretului por­cin destinat ingrasarii pentru carne, trebuie sa contina toate principiile nutritive cu rol plastic, energetic si biostimulator, in proportii echilibrate.

Privita sub aspect cantitativ si calitativ, hrana poate in­fluenta direct atat procesul de crestere si ingrasare cat si cali­tatea carcaselor.

in cadrul alimentatiei intereseaza: asigurarea cerintelor de substante nutritive si energie,vitamine si saruri minerale.

Cerintele de energie ale suinelor supuse ingrasarii se afla intr-o stransa corelatie cu varsta si greutatea animalelor, deoa­rece, asa cum s-a aratat, proportia de grasime din sporul de greu­tate are o evolutie aproximativ paralela cu cresterea varstei si a greutatii animalelor supuse ingrasarii. in perioada I de ingrasare (pana la varsta de 6 - 8 luni) caracterizata prin depuneri de spor preponderent pe seama masei musculare si a scheletului, un continut de 3200 Kcal energie metabolizabila per kg nutret poate fi conside­rat suficient. Pentru perioadele urmatoare de crestere si ingrasa­re, necesarul de energie va fi mai ridicat, acestea crescand o data cu cresterea >nderii grasimii din sporul de masa vie a animalului si cu caloricitatea sa.

Asigurarea necesarului de energie se poate realiza fie prin cresterea valorii calorice a ratiei, fie prin cresterea cantitatii de hrana consumata per cap si zi. Cresterea caloricitatii nutretu­lui peste anumite valori, duce la scaderea consumului specific de nutret, dar determina obtinerea de carcase grase, nedorite in spe­cial la porcii ingrasati pentru bacon.

Cerintele de proteina sunt, de asemenea, strans corelate cu varsta si greutatea corporala a animalelor supuse ingrasarii, aceasta datorita, in primul rand, faptului ca in diferite faze de crestere, proportia dintre tesutul muscular si tesutul adipos din sporul de crestere in greutate este diferita. in prima perioada de crestere si ingrasare, perioada in care ponderea principala din spor o are tesutul muscular, ce se sintetizeaza pe seama substan­telor proteice din furaje al caror rol plastic in organism este bine cunoscut, in mod firesc, necesarul de proteine va fi mai ri­dicat. Pe masura ce animalele inainteaza in varsta si cresc in greutate, reducandu-se sinteza de tesut muscular, scade si necesa­rul de proteina din hrana.

Partea a II a.Ameliorarea si exploatarea suinelor

Norme de furaje pentru tineret suin ingrasat pentru carne

Un nivel proteic scazut, sub limitele necesarului organismului la un moment dat, influenteaza in sens negativ atat sporul de cres­tere in greutate, deci ritmul de dezvoltare si implicit durata in-grasarii, cat si calitatea carcaselor obtinute. Proteina adminis­trata excedentar in ratie, de la o anumita varta si greutate, va fi utilizata neeconomic, pe seama proteinei sintetizandu-se grasime.

Pentru satisfacerea necesarului de proteina a tineretului suin supus ingrasarii pentru carne, literatura de specialitate recomanda urmatoarele nivele proteice ale hranei: pentru prima faza de ingra-sare, cuprinsa intre greutatea corporala de 30 si 50 kg, nivelul proteic recomandat este de 16% proteina bruta din structura nutretului combinat; acest nivel scade la 13-14% proteina bruta pentru perioada a doua de ingrasare, respectiv pentru animalele a caror masa corporala este cuprinsa intre 50 kg si 105 kg. Aceste niveluri sunt orientative si conditionate de valoarea bio­logica a proteinei din ratie, adica de continutul acesteia in aminoacizi esentiali, indeosebi in Uzina. Nivelul acestui amino-acid este considerat optim la valori de 0,7% pentru prima faza de ingrasare si de 0,55-0,6% pentru faza a doua de ingrasare a tine­retului suin pentru productia de carne. Nivelul celorlalti amino-acizi s-a stabilit tinandu-se seama de corelatia dintre nivelul acestora si cel al lizinei.

Avandu-se in vedere faptul ca peste greutatea corporala de 120 kg proportia sintezei de tesut muscular scade, crescand propor­tia depunerilor de grasime, in cazul porcinelor supuse ingrasarii pentru productie mixta sau pentru grasime cerintele fata de nivelul proteic din ratie sunt mai scazute. Astfel, pentru animalele supuse ingrasarii pentru productie mixta, nivelul proteic al hranei admi­nistrate trebuie sa fie de aproximativ 11-12% proteina bruta, in timp ce pentru animalele care sunt ingrasate pentru grasime, acest nivel poate fi satisfacut prin asigurarea de 10-11% proteina bruta in ratie.

