Compozitia in pictura bizantina

Compozitia in pictura bizantina

Arta bizantina a preluat de la culturile anterioare ceea ce putea servi intereselor sale. Astfel s-a ajuns la o extraordinara sintetizare a formei si rafinare a ideii compozitionale. Pictorii bizantini au observat cum au fost folosite punctul, linia si pata si le-au aplicat, precum si ritmurile de compozitie. In pictura egipteana sau asiro-babiloniana faraonul este reprezentat impozant, iar supusii reprezentati la dimensiuni reduse. Astfel, prin aceste elemente, ei au realizat compozitii echilibrate atat pe orizontala, cat si pe verticala, realizand adevarate pagini de carte, in care faraonul juca rol de monograma (litera mare impodobita al inceputului unui text).

In cultura bizantina acest lucru se observa in special la bolti: personajul principal este hiperbolizat, fie ca este vorba de reprezentarea Pantocratorului sau a Maicii Domnului Oranta, imagini care se afla la toate bisericile ortodoxe in bolta altarului, pronaosului si naosului.

Tot dupa modelul egiptean se observa reprezentarea in planuri, pe registre cum ar fi la manastirile moldovenesti: la Voronet, ″Sinaxarul″, la Moldovita in scenele din ″Imnul Acatist″, la Probota sau la manastirea Teodoreni-Burdujeni (jud. Suceava) unde in pridvor este executat ″Sinaxarul″ cu 366 de scene, fiind repartizate pe registre.

Si in arta sumero-akkadiana se observa aceeasi reprezentare pe registre (ex: ″Stindardul din Ur″), ca in pictura egipteana, regasindu-se legea ″repetitiei personajelor″, lege intalnita si in pictura bizantina, facand parte din triada repetitie, alternanta si simetrie, care a dat unicitate acestui stil.

Din arta Noului Babilon a asimilat acordul si dozajul tonurilor, stilizarile zoomorfe, care se regasec de multe ori in reprezentarile bizantine.

La asirieni de asemenea, diversele compozitii sculpturale sunt dispuse in frize, centrul compozitional nefiind marcat, reliefurile exceland prin ritmurile dinamice. Tot de la asirieni arta bizantina a imprumutat modalitatea de a vibra, prin bucle, barba, reprezentarea portretului si a vesmintelor prin dantela si blicuri.

Din stilul amarnian in care grafierile urmeaza sinuozitati si arabescuri delicate, mesterii bizantini au aplicat in pictura lor alungirea formei, sugerand spiritualizarea personajului.

Forma de sinteza a epocilor anterioare, pictura bizantina cuprinde in structura sa intima forma cea mai pura, regulile armonice de compozitie, reguli de aur care se regasec in toate modalitatile de rezolvare a lucrarilor de natura sacra: repetitia, alternanta si simetria.

Repetitia

Repetitia unor elemente creeaza un anumit ritm ce se afla in legatura cu ritmurile cosmice, fara de care Creatia n-ar putea exista, ci ar ramane transcendenta.

De altfel pictura are o stransa legatura cu muzica. In muzica exista termenul ″raport de consonanta″. Dupa ce aceste raporturi au fost abandonate, artistii si cei care scriau despre arta, au continuat sa foloseasca cuvinte care se regasec in tratatele lui Cennino Cenini, Piero della Francesca, Leonardo da Vinci, Alberti, Dürrer, Lomazzo si textele lui Delacroix despre ″Evolutia ideilor si formelor.″ Muzica i-a obsedat intotdeauna pe pictori; ea le conferea comparatii si metafore. Un amestec complex al acestei traditii il gasim in texte, cum sunt cele ale lui Coypel. Chiar in perioada noastra, cautand compania muzicienilor si meditand asupra asemanarilor picturii cu muzica, Kandinschi vorbeste de ″sunetul unei forme″, iar Paul Klee este atras de simbolismul si frumusetea scriiturii muzicale.

Frizele egiptene pictate in aplaturi sau cu un relief usor sunt benzi dispuse cel mai adesea orizontal, in care scenele se succed una dupa alta. Supusii sunt infatisati in mers, indreptandu-se cu totii catre personajul important care este zeul sau faraonul. In cazuri exceptionale, miscarea poate fi si verticala si orizontala, ca in acea ″Navigatie nocturna″, friza inconjurata de corpul lui Nut, dar intotdeauna exista o directie spre o anumita tinta. De aici rezulta ritmul. Pe alocuri exista figuri mici, ce se imbulzesc, se curbeaza, se inghesuie unele intr-altele, zeii ocupand mai multe registre, creand mari pauze.

