Viziunea culturala romaneasca - marile sinteze si marii precursori

VIZIUNEA CULTURALA ROMANEASCA

DESCHIDERI SPRE CULTURA EUROPEI.

ARTELE SPECTACOLULUI

MARILE SINTEZE SI MARII PRECURSORI

Deschideri spre cultura Europei

O mare parte a fenomenului cultural romanesc din perioada interbelica se situeaza dincolo de limitele identificarii sau punerii in valoare a specificului national. Aceasta nu inseamna nici negarea sau onorarea lui programatica, ci doar detasarea a numeroase spirite creatoare fata de o problematica oricum abundent ilustrata in cultura epocii. Printre cei la care se manifesta aceasta detasare, cativa isi pun explicit problema sincronismului cu miscarea europeana de idei. De obicei, ei reprezinta ceea ce s-a numit "avangarda', miscarile cele mai explicit angajate in ruperea de traditie, de negare a acesteia si, uneori, de inlocuire a ei cu noi forme culturale. Dar, substanta fenomenului de detasare fata de traditionalism nu o reprezinta avangardistii, ci suma tuturor creatiilor care isi cauta fagase proprii, fara a se preocupa de legarea traditiei, tot asa cum nu se intereseaza nici de imitarea ei programatica. Desigur ca ele nu apar din nimic, dar nici nu-si fac un obiectiv din constientizarea sau din afisarea ascendentelor spirituale.

In literatura, un exemplu il constituie, in acest sens, activitatea din jurul revistei "Sburatorul' si al cenaclului sau, sub indrumarea criticului Eugen Lovinescu. Incepand sa apara la scurt timp dupa terminarea razboiului (1919), "Sburatorul' a fost o veritabila pepiniera a valorilor literaturii interbelice, in paginile sale publicand Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu, Antonio Iban, Ilarie Voronca si alti scriitori, precum si critici de prima marime ca Tudor Vianu, George Calinescu, Vladimir Streinu, E Lovinescu. Diversitatea operelor acestor creatori ne prezinta "Sburatorul' mai mult ca pe un mediu proprice afirmarii valorilor decat ca pe un loc al experimentarii sau aplicarii unei anumite doctrine. Fireste, nu ne putem limita la cercul mai mult sau mai putin fidel "Sburatorului', atunci cand ne referim la valorile literaturii interbelice. Tudor Arghezi, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, George Bacovia sunt nume dintre cele mai proeminente, care se pot cita in sprijinul ilustrarii desprinderii de cautarea pecificului national, dupa cum orientarea opusa isi gaseste o stralucita reprezentare in opera lui Mihail Sadoveanu, sau a lui Octavian Goga.

Tot in perioada interbelica se plaseaza, in cea mai mare parte, si activitatea creatoare a catorva scriitori de origine romana care isi redacteaza operele in limba franceza, bucurandu-se, astfel, de o mai rapida integrare in patrimoniul culturii europene care, prin continutul acestor opere, ia adesea contact cu valori ale ambiantei spirituale din Romania. Este vorba despre poetele Elena Vacarescu si Inna de Noailles, de scriitorii principesa Martha Bibescu si Panait Istrati. De facturi stilistice si tematice foarte deosebite, ei reprezinta porti deschise ale Europei catre cultura romana.

Un loc aparte il ocupa miscarea de avangarda, grupata in jurul revistei "Contemporanul', si a altor periodice cu aparitii de mai scurta durata ("Integral', "Unu', "75 HP'). Conturata din anii primului razboi mondial, cand Tristan Tzara, originar din Romania, participa la nasterea dadaismului la Zurich, aceasta miscare, la care se asociaza tendinte suprarealiste, dar si cubiste, in artele plastice, avea sa se manifeste pe parcursul intregii perioade interbelice, fara a cunoaste totusi o prea larga audienta in randurile publicului romanesc, mai predispus la receptarea formelor traditionale ale culturii. Prin actiunea culturala a avangardei, Romania interbelica se situeaza in pas cu experimentele culturale cele mai recente ale intregii Europe, dar, la fel ca si in restul continentului, impactul socio-cultural al curentelor de avangarda ramane unul restrans, datorita lipsei de identificare cu gustul maajoritatii consumatorilor de cultura, pe care, dimpotriva, isi propune sistematic sa-i socheze, sa le zdruncine mentalitile prea conformiste. Fenomenul avangardist este receptat in mod similar, indiferent daca manifestarile sale privesc literatura sau artele. Singurul domeniu in care modernismul, nu fara unele concesii, a reusit sa se afirme in mod mai durabil, este arhitectura; aici cubismul, bazat pe o conceptie functionalista, isi castiga adepti influentand descisiv schimbarile pe care perioada interbelica, mai ales deceniul al patrulea, il aduce in aspectul oraselor romanesti. Acum se incetateneste tipul de constructie initial numit block-house, de unde deriva termenul, acum atat de raspandit, de "bloc'. Arhitecti cu o viziune moderna inzestreaza centrul Bucurestiului si alte orase mari, cu astfel de constructii (de exemplu blocul ARO - actualul cinematograf "Patria' - opera a arhitectului Horia Creanga). Alti arhitecti, ca Marcel Iancu, prefera formula cubista pentru imobile de dimensiuni mai mici, vile pentru una sau doua familii, formula care cunoaste un relativ succes, reusind sa duca treptat la inlocuirea casei traditionale orasenesti, cu imobile care, prin modificari ale planului, dar mai ales datorita aspectului fatadelor, reprezinta ecouri ale arhitecturii cubiste.