Cerintele de vitamine pentru porcii la ingrasat sunt in gene­ral mai putin accentuate decat la tineretul suin, practic, in uni­tatile cu efective mici, unde se utilizeaza furaje din surse pro­prii, nemaifiind necesara suplimentarea ratiei in aceste elemente, incidenta cazurilor de carente vitaminice fiind foarte mica si da­torita vitezei de crestere mai scazute decat in unitatile unde se practica o ingrasare intensiva. in astfel de ferme, in care se ur­mareste realizarea unui ritm sustinut in crestere si ingrasare si obtinerea de carcase calitativ superioare, hranirea bazandu-se in exclusivitate pe nutreturi combinate, necesitatea asigurari vita­minelor in nutretul combinat se impune de la sine.

Carenta in vitamina A, cauzata frecvent de calitatea slaba a furajelor, de porumbul infestat cu mucegaiuri, se manifesta prin scaderea ritmului de crestere si ingrasare, depuneri mari de grasi­me, diminuarea ingestei voluntare de hrana si, in cazuri severe, aparitia de tulburari nervoase. Carenta in vitamina D se poate in­talni la tineretul suin cu un ritm accelerat de crestere si care nu

Tabelul nr.40

beneficiaza de expunerea la radiatia solara,carenta manifestandu-se prin tulburari ale mineralizarii oaselor. Neasigurarea necesarului de vitamina E si seleniu poate determina aparitia unor miopati, tulburari ale metabolismului muscular. Din complexul vitaminelor B, mai frecventa este carenta in niacina, datorita unor ratii bazate in special pe porumb, sarace in triptofan. Celelalte vitamine din grupul B apar deficitare numai in cazurile in care este tulburat metabolismul florei intestinale.-

Principalele surse de vitamine ce pot fi utilizate in ratia porcilor la ingrasat sunt : faina de lucerna in proportie de 2-3% din ratie, asigurand prin continutul in caroten o buna parte din necesarul de vitamina A; drojdiile furajere introduse in ratie in proportie de JL-3% din amestec aduc un insemnat aport de vitamine din complexul B; premixuri vitaminice.

Cerintele de substante minerale Suinele supuse ingrasarii manifesta cerinte majore in principal fata de nivelul de calciu si fosfor din ratie, necesare cresterii tesutului osos. Alaturi de aceste macroelemente, pentru asigurarea unei dezvoltari normale a organismului sunt necesare si o serie de alte elemente minerale, a caror necesar si nivel de participare in ratia zilnica a tineretu­lui suin supus ingrasarii sunt cele prezentate in tabelul nr.40.

1.2. 2 . intretinerea suinelor supuse ingrasarJLi in fermele cu efective medii si mari, se face in colectivitati de 20 - 40 capete. Alaturi de avantajul economiei de spatiu, intretinerea in grup a animalelor contribuie la mentinerea apetí(ului si deci la sporirea ingestei voluntare de furaje, simplificand procesele tehnologice si facilitand mecanizara si automatizarea majoritatii operatiunilor si implicit cresterea productivitatii muncii in acest sector.

Animalele din aceasta categorie sunt, in general; mai putin pretentioase la conditiile de mediu ecologic (temperatura, umidita­te, etc.) sau la conditiile de mediu tehnologic ce vizeaza sistemul

de cazare. Suinele avand o masa corporala de peste 50-60 kg pot fi cazate in adaposturi deschise sau semideschise, chiar si in pe-

rioada anotimpurilor mai reci. Animalele mai tinere sau cele apar­tinand unor rase perfectionate sunt mai sensibile la conditiile de mediu, necesitand adaposturi climatizate pe tot parcursul anului.

Principiul de baza in intretinerea in colectivitati mari a suinelor la ingrasat il reprezinta sistemul totul plin - totul gol, ceea ce face posibila pregatirea optima a adaposturilor in vederea popularii, prin dezinfectia mecanica si chimica a boxelor, concomi­tent cu intreruperea ciclului biologic al microflorei si microfau-nei patogene. Boxele de ingrasare au o amenajare interioara simpla, asigurandu-se doar facilitatile necesare furajarii, adaparii si odihnei animalelor. Forma boxelor, asezarea hranitoarelor, a adapa­torilor, asigurarea zonei de odihna si defecare, au o importanta deosebita in asigurarea reusitei procesului de ingrasare prin in­fluenta pe care o au asupra comportamentului animalelor ce fac obiectul ingrasarii.

Popularea boxelor se face pe sexe, varste si greutati, dar nu trebuiesc neglijate nici culoarea sau apartenenta animalelor la o anumita rasa sau linie. Diferentele de greutate dintre indivizii aceluiasi lot nu trebuie sa fie mai mare de 3 kg la populare, urma-rindu-se a fi mentinuta prin lotizari.

