Asistenta sociala penitenciara - Evaluarea initiala

Bunul Samaritean

Cartea lui David Brandon si a lui Annie Hawkes, Speaking Truth to Power ( 1998 ), incepe, pentru a exemplifica un mod intuitiv de interventie, cu parabola Bunului Samaritean din Noul Testament.

Un barbat venea dinspre Ierusalim cand a cazut victima unui talhar care l-a jefuit, l-a batut si apoi l-a lasat pe jumatate mort.

Omul era inconstient si neajutorat. Pe langa el au trecut multe persoane dar erau fie prea ocupate, fie nu voiau sa se implice, fie le era frica in cazul in care talharul ar fi revenit.

Dar Bunul Samaritean a venit spre el si i s-a facut mila de cel de jos. I-a spalat ranile cu ulei si vin apoi l-a bandajat.

Ceea ce a facut Bunul Samaritean se poate numi interventie primara, in caz de urgenta: o scurta evaluare si un prim ajutor. Acestea sunt primele etape ale unui plan de interventie sau plan de actiune.

Apoi l-a ridicat si l-a dus la un han din apropiere. Acolo l-a ingrijit si a doua zi i-a dat hangiului doi arginti, spunandu-i “ Ai grija de acest om si daca vei cheltui mai multi bani, ti-i voi da inapoi cand ma voi intoarce”.

In continuare, l-a transportat pe evreu la un han din apropiere, a folosit din propriile resurse financiare, a finantat apoi un alt lucrator ( keyworker ), a elaborat un plan pentru viitor si a anuntat ca va monitoriza si evalua impactul interventiei sale in drumul de intoarcere

Fazele interventiei in asistenta sociala

Orice demers rational are, deci, urmatoarele faze principale:

>       contact initial

>       evaluare initiala

>       planificare si contract

>       aplicare si monitorizare

>       evaluare finala.

Aceste faze nu sunt statice, ci au un caracter dinamic.

Atentie ! La primul contact cu clientul nu este recomandat sa se inceapa cu evaluarea initiala intr-o maniera sistematica a clientului. Primul contact este de obicei rezervat prezentarii rolului asistentului social si creerii unei relatii profesionale de incredere. Aceasta relatie este elementul esential si suportul interventiei profesionale.

Scopul evaluarii initiale

>    Evaluarea initiala a clientului este una din fazele de inceput ale fiecarui proces de asistenta sociala.

>    Ea are doua scopuri:

>  de a culege informatii relevante despre clienta orienta interventia dereabilitare.

>    De asemenea, evaluarea initiala verifica si eligibilitatea clientului sau beneficiarului pentru un anumit program

Obiectivele evaluarii initiale in cazul detinutilor

In ceea ce ii priveste pe detinuti, evaluarea initiala are urmatoarele obiective:

>     locul de munca si calificarea intr-o meserie,

>     locuinta,

>     atitudinea fata de victima si infractiune, responsabilitatea fata de cele comise,

>     stima de sine

>     abilitatile sociale,

>     abilitatile cognitive,

>     comportamentul,

>     sanatatea mentala etc.

Aceste obiective ale evaluarii initiale decurg din numeroasele cercetari asupra nevoilor de asistenta sociala / bunastare realizate in tarile occidentale (ex. Holborn, 1975, Fairhead, 1981, Boag, 1978, Haines, 1990).

Astfel, cele mai multe dintre aceste studii au aratat ca nevoile detinutilor pot fi grupate pe categorii, in functie de:

>      sex,

>      varsta,

>      momentul procedural in care se afla detinutul etc.

In studiul lor, „The welfare needs of unconvicted prisoners”, Caddle si White (1994) au aratat ca cele mai multe femei isi exprima ingrijorarea fata de aranjamentele de ingrijire a copiilor de vreme ce cei mai multi barbati au lasat ingrijirea copiilor pe seama sotiilor sau a parintilor. In schimb, barbatii indicau ca probleme principale tulburarile de comportament, consumul de alcool sau drog sau obtinerea unui loc de munca dupa liberare.

>      Tinerii incarcerati par a fi mai preocupati de cum isi vor controla comportamentul in penitenciar sau cum vor reusi sa se inteleaga cu ceilalti detinuti.

>      Acelasi studiu a aratat ca, spre deosebire de condamnatii definitiv, cei arestati preventiv au ca probleme particulare: obtinerea judecarii in libertate, depresii, sentimente de singuratate sau abandon, adaptarea la mediul penitenciar si pastrarea locului de munca.