In artele plastice, fenomenul receptarii modernismului se produce semanator cu acela din literatura. In general, artistii romani nu il cauta, dar nici nu-l refuza. Prin formatie, dar si prin structura sufleteasca, ei se asociaza mai bine tendintelor moderate care continua sa detina suprematia si in restul Europei. Totusi, spre deosebire de Occidentul grabit in schimbarea stilurilor in arta, in Romania, un stil odata adoptat supravietuieste indelung si este dus pana si ultimele lui consecinte.

Astfel impresionismul, care constituise o noutate la sfarsitul secolului al XIX-lea, abandonat si chiar combatut la inceputul veacului nostru, mai ales in Franta, patria sa, la noi dainuie pana spre mijlocul secolului al XX-lea, iar exponentii sai adera, uneori concomitent, si la curente aparute in vest tocmai ca reactii anti-impresioniste. Asa se intampla in cazul pictorului Nicolae Darascu, in ale carui tablouri descoperim, alternativ, formule impresioniste, cubiste, expreioniste. Explicatia acestui fenomen tine de radacinile mai indepartate ale culturii romanesti, si de aceea fenomenul trebuie notat ca o simpla particularitate a picturii romanesti interbelice. Aceasta epoca ne-a lasat si in domeniul artelor plastice o mostenire dintre cele mai bogate. Gh. Petrascu, Th. Pallady, I.N. Tonitza, Iosif Iser, N. Darascu, Jean Al. Steriadi, Cecilia Cutescu-Storck, Nagy Albert, Hans Eder, sunt nume de pictori din Romania iterbelica, oricand posibil de alaturat unor valori europene ale timpului lor. Sculptura cunoaste si ea o reprezentare de prestigiu in acea perioada, prin maestri ca Brancusi, Ion Jalea, Fr. Storck, C. Medrea, Oscar Han si altii. Este vremea cand orasele tarii se imbogatesc cu o impresionanta zestre de statui si monumente, comandate artistilor romani sau straini (Monumentul Eroilor Aerului, autor Lidia Kotzebue, statuile lui Constantin Brancoveanu si Mihail Kogalniceanu, autor Oscar Han, statuia Regelui Carol I, monumentul Regelui Ferdinand, strajuit de patru Victorii inaripate, statuia lui Ion I.C. Bratianu, autor Ivan Mistrovic, din Bucuresti, Monumentul lui M. Eminescu de la Iasi, autor Richard Hette, Monumentul Eroilor C.F.R. din Bucuresti, autori Ion Jalea si Cornel Medrea, s.a.). In acelasi timp, in numeroase localitati din tara se ridica monumente in amintirea localnicilor cazuti in lupta in timpul primului razboi nondial, monumente care, de la caz la caz, pot fi simple cruci sau obeliscuri insotite de placi comemorative cu numele eroilor, sau pot fi statui de ostasi ori reprezentari alegorice. Numai in Bucuresti, din aceasta categorie fac parte si Monumentul Geniului (Leul), autor Spiridon Georgescu, Monumentul Eroilor Sanitari, autor Raffaello Romanelli, Monumentul Infanteriei (disparut), Monumentul Corpului Didactic (disparut), sau acelea, mai putin cunoscute, de pe strada Silvestru si din cartierul Damaroaia. Numarul lor mare ne sugereaza amploarea miscarii de intretinere a cultului eroilor, dar atesta, totodata, dubla functie civica si urbanistica, pe care sculptura si-o asuma tot mai des, parasind saloanele pentru pietele publice. Asemenea literaturii, si artele plastice cunosc, in perioada interbelica, fenomenul avangardei, inceput, de fapt, inca din primii ani ai secolului al XX-lea. Revista "Contemporanul' este, si in acest caz, cea in jurul careia se grupeaza spiritele cele mai innoitoare. In pictura, curentele moderniste pe care le gasim reprezentate sunt cubismul (Marcel Iancu si M. H. Maxy) si suprarealismul (Corneliu Mihailescu si Victor Brauner). In sculptura, personalitatea cea mai marcanta ramane Constantin Brancusi, prin ansamblul monumental de la Tg. Jiu, cuprinzand Coloana infinitului, Poarta sarutului si Masa tacerii, dedicate toate cinstirii eroilor razboiului de reintregire. Prin activitatea sa desfasurata in Occident, el aduce o recunoastere larga a valorilor culturii romane, din traditiile careia artistul isi ia, adesea, motivele pe care le prelucreaza, dandu-le sensuri simbolice. O alta personalitate a artei moderne din Romania este Hans Mattis-Teutsch, pictor pe care stilizarea formelor il impinge adesea dincolo de limita figurativului, in domeniul artei abstracte.