Boxele din adaposturile destinate ingrasarii porcinelor pot fi amplasate pe mai multe randuri, in functie de sistemul constructiv adoptat. in figura nr.51 este prezentata sectiunea plana a unei boxe destinata ingrasarii unui numar de 35 porci, avand suprafata de 17 m². in figura nr.52 este prezentata sectiunea plana printr-un adapost destinat cresterii si ingrasarii suinelor in sistem in­tensiv. Suprafata asigurata pe cap de animal, influenteaza semni­ficativ performantele de crestere si ingrasare (tab.nr.41 ea

trebuind sa fie de minim 0,5 m² pe cap pana la greutatea de 50 kg si de 0,75 m² la animalele ce depasesc aceasta greutate, cresterea suprafetei o data cu cresterea greutatii facandu-se prin reducerea numarului de animale din colectivitatea constituita initial.

Hranitor semiautomat

Pardoseala continua din beton

Pardoseala tip grata: din beton

Adapatoare

Fig. nr.51 Boxa destinata cazarii porcilor la ingrasat

Tabelul nr.41

Fig.nr.52 Sectiune plana printr-un adapost de ingrasatorie

Tinand seama de specificul comportamental al speciei, la popularea boxelor, in scopul formarii deprinderii de a defeca in zona special amenajata acestui scop, gratarul sau pardoseala din

zona de defecare vor fi stropite cu apa, in timp ce, pe suprafata destinata odihnei se vor imprastia mici cantitati de nutret combi­nat, animalele deprinzandu-se astfel foarte repede sa pastreze curata zona de odihna si furajare. La populare, din totalul boxelor dintr-un compartiment, 10 - 15% vor fi lasate goale, urmand a fi utilizate pe masura ce animalele cresc in greutate si creste necesarul de spatiu pe cap de animal. in scopul asigurarii con­fortului necesar, periodic se fac lotizari si extrageri de ani­male, regruparea facandu-se dupa criteriile mentionate la populare.

Asigurarea parametrilor optimi de microclimat in adapo^i-nri 1 e> de ingrasare a suinelor reprezinta un deziderat de baza in buna desfasurare a procesului ingrasarii. Valorile de confort ce trebu­iesc asigurate, diferentiat pe categorii de varsta si greutate, sunt redate in tabelul nr.42.

Tabelul nr.42

Parametri optimi de microclimat pentru tineret porcin supus ingrasarii

Categoria de greutate (kg)

SPECIFICARE

60-100

Temperatura °C . 18-20 17-19

Viteza aerului - vara 0,5-1,0 0,5-1,0

m/s - iarna 0,2-0,5 0,2-0,5

Umiditatea relativa %  55-70 60-75

Bioxid de carbon (max.%»)  3,5 3,5

Amoniac (max.fc) 0,026 0,026

Hidrogen sulfurat(max.%e)  0,015 0,015

Dintre factorii de microclimat, temperatura are o influenta deosebit de mare asupra ritmului de crestere in greutate a anima­lelor, in tabelul nr. 43 este prezentat modul cum temperatura in­fluenteaza evolutia sporului mediu zilnic in cazul diferitelor ca­tegorii de greutate a porcilor la ingrasat. Se poate constata ca, pana la greutatea de 115 kg a animalelor supuse ingrasarii, cele mai bune rezultate, in ceea ce priveste sporul mediu zilnic, se obtin la temperaturi cuprinse intre 18 si 21°C. in cazul animalelor ingrasate peste aceasta greutate, zona de confort termic care a asigurat realizarea celor mai bune sporuri medii zilnice obtinan-du-se intre limitele temperaturii de 16-18₀C.

Tabelul nr.43 Influenta temperaturii asupra sporului mediu zilnic

Sporul mediu zilnic in a la masa corporala de;

Activitatea in sectorul de ingrasare se desfasoara pe baza unui program zilnic. Curatenia zilnica a spatiului de odihna si de defecare, a padocurilor, a jgheaburilor de furajare, administrarea furajelor si a apei se face intotdeauna in aceiasi succesiune, fara a deranja inutil animalele. in adapost se va pastra in permanenta liniste, orice zgomot nefamiliar animalelor sau patrunderea unor persoane straine, altele decat personalul care isi desfasoara acti­vitatea cotidiana in acel adapost, putand provoca neliniste in randul animalelor. in timpul manipularii animalelor, ocazionate de lotizari, cantariri, transport sau actiuni sanitar-veterinare, acestea vor fi tratate cu blandete, fara a fi lovite. Zilnic se va verifica starea de sanatate si intretinere a intregului efectiv de animale precum si modul in care acestea consuma furajele care le-au fost administrate. La trecerea in revista a efectivului se va urmari comportamentul animalelor, orice modificare a acestuia avand semnificatii majore in derularea normala a procesului de ingrasare.

2. Sisteme de ingrasare a suinelor

in ingrasarea suinelor intalnim in mod obisnuit urmatoarele sisteme de ingrasare: ingrasarea pentru carne, ingrasarea mixta (pentru carne si grasime), ingrasarea pentru grasime si ingrasarea pentru bacqn Optiunea pentru unul din sistemele mai sus mentionate se ia in functie de cerintele pietei, materialul biologic de care se dispune si de baza furajera existenta in unitatea de referinta.