Desi pot fi grupate pe categorii, nevoile detinutilor trebuie sa fie identificate la fiecare subiect individual, iar planul de interventie trebuie sa fie particularizat in functie de nevoile detinutului, de modalitatea sa personala de invatare sau de resursele existente

O buna evaluare !

>     Sa inceapa fara prejudecati din partea asistentului social,

>     Sa inceapa de la situatia in care se afla clientul,

>     Sa implice pe deplin beneficiarul,

>     Sa analizeze modul in care clientul percepe problema,

>     Sa colecteze numai datele relevante,

>     Aseaza informatiile in context,

>     Exploreaza modul cum s-a ajuns la acea problema,

>     Verifica validitatea ipotezelor impreuna cu clientul.

Cele mai importante si mai eficace tehnici de evaluare sunt interviul, observatia, testul si chestionarul.

Ca ghid de evaluare a detinutului se pot utiliza, de asemenea, liste de verificare sau inventare de probleme ca cel prezentat la Anexa 1.

Locuinta

Cei mai multi detinuti au probleme cu locuinta. Cercetarile asupra persoanelor condamnate la inchisoare au aratat ca acestia fie locuiesc cu parintii, fie au domiciliul in locuinte inchiriate aflate la periferia oraselor. S-a constat, de asemenea, ca cei mai multi nu sunt multumiti de conditiile de locuire.

In consecinta, evaluarea situatiei locuirii trebuie sa urmareasca:

>      istoria locuintelor anterioare. In acest sens, pot fi identificate motivele parasirii acelor locuinte, problemele asociate cu situatia locuirii etc. (a se vedea Anexa 2).

>      locuintele sau adaposturile care s-ar putea afla la dispozitia clientului dupa liberare (vezi Anexa 3),

>      costurile comparative corespunzatoare fiecarei optiuni (vezi Anexa 4),

>      abilitatile si competentele practice necesare fiecarui tip de locuinta. Spre exemplu, in situatia in care clientul va locui cu parintii, competentele de gatit, spalat etc. nu sunt esentiale, de vreme ce daca acesta va locui singur aceste competente tin de supravietuirea persoanei (vezi Anexa 5).

Chestionarele prezentate la anexa pot fi utilizate pentru culegerea de informatii sau ca puncte de inceput pentru explorari ulterioare.

Locuinta

In cautarea unei locuinte, asistentul social poate trece la identificarea resurselor pe care detinutul le poate mobiliza dupa liberare. Se pot avea in vedere:

>      resursele proprii pentru procurarea unei locuinte,

>      resursele proprii pentru inchirierea unei locuinte,

>      resursele familiei largite sau ale prietenilor,

>      resursele comunitatii (ex. locuinte sociale, adaposturi oferite de organizatii neguvernamentale)

>      prevederile legale cu privire la eventuale ajutoare in caz de urgenta de la Guvern sau Primarie etc.

Pana la identificarea unei locuinte stabile, asistentul social impreuna cu clientul sau pot identifica solutii de urgenta. Astfel de adaposturi de urgenta pot fi: case sociale ale organizatiilor neguvernamentale, spatii inchiriate aflate in custodia administratiei penitenciare sau a serviciilor sociale etc.

Un aspect deosebit de important de observat aici este cel legat de sentimentul de insecuritate pe care un adapost temporar il poate determina clientului. De aceea este recomandabil ca perioadele petrecute in astfel de adaposturi sa fie cat mai scurte. Daca aceste perioade se prelungesc exista riscul ca beneficiarul sa renunte definitiv la sprijinul vostru si sa devina om al strazii.

Locul de munca

Dupa cum se stie, un procent semnificativ de detinuti sunt someri sau ocupau locuri de munca temporare si prost platite.

In ceea ce ii priveste pe detinuti, se disting doua situatii: una in care cel asistat nu are pregatirea sau calificarea necesara pentru ocuparea unui loc de munca si una in care clientul nu poate sa pastreze locul de munca.

In identificarea motivelor care stau la baza situatiei de somer a detinutului trebuia sa se inceapa cu evaluarea atitudinii si a sentimentelor asociate cu locul de munca. Dupa aplicarea unor chestionare simple (cum este cel de la Anexa 6) puteti constata ca detinutul prezinta simptome de depresie, neincredere in sine, neincredere in abilitatile sale de obtinere a unui loc de munca sau chiar tulburari emotionale. Acestea trebuie explorate, intelese si discutate in cadrul evaluarii.

