Interculturalitatea

Interculturalitatea este termenul ce denumeste contactul dintre culturi, existenta unui dialog intre acestea si nu in ultimul rand interactiunea si influenta pe care o primesc reciproc.

Se vorbeste din ce in ce mai des despre interculturalitate ca o stare de fapt intr-un nou mileniu al politicii globale si al comunicarii inter-etnice. Interculturalitatea prezinta, interpreteaza si reevalueaza experienta sociala a diversitatii si a diferentelor

Interculturalitatea pretinde respect si apreciere din partea grupurilor pentru alte culturi din societate, pretinde toleranta unei comunitati fata de cealalta comunitate, si in acelasi timp pretinde dreptul individului de a parasi propriul grup cultural.

In Uniunea Europeana exista un ansamblu de tari care incearca sa convietuiasca impreuna si sa se ajute reciproc pe toate planurile (social, economic, cultural etc.), intercuturalitatea este indispensabila pentru ca aceasta decurge de la sine. Aceste tari pentru a putea colabora trebuie sa interactioneze, sa comunice, sa intre in contact unele cu celalalte.

De aceea pentru ca exista aceasta uniune exista si interculturalitate in spatiul european care se poate recunoaste pe mai multe planuri. Unul dintre aceste planuri ar fi cel cultural. Fiind mai multe tari care colaboreaza toate au unele particularitati culturale pentru ca nu putem fi toti la fel, fiecare tara are o identitate culturala si asta este unul dintre lucrurile cele mai importante care il deosebeste de celelalte. Chiar daca ne influentam unii pe altii asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam la identitatea noastra, ceea ce ne reprezinta, doar preluam acele aspecte pozitive ce ne avantajeaza cu acordul tarii respective.

De-a lungul evo1utiei istorice orice cultura pierde unele trasaturi si castiga altele. Un astfel de proces trebuie acceptat si nu are nimic negativ in sine. Pastrarea identitatii nu trebuie sa insemne mordificarea culturala. Problema este cum sa facem ca sa acceleram si sa controlam evolutiile diverselor culturi pe directia convergentei si sa punem astfel convietuirea interculturala in locul conflictelor interculturale, fara riscul asimilarii unei culturi de catre alta. De asemenea o alta provocare este legata de nevoia construirii, in cadrul diferitelor comunitati organizate, a unor institutii compatibile folosind elementele traditionale specifice culturii fiecareia dintre ele.

Chiar daca suntem diferiti pe plan cultural, lingvistic, gastronomic am dovedit ca putem colabora eficient.

Pluralismul cultural european este produsul unei istorii lungi si continue care implica acceptarea altuia, toleranta, coexistenta, dar si sansa afirmarii pozitiilor proprii. Acest pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii: curentele religioase, care au fost intotdeauna transnationale, gandirea stiintifica, ce a circulat libera de la inceputul epocii moderne, modelele si curentele artistice, ideologiile, tehnicile de productie.

Pluralismul dezvolta un spatiu social care afirma predispozitia pentru recunoastere reciproca, bazandu-se pe faptul ca in spatiul public, ceea ce conteaza pentru indivizi e calitatea de cetateni, responsabili, constienti de diferentele de ordin social, cultural, dar radical independenti fata de orice grup de apartenenta culturala.

Astazi relatiile dintre tari si culturi se dezvolta fara incetare. Calatoriile, schimburile comerciale, turismul, congresele stiintifice sau profesionale multiplica ocaziile de contact intre culturi.

Persoana care patrunde intr-un alt orizont cultural se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptie a realului, cu un ansamblu de viziuni culturale specifice asupra timpului si spatiului, cu un mod diferit de relationare cu alta persoana in situatia creata in consecinta trebuie sa se exploateze simbolurile comune, elementele culturale.

Diversitatea etnica si culturala este un aspect tipic al organizatiilor, ceea ce, daca este exploatat in mod constient si eficient, reprezinta un adaos valoric la profilul unei societati. In acelasi timp diferentele de cultura a muncii existente in interiorul unei organizatii pot genera o serie de probleme in comunicare. Diferentele in moralul muncii si ierarhia valorilor pot afecta negativ colegii obisnuiti cu o alta cultura. Astfel se impune cooperarea inter-culturala in supravietuirea organizatiilor.

