Istoricul cercetarilor geografice din zona comunei Ciochina

Istoricul cercetarilor geografice din zona comunei Ciochina

Satul Ciochina, ca si satele componente ale comunei Ciochina, are o existenta multiseculara. Documentele atestand prezenta acestor sate se gasesc in volumele editate de Editura Academiei "Documente privind istoria Tarii Romanesti" veacul al XVI lea si al XVII lea.

Documentul 210 din volumul " vecul al XVI lea (1575 - 1580), atesta toponimicul "Ciochinestii de Sus" pe care il legam de numele satului Ciochina: "Petru cel Tanar voievod da da Domnia mea aceasta porunca lui Oancea, fiul lui Voicila, ca sa-i fie ocina in Ciochinestii de Sus. si dupa aceea a cumparat Vlad, cu nepotul sau, anume Mateiu si cu fiul lor si cu Stan cu fratii sai, Goia cu fii sai, un ogor pentru vatra din Berline pana la Cruce, si eu, Dragomir am scris in Bucuresti, luna aprilie 2 zile in anul 1563"

Desi toponimicul "Ciochinestii de Sus" e putin departat de Ciochina, celalalt toponimic Crucea ne face sa credem ca documetele atesta existenta satului Ciochina la acea data.

Un alt document, datat 1621, pomeneste de existenta satului Orezu: " . io, Radu Vioevod si domn a toata tara Unguro - Valahiei fiul marelui si preabunului, raposatului Mihnea voievod da Domnia mea aceasta porunca slugei domniei mele Hamza armas si cu Fratele lui Coman si cu fii lor ca sa fie Ocina lor Cazanesti insa din partea nepoatei sale Vioca, fiica lui Bratu ai a fiului Voico iar dupa aceia au vandut aceasta ocina in alta parte, lui Voia din Hurez"

Ocina data de Petru cel Tanar prin documentul datat la Bucuresti, 1563, lui Goia cu fii sai, dupa cum se vede din document, se intindea pana la Crucea deci cuprindea si satul Hurez (Orezu) de care pomeneste documentul al doi lea. Goia s-ar putea sa fi fost transcris Voia in documentul care pomeneste de satul Orezu. Socotim ca aceste documente se completeaza unul pe altul si ne dau date despre satele Ciochina si Orezu.

Traditia orala vorbeste despre existenta satului Ciochina din secolul al XIV - lea de pe vremea lui Mircea cel Batrin.

Privind numele satului Ciochina exista mai multe versiuni. Unii spun ca i-au zis Ciochina dupa forma de "ciorchine" a fostei vetre de sat unde se asezasera un grup de ciobani care ar fi intemeiat satul, altii spun ca numele vine de la cuvintele "Ciochie" - ridiacatura pe care este asezat satul. În sfarsit altii socotesc ca numele satului vine de la cuvantul "Ciochinara" (oblincul seii). Iorgu Iordan analizand toponomicul care insemna:

1. oblincul seii, - carlig mic pe care taranii de la munte il purtau la cingatoare,
2. glezna piciorului,

socoteste ca toponimicul nostru "ciochina" are sensul 1 oblincul seii pe care-l intalnim si la Creanga.

Socotim ca denumirea satului Ciochina vine de la "Ciochina" mai ales ca in favoarea acestei idei vine si o legenda: se spune ca pe locul unde se afla satul Mircea cel Batrin ar fi facut popas si ostenii ar fi dar jos de pe caii seile prevazute cu "ciochinari (curele cu gauri, catarame si gaici folosite ca piese de legatura).

Prin secolul al XVII - lea se remarca un stapanitor al intregii regiuni de pe ambele maluri ale Ialomitei pana in satul Crunti numitul Arsenie C. sarb de origine. El stapanea aceste pamanturi administrandu-le prin "vechile" - administratori de mosie, printre care se identifica unul numit Aron administrator cu deosebita independenta in organizarea mosiei boieresti care a facut importante constructii in toate satele ce intra astazi in componenta comunei Ciochina. În satul Ciochina indeosebi a construit un cartier intreg de case care incep din dreptul conacului mosiei, unde este astazi locuinta lui I.M. (gradinta de copii) pana la locuinta invatatorului pensionar C.N.; pe o lungime de 250 m.

Tot in aceasta privinta satul Ciochina se dezvolta in mod deosebit construindu-se hanuri, ateliere de fierarie, o fabrica de rachiuri, o pita de desfacere si un targ saptamanal. Mai tarziu, in 1889 targul devine bianual - la 8 septembrie si la Florii.targul se organizeaza si astazi la 8 septembrie.

Dimitrie Frunzescu consemneaza in dictionarul topografic, balciurile care se tineau de doua ori pe an la Ciochina.

Aceasta dezvolatre deosebita a satului s-a datorat si faptului ca era asezata la intersectia drumurilor comunale.