Pentru o buna intelegere a istoriei si a experientei de lucru a detinutului este recomandabil utilizarea unui chestionar ca cel din Anexa 7.

In cazul in care detinutul nu are pregatirea sau calificarea care sa il aseze intr-o pozitie avantajoasa pe piata fortei de munca, se impune o explorare a intereselor si aptitudinilor detinutului (a se vedea Anexa 8). Asteptarile detinutului sunt in egala masura importante in identificarea unui loc de munca agreabil atat din punct de vedere financiar, cat si din cel personal (a se vedea Anexa 9).

Dupa identificarea cauzelor si a sentimentelor asociate cu starea de somer si dupa determinarea resurselor (interese, competente etc.), urmeaza o faza de planificare a interventiei, a pasilor ce trebuie parcursi pentru a depasi o astfel de stare (pentru un model de plan de actiune, vezi Anexa 10).

Locul de munca

Pentru urmarea unor pasi stabiliti in planul de actiune pot fi gasite resurse in interiorul penitenciarului pentru a pregati / califica detinutul in domenii cu cautare pe piata fortei de munca. O situatie destul de intalnita este cea in care detinutul nu este absolventul numarului minim de clase cerut pentru urmarea unui curs de calificare (de obicei 8 clase). In acest caz, anterior inscrierii la cursul de calificare, asistentul social trebuie sa se asigure ca detinutul urmeaza cursurile scolare.

In situatia in care pe parcursul evaluarii se constata ca detinutul a schimbat frecvent locul de munca se impune acordarea unei atentii deosebite in vederea identificarii motivelor care stau la baza acestui fapt. Un punct de pornire l-ar putea reprezenta chestionarul prezentat la Anexa 11. Absenta unei stabilitati la locul de munca poate fi uneori explicat prin stilul de viata destul de nestructurat care ii caracterizeaza sau prin anumite dificultati in stabilirea relatiilor cu colegii sau cu autoritatea.

Evaluarea abilitatilor sociale

Abilitatile sociale sau competentele sociale sunt acele deprinderi sau aptitudini care conduc spre succes social.

Cambs si Slaby ( 1977 ) defineau abilitatile sociale ca “ acele abilitati de a interactiona cu altii intr-un context social specific, intr-o maniera acceptata social ”.

Intr-o acceptiune mai larga, in sistemul abilitatilor sociale pot fi incluse si abilitatile de auto-ajutorare.

Studiile au aratat ca 85 % dintre infractorii care au comis infractiuni sexuale au abilitati sociale slab dezvoltate. Intr-o proportie mai mica si celelalte categorii de infractori au nevoie de programe de consolidarea abilitatilor sociale

Abilitati sociale

Abilitatile sociale pot fi evaluate fie prin intermediul unor inventare de verificare sau chestionare ca cele prezentate la anexele 12 si 13.

Un alt instrument util in evaluarea abilitatilor cognitive sau verbale este chestionarul cu intrebari deschise.

Exemplu:

1. Care au fost problemele tale in relatiile cu ceilalti din ultima saptamana ?

1. ………………………………..

2. ………………………………..

3. ………………………………..

2. La ce probleme te astepti in viitorul apropiat ?

1. ………………………………..

2. ………………………………..

3. ………………………………..

3. Exista un aspect pe care vrei sa-l schimbi in ceea ce priveste relatiile tale cu ceilalti ? Daca da , cum ?

In cazul in care se intentioneaza masurarea gradului in care o anumita abilitate este dezvoltata se pot utiliza scale cu 5 variabile.

Exemplu :

Cum stabileste contactul vizual cu interlocutorul ? (unde 1-foarte slab, 2-slab, 3-mediu, 4-bine, 5-foarte bine).

1   2 3 4 5

Abilitati sociale

Prezentarea unor situatii imaginare sau reale si exersarea acestora in cadrul unor jocuri de rol are avantajul ca evidentiaza unele aspecte emotionale sau afective. Aceste situatii pot fi corelate cu contextul comiterii infractiunii.

Exemplu:

Ce ai face daca ai gasi un portofel ?

