Francesco Petrarca 1304-1374

Francesco Petrarca

1304-1374

in lumea poetilor, Petrarca a domnit secole in sir. A exemplificat ceea ce trebuie sa fie un poem liric - o izbucnire scurta de pasiune, dezvoltarea unui singur gand, simbol sau fantezie in cadrul unei forme fixe si anevoioase. Dar formula mai este valabila si astazi. Nici un alt poet din nici o perioada nu a exercitat o influenta atat de durabila si atat de indelungata. Petrarca a contribuit la definirea si formarea sensibilitatii moderne, la aprecierea frumusetii naturii, a senzatiei de mister din realitatea cotidiana, la idealizarea iubirii romantice, la cizelarea introspectiei.

Morris Bishop, Petrarch and His World

Supranumit primul om modern, Petrarca se considera o punte de legatura intre lumea clasica si contemporaneitate. „Eu sunt la granita dintre doua popoare', afirma el, „privind inapoi si inainte.' Dupa parerea sa, cea mai mare realizare a lui era opera in latina, dar posteritatea a apreciat mult mai mult ceea ce el a numit Rerum vulgarium fragmenta (Fragmente poetice in limba autohtona), secventele lirice inspirate de iubita sa Laura, in care a redefmit poezia de dragoste in literatura occidentala. Petrarca este un deschizator de drumuri in multe domenii. A descoperit importante lucrari ale lui Cicero si 1-a editat pe Livius, scotand prima editie stiintifica a unui scriitor clasic. Activitatea sa stiintifica a contribuit la revigorarea preceptelor clasice in Europa, motiv pentru care si-a castigat renumele de „primul scriitor al Renasterii'.

Petrarca poate fi considerat si primul om de litere cu adevarat profesionist, care a stabilit statutul poetului in societate. Confident al papilor si imparatilor, Petrarca a fost cea dintai celebritate literara in sensul modern al cuvantului. Fundamental este insa faptul ca mostenirea cea mai importanta a lui Petrarca o constituie poezia lui. Atitudinile moderne fata de dragoste si mijloacele poetice prin care se exprima acestea sunt in esenta tot petrarchiene.

Petrarca s-a nascut la Arezzo in Italia, unde tatal lui s-a stabilit impreuna cu familia dupa ce a fost exilat din Florenta in urma aceleiasi crize politice care a determinat si expulzarea lui D ANTE [9]. intr-un anume sens, Petrarca a fost toata viata un exilat. Considerandu-se intotdeauna florentin, a calatorit fara incetare dintr-un loc in altul in sudul Frantei si prin Italia, in 1312, familia s-a mutat din nou la Avignon, sediul papalitatii intre 1309 si 1378. Petrarca a studiat dreptul, mai intai la Montpellier, apoi la Bologna, dar nu si-a terminat niciodata studiile. Dupa moartea tatalui sau, Petrarca s-a hotarat sa se dedice activitatii de carturar si literaturii gasindu-si un prim patron dintr-o lunga serie care avea sa-i asigure subzistenta. Un moment de cotitura in viata lui poetica si emotionala a survenit in 1327 cand, la biserica Sf. Clara din Avignon a intalnit-o pe cea care va fi imortalizata sub numele Laura in poemele sale. Era casatorita de doi ani atunci cand li s-au incrucisat pentru prima data pasii, si pasiunea fara speranta a lui Petrarca pentru ea avea sa-l stapaneasca in urmatorii douazeci si unu de ani. Dupa ce Laura a murit de ciuma, chipurile in ziua aniversarii primei lor intalniri, Petrarca a continuat sa-i pastreze amintirea intr-o serie de poezii de dragoste inspirate de ea, pe care le-a tot modificat si cizelat pana la propria moarte.

Conventia poetica reprezentata de o suita de poezii consacrate diverselor stadii ale unei povesti de dragoste nu era unica, ea avand predecesori la CATUL [6] si la trubadurii din sudul Frantei, care compuneau in secolele al XH-lea si al XlII-lea poezii pentru femeile intangibile in conformitate cu traditia amorurilor de curte. Dante, in La vita nuova, prezentase stadiile transformarii pamantenei Beatrice intr-un simbol al rascumpararii si mantuirii crestine. Petrarca insa a rafinat conventia prin aplicarea unei noi formule stilistice si codificarea noului limbaj al iubirii. Inovatia lui cea mai mare a reprezentat-o schimbarea fundamentala a liricii de dragoste ca instrument al analizei si constiintei de sine. Secventa lui poetica reda intreaga gama emotionala a iubirii (cu exceptia implinirii prin consumare). Ulterior, aceasta avea sa fie numita roman autobiografic in versuri, subiectul sau real nefiind iubita, ci poetul insusi, in forma finala, secventa se compune din 366 de poezii (dintre care 317 sonete), impartite in doua-parti principale. Prima se refera la Laura in perioada cand se afla in viata si la efectul ei asupra poetului, care este macinat de dorinta si traieste stari alternative de speranta si disperare, exaltare si dispret de sine. A doua parte este dedicata amintirii Laurei si fortei ei purificatoare, sub indrumare careia dragostea poetului se indreapta catre Dumnezeu. Putini alti poeti inainte sau dupa Petrarca au disecat si infatisat cu asemenea detasare eul prins in stransoarea disperarii emotionale:

Vrajmasa mea in care-ti scalzi privirea de ceruri si de Amor indragita, rasfringe frumusetea ta - insutita ca sa-ti iubesti tu insati stralucirea. La sfatul ei mi-ai uneltit gonirea

din dulce cuibul ce mi-e-n veci ispita; O, trist surghiun din inima iubita, chiar de nu-s demn sa-i cer adapostirea. Ci-n pieptul tau de-am fost batut in cuie, oglinda nu trebuia sa mi te faca, placandu-ti tie insati, rea cu mine. Adu-ti aminte de Narcis, caci nu e deosebire intre voi, chiar daca nu-i mal nici floare vrednica de tine.

(XIV)

Din Francesco Petrarca: Cantonierul

Traducere, note si tabel cronologic de Eta Boeriu, Editura Dacia,

Cluj, 1974

Desi iubita il inalta pe Petrarca pe culmile extazului pentru a-l cufunda j apoi in abisul disperarii, poeziile sunt in esenta expresia sentimentelor^ poetului si a framintarii launtrice si mai putin un imn inchinat Laurei. Asa cum a observat criticul James Harvey Robinson, „prin el lumea interioara ajunge sa fie pentru prima data recunoscuta; el este cel dintai care noteaza, observa, analizeaza si scoate la iveala fenomenele acesteia', inainte de Petrarca, introspectia efectuata de misticii religiosi fusese directionala catre realizarea implinirii prin Dumnezeu. Petrarca foloseste insa introspectia ca mijloc de autocunoastere, redefinind astfel scopul expresiei poetice si artistice.

Stilul poetic al lui Petrarca in descrierea efectelor iubirii a patruns in cultura moderna cu intregul sau arsenal de concepte, atitudini si manierism care inca se mai folosesc pe vederile cu felicitari, in cantecele pop, precum si in poezie. Hiperbola, metafora, antiteza si paradoxul sunt toate intretesute pentru a reda efectul puternic al pasiunii si suferinta iubitului frustrat:

La fiecare pas ma-ntorc, povara

mi-e trupul ostenit sa ma mai tina,

dar aerul din preajma ta m-alina

si-mi da puteri sa bat cararea-amara.

Apoi de tine aducandu-mi iara,

de drumul lung si viata mea putina,

ochii mei plinsi catre pamant se-nclina

si stau pierdut si fata mi-e de ceara.

Din cand in cand cu lacrima sub pleoape

rasare-un gand: cum pot ramane-n viata

cand sufletul imi e de trup departe?

Si-atunci Amor: „Nu-ti amintesti - ma-nvata -

ca doar indragostitii pot sa scape

de legile ce-s omenirii parte?'

(XV)

Din Francesco Petrarca: Cantonierul

Traducere, note si tabel cronologic de Eta Boeriu, Editura Dacia,

Cluj, 1974.

SHAKESPEARE [16] era pe deplin constient de traditia statornicita de Petrarca, pe care a evocat-o in vestitul sau Sonet 130, starnind un efect comic:

Nu-s sori, ochii iubitei, nu scanteie
rosia-i gura ca margeanu-n mari
de-i alba neaua, sinul ei de ce e
posomorit, si-i noapte al ei par?
Stiu, din Damasc, albe si rosii roze

cu care chipul nu-i e logodit. Miresme stiu, stirnind apoteoze straine de al Doamnei duh smerit, imi place s-o ascult desi-i mai scumpa auzului, o muzica-i stiut, nu le-am vazut zeitele cum umbla dar ea, mergand, paseste doar pe lut. Si totusi, jur pe cer, faptura-i rara cu nimeni si nimic nu se compara

Din William Shakespeare - Sonnets - Sonete, Versiunea romaneasca de Gheorghe Tomozei, Editura Miracol, 1998.

Daca totul pare acum fals si necesita o ajustare realista, asa cum sugereaza Shakespeare, vina apartine mai degraba imitatorilor lui Petrarca, deoarece au exploatat excesiv vana bogata de inspiratie poetica pana cand, in cele din urma, au epuizat-o. Dar originalul continua sa-si exercite influenta asupra generatiilor succesive de poeti, iar Petrarca merita sa fie situat alaturi de cei mai mari inovatori din literatura occidentala.