Definirea conceptului de abuz asupra copilului

DEFINIREA CONCEPTULUI DE ABUZ ASUPRA COPILULUI

Termenul de abuz se poate defini din mai multe puncte de vedere:
- in sens general, in Dictionarul explicativ al limbii romane, abuzul este definit ca: incalcare a legalitatii, fapta ilegala;
- din punct de vedere medical, abuzul este o actiune sau inactiune, care fiind orientata asupra copilului, ii afecteaza sanatatea fizico-psihica cu consecinte negative temporare sau definitive;
- din punct de vedere juridic, abuzul este incalcarea normelor legale care apara relatiile sociale ce asigura o buna si normala crestere si dezvoltare psiho-fizico-sociala a copilului.
Abuzul este o manifestare a violentei fata de copii, profitandu-se de diferenta de forta (fizica, psihica, economica ) dintre adulti si copii, provocand intentionat afectarea fizica si/sau psihica a acestora.

Definitia abuzului acceptata de Organiatia Mondiala a Sanatatii este urmatoarea:

Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezinta toate formele de rele tratamente fizice si/sau emotionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatarea comerciala sau de alt tip, ale caror consecinte sunt daune actuale sau potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii, dezvoltarii sau demnitatii lui, in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere.

"Prin abuz asupra copilului se intelege orice actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului" (art.89 alin.1 din Legea nr. 272/2004).

Clasificarea abuzurilor (Kari Killen,1998,p.26):

• abuz fizic;
• abuz psihic;
• abuz economic;
• abuz sexual;
• neglijarea copilului.

De fapt clasificarea abuzurilor este artificiala pentru ca, de fapt, exista o impletire a diferitelor forme de abuz. Abuzul fizic are si consecinte psihice, abuzul sexual este insotit de efecte fizice si psihice asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic ( daca munca depaseste capacitatea fizica a copilului ), emotional ( mai ales daca munca este umilitoare ) sau sexual ( prostitutia, pornografia ).

Orice copil poate fi victima oricarei forme de abuz, literatura de specialitate arata ca acest fenomen poate afecta orice copil, indiferent de religie, statut social. Din pacate se intampla atat in familiile bogate, cat si in cele sarace, atat in familiile monoparentale, cat si in familiile cu ambii parinti. Insa exista o corelatie intre statutul social si nivelul scazut de educatie al parintilor si cazurile de abuz asupra copilului.

Uneori exista violenta si conflicte maritale, iar pentru copilul care este martor poate fi foarte dificil. Unii parinti isi abuzeaza copiii prin folosirea violentei verbale sau fizice ca modalitate de disciplina. Atat baietii, cat si fetele pot avea parte de pedepse fizice abuzive din partea parintilor, dar baietii sunt batuti mai des decat fetele (Autoritatea Nationala pentru protectia drepturilor copilului.- Bucuresti, 2006, p.73).

Abuzul asupra copilului poate aparea si in institutiile pentru copii.

In ultimii cativa ani, in multe tari s-au adunat probe care arata ca abuzul asupra copiilor se petrece mult mai des decat se credea(Autoritatea Nationala pentru protectia drepturilor copilului.- Bucuresti, 2006, p.73).

Chiar daca s-au facut anumiti pasi in aceasta directie, masurile luate de catre institutiile abilitate in acest domeniu, nu se pot aplica in totalitate, fie din cauza lipsei de resurse materiale si umane, fie din cauza lipsei de interes a practicienilor implicati, mai ales in sectorul bugetar.

Indiferent de cate forme de definitii se gasesc in literatura de specialitate, exista doua elemente comune care se regasesc in aceste definitii : faptul ca sanatatea fizica sau/si psihica a copilului in situatie de abuz este afectata si faptul ca abuzul este facut in mod intetionat. Statistica arata ca in aproximativ 85% din cazuri, abuzul este savarsit in mediul familial sau de persoane din imediata apropiere cu copilul si familia acestuia.