Artele spectacolului. Printre artele care cunosc o inflorire in perioada interbelica se numara si acelea ale spectacolului: teatrul dramatic si de comedie, opera, opereta, baletul, revista, ca si activitatea de concerte a Filarmonicii. In fiecare dintre aceste domenii, la care se adauga si recent aparutul teatru radiofonic, se afirma personalitati de mare renume. O parte din aceste manifestari artistice sunt subventionate de stat; astfel, este cazul Teatrelor Nationale (din Bucuresti, Cluj, Iasi, Chisinau, Cernauti si Craiova), a Operelor (Bucuresti si Cluj). George Vraca, Aurel Storin, Lucia Sturdza Bulandra sunt cateva din numele reprezentative ale scenei teatrale interbelice; li se alatura, pentru genul revistei, personalitatea inconfundabrla a lui Constantin Tanase. Baletul clasic isi are, la randul sau, reprezentanti de prestigiu, ca Elena Penescu-Liciu, iar cel modern este ilustrat indeosebi de Floria Capsali. Pe scena Operei Romane evolueaza mari artisti lirici: Margareta Metaxa, Valentina Cretoiu, Dinu Badescu, Serban Tassian, Petre Stefanescu Goanga. Altii, originari din Romania, duc faima tarii pe marile scene ale lumii (sopranele Florica Cristoforeanu si Pia Igy).

Tot de aceasta epoca sunt legate inceputurile cinematografiei romanesti. Cea mai importanta realizare o constituie ecranizarea piesei lui I. L. Caragiale "O noapte furtunoasa', realizata de regizorul Jean Georgescu (cu protagonisti ca Al. Giugaru, Radu Beligan, George Demetru).

Muzica romaneasca traverseaza, si ea, o epoca foarte prospera in anii dintre cele doua razboaie. Creatia originala, aflata predominant sub semnul inspiratiei folclorice, este reprezentata prin personalitati pe care le-am amintit deja in legatura cu punerea in valoare a tezaurului traditiei nationale. Incontestabilul apogeu valoric este atins prin opera lui George Enescu, a carui activitate de dirijor si de violonist o completeaza pe cea componistica. Dinu Lipatti, la randul sau, imbina preocuparea pentru compozitie cu stralucita cariera de pianist, in timp ce Cella Delavrancea isi imparte activitatea intre concertele de pian si vocatia de prozator. In sfarsit, arta dirijorala cunoaste si ea succese prin mari sefi de orchestra, ca George Georgescu si Ionel Perlea.

Alte genuri muzicale se afirma, si ele, in deceniile interbelice. Ion Vasilescu, Ionel Fernic, Claude Romano fiind doar cativa din cei mai populari compozitori de muzica usoara. Muzica populara interpretata de Maria Tanase sau de taraful lui Grigoras Dinicu reuseste, in acea epoca, sa retina nu numai atentia publicului romanesc, ci si sa repurteze succese internationale, cucerind auditoriul in turneele din Statele Unite.

Marile sinteze si marii precursori. Dar, dincolo de aceste manifestari mai direct accesibile unui public numeros, cultura romana din perioada interbelica a insumat o bogata opera teoretica, de conceptie, in diferite ramuri ale disciplinelor umaniste. Ea se ilustreaza prin nume de mare prestigiu, unele dintre ele cunoscute dincolo de hotarele tarii. Caracteristic este efortul de sinteza pe care il fac creatorii din diferite domenii, desi demersurile analitice nu lipsesc nici ele, adeseori precedand sinteza in opera aceluiasi teoretician. Este cazul lui George   Calinescu ("Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent'), al lui Eugen Lovinescu ("Istoria civilizatiei romane moderne'), al lui Tudor Vianu (Arta prozatorilor romani'), al lui N. Bagdasar ("Istoria filosofiei romanesti'). Dupa cum ne-o demonstreaza exemplele citate, atractia sintezei se manifesta in cultura romana intr-un moment cand exista certitudinea maturizarii ei si atingerii unui apogeu valoric; nu este deci, intamplator, ca tocmai sintezele enumerate anterior au sensul unei retrospective, al unor bilanturi critice, al unei contemplari reflexive pe care cultura romaneasca moderna si-o dedica sie dupa mai bine de un secol de acumulari. Vocatia pentru sinteza nu se rezuma insa la aceste studii ample cu caracter retrospectiv. Definirea unor sisteme proprii de gandire se manifestase si la generatiile precedente; o regasim, acum, in tot mai multe domenii ale creatiei teoretice. Dar, chiar si atunci cand studiile nu se incheaga intr-un sistem original, ele ating adesea cote de valoare la nivelul european al vremii.