Independent de scopul in care se face ingrasarea, deci de sis­temul adoptat, procesul de ingrasare in unitate poate avea:

caracter continuu situatie in care porcii grasi se livreaza cu o ritmicitate constanta pe tot parcursul anului, fapt ce impune esalonarea activitatii de reproductie si implicit ritmicitatea fa-tarilor pe parcursul intregului an, in acest fel asigurandu-se o utilizare rationala a spatiului de cazare si o continuitate in activitatea economica a fermei;

caracter sezorial practicat in exploatatiile de dimensiuni mi­ci, ce nu au posibilitatea de a esalona activitatea de reproductie pe parcursul intregului an, fatarile fiind grupate in doua sezoane, toamna si primavara, intregul circuit al materialului biologic fiind dictat de acest procedeu de derulare a reproductiei;

caracter discontinuu. caracteristic fermelor ce se populeaza neuniform, de regula prin achizitionarea de material biologic destinat ingrasarii din alte unitati, neavand asadar un sector propriu de reproductie. Modul de folosire a spatiilor construite este deficitar, existand perioade din an in care practic anumite spatii sunt depopulate, iar asigurarea cu forta de munca poate fi dificila datorita faptului ca activitatea are caracter temporar, neasigurand un loc permanent de munca si un venit constant lucrato­rilor.

ingrasarea pentru carne

ingrasarea suinelor pentru carne reprezinta sistemul de ingra-sare cel mai raspandit, urmarindu-se obtinerea unor cantitati cat mai mari de carne, destinata consumului in stare proaspata sau sub forma de preparate, in conditii de economicitate maxima.

Materialul biologic care face obiectul acestui sistem de in-grasare este reprezentat de tineretul suin in greutate de 25-30 kg. apartinand raselor specializate pentru productia de carne. Cele mai bune rezultate se obtin prin cresterea si ingrasarea metisilor si hibrizilor obtinuti prin aplicarea unor scheme elaborate de incrucisare intre rasele Marele alb si Landrace (pe linie materna) si rasele Duroc, Hampshire, Pietrain sau Landrace belgian (pe linie paterna).

ingrasarea se deruleaza pe o perioada de 3-4 luni, fiind subdivizata in mod conventional in doua faze:

o prima faza, de crestere, de la greutatea de 25-30 kg si pana la greutatea de 55-60 kg;

faza a doua, sau faza de finisare de la greutatea de 55-60 kg si pana la greutatea de 100-110 kg, durata ingrasarii fiind depen­denta de precocitatea indivizilor supusi ingrasarii si de condi­tiile tehnologice in care se realizeaza ingrasarea.

Datorita varstei reduse la care se realizeaza greutatea de sacrificare, a intensitatii ridicate de crestere specifice, sporul de crestere realizandu-se la aceste varste in special pe seama depunerilor de masa musculara in carcasa, acest sistem de ingrasare se mai numeste si ingrasare timpurie intensiva pentru carne.

Alimentatia tineretului suin supus ingrasarii intensive pentru productia timpurie de carne trebuie sa tina seama de cerintele specifice unor animale cu o rata accelerata de crester, in a caror spor, ponderea principala este detinuta de depuneri de tesuturi cu continut ridicat de proteina. Astfel, in alimentatia tineretului apartinand unor linii sau metisi precoce, cu un potential de cres­tere accentuat al masei corporale, cu precadere pe seama tesutului muscular si osos, ratiile trebuiesc perfect echilibrate, atat sub aspect energetic si proteic, cat si in continutul lor in vitamine si saruri minerale, acest fapt conditionand punerea in evidenta a potentialului genetic al animalelor si, implicit, conditionand economicitatea procesului de ingrasare.

Administrarea furajelor se face fie la discretie, sub forma de amestecuri de uruieli sau furaje combinate granulate, fie in tainu­ri, situatie in care se poate face adminstrarea uruielilor in ames­tec cu apa, proportia de amestec fiind de sau in cazul in care furajarea se face la discretie, ditribuirea furajelor se va face prin hranitori semiautomate, un loc la frontul de furajare fiind suficient pentru capete. La administrarea sub forma li­chida, ratia zilnica va fi administrata in sau tainuri, tainul trebuind sa poata fi consumat in maxim minute, pentru a nu se deprecia prin alterare. Se poate practica si o furajare mixta, tai­nul de dimineata si cel de seara fiind umed, cel de la pranz fiind administrat sub forma uscata. Consumul mediu zilnic de amestecuri de uruieli variaza in functie de masa corporala a animalelor si de sporul mediu zilnic realizat de acestea, fiind cuprins intre si kg. Apetitul animalelor trebuie urmarit in permanenta, acesta trebuind sa fie corelat cu sporul asteptat a fi realizat de animale la un moment dat. Structurile de nutret combinat consacrate sunt: structura pentru prima perioada de crestere (intre si 60 kg greutate corporala a animalelor), si structura 0-4 pentru perioada de finisare ( de la kg la sacrificare). Structura si caracteristicile acestor retete sunt prezentate in tabelul nr. nivelai proteic al acestor retete fiind de proteina bruta in cazul structurii de amestec specific retetei si de proteina bruta in cazul retetei

. Sistem de ingrasare a suinelor

Apa se asigura la discretie, cu adapatori automate sau in jgheaburi, considerandu-se un necesar de apa pentru consum de cea £ la 100 kg masa corporala.