In fiecare din aceste categorii, abuzul poate fi intalnit in diferite grade. Poate fi mai mult sau mai putin grav. Poate fi de scurta sau lunga durata. Poate fi asociat cu situatii particulare sau poate fi cronic. In unele familii aspectul maltratarii poate avea o singura dimensiune, pe cand in altele, copilul poate fi expus la mai multe sau chiar la toate tipurile de maltratare. Cu toate acestea, exista anumite elemente comune legate de lipsa de cunoastere si respect a nevoilor copilului, respingere si indiferenta. Unor parinti le lipseste abilitatea de a se angaja pozitiv in relatia lor cu copilul si de a da prioritate nevoilor de baza ale copilului inaintea propriilor lor nevoi. Copilul poate fi plasat in situatia de a trai in anxietate sau grija continua de ceea ce s-ar putea intampla(Kari Killen,1998,p.44).

Desi in Dictionarul Explicativ al limbii romane se face distinctie intre ''abuz'' (''intrebuintarea fara masura a unui lucru ; lipsa de masura ; tot ceea ce depaseste limitele normale'') si ''maltratarea'' (''a trata pe cineva cu asprime, a-i provoca dureri fizice sau morale ; a chinui ; a brutaliza ''). In literatura referitoare la protectia copilului cei doi termeni sunt sinonimi.

I.1. Abuzul fizic asupra copilului reprezinta actiunea sau lipsa de actiune ( singulara sau repetata ) din partea unui parinte sau a unei persoane aflata in pozitie de raspundere, putere sau incredere care are drept consecinta, vatamarea fizica actuala sau potentiala (Salvati Copiii, 2000).

Presupune pedepse ca: asezarea copilului in genunchi, legarea lui, lovirea, ranirea, otravirea, intoxicarea sau arderi produse in mod intentionat, exploatarea muncii copilului (abuz economic).

Cele mai grave forme de manifestare a abuzului, mai ales a agresivitatii in cadrul familiei sunt bataia si incestul, cu consecinte extrem de nefavorabile asupra procesului de dezvoltare si maturizare psihocomportamentala a copilului. In ceea ce priveste bataia, unii teoriticieni sustin ca metoda are o dubla valoare: retroactiva - durere fizica si morala resimtita pentru o conduita gresita - si proactiva, adica inhibarea pe viitor a unor asemenea acte comportamentale. Ce mijloace sunt mai eficiente, cat timp trebuie sa dureze, cat de mare trebuie sa fie durerea pricinuita, care este cel mai bun context de aplicare etc. sunt doar cateva din intrebarile la care nu s-a formulat inca un raspuns unanim acceptat de catre specialisti (Salvati Copiii, 2000).

Exista diferite situatii care pot fi asociate cu aceste tipuri de abuz. In conflictele maritale agresiunea care se doreste directionata spre unul din soti poate fi adesea canalizata spre copil. In situatiile in care copilul respins devine turbulent, el ajunge ''sa-i innebuneasca'' pe parinti. Copilul pare sa functioneze in familie ca un fel de ''tap ispasitor''. Parintii, si adesea fratii si surorile , isi descarca frustrarile si agresivitatea pe copil. Toate acestea sunt probabil mult mai pronuntate in cazul somajului sau altor dificultati. O situatie mult mai complicata pare sa apara atunci cand copilul reprezinta o proiectie negativa pentru parinti. Unii dintre acesti copii sunt rejetati in mod extrem inca de la inceput, totul petrecandu-se cu repetate abuzuri fizice(Kari Killen,1998,p.28).

Clausen si Crittenden (1991) au gasit ca abuzul emotional a fost prezent in aproape toate cazurile de abuz fizic si ca abuzul emotional a fost cel care a cauzat cele mai mari daune dezvoltarii copilului. Abuzul emotional trebuie sa fie in centrul atentiei profesionistilor(Kari Killen,1998,p.29).

I.2.Abuzul emotional reprezinta esecul adultului de care copilul este foarte legat, de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzator sau/si acte comportamentale care pot dauna dezvoltarii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale. Este un comportament inadecvat al adultului fata de copil, cu efecte negative asupra personalitatii in formare a copilului si care poate avea repercursiuni pe toata durata vietii. Respingerea, izolarea fortata, terorizarea, ignorarea, coruperea, exploatarea copilului reprezinta forme ale acestui tip de abuz.

Este mai greu de depistat si greu de definit deoarece acest tip de abuz nu evidentiaza anumite semne fizice vizibile. Apare atunci cand tipetele si furia merg prea departe sau atunci cand un parinte minimalizeaza, ameninta sau respinge in mod constant un copil, intr-atat incat ii afecteaza respectul de sine si sentimentele de pretuire a propriei persoane. Asa cum abuzul fizic produce cicatrice de ordin fizic, abuzul emotional lasa si el urme adanci(Autoritatea Nationala pentru protectia drepturilor copilului.- Bucuresti, 2006, p.73).

