SARACIA

1. Generalitati

Potrivit specialistilor, continutul conceputului de saracie are in vedere: lipsa hranei (32%); lipsa banilor (28%); lipsa unui adapost (30%).

Organizatia Natiunilor Unite a stabilit o serie de prioritati si a creat programe pentru reducerea saraciei si imbunatatirea vietii oamenilor de pretutindeni. Progresul depinde insa de gradul de implicare a celor care cred ca lumea poate depasi una din cele mai mari provocari cu care se confrunta - saracia.

Azi in lume una din cinci persoane traieste cu mai putin de un dolar pe zi, iar una din sapte sufera de foame cronica. Traind la marginea economiei, saracii se lupta pentru un venit regulat si pot pierde totul cind apare o schimbare. Femeile si copiii sunt cei mai vulnerabili.

Conform statisticilor ONU din cele 6 miliarde de locuitori ai planetei, 1,5 sunt saraci. Dintre acestia aproximativ 1 miliard se afla in tarile in curs de dezvoltare, iar aproximativ 500 de milioane se afla in tarile industrializate. In SUA exista aproximativ 40 de milioane de saraci, iar in tarile din Europa de Est si fosta URSS se afla aproximativ 200 de milioane de saraci.

Saracia nu este legata doar de venituri. Saracia inseamna si lipsa educatiei, a ingrijirii medicale si a influentei politice, lipsa sigurantei persoanei, a unui adapost adecvat si a hranei suficiente.

Peste 800 de milioane de persoane se confrunta cu foametea, peste 200 milioane de copii nu merg la scoala, iar raspindirea infectiei cu HIV/ SIDA ameninta sistemele sociale si medicale peste tot in lume. Daca saracia va continua sa fie un fenomen necontrolat, lumea se poate astepta la mai multe crize ale umanitatii, mai multe conflicte interne violente si la o deteriorare a conditiilor de viata pentru cei mai saraci.

Poate fi redusa saracia? Da, daca tarile vor dezvolta politici prin care se investeste in educatie, in imbunatatirea accesului la ingrijire medicala si in protectia mediului. Prea des saracii sunt lasati pe afara, chiar si atunci cind o tara face progrese economice. Politicile specifice si oportunitatile pentru crearea de noi venituri trebuie sa-i includa si pe cei saraci.

2. Definitii ale saraciei

Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date. Este vorba despre lipsa resurselor economice ca resursa generala esentiala a multor activitati ce compun viata individului.

Daca respectivul mod de viata este acceptat voluntar din motive filosofice, religioase sau morale sau se doreste un mod de viata simplu, departe de civilizatie nu reprezinta o stare de saracie. Saracia intervine atunci cand lipsesc resursele necesare realizarii unui mod de viata considerat a fi normal de societate, dar si de respectivul individ. Sunt excluse si perioadele exceptionale din viata unei colectivitati sau individ : perioade de razboi, cataclisme naturale, situatii impuse ca pedeapsa (detinuti).

Este important sa luam in considerare in definirea starii de saracie durata acesteia.

Orice persoana pe perioade relativ scurte (1 sau mai multe luni), datorita unor fluctuatii ale vietii, poate sa nu detina veniturile necesare asigurarii unui standard minim de viata. Lipsa temporara poate fi compensata de rezerve de resurse acumulate, tipuri de consum amanate (cumpararea unor bunuri de folosinta indelungata, inlocuirea unor bunuri uzate). Starea de saracie se instaleaza doar atunci cand lipsa de resurse devine suficient de indelungata, nemaiputand fi compensata de acumularile anterioare si nici de amanarea unor tipuri de consum.

Saracia se defineste din doua perspective distincte : din perspectiva consumului (a satisfacerii nevoilor) sau din cea a activitatii, a functionarii sociale normale.

Din perspectiva consumului, saracia este definita ca neputinta de a satisface acele nevoi considerate a fi minime.

Din perspectiva functionarii sociale, saracia este definita in termenii conditiilor minime care sunt necesare unei functionari normale a individului in cadrul respectivei colectivitati. Nu simpla supravietuire individuala, ci existenta acelor mijloace care asigura persoanei o participare completa la viata sociala, de a indeplini rolurile care ii revin, de a participa la activitatile formative minime care ii ofera sanse suficiente pentru a se dezvolata prin efort propriu reprezinta o caracteristica a celei de a doua perspective. Spre exemplu, scoala devine o preconditie pentru libertatea individului. Un nivel scazut de educatie ingusteaza spatiul de miscare potentiala si devine un handicap esential. Saracia are astfel ca efect excluderea sociala a copiilor din familiile sarace de la participarea la activitatile colectivitatii.