In estetica si istoria literara, in afara numelor deja citate, isi continua activitatea, inceputa in perioara precedenta, Mihail Dragomirescu (1868-1942), sustinator al autonomiei esteticului si autor al unei teorii a capodoperei, pe care o expune in lucrarea sa "Stiinta literaturii'. Deseori contestat de generatia imediat urmatoare, el este repus pe un loc din fruntea ierarhiei esteticienilor romani de catre criticii tineri care vad in sistemul sau semne ale unei gandiri de tip structuralist. Profesorul de estetica de la Universitatea din Cluj, Liviu Rusu (1901-1985), isi sustine doctoratul la Sorbona cu teza principala "Essay sur la creation artistique. Contribution a une esthetique dynamique'. Serban Coculescu (1903-1959) matematician, poet si estetician se afirma ca unul din precursorii aplicarii metodelor matematice in domeniul estetic. Stabilit in Franta, el publica, sub pseudonimul Pius Servien, lucrari de referinta in acest domeniu aflat abia la inceput de drum ("Les Rythmes comme introduction physique a l'esthetique'). Un alt roman stabilit in Franta, C. Matila Ghyka, isi inscrie numele in aceeasi categorie a pionierilor cercetarilor de estetica realizate cu mijloace matematice. Lucrarea sa, "Le Nombre d'Or, rites et rythmes pythagoriciens dans le developpement de la civilisation occidentale', publicata in 1931, constituie un element de referinta in aceasta noua directie a esteticii secolului nostru.

Alti romani se impun, de asemenea, atentiei cercurilor de specialisti din Occident prin operele lor teoretice in diferite domenii ale cercetarii umaniste sau in zonele de interferenta dintre sfera umanista si cea a stiintelor exacte. Stefan Lupascu (Lupasco) se face cunoscut prin volumele "La physique macroscopique et sa portee philosophique' si "Les idees directrices d'une nouvelle philosophie des sciences', marcand inceputul unei opere pe care o va continua si dupa al doilea razboi mondial. Un demers care poate fi considerat de pionierat stiintific il realizeaza Stefan Odobleja cu a sa "Psihologie consonantista', in care prefigureaza principii de baza ale ciberneticii.

Nu mai putin importante sunt si operele unor ganditori romani a caror receptare internationala nu a fost la fel de larga. Multi dintre ei ne apar confruntati cu tentatia de a construi adevarate sisteme filozofice, estetice, etice, psihologice, cautand raspunsuri globale si originale la marile intrebari ale acestor domenii ale cunoasterii. Aceasta vocatie a sintezei duce mai departe o tendinta pe care, incipient, o descopeream inca la precedenta generatie de carturari romani; ea poate fi, de asemenea, interpretata ca reflex al culturii germane in al carei spirit s-au formulat cei mai multi dintre acesti beneficiari ai unor burse de studii in Germania sau Austria, al caror prestigiu in studiul filosofiei il depasea pe cel al Frantei catre care se simteau mai atrasi artistii si literatii. Constantin Radulescu-Motru ("Personalismul energetic', 1927), Lucian Blaga ("Trilogia cunoasterii" 1931-1934), P.P. Negulescu ("Geneza formelor culturii', 1934), Eugeniu Sperantia ("Psihologia gandirii', 1922), Ion Petrovici ("Teoria notiunilor'), Mircea Florian ("Arta de a suferi', 1920) Tudor Vianu ("Estetica', 1934-1936) reprezinta, prin lucrarile citate, tocmai aceasta tendinta prezenta in cultura romana interbelica. Ganditorii formati la scoala franceza manifesta, in schimb, o inclinatie catre abordarea intr-un spirit eseistic, chiar si atunci cand titlurile contrazic aceasta caracterizare: D.D. Rosea ("Existenta tragica. Incercare de sinteza filosofica', 1934), Dan Badarau ("Essay sur la penssee', 1925), I.D. Gherea ("Le moix et le monde. Essai d'une cosmogonie antropomorphique', 1938).

Activi si ei in perioada interbelica, Alexandru Bogza si Camil Petrescu isi construiesc adevarate sisteme filozofice, fara a le incredinta insa tiparului; publicul va lua cunostinta de ele abia in anii '80 ai secolului nostru, ele apartinand totusi, de drept, epocii cand au luat nastere.

VIZIUNEA CULTURALA ROMANEASCA

- CULTURA DE MASE. TRASATURI GENERALE.

PRINCIPALELE INSTITUTII DE CULTURA.