Tabelul nr.44

Structura si caracteristicile nutritive ale retetelor de nutreturi combinate destinate porcilor la ingrasat

0-4

SPECIFICARE

a b c a b c

Structura

Caracteristici nutritive

In fermele de tip gospodaresc care nu dispun de retete de furaje combinate fabricate in unitati specializate, se pot alcatui amestecuri de uruieli in a caror componenta vor intra diferite ingrediente, in functie de posibilitatile fermei de referinta, urmarindu-se ca aceste amestecuri sa aiba un continut de substante energetice si principii nutritivi adecvat varstei, greutatii corporale si scopului final al activitatii,productia de carne.

Un astfel de amestec poate fi alcatuit din: 25-70% porumb; orz; 5-12% mazare; 5-10% tarate de grau; 6-8% sroturi de floarea soarelui si soia; 1-2% fainuri proteice de origine anjjnala; 1-2% drojdii furajere; 1,2-1,5% carbonat de calciu si 0,5% sare de bucatarie iodata. Aceste amestecuri pot fi suplimentate cu lucerna masa-verde (0,5-1,0 kg in perioada de crestere si 1,5-2,0 kg in perioada de finisare). Se poate utiliza laptele smantanit in cantitati de 0,5-1,5 kg, administrarea acestuia facandu-se prin utilizarea sa la umectarea amestecului de uruieli si numai dupa o prealabila pregatire a animalelor, introducerea in ratie a laptelui ecremat facandu-se treptat. Se vor lua de asemenea masuri supli­mentare in ceea ce priveste igiena jgheaburilor de furajare.

Intretinerea suinelor supuse ingrasarii pentru productia de carne se face in boxe colective de 20-40 capete, asigurandu-se o suprafata de 0,5 m²/cap in perioada de crestere si 0,7m^a/cap in perioada de finisare, in adapost asigurandu-se parametri de microclimat specifici cerintelor acestei categorii de exploatare.

2.2. ingrasarea pentru productia de bacon

ingrasarea suinelor pentru productia de bacon contituie o varianta a ingrasarii pentru carne, scopul final fiind obtinerea unei carcase cu calitati speciale. Prin "bacon' intelege carcasa de calitate superioara, cu un mare procent de carne, un strat de slanina sub 10 mm, din care se indeparteaza prin prelucrare capul, sira spinarii, spetele si extremitatile membrelor (in cazul "baconului rulat indepartandu-se si coastele), carcasa ce este apoi prelucrata dupa o tehnologie specifica, in scopul cresterii peri­oadei de conservare si a conferirii unor calitati organoleptice.

.Materialul biologic utilizat in scopul obtinerii de bacon se recomanda a fi selectionat din cadrul raselor cu o foarte buna pre­cocitate, a caror calitati de carcasa, sub aspect cantitativ, cali­tativ si gustativ, sa corespunda specificului acestei productii.

Carcasele se obtin prin sacrificarea timpurie, in jurul varstei de 5 luni. la greutati ce nu depasesc 85-95 kg, recomandan-du-se in acest scop utilizarea exemplarelor apartinand rasei Lan-drace sau a metisilor de prima generatie a acestei rase cu rase de carne de culoare alba (Marele alb. Pietrain. Landrace belgian). Rasa Landrace constituie de altfel prototipul de suine destinate acestei productii iar Danemarca, tara de formare a acestei rase, este principala producatoare de bacon din lume.

Alimentatia trebuie sa tina seama de cerintele obtinerii unei carcase slabe, de foarte buna calitate, prin sacrificarea animale­lor la o varsta timpurie.

Astfel, nivelul energetic al ratiei trebuie sa fie mai scazut decat in cazul ingrasarii pentru carne, nivelul energetic recoman­dat fiind de cca Kcal energie metabolizabila (2900-3000 kcal energie digestibila) per kg furaj, nivelul energetic redus fiind impus de necesitatea evitarii depunerilor de grasime in carcasa.

Nivelul proteic al hranei trebuie sa satisfaca necesarul impus de ritmul Sustinut de crestere, cu precadere pe seama tesutului muscular, fiind de proteina bruta in structurile utilizate in perioada de crestere si de 14-l5% proteina bruta in cele utilizate pentru finisare. Nivelul aminoacizilor esentiali trebuie sa fie mai ridicat, indeosebi nivelul lizinei. care este de minim in perioada de crestere si de 0.75% in cea de finisare.