Exemplul cel mai bun pentru o compozitie melodica il constituie friza ″Panateneelor″ de pe Partenon (fig. 49). Poate ca aici arta plastica se apropie cel mai mult de muzica. Ritmul este nu numai evident sacadat, echilibrat cu o delicata moderatie, dar se aseamana cu un cantec ce urca, cu o simfonie ce se desfasoara in toata complexitatea sa. Charles Picard afirma ca ″aici intalnim, pentru prima data intr-un templu grec, unitate si convergenta″.

Revenind la pictura bizantina, observam in mozaicul ″Procesiunea fecioarelor″ (fig. 50) de la Biserica San Apollinare Nuovo din Ravenna cum repetitia figurilor creeaza un ritm. Frumoasele purtatoare de coroane repeta insistent acelasi gest, dar o usoara inclinare a capului, o variatie a rochiei sau a drapajului le confera o variatie misterioasa.

Sau in ″Imparatul Iustinian si suita″ (fig. 51) de la Ravenna, care cuprinde exemplificate, pe langa repetitie si celelalte doua reguli.

Si in pictura bizantina observam ca personajele principale sunt reprezentate mai mult, avand dimensiuni mai mari, pe cand personajele secundare sau animalele sunt mici ca dimensiuni. Ca exemplu putem da imaginea ce reprezinta ″Intrarea in Ierusalim″ de la manastirea Probota si ″Nasterea Domnului″ de la manastirea Sucevita.

Repetitia figurilor care creeaza un anumit ritm se observa si in imaginea ″Judecata de Apoi″ - detaliu de la manastirea Voronet. Toti sfintii sunt reprezentati cu aureole succesive, iar cei ce se indreapta spre poarta Raiului au o oarecare inclinare spre Sfantul Apostol Petru, care deschide usa Raiului. Tot repetitie observam si pe fresca de nord a manastirii Sucevita, care reprezinta ″Scara virtutilor″ (fig. 45), unde ingerii sunt parca identici si egal distantati, vrand sa sugereze ca oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu pana cand savarsesc pacate.

Repetitia in pictura bizantina vrea sa arate ca viata traita in Dumnezeu este ca o succesiune de fapte bune care, in final, duc spre mantuire si sfintenie. Totodata repetitia sugereaza credinciosului ca trebuie mereu sa se roage, chiar daca rugaciunile se repeta, aceasta indemnandu-l la iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele nostru.

Alternanta

Alternanta, intr-un ansamblu religios, a liniilor si suprafetelor de fresca, mobilier, podoabe, broderii, tapiserii, imprimerii, obiecte de cult, catapeteasma, vitralii, face ca acest ansamblu sa fie perceput ca un tot unitar.

Transpunerea acestor mijloac de comunicare plastica si-a gasit rezolvari diferite, in functie de perioada de timp, zona geografica, cu particularitati regionale sau nationale. De exemplu, arta catalana, graca, rusa etc. si din Tarile Romane.

Aceasta a impus o diferentiere specifica. In grecia datorita faptului ca multa vreme a avut o cultura mistica, rezultatul firesc a fost geometrizarea si stilizarea formelor si un anume academism in pictura icoanelor si bisericilor. La romani linia este mai simpla, mai domoala, uneori mai naiva.

O particularitate in stilistica artei bizantine o gasim in modelele de executare a chipurilor si vesmintelor Sfintilor Sofronie si Nichita de la manastirea Sucevita.

Alternanta culorilor se observa in majoritatea imaginilor. Ea creeaza o stare emotionala caracteristica in functie de tema redata prin imagini. In sinaxare de obicei observam acea alternanta de scene, de culori, unde sfintii si celelalte elemente ale peisajului formeaza un tot unitar. Exemplu sinaxarele de la manastirea Probota si de la manastirea Voronet. Linia care delimiteaza cadrele da un oarecare ritm peretelui. Aceasta linie creeaza un efect plat si curat, asa cum au fost sufletele sfintilor si martirilor infatisati in aceste scene.

″Imparatul Iustinian si suita″ de la Ravenna cuprinde exemplificate, pe langa repetitie, si celelalte doua reguli. Repetarii figurilor verticale i se adauga o alternare de vesmant, de atitudine, elementele fiind grupate totusi simetric, in jurul imparatului.

Simetria

Symetreo (gr.) inseamna a masura prin comparare cu ceva; a fi masurat sau calculat prin comparatie; a masura conform proportiilor juste; a masura un lucru dupa altul; prin symmetria se intelegea o aranjare armonioasa a partilor. Oricum, termenul asemeni altora specifici vocabularului estetic grec, era greu traductibil inca din acele timpuri - dupa cum scria Pliniu, non habet latinium nomen symmetria.

Sensul actual conform Dex-ului este propietatea unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta regularitati, concordanta armonie intre partile unui tot sau elementele unui ansamblu; proprietate a doua puncte apartinand aceleiasi figuri geometrice de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct.

