CONSECINTE ALE DECLINULUI COMUNITATILOR RURALE

CONSECINTE ALE DECLINULUI COMUNITATILOR RURALE

ABSTRACT

1. Re-taranizarea ca o consecinta a unei reforme agrare inexistente

Conceptul de "re-taranizare" este pe undeva paradoxal, avand in vedere ca guvernele postcomuniste - care erau in masura sa dea un avant dezvoltarii satului romanesc in transformarea lor in comunitati economice multifunctionale si in realizarea unor structuri moderne in agricultura - nu au reusit sa transforme aceste structuri socio-economice.

Astazi satele din Romania, in lipsa unor strategii de o mai lunga durata care puteau "salva" comunitatile rurale, prezinta imaginea unor entitati socio-economice din anii '40. Erodarea lor este cu atat mai posibila cu cat majoritatea satelor din Romania au un caracter rustic, avand in cele mai multe cazuri o economie unifunctionala, bazata pe o agricultura neperformanta. Transformarea acestor comunitati in unele viabile ar necesita o activitate sustinuta si din interior, autoritatile locale neavand in majoritatea cazurilor strategii pentru modernizarea si eficientizarea economiilor rurale locale si numarul actorilor din societatea rurala care pot facilita drumul spre structurile economiei de piata este neinsemnat.

Satul romanesc, cu toate ca a cunoscut un proces formal de privatizare prin redistribuirea partiala a terenurilor agricole, nu a reusit sa paseasca pe calea modernizarii si eficientizarii. Producatorii individuali nu pot fi denumiti "fermieri" avand in vedere ca nu exista conditiile de productie agricola moderna, conditiile cultivarii pamantului fiind mai apropiate de metodele care erau folosite in perioada interbelica.

Conceptul folosit aici este corelat cu cel de detaranizare. [2] Aici este folosit cu intelesul de restaurare a structurilor traditionale din satul romanesc. Cum agricultura in sfera economica a societatii rurale din Romania ocupa un rol important si populatia de la sate fiind angajata in sectorul primar intr-o pondere destul de ridicata, dezvoltarea societatii rurale nu poate fi desavarsita fara a revitaliza acest sector.

Cu toate ca in satele din Romania exista un potential impresionant pentru a pune bazele turismului rural, lipsa infrastructurii si a schimbarilor institutionale in organizarea turismului rural, cultural, agro - sau ecologic, aceasta varianta nu poate reprezenta o alternativa viabila pentru dezvoltarea economica a comunitatilor. Ineficienta tranzitiei spre economia de piata este agravata de problemele sociale datorate industrializarii fortate, care a distrus economia locala si comunitatile rurale.

Rezultatele acestui proces se manifesta printr-o depopulare a satelor, o disolutie a legaturilor sociale traditionale si a deformarii (prin colectivizarea din agricultura) simtului responsabilitatii fata de productie. Fenomenul imbatranirii demografice este unul care pune semne serioase de intrebare cu vedere la viitorul acestor comunitati. Chiar daca populatia din rural in Romania reprezinta aproape 50% (47,29% in 2002 acoperind mai mult de 12000 asezari), se pare ca nu se observa un interes deosebit din partea oficialitatilor in vederea realizarii bunastarii acestui segment al societatii.

Chiar daca nu in proportii importante, lipsa unor locuri de munca in urban a dus la reintoarcerea (in mod special a "tinerilor" pensionari) in localitatile lor native pentru a reintra in proprietatea pe care au dobandit-o. Din pacate, tinerii din urban, considerand ca pentru copiii lor acesta ar insemna un handicap important (mai ales avand in vedere structurile educationale din rural), aleg mai degraba varianta de a sta in conditiile unei vieti chiar daca nu tocmai prospere, insa in orase.

Populatia urbana in Romania a depasit-o pe cea din rural in 1981, cand a atins 50,1% (54,33% in 1992). Desigur aici intervine si prapastia existenta in nivelul de confort, al infrastructurii dintre orase si sate. In acelasi timp elita rurala are un rol doar formal in (re)construirea comunitatii rurale, o pondere foarte scazuta a celor cu educatie superioara locuind in rural (1,7% al populatiei active totale care locuieste in rural). Cred ca acest lucru este important avand in vedere rolul pe care-l detinea inainte de instalarea structurilor comuniste preotul si invatatorul in comunitatea locala.