Cea mai simpla problema inter-culturala apare intre un strain si mediul cultural local, nou pentru el.

El trebuie sa faca un efort sa invete cateva dintre simbolurile si ritualurile noului mediu (spre exemplu: ce cuvinte trebuie sa utilizeze, cum sa felicite pe cineva, cum sa faca un cadou etc.), dar este improbabil ca el sa poata recunoaste de unul singur valorile implicite. Intr-un fel, vizitatorul dintr-o cultura straina devine stingher, deoarece trebuie sa invete anumite lucruri simple, din nou. Aceasta creeaza de obicei un sentiment de disconfort, de neajutorare, de ostilitate fata de noul mediu.

Se pare ca e necesara o anumita perioada de timp, de acomodare, pentru descoperirea valorilor analoge ale noii culturi, in vederea stabilirii unui referential valoric restructurat, din perspectiva caruia sa se poata descifra satisfacator noul spatiu spiritual.

Persoana care patrunde intr-un alt orizont cultural se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptie a realului, cu un ansamblu de viziuni culturale specifice asupra timpului si spatiului, cu un mod diferit de relationare cu altul, in situatia creata, trebuie sa se exploateze simbolurile comune, elementele culturale asemanatoare pot facilita trecerea dintr-o lume (cu valorile ei) in alta, mai bogata si mai permisiva la valori eterogene.

Asta deoarece in procesul comunicarii, oamenii folosesc variate mijloace de comunicare: nonverbale (actiuni concrete cu obiectele, gesture si mimica), iar altele verbale (somare, grafice). Mijloacele verbale (si in primul rand cele sonore) au dobandit un rol fundamental in comunicarea interumana. Comunicarea este o forma de comportament interuman care izvoreste din nevoia de a relationa si a interactiona cu ceilalti. Comunicarea poate duce la relatii de armonie, colaborare sau in mod contrar, la dispute sau conflicte atunci cand actul comunicarii este denaturat.

In cazul inter-relationarii dintre strain si mediul cultural local, accentul se pune pe:

nivelul de educatie care influienteaza: folosirea conceptelor abstracte, metoda de culegere a informatiilor, capacitatea de dialog, climatul de incredere;

relatia ierarhica prin: conformitatea raspunsurilor cu normele acceptate, perceptia confidentialitatii si increderea, alegerea subiectilor si confidentialitatea rezultatelor;

limbajul prin: diferite acceptiuni ale cuvintelor, impactul asupra capacitatii de comunicare a ceea ce simte;

grupul prin: alegerea esantionului si libertatea de opinie, sinceritatea raspunsurilor si accesibilitatea grupurilor.

Cateva elemente ajutatoare pentru o inter-relationare eficienta, pot fi:

efectuarea la timp a planului de cariera si de retentie pentru angajatii cu potential deosebit, planuri care sa includa componenta evolutiei multiculturale (prin schimbul de profesionisti intre tari sub diverse forme);

atragerea persoanelor plecate in diverse perioade ale vietii lor in tari occidentale, care au primit o educatie multiculturala si tehnica deosebita si care ar dori sa revina;

acordarea importantei crescute dezvoltarii culturilor organizationale;

analiza culturii si a sub-culturilor organizationale poate depista la timp mari erori manageriale, care se descopera de cele mai multe ori abia dupa revocarea unora dintre manageri, cand raul s-a comis si compania are deja de suferit in urma deciziilor eronate;

mobilitatea (relocabili si in afara zonei de domiciliu, precum si catre tari ne-occidentale);

acceptarea schimbarilor care include marirea experientei multi-culturale, de pilda, renuntarea la respingerea din principiu a ideii ca trecerea de la o companie multinationala la una locala este o schimbare cu caracter inferior pentru evolutia profesionala;

documentarea constanta cu privire la diferentele culturale, care sa ajute la respectarea intr-un grad mai ridicat a dificultatilor detasatilor.