Platon considera ca armonia este unitatea celor multe amestecate si consensul celor diferite ca sens. Harmonia si Symmetria erau elementele importante ale unui lucru. Armonia constituia o dispozitie matematica, ea fiind dependenta de:

numar;

masura;

proportie;

Acestea trei vor deveni temelia considerentelor estetice specifice gandirii grecesti.

Pitagoricienii considerau ca armonia este o proprietate a cosmosului, pe care o putem contempla in cadrul cosmologiei. Nu foloseau termenul de frumos,ci pe cel de armonie, pe care se pare ca l-au inventat chiar ei. Intrucat universul sau lumea fizica era construit armonios, Pitagora l-a numit Kosmos, adica ordine, ornament. Fiecare miscare regulata emite un sunet armonios, de unde rezulta faptul ca intregul univers emite o muzica a sferelor, pe care nu o auzim din pacate, intrucat ne-am obisnuit cu ea si nu o mai putem percepe. Dat fiind faptul ca universul este un Kosmos, atunci trebuia ca si forma sa sa fie perfecta, ceea ce conducea catre cea de sfera. Cautau stabilirea semnelor unei distribuiri proportionale (symmetria).

Ordinea si masura celor impartite proportional (symmetria) sunt frumoase si aduc folos, iar dezordinea (ataxia) si o disproportie in toate (asymmetria) sunt urate si pagubitoare (aristoxenos, sentente pythagoreice - ″Filozofia greaca pana la Platon″, partea a II, vol II,pag 37).

Ei considerau ca toate se intampla cu necesitate (anake) si din armonie, aceasta din urma fiind forma prin care este actualizata legea cauzalitatii. Exista un concept armonico- geometric, care punea in centru armoniei si ordinii cosmice, principiul numerelor.

″Binele este intotdeuna frumos, iar frumosul nu este niciodata disproportionat.″ (Timaios - volumul Platon, ″Opere″, vol. 7, pag. 209-210). O fiinta vie deci, care este frumoasa, trebuie sa fie si proportionata.

Plotin considera a fi o adevarata erezie estetica reducerea artei la o pura simetrie si proportionalitate, necontestandu-i insa valoarea. Buna proportie (simetria) a partilor intre ele, cat si in raport cu intregul si adaosul de culoare frumoasa produc frumosul la vedere. Faptul de a fi frumos inseamna a avea o buna proportie si a fi comensurabil. Daca intregul este frumos, atunci si partile sale ar trebui sa fie frumoase. Iar pentru toti acei care gandesc ca frumosul consta doar in simetrie, culorile sau lumina soarelui, care sunt simple si nu-si iau frumusetea din proportie, ar trebui sa fie in afara putintei de a fi frumoase. Daca lucrurile ar sta asa, atunci cum se face ca aurul e frumos sau fulgerul sau stelele?

Dar ce s-ar putea spune atunci despre culorile frumoase, lumina soarelui? In masura in care ele sunt simple si nu-si au frumusetea provenita din simetrie, vor fi in afara fiintarii in Frumos.

Frumusetea operei de arta depinde in primul rand de unitatea ideii, de armonia proportiilor si a culorilor.

Simetria este prezenta in 90 % dintre compozitiile picturii bizantine. Ea se realizeaza, in mod expres, prin echilibrul unor pete de culoare stanga-dreapta, sus-jos, vi-a-vis de un ax existent, alteori imaginar.

Ea poate fi in oglinda, ca in reprezentarea de la Meteora, secolul al XVI-lea a ″Primului Sinod Ecumenic de la Niceea″, in reprezentarea din cupola basilicii Sant Apollinaire in Classe de la Ravenna si in ″Pogorarea Sfantului Duh″ de la manastirea Probota. Sau poate fi realizat doar echilibrul compozitional de lumina-umbra, cald-rece, inchis-deschis, plin-gol, intre cele doua brate ale balantei, de o parte si de alta a bratului central, ca in ″Botezul lui Hristos″ de la Meteora si manastirea Probota, unde nu gasim decat pe Iisus si pe Sfantul Ioan Botezatorul, de asemenea Duhul Sfant in chip de porumbel deasupra, deci nu gasim acelasi numar de personaje de o parte si de alta a lui Iisus. Cu toate acestea, compozitia ne pare simetrica.

Dincolo de plasticitatea si armonia creata, putem afirma ca simetria este un simbol al compozitiei sacre. Ea exprima in oglinda cele doua parti ale creatiei: cea vazuta si cea nevazuta, cea reala si cea virtuala, cea manifestata, adica transcendenta, adevarata si cea oglindita, reflectata.