In cele mai multe cazuri, aceasta reprezinta forma de maltratare predominanta in cadrul familiei si chiar este prezenta alaturi de alte forme de maltratare. Cercetarile din literatura de specialitate, au evidentiat ca manifestarile imediate sunt mai putin dramatice comparativ cu cele care apar in timp.

Putem include in acest tip de abuz copiii care sunt perceputi in mod negativ de catre parintii lor. Acestia vad numai calitatile negative ale copiilor lor; permanent le adreseaza comentarii aspre si critice in permanenta.

O alta forma de abuz emotional este respingerea afectivitatii si lipsa de atentie Urmare a cercetarilor recente, starile afective, emotiile au dobandit un loc central in teoriile privind dezvoltarea si functionarea individului uman. Se afirma tot mai mult ca starea de comfort a unui individ, calitatea vietii pe care o duce sunt bazate pe emotiile pe care le traieste si descifrarea acestora (coeficientul de emotionalitate) ne poate spune mai mult despre acest individ decat capacitatile cognitive, coeficientul de inteligenta (Muntean, A., 2006).

Starile afective implica o apreciere, o atitudine pozitiva sau negativa fata de ceva.

Emotiile implica mecanisme fiziologice innascute si au o latura psihologica, subiectiva, de traire, care detine un rol motivational deosebit, de orientare si energizare a fiintei umane.

Importanta emotiilor in dezvoltarea fiintei umane este foarte mare, inca de la nastere. Dezvoltarea individului uman este relevata si asigurata de interactiunea dintre emotii, cognitie si comportamentul social.

Sensibilitatea materna este un foarte bun predictor al dezvoltarii sanatoase a copilului, asa cum ostilitatea si cinismul sunt factori care afecteaza negativ dezvoltarea.

Atasamentul ca si conduita se regaseste in buna masura si la animale. Aproape la toate animalele exista o legatura, un atasament fata de mama ori fata de un obiect similar. (exemplul unui pui de cimpanzeu, care izolat de mama sa s-a atasat de doua schelete de sarma, acoperite cu o stofa moale, care imitau forma unor maimute). In acelasi timp relationarea si in special jocul cu parteneri de aceeasi varsta pare a fi extrem de important pentru puii de animale - ca si de om.

Definitie (Muntean, A., 2006) - atasamentul este o legatura afectiva stabila, pe care copilul o poate structura cu o persoana cu care interactioneaza. Ca si conduita, atasamentul se exprima prin cautarea proximitatii si a contactului cu persoana denumita figura de atasament, mai ales in momentele de dificultate.

Copilul nou-nascut isi manifesta repede atasamentul fata de mama, prin miscari si tipete cu care cauta sa-si mentina mama in apropiere. Zambetul social apare de regula tot in prezenta mamei, ca prim semn de manifestare a sociabilitatii. Apropierea de mama (sau un alt membru al familiei) atunci cand apare in casa un obiect sau persoana care inspira teama este o alta conduita de exprimare a atasamentului. Copilul revine la mama sa si dupa ce incepe sa mearga, ori de cate ori il sperie ceva sau daca resimte oboseala sau durere. Copilul este fiinta care-si cucereste independenta cel mai tarziu dintre toate fiintele, trecand printr-o perioada indelungata de invatare.

Comportamentul afectuos al mamei fata de copil este important pentru ceea ce Adler denumeste ''sentimentul comuniunii sociale'', legat de constiinta indatoririlor noastre fata de semeni. Acest sentiment favorizeaza comunicarea, colaborarea si conduitele prosociale (acte de altruism, generozitate, solidaritate). Baza acestui sentiment consta tocmai in relatiile copilului cu mama sa, in afectiunea reciproca dintre mama si copil. (Bowlby, 1988, Cosmovici, 2005). Desigur ca este necesar un echilibru in raporturile reciproce si un sentiment de incredere si previzibilitate. Este interesant din acest punct de vedere afirma Mihaela Minulescu (2006) ca in caz de divort, tendinta majoritatii copiilor este sa aleaga parintele care a fost mai ferm cu disciplina, mai exigent dar si mai echilibrat emotional.