În fata unui han destul de spatios, amplasat pe locul unde astazi este Consiliul Popular, s-a intemeiat ti un oficiu postal in 1892, condus de "Capitanul" Neculai - diriginte de posta. Pe locul unde exista astazi locuinta lui Alexandru C. Ghita, langa Consiliul Popular, exista o brutarie care aproviziona pe cei ce se ocupau cu targurile comerciale si diligentele postale.

Date despre satul Ciochina gasim in documentul "Cartea lui Draghici" dat din 1804 de Domnitorul Tarii Romanesti: fiindca asupra mosiei Uluiti cu amandoua morile de acolo si cele de d'alte mosii: Racovicesti, Bacanesti, Manasesti, Ciochina si Cracioi cu viile ce se afla pe acele mosii ale casei domniei mele si cu pogonasii lor, am obtinut domnia mea epistat pe acest Draghici ii dam aceasta domneasca carte la minele sale, cu care sa aiba volnicie a face rapt mosiile si marile si toate lucrurile casei de la arendanul ce a fost pana acum, arendas fiindca i s-au implinit sorocul la zi intaiu de mai, are sa i se ia si socoteala de venituri de a fi adunat, si de acum inainte sa aiba orinduitul de domnia mea epistat a cauta si a strange veniturile si castigurile mosiei dupa oboceiul pamantului si dupa condica Divanului de care poruncim Domnia mea, slugilor, scutelnicilor si postslujnicelor casei, cum si voua tuturor locuitoriilor ce va aflati sezatori si ce va hraniti pe aceste mosii sa cunoasteti pe mai sus numitul de epitaf oranduit de Domnia mea, dindu-i supunere si ascultare.

Pana in anul 1972 Comuna Ciochina se compunea dintr-un singur sat; de la aceasta data i s-au alipit comunele Cazanesti si Crunti, care la 1876 au format fiecare comune separate, astfel ca Ciochina a ramas doar un singur sat.

Cel mai vechi tablou al satelor judetului Ialomita impartite in plase -'Extractul de suma al plugarilor si muncitorilor agricoli, locuitori prin sate sub raspundere de ocupatie" - din 1831, publicat in "Analele parlamentare".

Judetul Ialomita la acea data era impartit in patru plasi:

Ø      Borcea ce cuprindea 30 sate cu resedinta Calarasi

Ø      Balta ce cuprindea 27 sate cu resedinta la Tandarei

Ø      Cimpu ce cuprindea 27 sate cu resedinta Urziceni

Ø      Ialomita ce cuprindea 47 sate cu resedinta Ciochina

În 1864, o data cu punerea in aplicare a unora dintre legile comunale s-au fixat din nou circumscriptiile din judet, facandu-se alipiri de sate spre a forma comuna.

De la 1864 pana la 1972 Ciochina a ramas resedinta plasei Ialomita care cuprindea 25 comune: printre care: Andrasesti, (cu Orboiesti), Albesti (cu Buiesti), Balaciu de Sus si de Jos, Bucu Cazanesti, Ciochina. Crunti, Horezi (cu Piersica), Dor Marunt, Perieti.

În 1872 resedinta plasei Ialomita a devenit Slobozia. Plasa avea 24 de comune cum reiese din dictionarul topologic al lui D. Frunzescu: Slobozia, Bucu, Perieti, Bratescu, Reviga, Piersica, Cazanesti, Andrasesti, Albesti.

La aceasta data, dupa cum se observa Piersica era comuna formata din satele Borduselu, Dor Marunt si Orezu.

În 1890, potrivit noii impartiri administrative, judetul Ialomita era impartit in 3 plasi:

Ø      Borcea ce avea resedinta la Calarasi

Ø      Ialomita - Balta ce avea resedinta la Calarasi

Ø      Cimpu ce avea resedinta la Urziceni

Plasa Ialomita - Balta alcatuita din contopirea celor doua plase Ialomita si Balta se compunea din 36 comune.

In 1904 Ciochina facea parte din plasa Albesti, intre anii 1911 - 1950 din plasa Cazanesti.

Satul Borduselu pana la 1 aprilie 1882 a fost sub numele de "Borduselele" depinzand de comuna Piersica. In 1882 punandu-se in aplicare legea din 31 ianuarie 1881 satele: Borduielu, Orezu, Piersica si Grindu Pietrei au format comuna Borduselu. Satul Grindu Pietrei fiind populat numai de tarlasi, asezati pe mosia Sighineanu, apartinand de Dor Marunt si neavand locuri de stabilire pentru locuitori, acestia s-au risipit prin diferite localitati, satul desfiintandu-se in anul 1893.