Cultura de mase. Trasaturi generale

Din punct de vedere cultural, perioada din istoria Romaniei care debuteaza dupa infaptuirea Marii Uniri din 1918 si se incheie o data cu instalarea regimului comunist a reprezentat un apogeu, pregatit de desfasurarile anterioare din intreaga epoca moderna. Desigur, generatia marilor clasici (Eminescu, Creanga, Caragiale) isi incheiase activitatea, dar acum ia nastere un veritabil "al doilea clasicism', demn de acest nume prin caracterul stabil, durabil al valorilor spirituale pe care le-a generat, nicidecum insa prin optiunea stilistica, deloc omogena, cateodata de-a dreptul modernista. Totusi, chiar daca in constiinta publica se incetatenesc, cu precadere, valorile de varf, aceasta perioada istorica poate fi, in mod la fel de justificat, caracterizata ca momentul de explozie a culturii, de difuzare a ei in toate mediile sociale, in care societatea romaneasca isi edifica - fara sa o numeasca astfel, si fara nici o nuanta propagandistica - o adevarata cultura de mase, care stimuleaza si antreneaza forte creatoare de diverse marimi, nu doar superlativele care constituie partea vizibila a icebergului cultural romanesc. Aparitia acestui fenomen isi afla suficiente argumente in plan istoric, dar si in domeniul psihologiei sociale. Istoric, el a fost pregatit de perioada precedenta, in care notam obligativitatea invatamantului primar, miscarea culturala la sate avandu-i ca principali agenti pe invatatorii din mediul rural, stimulati de initiativele lui Spiru Haret, iar in Transilvania activitatea "Astrei', care, de asemenea, viza totalitatea romanilor, indiferent de provenienta sociala sau gradul de instructie. Deloc neglijabila in generarea acestui fenomen, de patrundere a culturii in toate straturile societatii, cu forme specifice, este si activitatea unui mare numar de asociatii si societati culturale, cauza, dar, in acelasi timp, si efect al tot mai largului interes pentru 'cultura. Abundenta presei de tot felul, de la efemere aparitii de gazete locale, uneori doar cu caracter ocazional, pana la marile cotidiene citite in intreaga tara.

Dupa 1928, intr-o proportie mereu crescanda, radioul incepe si el sa-si exercite functia specifica de factor cultural. Bogata activitate editoriala, numarul mare de traduceri de tot felul, de la pretentioase expuneri de sisteme filozofice pana la scrieri de popularizare, sau chiar la foiletoane de mare tiraj, reprezinta nu numai semnul unei variate si abundente "oferte culturale', ci ne vorbesc si despre "cererea' existenta in acest domeniu.

Intre factorii culturalizatori care actioneaza in epoca, incepe sa-si faca simtite efectele si cinematograful. Un proces dirijat, de "democratizare' programatica a culturii, se manifesta prin aparitia caminelor culturale la sate. Toate aceste elemente, sumar trecute in revista, ne vorbesc despre factorii obiectivi cu un rol in fenomenul de raspandire a culturii in diverse medii sociale. Ei sunt insa secondati de motivatii subiective, dintre care, pentru perioada de dupa 1918, esential pare a fi sentimentul, larg raspandit, al mandriei nationale, generat de formarea Romaniei mari. Acestuia i se adauga, treptat, si alte motivatii subiective, cum ar fi constiinta valorii individului, care creste o data cu dobandirea prin lege a diferitelor libertati democratice; votul universal, libertatea cuvantului, garantarea proprietatii private sunt doar o parte din elementele de ordin juridic care au dus la aparitia si consolidarea acestui sentiment. In mediul satesc a contribuit, de asemenea, reforma agrara care, survenita dupa razboiul de reintregire, a fost perceputa de o mare parte a noilor improprietariti, ca o rasplata legitima, un drept castigat prin vitejie in lupta pentru cauza nationala. Totalitatea acestor imprejurari obiective si subiective au dus la procesul de democratizare a culturii care reprezinta una din caracteristicile perioadei interbelice.

Un alt proces care se intensifica in aceasta epoca si in stransa legatura cu fenomenul prezentat anterior este acela de aculturatie. Prin acest termen se defineste "complexul fenomenelor rezultate din contactul direct si durabil intre grupuri sociale avand culturi diferite' si "schimbarile ce au loc, in planul culturii, in grupurile respective'. Intr-adevar, daca sistematica includere a mediilor taranesti in viata culturala constituie in principiu un factor de progres social, nu se poate nega faptul ca acelasi proces reprezinta un inceput de instrainare fata de valorile culturii traditionale taranesti.