Severitatea excesiva ca si lipsa de afectiune reduc spre zero posibilitatea formarii sentimentului comuniunii sociale, asa cum o atitudine exclusivista din partea mamei impiedica socializarea afectiunii. Din aceasta perspectiva, in familiile cu mai multi copii exista mai multe sanse, decat in cele cu copil unic.

Atasamentul pune bazele socializarii copilului si a sanatatii lui mentale, este un predictor puternic al dezvoltarii sanatoase, din toate punctele de vedere.

Atasamentul ii permite copilului sa-si formeze un model al lumii, al figurii de atasament si al relatiei lui cu ea, al lui insusi si al respectului de sine. Daca atasamentul este sanatos, securizant copilul isi va construi autonomia si competenta, pe fundalul increderii in sine. Un atasament insecurizant constituie o nesansa pentru copil si conduce la dezvoltarea unei personalitati necontrolate (Muntean, 2006).

Atasamentul pare sa depinda de ambii parteneri, de asistenta lor mutuala si de capacitatea de a recompensa reciproc.

Answorth (1985, apud Muntean, 2006) postuleaza patru stadii in formarea atasamentului:

• discriminarea primara a ingrijitorului - dupa primele 2-3 luni de viata a copilului, cand acesta incepe sa distinga mai bine vizual persoana care il ingrijeste ;
• in timpul stresului poate fi linistit doar de ingrijitor;
• il cauta doar pe ingrijitor, nu pe altii ;
• pe la 7-9 luni manifesta o frica fata de straini, o teama de separare si o preferinta puternica pentru ingrijitor - atasamentul este structurat.

Factorii cheie in dezvoltarea atasamentului sunt :

• sensibilitatea adultului (figura de atasament - capacitatea de a raspunde adecvat la semnalele transmise de copil si de a interactiona cu el pentru modificarea starii de excitatie a acestuia;
• abilitatea adultului de a initia diverse interactiuni, stimuland adecvat copilul.

Dupa expunerea teoriei atasamentului devine mai evidenta importanta mediului educational familial si cu deosebire a persoanei care ingrijeste un copil care-si asuma rolul de figura de atasament.

In cadrul abuzului emotional, o alta forma a acestui tip de abuz include terorizarea copilului prin amenintari cu pedeapsa, cu parasirea sau alungarea. Amenintarile ii creeaza copilului o stare de anxietate, careia ii va fi greu sa-i faca fata. Bowdeby(1973) (apud Kari Killen,1998,p.33) sustine ca amenintarile separarii sunt probabil mai daunatoare decat adevarata separare.

Un alt grup de copii care sunt expusi abuzului emotional sunt cei ai caror parinti sunt violenti unii cu altii (Hershorn si Rosenbaum 1985, Silvern si Kaersvang 1989, Kocinsky 1993 apud Kari Killen,1998,p.33). Situatia acestor copii poate fi, de asemenea, caracterizata ca fiind mai mult sau mai putin neglijata. Posibilitatile acestor copii de a se identifica in cadrul familiei sunt limitate atat in privinta identificarii cu parintele care abuzeaza cat si a identificarii cu cel care este abuzat ( Brassard, Germaine si Hart 1987 apud Kari Killen,1998,p.34).

Copiii ai caror parinti divorteaza fara a fi capabili sa realizeze cresterea copilului (Kari Killen,1998,p.37 ).

O alta forma de abuz emotional este sindromul ''Munchausen'' care desemneaza un tip de maltratare in care parintii fabrica o boala de care pretind ca sufera copilul. Din aceasta cauza, acel copil poate fi supus unor investigatii si tratamente dureroase, deci acest sindrom imbraca aspectul abuzului fizic, singura diferenta fiind ca alte persoane decat parintii sunt cele care in final supun copilul la disconfort si risc. Sindromul cuprinde atitudini si actiuni ale parintilor care pretind ca sunt preocupati si ingrijorati in legatura cu sanatatea copilului pana la fabricarea bolii, modificarea rezultatelor de laborator, inducerea activa la copil a simptomelor bolii( Kaufmann et, al. 1989 apud Kari Killen,1998,p.38).

Un alt tip de abuz emotional il reprezinta ''Esecul non-organic de dezvoltare'', ENOD este intalnit la copiii care primesc o ingrijire fizica adecvata dar care sunt neglijati din punct de vedere emotional. Suferinta lor in plan afectiv duce la o slaba dezvoltare si o slaba crestere in greutate( Kari Killen,1998,p.38).