În tabloul indicator al comunelor din judetul Ialomita pe anul 1896 se gasea satul Dragiceasca depinzand de comuna Borduselu. Aceste sate fiind locuite tot de tarlasi, s-au desfiintat cel dintai in 1898, iar cel de al doilea in 1897.

Pana in anul 1904 comuna Borduselu a facut parte din plasa Ialomita - Balta,de la aceasta data a trecut in plasa Albesti, iar din anul 1905 a fost sub administratia plasilor reunite Slobizia - Albesti.

Satul Piersica care astazi este locuit doar de aproximativ 100 de familii au un bogat trecut istoric.

Asezat pe vechile meleaguri ale raului Ialomitean, pe vadul vechi este cunoscut din documente de pe vremea lui Mircea cel Batrin, domnitor care a construit aici un pod peste Ialomita, singura trecere peste rau de la Urziceni pana la Calarasi. Acest pod facea legatura drumului comercial ce lega capitala tarii de Braila - important centru comercial.

Conditiile climatice au determinat schimbarea cursului Ialomitei pe un vad nou, cel existent astazi si care devine hotar al satului Ciochina in partea de miazazi.

Datorita unui tranzit intens s-a simtit nevoia construirii unui pod comercial pentru efectuarea transporturilor.

Din acest moment satul Ciochina incepe sa devina un important centru, fiind asezat la rascrucea drumurilor comerciale intre Calarasi - Buzau - Bucuresti - Braila; Brasov Ploiesti, Slobizia.

1. Reforma agrara

Reforma agrara din 1945 a improprietarit pe sarani fara despagubiri, acestia primind pe langa pamant si inventar agricol necesar

Reforma agrara din 1864. opera lui Cuza,infiintata ca si Unirea sub presiunea maselor, s-a realizat si in comuna Ciochina

Sunt improprietariti in satul Ciochina 91 de locuitori, iar in satul Borduselu 147 locuitori.

În judetele din Muntemia improprietarirea s-a facut astfel:

Ø      pentru sateanul cu 4 boi si o vaca 11 pogoane adica 55129 m.p., pogonul avand 5011,79 m.p.;

Ø      pentru sateanul care nu avea decat o vaca si 2 boi - 7 pogoane, 19 prajini, adica 35745,94 m.pm;

Ø      pentru cel care nu avea decat o vaca, taran numit, "toporas" 4 pogoane si 19 prajini, adica 50578,01 m.p.

Reforma agrara n-a realizat decat intr-o masura limitata problema taraneasca. Boierii primisera bani in schimbul pamintului taranii ramaneau obligati sa-i dea statului, in timp de 15 ani; cand n-aveau bani, si tarani nu aveau bani mai intotdeauna, se imprumutau la camatari, la arendasi

Sarmanii erau nevoiti sa ceara sa fie scutiti de "plata mosiei". Nemultumirile erau frecvente Mihail Kogalniceanu recunoaste ca legea agrara a fost "rau aplicata . si se facusera dureroase strambatati"

Lucrarile comisiei de improprietarire au fost publicare de brosuri ce cuprindeau mai multe comune invecinate, brosuri cuprinzand rubricile: nr. Crt. ,numele si prenumele proprietarului, observatii, semnate de toti membrii comisiei si sigilate cu ceara rosie, cu procese verbale respective si numele mosierilor exproprietariti, dandu-se fiecarui lotas titular de proprietate.

Traditia orala pastreaza inca si astazi toponomice numele de tarlale in camp ca: "Locurile vechi", spre satul Crunti, "Ali sase", "Ali patru", "Domneasca" - dupa mosia domneasca improprietarita taranilor, "Fileanca" - Hileanca, dupa munele unui proprietar de mosie.

A doua improprietarire s-a facut dupa Primul Razboi Mondial (1916 - 1918), legiferata complet in 1921. În tara au fost expropriati 6120000 ha capi de familie, restul devenind izlazuri, paduri, proprietate comunala de care taranii beneficiau in schimbul unuei taxe.

    invalizi

    orfani

    vaduve

Împroprietarirea acesta s-a facut in mosiile ramase de la 1864, scotindu-se de sub expropriere conacele, padurile, livezilede pomi, etc.

Odata cu reforma lui Cuza se ridica viata culturala a locuitorilor satului, scoala isi recapata drepturi depline, trecand de la forma de predare in tinda bisericii de catre preot sau dascal, la predarea de catre invatatori chemati sa invete scrisul si cititul pe elevii comunei in localuri proprii de scoala.

Datotita pozitiei sale geografice ai dezvoltarii economice a satului Ciochina se infiintateaza aici prin 1900 institutii juridice: Judecatoria, Pretura, Administratia financiara, Ciochina devenind resedinta de plasa.

La inceputul secolului al XX - lea in 1904 populatia satului ajungea la 1174 locuitori, crescand de 4 sau 5 ori fata de mijlocul secolului al XIX - lea. Improprietarirea din 1920 a constituit un alt eveniment important in viata taranului.