Ideea dialogului intercultural trebuie sa aiba ca punct de plecare recunoasterea diferentei si a multiplelor perspective si dimensiuni ale lumii in care traim. Aceste diferente, de opinie, de puncte de vedere si chiar valori nu exista doar in cadrul unei culturi, cu atat mai mult ele sunt vizibile in disputele dintre diferite culturi. Tocmai de aceea, dialogul, comunicarea sau medierea interculturala isi propun sa analizeze aceste perspective diverse cu un scop precis, si anume acela de a intelege si a invata pe baza experientelor interculturale diverse. Si avem aici in vedere beneficiul pe care il aduce schimbul de idei, opinii sau cunostinte in cadrul grupurilor heterogene din punct de vedere cultural.

Este evident ca in alte culturi, realitatea este perceputa in mod diferit, modalitatea de relationare dintre oameni este diferita, viziunile sunt diverse. Trebuie sa acceptam diversitatea, sa nu negam existenta unor puncte de vedere aparent sau in mod real diferite de ale noastre, mai mult trebuie sa intelegem si sa fim deschisi la perspectivele aduse in discutie de cei care nu vad lumea din aceeasi perspectiva ca si noi.

Un dialog efectiv este acela care, pune bazele si deschide interactiuni deschise, care incurajeaza respectul pentru impartasirea ideilor si pentru explorarea directa si multipla a modului in care lumea este perceputa si gandita. Ca proces, dialogul intercultural incurajeaza identificarea punctelor de vedere multiple dar indica si o identificare a limitelor pana la care indivizii pot accepta diversitatea. Tocmai de aceea, educarea in spiritul comunicarii interculturale reprezinta un obiectiv major al formarii indivizilor intr-o societate dominata de globalizare si puternic conditionata de fenomenul migratiei, unde diferentele culturale sunt evidente si abilitatea de a initia si pastra un dialog bazat pe respect si toleranta

Pentru indeplinirea in bune conditii a dialogului intre culturi si contactul cultural pozitiv, un factor important spre realizarea in cele mai bune conditii a acestor elemente, este impulsionarea prin intermediul mediului educational.

Pentru ca s-a mentionat educatia in spiritul comunicarii interculturale, trebuie specificat faptul ca educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, modalitate prin care se ia in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta sociala sau economica etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi.

Nu trebuie uitat un element important al educatiei si anume ca, prin educatie se formeaza si identitatea personala. Ea se construieste atat pe un fond ereditar-social (apartinand culturii familiei din care individul provine), cat si prin influente exterioare ce poarta amprenta societatii in care se construieste.

Educatia interculturala constituie o optiune ideologica in societatile democratice si vizeaza pregatirea viitorilor cetateni si personal angajat pe plan intern sau extern, in asa fel incat ei sa faca cea mai buna alegere si sa se orienteze in contextele multiplicarii sistemelor de valori. Adaptarea la mutatia si diversitatea culturala e necesara in interactiunile prezente si viitoare. De altfel, demarcatia clasica e tot mai dificil de realizat, in functie de multiple perspective de referinta toti indivizii se pot lega la subcoduri culturale oarecum diferite.

Procesul educativ si cultural se cere a fi deschis nu numai la valorile nationale, ci si la valorile internationale, caci cooperarea economica si politica va deveni imposibila daca nu se va alia cu spiritul de intelegere si cooperare in domeniile culturii si educatiei. Trebuie valorizate toate particularitatile, modelele comportamentale, ce caracterizeaza elevii sau grupurile scolare (personalul viitor a organizatiilor, indiferent de nivelul ierarhic) in situatia interculturala. Exista o cunoastere relationala, centrata pe dialectica dintre dependenta si autonomiea fata de altul.

Sarcina scolii de azi este de a forma o constiinta europeana, inca din clasele primare este de dorit sa se cultive respectul si solidaritatea fata de cultura altor popoare. Cateva valori-cheie trebuie sa-si faca loc, fie in programele scolare, fie in procesele de invatamant: aspiratia catre democratie, respectul drepturilor omului, al drepturilor copiilor, justitia sociala, echilibrul ecologic, toleranta si pacea, traditiile culturale, etc.

Insa pentru functionarea eficienta a organizatiilor trebuie pus accent pe importanta oamenilor si a climatului socio-uman.

Oamenii nu sunt toti la fel, fiecare individ are un alt nivel de cunostinte, alte perocupari, emotii si dorinte, alte puncte de vedere si experiente.