"Atragerea" elitei rurale nu a avut o reusita cu toate ca s-a incercat prin masuri legislative sa se imbunatateasca viata educatorilor de la sate (1998 a fost primul an in care Ministerul Educatiei a platit - in functie de distanta avuta intre sat si orasul cel mai apropiat - un surplus pentru acei dascali care locuiesc in satul in care lucreaza). Din pacate, exista si cazuri in care primarul face naveta de la oras. Lipsa unei elite locale a dus la o stare de inexistenta a unei strategii de dezvoltare care putea fi elaborata din interior, cunoscand mai bine problemele locale.

2. Unele consecinte ale declinului invatamantului rural

Unele consecinte ale declinului invatamantului rural sunt deja vizibile. Altele se vor manifesta in urmatorii ani, iar altele sunt foarte probabile pe termen mediu si lung. Aceste consecinte sunt si vor fi si mai mult diferentiate la nivel zonal si local. Diferentierele sunt legate de nivelul de dezvoltare al unei comunitati, de legaturile cu celelalte comunitati rurale si cu centrele urbane, de capacitatea comunitatilor de a mobiliza si utiliza resursele locale. Din multitudinea de consecinte am retinut doar pe cele cu frecventa cea mai mare. [3]

Invatamantul rural se confrunta, in continuare, cu dificultati majore, legate de investitia in infrastructura fizica, numarul personalului didactic calificat, fluctuatia cadrelor, determinata de gradul de izolare al localitatilor si de dezvoltarea acestora, accesul limitat la formarea profesionala precum si la programele de formare continua, ale populatiei rurale, toate acestea conducand la o eficienta inca nesatisfacatoare a actului educational in zonele rurale si/sau defavorizate.

Mediul rural ramane, in continuare, un mediu defavorizat, caracterizat de o fluctuatie crescuta a cadrelor didactice si de o pondere mai scazuta a personalului calificat, fata de mediul urban. Desi comparatia la nivelul varstelor tinere arata ca distanta rural - urban s-a diminuat, educatia si invatamantul rural sunt considerate, inca, probleme-cheie nu doar in relatie cu politicile anti-saracie, ci chiar cu dezvoltarea durabila a mediului rural si, implicit, a intregii societatii romanesti.

3. Diminuarea sanselor de dezvoltare locala

Agricultura traditionala poate fi facuta si cu forta de munca cu un nivel scazut de scolaritate, in cazuri extreme chiar cu analfabeti. Agricultura moderna pretinde un nivel de scolarizare corespunzator si o calificare adecvata. Un agricultor modern trebuie sa stapaneasca tehnologii de productie sofisticate, trebuie sa intocmeasca planuri de afaceri, sa intre in relatii contractuale cu bancile, cu clientii, sa desfasoare actiuni de marketing, de promovare a produselor. In conditiile integrarii in Uniunea Europeana, agricultorul roman trebuie sa se orienteze dupa cerintele unei piete internationale si trebuie sa tina seama de o multitudine de reglementari tehnice, economice si ecologice. Un semianalfabet sau un analfabet nu corespund, in nici un fel, exigentelor pe care trebuie sa le indeplineasca un fermier modern.

Mediul rural nu se poate rezuma numai la activitati agricole. Este necesara dezvoltarea altor tipuri de activitati, indeosebi activitati de punere in valoare a resurselor locale. Indiferent ca vor fi activitati agro-turistice sau de prelucrare a materiilor prime locale, acestea nu vor putea fi realizate decat de persoane suficient de competente din punct de vedere scolar si profesional.

Agro-turismul international trebuie sa raspunda mai multor exigente de ordin nutritional, al conditiilor de locuire, al conditiilor sanitare si ecologice. Cei care primesc in gospodariile lor turisti straini trebuie sa posede un minim de cunostinte de limbi straine de larga circulatie internationala pentru a putea comunica cu clientii.

Cunostintele necesare noilor activitati sunt dobandite printr-un proces de invatare, fie ca acesta se realizeaza prin scolarizarea obisnuita, fie prin alte forme de invatare. Indiferent de forma, important este ca invatarea sa fie coerenta, corecta si adecvata. Aceasta invatare nu se mai poate face in modul specific societatilor arhaice, prin transmitere de la parinti la copii. Parintii nu mai detin cunostintele necesare practicarii unor activitati economice moderne. Daca nu se produce o redresare rapida a invatamantului rural, multe comunitati isi compromit in mod sigur sansele de dezvoltare si vor fi condamnate la saracie. Evitarea unor asemenea situatii este nu numai in interesul comunitatilor rurale, ci si al intregii societati.