Ayoub si Miller (1985) apud ( Kari Killen,1998,p.38) au definit ENOD astfel:

''Esecul de dezvoltare datorat mediului nu poate primi un diagnostic organic. Etiologia sa este centrata pe omiterea sau dereglarea unor aspecte din cadrul relatiei parinte-copil. Problemele existente in cadrul diadei pot varia de la simpla lipsa de cunostinte sau deprinderi pana la complicate paternuri de atasament care se pot traduce in paternnuri de hranire gresite fata de satisfacerea nevoii de hrana''. Interactiunea parinte-copil poate include si responsabilitatea stimularii, precum si o controlare negativa sau o atitudine punitiva.

I.3.Abuzul sexual este implicarea unui copil intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege, pentru care nu are capacitatea de a-si da incuviintarea informata, pentru care nu este pregatit din punct de vedere al dezvoltarii sau care incalca legile sau tabuurile sociale.

Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului intr-o activitate realizata cu intentia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult sau unui alt copil, care, prin varsta si dezvoltare se afla fata de el intr-o relatie de raspundere, incredere sau putere. Cand copilul este abuzat de un membru al familiei, atunci avem de-a face cu un incest (Autoritatea Nationala pentru protectia drepturilor copilului.- Bucuresti, 2006, p.73).

Abuzul sexual savarsit de catre cei ce ingrijesc copilul ( statistica arata ca aprox. 85% din cazurile de abuz sexual, sunt savarsite de persoane apropiate copilului) cuprinde un larg spectru de activitati, de la urmarirea impreuna cu copilul a filmelor sau revistelor porno pana la privirea adultului in timpul masturbarii sau practicarea unor jocuri cu tenta sexuala, ca pipairea si apoi masturbarea sau intromisiunea orala, anala, sau genitala. Adultul foloseste astfel copilul pentru satisfacerea propriilor sale nevoi sexuale ( Finkelhor, 1986 apud. Kari Killen,1998,p.40).

Copiii pot fi abuzati incepand cu varste foarte mici. Ei sunt sedusi adesea prin joc intr-o situatie sexual-abuziva. Abuzatorul stabileste adesea relatii pozitive, atat cu parintii cat si cu copilul.

Copilul este stimulat sau obligat sa se angajeze in relatia abuziva. Aceasta se realizeaza prin recompensesi/sau amenintari. Activitatea sexuala este prezentata ca ceva special, iar copilul ar trebui sa se considere norocos pentru faptul ca are ''sansa'' sa participe la ea. Copilul nu are capacitatea de a intelege ceea ce se intampla. Doar atunci cand incepe sa i se spuna ca ''jocul este secret'' el incepe sa inteleaga ca ceva este in neregula.

Rolul copilului in acest joc variaza. I se poate cere sa ia parte activ la acest joc sau sa fie pasiv, ca si cum ''ar dormi''.

Abuzul poate continua pana in momentul in care copilul este capabil sa evadeze din acea relatie sau pana cand cineva isi da seama de ceea ce se intampla si pune capat situatiei (Kari Killen,1998,p.40).

I.4.Abuzul economic este atragerea, convingerea sau obligatia copilului sa desfasoare activitati aducatoare de venit ( cel putin partial sau indirect ), de aceste venituri beneficiind si unii adulti, apropiati ai copilului.

Desi pe ansamblul populatiei fenomenul muncii copilului nu constituie o problema, exista categorii de populatie pentru care situatia este alarmanta. Pentru copiii din familii sarace, dezorganizate, copiii romi, "copiii strazii" munca reprezinta un lucru firesc si ceea ce este mai grav, adesea sunt exploatati de catre adulti in acest sens.

Muncile in gospodarie par sa aiba mai mult o semnificatie educativ - formatoare, care tine mai degraba de un model cultural care inca domina societatea romaneasca. Contributia copiilor la activitatile domestice este frecvent intalnita, mai ales in cazul fetelor. Cu cat varsta copiilor este mai mica, cu atat este mai probabil ca acestia sa desfasoare activitati domestice.

Activitatile desfasurate de copii in cadrul gospodariei includ:

• menajul in gospodarie: curatenie, spalatul rufelor (pentru copii, uneori si pentru adulti), spalatul vaselor, gatitul, aruncarea gunoiului ;
• cumparaturile, plata unor servicii;
• ingrijirea fratilor mai mici sau a altor persoane din gospodarie (Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Saracie si Promovarea Incluziunii Sociale - Conditii sociale ale excluziunii copilului, Academia Romana,Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2004, p.20,21).