In consecinta, avand in vedere oamenii individuali si relatiile dintre ei, cunoasterea pe care oamenii o stocheaza, o produc si o aplica, miturile pe care le genereaza si le actioneaza, valorile la care adera si pe care le propun ca referinta in relatiile cu lumea din jur, este o relatie mult mai putin transparenta, deoarece amesteca rationalitati si irationalitati in combinatii pe care numai participanti directi le pot intelege. Este evident ca, simbolurile, ideologiile, limbajele, credintele, valorile, ritualurile, cunostintele, povestile si miturile creaza impreuna un curs distinc, care reprezinta ceea ce este cultura unei organizatii si ce reprezinta fiecare individualitate in cadrul ei.

Pe langa integrarea persoanei detasate, organizatiile care au centre stabile sau sunt doar regionale trebuie sa determine dimensiunile, sa cunoasca structura si dinamica precisa a pietei, care reprezinta principalul element al structurii mediului unei organizatii, prin implementarea produsului pe piata interna sau externa avand in vedere elementele multiculturale.

Deci cultura organizationala intra, in contact cu cultura altor entitati, astfel ca managementul acestora se realizeaza intr-un mediu caracterizat prin diversitate culturala.

Cand afacerile se realizeaza la scara mondiala, cultura trebuie luata in seama pe mai multe planuri :

- global, cand se iau in calcul diferentele intre culturile regionale;

- international, cand se tine seama de diferenta intre culturile national;

- corporational, cand se tine seama de diferenta de cultura intre corporatiile cu care se confrunta pe piata;

- firma, cand se tine seama de diferentele intre cultura firmei respective si ce a firmelor cu care se confrunta pe piata.

Astfel se propune conceperea de produse ce pot fi comercializate simultan in mai multe regiuni ale planetei, ceea ce reprezinta un element central al strategiei globale a intreprinderii, precum si impunerea stantardizarii unui concept sau a unui produs determinat, dar fara preocuparea de a-l lega simultan la elementele ofertei ( produs, ambalaj, pret, comunicare) si contiile cererii ( adaptarea cererii la conditiile ofertei), inseamna necunoasterea mediului cultural, avand in vedere ca aceasta isi pune amprenta asupra comportamentului de cumparare si de consum. Caracteristicile culturale ale consumatorilor care constituie un segment de piata, influienteaza asteptarile si preferintele acestora, caracteristicile produselor care le sunt oferite, modul de distributie a lor, continutul si formele de comunicare ale organizatiei cu piata.

Informarea corecta a consumatorului, crearea convingerii de credibilitate si validitate in informatiile furnizate cu privire la produsul ce se doreste a fi lansat crearea unei intangibilitati fundamenatale (functionalitate, securiate, calitate, continuitate, onestitate si conformitate) percepute, impartasite si acceptate de consumator. Aceste intangibilitati sunt legate de contiile fizice ale mediului dar si de valori, obiceuri, modalitati de comunicare, credinte impartasite de consumatori, este modalitatea pozitiva de implementare a unui produs nou, provenit dintr-o alta cultura.

Este recunoscut faptul ca la nivelul unei tari, se pot delimita patru categorii de culturi : nationala, economica, pe ramuri de activitate economica, organizationala. Doua dintre ele, cultura nationala, element definitoriu pentru o natiune, ce marcheaza intens si in multe moduri evolutiile fiecarei tari si cultura organizationala, componenta si determinant major al starii functionalitatii si performantelor fiecarei organizatii, indiferent de natura sa, au importanta hotaratoare in management. Ele se influenteaza reciproc, dar sunt si sub influenta celorlalte doua.

Cultura organizationala trebuie luata ca o realitate, urmand ca partile ei bune sa fie cat mai deplin puse in valoare, iar partea care a devenit anacronica, sa fie corectata si imbunatatita cat mai repede posibil pentru a nu deveni o frana, un pericol major pentru realizarea performantelor scontate, fiind un lucru arhicunoscut si semnalat ca mentalitatile se schimba foarte greu.

Deoarece numeroase companii isi concentreaza eforturile in directia imbunatatirii produselor, prin cercetarea in domeniul tehnologiilor de varf, care implica bugete ridicate, duce la situatia in care cultura materiala sa fie divizata in cultura tehnologica, cultura economica.