4. Somajul din mediul rural

Agricultura romaneasca orientata in buna parte spre subzistenta si slab dotata tehnic continua sa fie foarte intensiva in forta de munca. Aceasta situatie nu poate continua multa vreme decat cu riscul eliminarii agriculturii romanesti nu numai de piata internationala (pe care a pierdut mult fata de ponderea pe care o detinea inainte de 1990), dar chiar si de pe piata interna. In agricultura romaneasca sunt deja vizibile unele procese de concentrare a proprietatilor agricole, de industrializare a proceselor de productie si, in general, de modernizare a exploatatiilor. Aceste procese se vor accelera ca urmare a aplicarii unor facilitati fiscale interne pentru investitiile in productia agricola si agro-turistica si a acordarii de credite in conditii preferentiale de catre Banca Mondiala. Daca investitorii din mediul rural nu vor putea mobiliza capitalurile necesare modernizarii agriculturii, o vor face investitorii din alte sectoare de activitate, migratia capitalurilor spre agricultura putand deveni atractiva. [4]

Concentrarea proprietatii in agricultura si modernizarea tehnologiilor de productie vor avea ca efecte sigure cresterea productivitatii muncii, cresterea randamentelor si, in mod corelat, reducerea volumului de munca umana manuala. Necesarul de forta de munca va scadea rapid. Vor supravietui si multe exploatatii de subzistenta, cum s-a intamplat si in unele tari ale Uniunii Europene. Aceste exploatatii, organizate dupa alta rationalitate decat cea a economiei de piata nu va putea folosi decat o mica parte din forta de munca ce va fi disponibilizata in mediul rural.

Cei care nu vor avea locuri de munca in agricultura sau in agro-turism nu vor putea migra spre alte sectoare de activitate intrucat sunt cu nivel redus de scolarizare si de calificare si este aproape sigur ca nu vor aparea sectoare de activitate neagricole care sa aiba nevoie masiva de forta de munca necalificata. Se contureaza deci probabilitatea unui somaj de mari proportii in mediul rural.

Romania s-a confruntat pana in prezent doar cu formele urbane si industriale ale somajului. Chiar daca exista un somaj real in mediul rural, acesta nu este luat in considerare atata timp cat a existat refugiul in agricultura de subzistenta. Un somer industrial lipsit de venituri nu are din ce trai; un somer agricol care dispune de o mica exploatatie agricola are totusi un minim de resurse de trai si, in mod obisnuit, el nici nu este considerat somer.

In conditiile precaritatii fondurilor pentru protectie sociala, este firesc ca statul sa le dirijeze spre categoriile sociale aflate in cea mai mare necesitate si sa ignore somerii agricoli. Cand somajul agricol va deveni cronic, el nu va mai putea fi ignorat. Somerii agricoli vor exercita o puternica presiune asupra fondurilor de protectie sociala. Sarcina sustinerii unui numar mare de someri agricoli va deveni atat de grea, incat ea nu va putea fi suportata chiar si in conditiile unor cresteri substantiale a fondurilor mobilizate in acest scop. Somajul rural va ajunge nu doar o problema periferica a mediului rural si o problema grava a intregii societati.

5. Devianta sociala si infractionalitatea din mediul rural

Nivelul scazut de educatie sau lipsa de educatie sunt adesea asociate cu saracia. Este greu de stabilit o relatie cauzala univoca intre acesti termeni. Ceea ce constatam este faptul ca lipsa de educatie este asociata in majoritatea cazurilor de saracie, iar, la randul ei, saracia nu motiveaza educatia sau nu permite asigurarea resurselor necesare educatiei (resurse financiare, materiale sau umane).