O atentie speciala trebuie acordata nutreturilor utilizate in hrana animalelor destinate cresterii si sacrificarii pentru produc­tia de bacon. Acestea se pot imparti, in mod conventional, in trei categorii, in functie de influenta lor asupra calitatii baconului:

Grupa I a nutreturilor cu efecte favorabile in ingrasarea sui­nelor pentru productia de bacon, in aceasta categorie intrand surse furajere ca: orzul, secara, meiul, mazarea, lintea; alaturi de acestea se pot utiliza in cantitati limitate: cartofii, lucerna, borceagul, trifoiul, sparceta administrate sub forma de masa verde sau ca faina de fan; nutreturi de origine animala ca: lapte ecremat sau alte produse secundare din lapte, fainuri animale a caror administrare se limiteaza doar la perioada de crestere si drojdii furajere.

Grupa a Il-a a nutreturilor cu efect mediu, recomandate a se utiliza numai in prima perioada, cantitatile administrate netre-buind sa depaseasca 30% din ratie. intr-o proportie mai mare, nu­treturi ca: porumbul, taratele de grau, melasa si sroturile de oleaginoase, depreciaza calitatea carcasei ducand la cresterea proportiei de grasime, aceasta avand o consistenta scazuta, fapt ce nu este dorit in cazul producerii de bacon.

Grupa a III-a sau grupa furajelor indezirabile, cu efect negativ in producerea de bacon, cuprinde o serie de surse furajere ca: ova­zul , borhoturile, turtele rezultate de la producerea uleiului de floarea soarelui, toate acestea depreciind calitatea si insusirile organoleptice ale carcaselor, facandu-le improprii pentru produce­rea de bacon. Aceste surse furajere, pot fi folosite in hrana tineretului porcin destinat ingrasarii pentru productia de bacon, in proportie de maxim 15% si numai pana la greutatea de kg.

in Danemarca producerea de bacon se bazeaza pe administrarea de uruieli de orz in proportie de pana la 95%, in amestec cu lapte ecremat.

Sarurile minerale si vitaminele se vor asigura in mod obliga­toriu la nivelul cerintelor specifice tineretului suin cu o rata intensa de crestere.

Apa se asiaura la discretie, cu ajutorul adapatori automate.

Administrarea hranei se face in tainuri, diferit in functie de perioada de crestere. Astfel, in prima perioada, pana la greutatea de kg, se recomanda administrarea hranei in trei tainuri zilnice caire se reduc dupa aceasta greutate la numai doua tainuri. Rezulta­tele cele mai bune se obtin prin administrarea de uruieli in ames­tec in parti egale cu lapte ecremat, cantitatea zilnica ce urmeaza a fi administrata fiind stabilita in functie de ingesta voluntara a animalelor, durata de consumare a tainului netrebuind sa depa­seasca 10 minute la inceputul ingrasarii si 15 minute in perioada de finisare.

Hranirea dirijata, restrictionata in special in ultima peri­oada, se impune de la sine in cazul producerii de bacon, pentru a se evita depunerea de grasime, aceasta restrictionare insemnand practic reducerea ratiei cu 10-20% din volumul consumului la dis­cretie specific varstei si masei corporale a animalelor (tab.45).

Tabelul nr. 45

Nivelele de hranire recomandate pentru animale supuse ingrasarii pentru bacon

Greutatea corporala (kg)
Furajul administrat

Amestec de uruieli 0,6 (kg)

Lapte ecremat (£)

Retetele de nutreturi combinate consacrate, utilizate in tara noastra in scopul ingrasarii pentru bacon,sunt retetele 0-7 si 0-8_,structura si caracteristicile acestora fiind prezentate in tabelul nr.46. Nutretul combinat 0-7 se administreaza pana la greutatea de 50 kg, dupa aceasta greutate, pana la sacrificare administrandu-se nutretul combinat 0-8.

Tabelul nr.46

Structura si caracteristicile nutritive ale nutreturilor combinate 0-7 sa., 0-8

Intretinerea influenteaza in mare masura calitatea materialu­lui biologic destinat cresterii si sacrificarii pentru bacon si implicit calitatea produsului finit. Cazarea animalelor se face in boxe colective de 18-20 capete, suprafata boxei asigurand un minim de 1-1,2 m² pe cap de animal. Se acorda o atentie deosebita mate­rialelor de constructie utilizate, acestea trebuie sa fie astfel alese si ansamblate incat sa nu lezeze in nici un fel tegumentul animalelor, orice depreciere de aceasta natura facand carcasa improprie producerii de bacon.

ingrasarea mixta

ingrasarea mixta, semiintensiva, are ca scop obtinerea de carcase cu masa relativ mare, in care ponderea de grasime este mai ridicata decat in cazul carcaselor obtinute in sistemul de ingrasare a suinelor pentru productia de carne, ingrasarea avand o durata mai mare, sacrificarea facandu-se la greutati de 120-150 kg.