Participarea ridicata a copiilor la activitatile domestice, cotidiene are multiple explicatii. Copilul este un ajutor al adultului, un ucenic care se initiaza intr-o ocupatie utila. Timpul castigat de adulti prin preluarea sarcinilor gospodaresti de catre copii devine o resursa importanta in posibilitatea de a produce venituri. In unele cazuri, angrenarea copiilor in munci domestice este motivata de starea de sanatate precara a unuia sau ambilor parinti.

Munca cuprinde atat activitati domestice, prestate pentru cunoscuti, vecini, rude, cat si activitati in afara gospodariei care implica diferite grade de risc (Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Saracie si Promovarea Incluziunii Sociale - Conditii sociale ale excluziunii copilului, Academia Romana,Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, 2004, p.20,21):

• menajul in alte gospodarii (predilect pentru fete si pentru copiii de varsta mai mica) ;
• munca ocazionala in comert - la chioscurile din vecinatate (descarcat / incarcat marfa, curatenie, activitati ocazionale din piete);
• munca in constructii (specifica baietilor): incarcarea / descarcarea materialelor, munci care presupun un efort fizic ridicat;
• munca in unitati productive (pentru copiii care se apropie de varsta minima legala de munca);
• activitatilor agricole sezoniere;
• forme marginale - spalatul parbrizelor / masinilor si chiar furtul in piete, cersitul, dealeri de droguri, prostitutie.

Cel mai adesea, muncile prestate de copii sunt ocazionale. Recompensele pe care copiii le primesc sunt cel mai adesea consumate in familie.

Riscurile implicate de munca sunt multiple:deteriorarea starii de sanatate, riscul accidentelor, abandon, neparticipare scolara, neplata, datorata pe de-o parte absentei unui contract de munca si pe de alta vulnerabilitatii copiilor. In cazul fetelor exista si amenintarea practicilor de hartuire sexuala.

Antrenarea copiilor in diferite forme de castig este incurajata de catre familie datorita faptului ca aduce o ameliorare a situatiei economice a familiei pe termen scurt. Sunt eludate insa consecintele pe termen mediu si lung: ingustarea perspectivelor copiilor (intreruperea cursurilor scolare, urmata eventual de imposibilitatea reinscrierii), privarea copilului de potentialele oportunitati, maturizarea precoce, afectarea starii de sanatate (Raport elaborat la cererea Comisiei Anti-Saracie si Promovarea Incluziunii Sociale - Conditii sociale ale excluziunii copilului, Academia Romana,Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii,  2004, p.20,21).

I.5. Considerata de unii autori ca o forma specifica de abuz:

Neglijarea este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica, precum si limitarea accesului la educatie.

''Prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata acestei responsabilitati, fapt care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului ''(art.89 alin.2 din Legea nr.272/2004).

Neglijarea pune in pericol devoltarea normala a copilului - devoltarea bio-psiho-socio-culturala - si, prin efectele grave pe care le produce, necesita interventie prompta si adecvata.

Cele mai grave forme de neglijare sunt (Salvati Copiii, 2000) :

• neasigurarea unei alimentatii;
• neasigurarea unei imbracaminti adecvate;
• dezinteres fata de starea de sanatate a copilului;
• locuinta cu spatiu si igiena necorespunzatoare;
• insuficienta supraveghere;
• lipsa de preocupare pentru educatia copilului;
• privarea copilului de afectiune;
• abandonul copilului.

Dezvoltarea copilului este serios afectata. Lipsa raspunsurilor sau stimularii poate duce la dezvoltare intarziata a psihomotoricitatii si a limbajului, precum si la o slaba concentrare.Uneori neglijarea poate avea consecinte mult mai serioase decat abuzul fizic. Cunoastem faptul ca lipsa unei hraniri adecvate afecteaza intotdeauna dezvoltarea timpurie a creierului. Neglijenta legata de cautarea unui tratament medical sau de urmarirea acestuia poate avea serioase consecinte. In ciuda importantei deosebite a neglijarii, aceasta se bucura de o atentie redusa atat din partea profesionistilor cat si a mass-media (Kari Killen,1998,p.30,31).