Intuind procesul de accelerata disolutie la care era supusa traditia in contact cu civilizatia moderna, oamenii de cultura si-au facut un obiectiv din studierea si salvarea elementelor acestei culturi traditionale. Aceasta preocupare, pornita dintr-un sentiment de responsabilitate fata de o mostenire culturala straveche si amenintata cu disparitia, a produs doua rezultate principale si, in cele din urma, total diferite. Primul a fost organizarea unor studii sistematice de sociologie si etnografie, cea mai palpabila realizare a lor fiind aparitia Muzeului Satului din Bucuresti, al doilea rezultat, independent de cel dintai, este reprezentat de aparitia unor societati pentru cultivarea artei nationale, unde bunele intentii nu erau totdeauna dublate de discernamantul si competenta necesare unui astfel de scop; de aici a luat amploare o adevarata moda, deja prefigurata in perioada precedenta, care facea o regula din purtarea costumului popular in diverse ocazii festive. Prin supralicitare, aceasta moda a generat, cum era si firesc, efecte contrare celor preconizate: ea a dus la banalizarea si vulgarizarea unor autentice valori etno-culturale.

Principalele institutii de cultura

O scurta enumerare a principalelor institutii de cultura, miscari si initiative culturale se impune pentru conturarea cadrului in care s-a desfasurat aceasta componenta a istoriei romanesti in perioada cuprinsa intre 1918-1948.

Invatamantul a cunoscut nu numai o dezvoltare, ci si o diversificare. In reteaua invatamantului de stat, dar si particular, se inmultesc specializarile din scolile profesionale, la amploare reteaua scolilor normale (pedagogice) si scolilor de arte si meserii. Liceele, avand de regula sectii reale si moderne (umaniste), reprezinta o garantie de seriozitate si calitate; diploma de bacalaureat, obtinuta in urma unui dificil examen sustinut la principalele materii de cultura generala, garanta pentru temeinicia studiilor. Probleme deosebite se ridica pentru organizarea invatamantului din provinciile unite in 1918, unde se pornea de la o alta experienta anterioara. Reteaua de invatamant superior se extinde prin infiintarea universitatilor romanesti din Cluj si Cernauti, a Institutului Teologic din Chisinau. Pentru buna pregatire a armatei romane ia fiinta o retea de licee militare si scoli de ofiteri. O importanta crestere o cunoaste invatamantul primar, principalul agent in lupta cu flagelul analfabetismului. Este semnificativ faptul ca in intervalul cuprins intre 1920-1939 numarul celor implicati in aceasta forma de invatamant (profesori si elevi) creste de patru ori. In mediul rural, invatatorii continua sa fie principalul element culturalizator nu numai pentru copii, ci si pentru adulti. Impreuna cu preotii si cu notarii, ei formeaza intelectualitatea sateasca. Tot legat de invatamantul romanesc interbelic, se cuvine amintita traditia concursurilor scolare, organizate de "Tinerimea Romana', traditie cu radacini in perioada istorica precedenta si avand ca scop depistarea si stimularea celor mai dotati dintre elevii de liceu. De asemenea, pentru a avea o imagine completa a invatamantului din Romania perioadei 1918-1948, se cuvine amintit si invatamantul in limbile minoritatilor nationale, figurand printre drepturile decurgand din Constitutia din 1923.

In directa corelatie cu raspandirea culturii prin invatamant se prezinta si tabloul vietii editoriale. Nu numai Bucurestiul sau cateva mari orase, centre universitare, iau parte la aceasta activitate editoriala, ci uneori chiar centre urbane de mai mica importanta isi au editurile lor; este suficient un spirit intreprinzator pentru a initia o asemenea activitate. Exemplul lui Nicolae Iorga care a transformat Valenii de Munte intr-un focar de cultura este cel mai rasunator, dar nu singurul. Cele mai importante edituri ale epocii raman "Cartea Romaneasca', "Casa Scoalelor', "Cugetarea', "Fundatia pentru literatura si arta Regele Carol al II-lea, "Scrisul Romanesc'. Diversitatea publicatiilor este mare, de la editii de lux la editii populare, cea mai cunoscuta fiind "Biblioteca pentru toti'. Ea a publicat de la clasici la contemporani atat din literatura romana, cat si traduceri din diferite limbi straine.

Presa este si ea obiectul unui proces de mare diversificare: numai in 5 ani (perioada 1919-1924) apar aproape 3400 de periodice. Totusi, o mare raspandire nu cunosc decat ziarele si revistele. "Universul', cotidian de informatii, este cel mai cunoscut. Ii urmeaza ziarele cu diferite orientari: "Adevarul'si "Dimineata' (centru-stanga), "Cuvantul', "Curentul'(centru-dreapta) sau publicatiile partidelor politice: "Dreptatea' (P.N.T.), "Viitorul' (P.N.L.), "indreptarea' (Partidul Poporului). Numele unor periodice se identifica in constiinta publica cu personalitatea directorului, sau a celui care reprezinta spiritul indrumator al gazetei: Nicolae Iorga la "Neamul Romanesc', Pamfil Seicaru la "Curentul', Nae Ionescu la "Cuvantul'.