Probleme ale dependentei

Un alt aspect important pe care asistentul social din penitenciar trebuie sa-l aprecieze este gradul in care consumul de alcool sau drog se asociaza cu comiterea de infractiuni.de dependenta de alcool al beneficiarului.

Acest obiectiv pote fi atins fie prin intermediul interviurilor, a analizelor anamnezice sau prin utilizarea unor scale sau ghiduri de intreviu.

Am intalnit, din nefericire, un asistent social care imediat dupa ce si-a prezentat numele si rolul sau specific l-a intrebat pe client:

>      “ Crezi ca esti alcoolic ?”

Va puteti imagina reactia de aparare a beneficiarului care, initial, parea dispus sa discute cu asistentul social.

Problema dependentei de alcool este una deosebit de delicata avand o perceptie sociala extrem de negativa. De aceea in cadrul interviului initial cu clientul nu trebuie sa punem acest fapt in discutie chiar daca avem informatii sau motive serioase sa credem ca clientul nostru are o astfel de problema.

Atentie !

Despre probleme ale dependentei putem discuta dupa ce avem deja o relatie de incredere cu clientul nostru.

La Anexa 14 vom prezenta un chestionar care care vizeaza tocmai relatia dintre consumul de alcool si comiterea infractiunii. Este important de mentionat ca administrarea acestui chestionar reprezinta doar prima etapa in definirea gradului de apropiere dintre cele doua variabile comparate.

Evaluarea comportamentului infractional

Evaluarea comportamentului infractional este un proces prin care sunt colectate informatii relevante din trecutul si prezentul celui condamnat, astfel incat sa se obtina imagine cat mai cuprinzatoare a faptelor, circumstantelor, potentialelor victime si a posibilelor constante de comportament.

Cele doua componente ale acestei evaluari sunt :

>      Comportamentul trecut,

>      Evaluarea riscului de recidiva.

Un principiu cheie in evaluarea comportamentului infractional este – comportamentul trecut este un bun predictor al comportamentului viitor.

Acesta este motivul pentru care conduita din trecut trebuie evaluata si descrisa de catre subiect in cat mai multe detalii. In acest mod pot fi identificate anumite patternuri, anumite circumstante favorizante sau victime preferate.

Analiza comportamentala poate sa inceapa cu un exercitiu simplu ca cel de la Anexa 17 in care detinutul este rugat sa descrie dupa o serie de intrebari antecedentele sale penale.

Alternativ sau in completarea exercitiului de mai sus, poate fi utilizata si tehnica 4H-W, descrisa la Anexa 18.

Aceste exercitii structureaza descrierea infractiunilor dupa mai multe dimensiuni : temporar, spatial, atitudinal, circumtantial si ca mod de actiune.

Exercitiul „Ce am castigat si ce am pierdut comitand fapta ?” (vezi Anexa 19) exploreaza modul in care detinutul apreciaza beneficiile si pierderile pe care comiterea unei fapte penale le are pentru sine. De asemenea, poate fi utilizat si pentru evaluarea motivatiei de schimbare. Dupa completarea exercitiului, detinutul poate fi rugat sa de-a o nota de la 1 la 5 pentru fiecare argument (unde 1 reprezinta cel mai putin semnificativ si 5 foarte semnificativ). Prin compararea sumei rezultate pe fiecare coloana se poate determina daca detinutul se simte motivat pentru schimbare sau nu. Astfel, daca suma de pe coloana pierderi este mai mare decat suma de pe coloana castiguri, detinutul considera ca trebuie sa se desiste de la cariera infractionala si vice versa.

Asistenta sociala intre stiinta si arta

Evaluarea nevoilor criminogene este un proces dinamic extrem de complex care are o parte consistenta de, asa cum o numesc englezii, practice wisdome ( intelepciunea practicii ). De aceea profesia de asistent social presupune atat notiuni stiintifice, cat si elemente de dezvoltare personala.

Utilitatea testelor, chestionarelor sau scalelor prezentate in acest capitol trebuie privita in urmatorul proces:

>     Aplicarea chestionarului/ scalei / testului,

>     Interviu de definire a problemei,

>     Interviu despre ce se poate face – propunerea de solutii,

>     Negocierea si planificarea interventiei,

>     Stadiul pre-contemplare ( vezi stadiile lui Prochaska ) – educatie, terapie,

>     Contemplare – interviu despre motivatie, rezultate, evaluare,

>     Actiune – interventie,

>     Prevenirea recidivei.