Saracia si lipsa de educatie sunt factori favorizanti ai deviantei sociale si infractionalitatii. Contrar unor formulari folclorice sau religioase, saracia nu este foarte frecvent asociata cu puritatea morala, dupa cum nici bogatia nu este neaparat asociata cu imoralitatea sau cu ilegalitatile. Saracia genereaza mai curand promiscuitate, marginalizare si excludere sociala, dezorientare valorica sau chiar comportamente antisociale. Lipsa de educatie si saracia fac ca sansele de acces ale indivizilor la resursele de bunastare sa fie limitate sau aproape inexistente. In aceste conditii, indivizii apeleaza la insusirea ilegala a resurselor care nu le apartin. Se ajunge la situatia in care infractorii ajung sa elaboreze o adevarata ideologie de legitimare a actiunilor lor: saracia este invocata drept scuza sau drept conditie determinanta a infractiunii, iar lipsa de educatie drept circumstanta atenuanta (infractorii, invocand lipsa de educatie in favoarea lor, afirma ca nu stiau ca fapta comisa este incriminata de o lege).

Mediul rural a inceput de mai multi ani sa fie afectat de o crestere fara precedent a infractionalitatii. Comparatiile cu situatia anterioara anului 1990 nu sunt facile. Regimul comunist a deformat in permanenta statisticile privind criminalitatea. Admitand ca e posibil ca o parte din ceea ce consideram cresteri ale starii infractionale sa se datoreze unei mai bune inregistrari statistice, trebuie sa admitem ca dincolo de diferentele datorate metodologiilor statistice, exista o crestere reala a infractiunilor comise in mediul rural sau de catre rurali. Infractiuni care in urma cu cateva decenii erau inimaginabile in mediul rural sau se petreceau cu totul exceptional (talharii, violuri, talharii asociate cu crime) au inceput sa aiba o frecventa tot mai mare. Reapar delicte scoase din arsenalul talharilor din perioadele precapitaliste: jafurile inarmate la drumul mare.

Putem sa explicam cresterea infractionalitatii din mediul rural prin actiunea mai multor factori: accentuarea anomiei sociale, cresterea starii de agresivitate si violenta ca urmare a expunerii la mesaje neadecvate transmise de mijloacele de comunicare in masa, influente comportamentale negative transmise de subculturile urbane, diminuarea controlului social comunitar, revenirea masiva in sate a unei populatii relativ dezradacinate. Avem in vedere aici pe fostii rurali care au lucrat temporar in orase si care au fost nevoiti sa revina in sate ca urmare a prabusirii unor activitati neagricole, indeosebi in sectorul constructiilor.

Prin comportamente si prin sistemele referentiale culturale, acestia nu sunt nici rurali, nici urbani. Ei se orienteaza dupa o mixtura de modele culturale si nu sunt cu adevarat integrati in nici o comunitate. In multe cazuri, aceste dezorientari valorice si comunitare sunt generatoare de comportamente deviante. Pe langa actiunea unor factori mai curand exogeni, devianta in mediul rural este provocata si de actiunea unor factori interni: accentuarea saraciei unor categorii de rurali, in paralel cu reducerea nivelului lor de educatie. O asemenea conceptie refuza poporanismul facil care vede satul ca matrice pura a moralitatii si caruia toate relele ii vin de la oras. [5]

Comparativ cu mahalalele urbane, satul apare ca avand o mare tinuta morala. Trebuie insa sa recunoastem ca si in perioadele sale mai arhaice si mai idilice, satul era macinat de o serie de probleme interne. Contradictiile de tip economic, social, cultural si educational din interiorul satelor s-au accentuat in ultimul deceniu. Aceste contradictii risca sa amplifice in mod periculos infractionalitatea din mediul rural.

Consecintele unei probabile cresteri a infractionalitatii rurale nu se vor limita doar la mediul rural, ci vor afecta intreaga societate. Sunt suficiente argumente aici pentru a accepta necesitatea eliminarii factorilor generatori sau favorizanti de infractionalitate. Fara a cadea in asertiuni iluministe naive, consideram ca ridicarea nivelului de scolaritate reprezinta o cale sigura de reducere a potentialului deviant, tinand cont de faptul ca, in cele mai multe cazuri, cresterea nivelului de scolarizare este insotita si o crestere a nivelului de trai.

6. Cresterea decalajelor sociale si accentuarea inechitatii

Comparativ cu mediul rural actual, mediul urban si neagricol are mai multe sanse de dezvoltare. In unele domenii de activitate si in unele zone urbane semnele unei noi dezvoltari sunt deja vizibile. Daca situatia economica si educationala din mediul rural se perpetueaza sau se degradeaza, decalajele deja existente dintre cele doua medii se vor agrava.