Acest tip de ingrasare este practicat in principal in gospoda­riile populatiei si in fermele de dimensiuni mici, bazandu-se de regula pe valorificarea unor resurse furajere ieftine, carcasele astfel obtinute fiind, in multe cazuri, mai agreate de populatia rurala a tarii noastre. Desi proportia de grasime in carcasa creste in detrimentul proportiei de carne, animalele ingrasate pana la greutatea de 150 kg au un randament de sacrificare superior celui obtinut prin sacrificarea la 100 kg, valoarea energetica, calitati­le gustative si de apa si cresterea grasimii intramusculare.

parcursul perioadei de crestere si ingrasare.

Alimentatia suinelor ingrasate pentru productie mixta se bazeaza pe surse furajere ieftine, cu precadere in prima perioada, pana la greutatea de 70-80 kg, dupa aceasta greutate, nutreturile care pot deprecia calitatea si insusirile organoleptice ale carnii si grasimii fiind scoase din ratie, alimentatia bazandu-se pe fura­jele

prezentate la sistemul de ingrasare pentru carne. Porumbul si orzul pot constitui impreuna peste din strXictura amestecului administrat, ponderea lor fiind diferita in functie de greutatea animalelor. in perioada de finisare, premergatoare sacrificarii, se recomanda cresterea ponderii orzului in ratie, acest fapt avand efect pozitiv asupra calitatii grasimii, conferind acesteia consis­tenta si granulatia optima. Pe langa amestecurile de nutreturi concentrate, ce trebuie sa asigure energia si proteina necesare realizarii unor sporuri medii zilnice ridicate, in hrana suinelor supuse ingrasarii pentru productie mixta se pot utiliza o serie de furasi verzi, suculente, radacinoase, borhoturi sau resturi alimen­tare, cantitaile ce vor fi utilizate fiind diferite in functie de posibilitatile fiecarei crescatorii si de sporurile medii zilnice ce se urmaresc a fi realizate. Prin utilizarea unor surse furajere din categoriile anterior mentionate, cu precadere in prima perioada de ingrasare, se pot realiza importante economi de furaje concen­trate.

in prima perioada, pana la greutatea animalelor de kg, zilnic se pot administra kg furaje verzi sau suculente cu un adaus de kg amestecuri de concentrate formate din uruieli de cereale, tarate, linte, mazare, turte de oleaginoase si saruri minerale. Sporurile asteptate in aceasta perioada sunt in medie de 550-600 g zi, motiv pentru care nivelnl proteic al ratiei tre­buie sa fie de circa 15 % proteina bruta.

Dupa greutatea de kg, se trece la ingrasarea propriu-zisa, cand, in alimentatia suinelor va creste ponderea furajelor concen­trate, din hrana scotandu-se furajele ce influenteaza in sens negativ calitatea carcasei si a carnii (ovazul, taratele, borhotu­rile,- turtele, etc). Sporurile realizate in aceasta perioada sunt de g pe zi, nivelul proteic al ratiei fiind de 12-13% proteina bruta, iar consumul specific de circa 4-4,5 U.N./ kg spor.

Ingrasarea pentru grasime

Practicata in general in scop'l obtinerii unor carcase cu cantitate sporita de grasime, sau pentru reconditionarea reproduca­torilor reformati, ingrasarea pentru grasime reprezinta un sistem restrans de ingrasare*a suinelor. Desi ponderea grasimii in carcasa este mai mare decat cea a carnii, aceasta are calitati gustative deosebite, cu pretabilitate sporita pentru fabricarea de preparate cu conservabilitate de lunga durata (ex: Salamul de Sibiu).

Randamentul la sacrificare obtinut in cazul ingrasarii pentru grasime este de peste 80%, fiind superior randamentului realizat in cazul ingrasarii pentru productia de carne sau productie mixta.

Ingrasarea tineretului se face pana la greutatea de 180-200 kg si varsta de 12-16 luni, in functie de precocitatea rasei sau a metisilor utilizati, iar durata de reconditionare a reproducatori­lor reformati variaza in functie de greutatea si starea de intre­tinere a acestora la momentul inceperii ingrasarii.

Materialul biologic ce este supus ingrasarii pentru grasime este reprezentat de tineretul apartinand raselor specializate pentru aceasta productie fexr rasa Mangal ita sau metisi ai acestor rase cu rase cu profil morfo-productiv mixt sau de carne, precum si reproducatorii adulti reformati apartinand diferitelor rase de carne ce se cresc in mod obisnuit in tara noastra.

Calitatea carcaselor obtinute de la tineretul raselor specia­lizate pentru productia de grasime, sacrificat la varsta de 12-16 luni este net superioara celor .obtinute de la animalele adulte reformate de la reproductie, gradul de marmorare si perselare a carnii si calitatea fibrelor musculare din carcasele obtinute de la animalele tinere fiind superioare.