Cultura materiala influentiaza:

nivelul cereri, tipurile si calitatea produselor cerute pe o piata anume;

institutiile sociale care includ organizarea sociala, educatia si structurile politice;

rapoturile fiintei umane cu universul categorie in care regasim religia si superstitiile;

valorile estetice si anume grafica si arte plastice, folclor, muzica, drama si dans;

limbajul.

Analiza elementelor culturale trebuie sa aduca la cunoasterea si intelegerea culturala. Aceasta cunoastere poate fi factuala, de obicei evidenta si relativ usor de realizat, sau interpretativa, mult mai dificil de studiat si absorbit.

Cunoasterea factuala este data de costientizarea diferitelor intelesuri, de constientizarea existetei mai multor religii intr-o cultura, in consecinta aceasta nu poate avea succes fara dezvoltarea unei sensibilitati si tolerante culturale.

Astfel se impun anumite strategii culturale, spre exemplu:

a)     Strategia congruentei culturale;

b)     Strategia schimbarii neplanificate;

c)     Strategia schimbarii planificate.Obiceiuri de afaceri.

Adaptarea la cultura locului devine un concept important, iar aceasta se realizeaza prin:

Toleranta deschisa fata de cultura straina celei proprii;

Flexibilitate;

Umilinta, ca opus al superioritatii;

Corectitudine;

Capacitate de adaptare la tempo-uri diferite;

Spirit de curiozitate si interes pentru o noua cultura;

Cunoastere a tarii respective;

Capacitatea de a-i placea pe altii;

Capacitatea de a trezi respectul celorlalti;

Capacitatea de integrare intr-un mediu nou.

Gradul de adaptare cerut omului ce opereaza intr-un mediu multicultural variaza in functie de forta obiceurilor din diferitele culturi. Astfel, aceste obiceuri culturale de afaceri pot fi:

- obiceuri ce trebuie respectate, altfel duce la esec;

- obiceuri dintr-o cultura straina noua pe care le putem respecta;

- obiceuri sau comportamente rezervate exclusiv localnicilor, membrilor culturii respective.

Avand in vedere cele spuse mai sus si faptul ca orice organizatie isi are propria viziune si misiune, pentru functonarea in conditii optime, orice organizatie trebuie sa stabileasca obiectivele strategice, trebuie sa genereze obiective operationale, cuantificabile si asumate de fiecare departament in parte. Asumarea responsabilitatii unor obiective la nivel de departament vine sa accentueze presiunea in societatile cu grad ridicat de evitare a incertitudinii. Diviziunea pe bugete si contabilitatea pe centre de cost sau departamente, functioneaza atata timp cat nu duce in nici un fel la penalitati individuale si managerul general isi asuma responsabilitatea pentru rezultatele organizatiei.

Culturile cu nivel ridicat de evitare a incertitudinii constituie un obstacol pentru exercitiul delegarii autoritatii. Angajatii nu vor sa stie ca sunt responsabili pentru deciziile lor ceeea reprezinta lipsa de incredere in sine. Stilul de management si implementarea sistemelor de management al performantei sunt esentiale la nivelul impartirii obiectivelor operationale in obiective individuale. Managerii din culturile cu nivel scazut de evitare a incertitudinii sunt mult mai orientati catre obiective.

Discutia obiectiva despre realizari individuale nu este o sarcina usoara, din cauza atitudinii fata de putere si a culturii colectiviste care ii determina pe indivizi sa perceapa feedback-ul in mod negativ.

Eventualele problemele legate de comunicarea interculturala in interiorul companiilor au legatura cu felul in care sunt percepute notiunile de bine si de rau, raporturile si rolurile dintre barbati si femei, modul in care este perceput timpul, ce traditii sunt considerate a fi importante, limbajul folosit, modul in care se reactioneaza fata de alte culturi si cum decurge schimbul de informatii.

BIBLIOGRAFIE:

Marian Preda, COMPORTAMENT ORGANIZATIONAL, Ed.Polirom, Iasi, 2006

- Ofelia Ichim, COMUNICARE INTERCULTURALA SI INTEGRARE EUROPEANA, Ed.Alfa, Iasi, 2006.

3.- Victor Tarcovnicu, Vasile Popeanga, Pedagogie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti,1977.