Democratia are ca principiu cosubstantial asigurarea echitatii sociale. Declinul invatamantului rural, cu fenomenele negative care ii sunt asociate, va conduce la cresterea inechitatii sociale. In mod practic, societatea nu mai asigura decat in mod principial egalitatea sanselor de acces la oportunitatile sociale. In mod practic, se va putea considera ca, cel putin in ce priveste accesul la educatie, populatia rurala este discriminata sau marginalizata. Cresterea decalajelor sociale si accentuarea inechitatii sociale pot avea consecinte sociale si politice grave. Starea de nemultumire si de frustrare se va extinde si se pot genera miscari si proteste sociale de amploare. Este posibil ca intregul esafodaj democratic, insuficient de consolidat in Romania, sa fie profund zdruncinat.

7. Dificultati suplimentare in urma integrarii in Uniunea Europeana

Unele dintre actualele state membre ale Uniunii Europene aveau in momentul aderarii sectoare agricole cu importante deficiente structurale. Restructurarea agriculturii si realizarea unei politici agricole comune au fost elementele cele mai costisitoare din intreaga istorie a procesului de integrare europeana. Ele s-au realizat cu eforturi importante din partea celor mai dezvoltate tari din Uniunea Europeana. Este putin probabil ca istoria se va repeta si pentru tarile din Europa Centrala si de Est, avand in vedere ca aproape toate tarile candidate au sectoare agricole mari si cu importante deficiente structurale. Costurile restructurarilor agriculturilor tarilor candidate ar pretinde eforturi financiare foarte mari din partea tarilor dezvoltate membre ale Uniunii Europene.

Problema care se pune nu este aceea de a exista vointa politica pentru a sustine aceste costuri ci daca aceste costuri sunt posibil de suportat cu toata bunavointa care s-ar manifesta. Ca membra a Uniunii Europene, Romania nu mai poate adopta nici un fel de masuri protectioniste menite de a salva un sector insuficient de concurential. Consecintele unui asemenea scenariu asupra pietelor interne si asupra securitatii nationale ar fi catastrofale. De asemenea, sansele de dezvoltare ale intregii economii romanesti ar fi puternic afectate daca avem in vedere ca agricultura redresata poate juca un rol important in prezenta Romaniei pe pietele internationale. [6]

Sprijinul acordat de Uniunea Europeana sau de Banca Mondiala pentru redresarea agriculturii romanesti este insuficient pentru a rezolva gravele probleme structurale din acest sector. Efortul national ramane hotarator in acest domeniu chiar daca aceasta afirmatie pare nerealista in conditiile penuriei de capitaluri interne. Restructurarile din agricultura sunt mai importante si mai putin costisitoare decat subventionarile marilor intreprinderi industriale nerentabile.

BIBLIOGRAFIE:

Badescu, Ilie, Structura sociala si clasa intermediarilor in mediul rural Dictatura oligarhiei financiare si agricultura de subzistenta" in "Sociologie Romaneasca", nr. 1, Editura Polirom, Iasi,

Badescu, Ilie; Sisestean,  Gheorghe, Abraham Dorel, Taranii si noua Europa, Bucuresti, 2003.

Costea Stefan, Larionescu Maria, Tanasescu Florian, Agricultura romaneasca. O perspectiva istorico-sociologica, Editura Ararat, Bucuresti, 1996.

***Invatamantul Rural in Romania: Conditii, Provocari si Strategii de Dezvoltare, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Institutul pentru Stiinte ale Educatiei, Bucuresti, 2002.

Mihailescu, Ioan, Factori de risc in evolutia mediului rural din Romania in "Sociologie Romaneasca", Vol. III, nr. 4, Editura Polirom, Iasi, 2005.

Neagu, Gabriela; Stoica, Laura; Surdu, Laura, Educatie si excluziune sociala in societatea romaneasca actuala, Raport ICCV, 2003.

Neagu, Gabriela, Stoica Laura, Factori de risc privind accesul la educatie al copiilor din familii sarace; Studiu de caz, in "Revista de Asistenta Sociala", nr. 2-3/2004, Iasi, Editura Polirom, 2004.

Veress, Enikő, De/re-taranizare in Romania dupa 1989, in "Sociologie Romaneasca", Vol. III, nr. 3, Editura Polirom, Iasi,