Tineretul este supus ingrasarii de la varsta de 3-4 luni, pana la varsta de 6-7 luni aplicandu-se o furajare asemanatoare celei prezentate in cazul ingrasarii pentru productie mixta. Dupa aceasta

varsta, ingrasarea se face in principal cu ratii in care ponderea o detin porumbul. orzul si cartofii. in ultima luna inainte de sacrificare se reduce cantitatea de suculente la sub 15% din ratie, in amestecul de nutreturi concentrate crescand ponderea furajelor ce influenteaza favorabil calitatea grasimii si a carnii.

Reconditionarea animalelor adulte reformate de la reproductie
se face in scopul imbunatatirii randamentului la sacrificare precum
sia calitatilor organoleptice si_; gustative ale carnii, durata re-) sau cea 12% proteina bruta, consumul specific

3. Alte sisteme de ingrasare

3.1. ingrasarea scrofitelor dupa prima fatare Practicata cu precadere in sistemul traditional de crestere a suinelor in gospodariile taranesti, ingrasarea scrofitelor dupa prima fatare poate constitui o metoda de obtinere de carcase de buna calitate, cu proportie de carne multumitoare.

Scrofitele ce au fatat pe parcursul primului timestru, cu greutatea corporala cuprinsa intre 120-140 kg, se supun ingrasarii imediat dupa intarcare, o perioada de 3-5 luni, sacrificarea facandu-se in luna decembrie. Pe intreaga perioada de vara, acestea pot fi intretinute pe pasune sau in adaposturi simple, furajarea facandu-se cu nutreturi ieftine. Administrarea de concentrate se face doar in ultima luna, pentru cresterea calitatii carcasei.

Sporurile medii zilnice care se pot realiza pe intreaga perioada de ingrasare sunt de 700-800 g, cu un consum specific de circa 5-6 U.N.

Ingrasarea suinelor pe baza de resturi alimentare

Din gospodariile personale, unitatile de alimentatie publica sau fabricile de produse alimentare rezulta o serie de resturi alimentare ce pot fi utilizate in hrana porcinelor supuse ingrasarii.

Resturile alimentare de bucatarie pot substitui in proportie de 20-301 amestecurile de furaje combinate destinate consumului suinelor supuse ingrasarii semiintensive, valoarea lor nutritiva fiind diferita in functie de materia prima utilizata.

Resturile alimentare se caracterizeaza printr-un continut ridicat de apa, de cea 60-65% si in substante extractive neazotate. Digestibilitatea acestora este destul de ridicata, iar valoarea lor nutritiva este de aproximativ 0,20 U.N./kg resturi proaspete sau 1,0 U.N./kg resturi alimentare deshidratate.

La colectarea resturilor de bucatarie se vor avea in vedere o serie de precautii, indepartandu-se eventualele corpuri straine (harti, oase, obiecte metalice, cioburi ,etc.), care ar putea provoca leziuni ale cavitatii bucale sau a tubului digestiv al suinelor.

Utilizate cu precadere in hrana suinelor adulte supuse recon-ditionarii, resturile alimentare pot fi administrate in hrana aces­tei categori in cantitati zilnice de, 8-10 kg resturi alimentare proaspete, in amestec cu 1-1,5 kg nutreturi combinate. in hrana tineretului supus ingrasarii mixte, resturile alimentare pot fi utilizate in cantitati mai reduse, de pana la 5 kg/zi, ponderea principala in aportul de substante nutritive trebiund sa fie detinuta de furajele concentrate.

Datorita faptului ca resturile alimentare influenteaza in sens negativ calitatea slaninii, se recomanda ca acestea sa fie scoase din ratia zilnica a s&inelor in ultima perioada, de finisare, cu circa o luna inainte de sacrificarea acestora, fiind inlocuite de cantitati sporite de amestdcuri de concentrate in care sa predomine orzul si mazarea.

In cazul administrarii de resturi alimentare in hrana suinelor supuse ingrasarii, in mod obligatoriu, igiena vasele de colectare si a jgheaburilor de furajare trebuie mentinuta la cel mai inalt nivel, existand pericolul unor grave intoxicatii in situatia in care animalele consuma resturi alterate. Durata de timp scursa de la colectarea resturilor pana la administrarea acestora in hrana suinelor nu trebuie sa depaseasca 2-3 ore vara si 12 ore iarna. Administrarea ratiei zilnice de resturi alimentare se face in doua tainuri, in amestec cu furajele concentrate sau acestea din urma pot fi administrate intr-un tain separat la pranz.

Apa de baut trebuie sa fie asigurata la discretie, cu adapatori automate sau in jgheaburi,in acest ultim caz apa trebuind sa fie improspatata de cel putin doua ori pe zi. Se pot utiliza pentru adapare jgheaburile in care se face furajarea, dupa con­sumarea tainului si spalarea resturilor alimentare din jgheaburi, acestea fiind umplute cu apa proaspata, pana la urmatoarea ADMINISTAR de hrana.