.

Totusi viata materiala a taranului nu s-a ridicat la un nivel corespunzator datorita exploatarii proprietarilor mosiilor de pe raza satului Ciochina: Motoc, Ghita.

În cele trei decenii ce au trecut de la eliberarea patriei de sub dominatia fascista comuna Ciochina a facut pasi ansemnati spre civilizatie si progres.Astazi se gaseste amplasat in fata Caminului Cultural un monument inchinat eroilor cazuti in Razboiul Antifascist.

În anul 1952 se infiinteaza in comuna primele Gospodariile Agricole din 91 de familii cu 680 ha de pamant. Procesul de Cooperativizare se incheie in comuna Ciochina in anul 1959 cu trei ani inainte de a se incheia in intreaga tara.

Primul presedinte de CAP Ciochina a fost Ion Nica Tutuianu din anul 1952 - 1955, apoi a urmat Vasile Dobre (1956 - 1957), Cretu Dumitru (1958 - 1959)ti altii. An de an numarul menbrilor CAP a crescut - in 1937 existau inscrise 160 de familii origanizate in trei brigazi de camp si o brigada la gradina de zarzavat.

Dupa schimbarea regimului comunist in 1989 CAP urile au fost desfiintate locuitorii fiind reamproprietariti.

2 Ocupatiile locuitorilor comunei

Locuitorii comunei au prelucrat pamantul cultivand: grau, ovaz, orzoaica, porumb pe cea mai mare suprafata, legume: fasolea, mazarea, varza, pataagele rosii, cartofi, vinete, ceapp, usturoi, acestea erau de locuitorii comunei de origine bulgari care isi desfaceau marfa mergand cu carutele cu zarzavat prin sate. Se mai cultivau si plante industriale: tutunul, bumbacul, ricin, floarea soarelui si sfecla de zahar.

Unii locuitori se indeletniceau cu dulgheria, tamplaria, croitoria, tabacarie, cojocarie, mesterii de la care le-au ramas si numele sau porecle: Neculai Croitorul. Vasile Lemnaru, Ghta Lemnaru, Aneta Croitoreasa.

În satul Ciochina ca si in satele componente ale comunei se practica industria casnica, prelucrandu-se lana, canepa si bumbacul, nu atat pentru comert cat pentru necesitatea si infrumusetarea gospodariei.

Scoartele taranesti tesute de gospodinele din satul Ciochina se pastreaza din generatie in generatie unele avand vechime de 100 de ani. "covorul cu arborele vietii"

Femeile lucreaza in timpul liber mai ales iarna; torc lana si o vopsesc li tes in razboaie cuverturi, macaturi, covoare pentru a-si infrumuseta locuinta imbinand armonios placutul cu utilul. Scoartele nu se mai lucreaza astazi dar unele femei mai tes covoare, carpete transmitand arta lor, dragostea pentru frumos fiicelor lor.

A fost o vreme cand femeile datorita influentei orasului preferau pentru locuinte panze pictate de artistii populari cu cerbi, caprioare, scene idilice.

Locuitorii din Ciochina ilustrau diversificarea ocupatiilor reflacand in acelasi timp viata sociala.

Casele erau construite din Gard, lipite cu pamant si invelite cu stuf, paie sau ciocani, rar ci tigla.

Locuintele se compuneau din una doua camere, cu tinda, care erau incalzite cu sobe construite din caramida, lipite cu lut si varuite. Gura sobei era alta incapere, focul se facea cu paie si coceni. Mobilierul era primitiv, patul era improvizat din cateva scanduri asezate pe doua suporturi din lemn (capre) ,masa din lemn de brad randuit, scaunul la fel, mesele rotunde, joase adunau dimineata si seara in jurul lor intreaga familie, asezati pe scaunele mici - trepieduri, vasele erau de obicei din pamant - strachini smaltuite.

Mancarea se gatea pe vatra, la gura sobei pe unde se incalzea camera de dormit, pe pirostrii intr-un vas mare. Dupa ce mancarea era gata se aseza familia la masa joasa si mancau direct dintr-o strachina.

Gardurile si imprejurimile curtii erau construite din maracini sau nuiele de salcam impletite. Iliminatul se facea cu opaitul sau cu lampa cu gaz, opaitul era o lampa mica, primitiva care lumineaza cu ajutorul unui fitil intors intr un recipient umplut cu seu, ulei sau unturi. Se punea untura intr-o strachini se facea un fitil din canepa, se inmuia la un capat in untura si ardea pe marginea strachinei.

Facand o comparatie intre trecut si prezent observam ca satul este foarte mare, acesta poate va creste si mai mult in anii viitori. Nivelul de trai material si spiritual al cetatenilor comunei Ciochina a crescand deasemenea.