Nu numai ideologic, dar si din punct de vedere al domeniilor de interes, publicatiile difera intre ele. Exista reviste de cultura - "Adevarul literar si artistic', "Universul literar', "Viata Romaneasca', "Gandirea' etc; exista publicatii politice, cum sunt deja mentionatele periodice ale diferitelor partide; exista magazine de divertisment si informare, ca "Realitatea ilustrata'; sunt si reviste de specialitate in diferite domenii ale stiintelor umane sau ale naturii, precum si in stiintele exacte.

O forma noua de raspandire a informatiilor o reprezinta radioul. Activitatea de radiodifuziune isi are inceputurile in 1928, printre pionierii ei in Romania fiind inginerul M. Konteschweller. O data cu marirea numarului de abonati radio, acest nou element al vietii culturale romanesti inceteaza a mai fi doar o noutate tehnica privita cu curiozitate, devenind efectiv ceea ce este prin vocatie: un factor deosebit de eficient in vehicularea informatiei si un agent de prim ordin in procesul de uniformizare culturala cu consecinte unele apreciate unanim, altele controversate. O data cu cresterea popularitatii radioului, se diversifica emisiunile sale si deci si publicul caruia i se adreseaza De mare audienta se bucura "Teatrul radiofonic', acesta beneficiind de vocile celor mai importanti actori ai vremii.

Teatrul insusi cunoaste, si el, in perioada interbelica o epoca de dezvoltare si de imbogatire stilistica. Dupa Marea Unire functioneaza teatre la Bucuresti, Cluj, Iasi, Craiova, Cernauti si Chisinau. Confruntate cu dificultati financiare, ultimele trei isi intrerup activitate in 1935 in afara teatrelor sustinute de stat, exista altele subventionate de diferite institutii sau companii teatrale particulare, in 1940, la Bucuresti functionau sapte astfel de teatre. Numarul lor era variabil, dupa cum si existenta unora dintre ele era efemera. In afara repertoriului clasic universal si a dramaturgiei nationale, ele abordau genuri agreate de publicul de diverse categorii. Un succes constant l-a cunoscut trupa de revista a lui C. Tanase, mizand pe umorul cu trimiteri la realitatea imediata prin care se caracterizau cupletele marelui comic.

Teatrul liric cunoaste si el succese in perioada de care ne ocupam Pe scena operelor din Bucuresti, Timisoara si Cluj este reprezentat un repertoriu destul de variat, in care, totusi, creatia autohtona, inca insuficient apreciata de marele public, patrunde cu greu. Daca reprezentantii artei componistice sunt receptati de public cu oarecare reticente, gustul acestuia fund mai favorabil repertoriului clasic, in schimb, arta interpretativa romaneasca isi continua seria succeselor deja traditionale atat pe scenele din tara, cat si in turnee pe marile scene ale lumii.

Cinematograful devine in aceasta perioada forma cea mai accesibila si cea mai populara. Productiile prezentate sunt de regula straine, predominand cantitativ cele americane. Pe langa "Noapte furtunoasa' trecem in palmaresul filmului autohton si premiul obtinut la Venetia de documentarul lui Paul Calinescu despre Basarabia. Mult mai consistenta este filmografia cu caracter documentar, incepand cu secventele sistematic inregistrate pentru jurnalele de actualitati care insoteau reprezentantiile din salile de cinematograf, adevarate cronici in imagini ale vietii sociale si politice in Romania interbelica.

Mai putin supuse unui proces de institutionalizare, muzica si artele plastice si-au alcatuit in perioada 1918-1948 cadrele proprii.

In artele plastice factorul de legatura l-a constituit "Sindicatul Artelor Frumoase', avand ca scop principal sustinerea intereselor de breasla ale plasticienilor si reprezentarea lor pe plan civic. In paralel, au activat diferite grupari constituite pe criteriul afinitatilor estetice intre care cele mai importante sunt "Tinerimea Artistica'. Infiintata in 1901 ca o asociatie cu scopul innoirii artelor plastice romanesti se dovedeste cea mai longeviva dintre acestea. Existenta in numar mare a diverse asociatii, unele avand scopuri culturale, continua, de altfel, sa caracterizeze societatea romaneasca si in perioada 1918-1948. La fel "Astra', care se adapteaza treptat, continuandu-si munca de ridicare culturala a mediilor romanesti din Transilvania, cu precadere a taranimii, prin intermediul cadrelor didactice si al clerului, in colaborare cu alte organisme vizand scopuri asemanatoare.

Un rol cultural important si l-au asumat si diferitele fundatii, cum ar fi "Fundatiile Regale' si "Fundatia I. C. Bratianu'. Avand o traditie inaugurata inca de regele Carol I, "Fundatiile Regale' cunosc un moment de maxima activitate sub domnia lui Carol al II-lea, cand, sub acest generic, fiinteaza o revista, poate cea mai prestigioasa publicatie culturala din epoca, Orchestra Filarmonica, Fundatia "Regele Carol I', Fundatia "Principele Carol', "Fundatia pentru Literatura si Arte Frumoase Regele Carol II', "Fundatia Regele Ferdinand', Institutul de Cercetari Stiintifice de la Cluj, Observatorul de Astronomie Fizica de la Dubasarii Vechi si Muzeul "Al. St. Georges' din Bucuresti. Este impresionant bilantul editorial al "Fundatiei pentru Literatura si Arta Regele Carol II', axata pe promovarea valorilor nationale din diferite domenii de creatie prin tiparirea valorilor de varf din diferite discipline artistice sau socio-umaniste: V. Iorga, N. Cartojan, G. Oprescu, Perpessicius, Noica, Cioran, Eliade, Ralea, Calinescu, Cioculescu, Bacovia, Mateiu Caragiale, Emil Botta, V. Voiculescu, L. Blaga, Virgil Gheorghiu, Arghezi,  Goga etc. Sub aceleasi auspicii au publicat, la inceputul carierei lor, Zaharia Stancu, George Lesnea, Cicerone Theodorescu, Radu Boureanu, Eugen Jebeleanu, nume care s-au inscris, cu precadere, in istoria literara a deceniilor postbelice. Aceleasi fundatii ii datoram publicarea Bibliei in traducerea lui Gala Galaction. In sfarsit, dezvoltand ideile lui Spiru Haret si Nicolae Iorga, "Fundatiile Regale'' au organizat si patronat miscarea de ridicare culturala a satelor, prin intermediul unor tineri special pregatiti pentru a-si asuma raspunderi organizatorice in aceasta directie, in jurul unei institutii educationale polivalente numita "Camin cultural'. Alte echipe de tineri, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, au fost trimise pentru a studia diferite zone etnografice ale tarii. In afara studiilor publicate, activitatea lor s-a concretizat si in infiintarea Muzeului Satului din Bucuresti.

Cel mai inalt for cultural a fost, in perioada 1918-1948, Academia Romana. Personalitatile care o compuneau au avut contributii importante in dezvoltarea literaturii, artei, istoriografiei, lingvisticii, precum si a stiintelor naturii, chimiei, fizicii, matematicii. Unele dintre cele mai marcante personalitati isi incepusera activitatea inca din perioada precedenta. Istoricii N. Iorga, V. Parvan sunt dintre cei activi inca de la sfarsitul secolului trecut, in timp ce C. C. Giurescu apartine unei generatii mai noi. In filologie si lingvistica traditiile sunt duse mai departe de Ovid Densusianu si Sextil Puscariu.

Savanti romani cu contributii de seama in perioada 1918-1948, sunt si Gh. Longinescu (chimie), Lazar Edeleanuipe (biochimie), Stefania Maracineanu si Stefan Procopiu (fizica), M. Draghiceanu, I. Simionescu (geologie), Vintila Mrhailescu (geografie), Elie Radu (hidroconstructii), D. Leonid (electrotehnica) si multi altii. Germanul Hermann Oberth, originar din Transilvania, este considerat unui din parintii aeronauticii.

Cercetarea stiintifica, depasind cadrul traditional al universitatilor, se organizeaza independent de acestea. Iau fiinta institute de seruri si vaccinuri, de igiena si sanatate publica, de zootehnie, un institut forestier si altul pentru cultivarea tutunului, institute de cercetari in domeniile economiei, energiei, statisticii. Stiinteje umaniste, in special datorita activitatii lui N. Iorga, beneficiaza si ele de institute de istorie nationala, istorie universala, studii bizantine si studii sud-est europene.

Ca o concluzie generala, se evidentiaza faptul ca perioada interbelica se constituie ca un complex de aspecte, adeseori diferite intre ele pana la antagonism. Ceea ce unifica acest ansamblu atat de heteroclit in aparenta este desprinderea definitiva, in aceasta perioada, de mai vechiul complex al "intrarii in Europa', integrarea culturala in miscarea de idei, asa cum se desfasura ea la acea vreme pe plan mondial, fiind un fapt implinit si resimtit ca atare. Abandonarea acestui vechi complex razbate deopotriva, desi in mod diferit, atat din demersurile intreprinse intru cautarea si definirea surselor specificului national, cat si in toate creatiile, urmarind firul logic al unei dezvoltari interne mai mult decat raportarea la categoriile istorice, etnice sau religioase. Fara a urmari, programatic, o punere de acord cu gandirea contemporana din Occident, ele sunt, cu naturalete, nu in pas cu ea, ci chiar parte a sa, intr-o epoca in care locul Romaniei in familia spiritualitatii europene constituia un adevar de la sine inteles.