In determinarea saraciei este utilizat un prag al saraciei. Pragul saraciei se refera la nivelul de resurse economice (exprimat in bani) necesar asigurarii modului de viata considerat a fi acceptabil. In raport cu pragul saraciei se determina rata saraciei unei colectivitati, amploarea saraciei sau gradul de saracie.

3. Saracia absoluta si saracia relativa

Saracia absoluta incearca sa stabileasca un stndard universal al saraciei, un prag al saraciei absolute care se bazeaza pe conceptul de subzistenta. Saracia absoluta poate fi definita ca lipsa mijloacelor necesare mentinerii vietii umane.

Organizatia Internationala a Muncii a stabilit in '77 o lista cu necesitatile umane fundamentale:

lipsa de carne sau peste proaspat;

mai putin de 6 perechi de sosete noi;

lipsa autoturismului;

S-a observat ca nevoile fundamentale sunt foarte greu de standardizat. Oamenii sunt diferiti si au nevoi diferite.

Necesitatile umane sunt definite ca implicand doua elemente:

- cerinte ale consumului privat al familiei: hrana adecvata, imbracaminte, locuinta si mobilier,

- servicii esentiale oferite de comunitate: apa curenta, canalizare, transport public, servicii de sanatate si educatie.

Saracia relativa se refera la nivelul relativ al nevoilor si al aspiratiilor oamenilor care depinde de gradul general de dezvoltare al unei anumite societati. Stabilirea pragului de saracie reprezinta o problema, pragul de saracie fiind nivelul veniturilor exprimate in bani sub care o persoana poate fi considerata saraca. Fiecare tara are metoda ei de a stabili nivelul pragului saraciei.

In Usa exista un esantion de aprox 10 000 de familii care completeaza o fisa a bugetului de familie, se face o medie a cheltuielilor lunare. Ei considera ca cheltuielile lunare pentru alimentatie reprezinta o treime din cheltuielile unei familii, de unde rezulta ca pragul de saracie este egal cu cheltuielile alimentare X 3.

In Anglia pragul de saracie se stabileste ca procentul din venitul minm pe economie si variaza intre 55 si 75%. In Romania este 60% din venitul minm garantat.

4. Teorii asupra saraciei

Saracia ca o caracteristica morala individuala

Teoria a aparut in Anglia in sec XIX - lea, Herbert Spencer dand o formulare extrem de neta a acestei teorii: "saracii sunt persoane lenese, criminale, vagabonzi, angajati intr-un mod de viata autodistructiv". Din perspectiva lui vina saraciei apartine saracului si societatea nu trebuie sa ajute saracii de buna voie.

Saracia ca trasatura culturala

Teoria a aparut in 1959 in lucrarile lui Oscar Lewis care s-a bazat in afirmatiile lui pe studiile intreprinse asupra saracilor din mediul urban din Mexic si Puerto Rico. Saracia nu reprezinta doar lipsa de mijloace suficiente pentru o viata normala, ci totodata un stil de viata fondat pe valori si norme specifice. Cu alte cuvinte, saracia formeaza o cultura: valori, norme, moduri de a gandi si simti care modeleaza comportamentul indivizilor. Lewis afirma ca exista o cultura a saraciei care se invata de catre copii si se transmite din generatie in generatie.

Cultura saraciei se caracterizeaza prin:

orientarea temporal prezenteista (imposibilitatea amanarii consumului);

resemnarea;

fatalismul;

credinta in soarta, in noroc;

la nivelul familiei, saracii au o tendinta spre concubinaj;

incidenta ridicata a abandonarii familiei de catre barbat;

atitudine violent masculina;

la nivelul comunitatii, cultura saraciei se manifesta prin lipsa participarii la asociatii, organizatii, partide, lipsa utilizarii bancilor, galeriilor de arta, a marilor magazine.

Teoria saraciei ca efect al statului bunastarii

Teroia afirma ca pentru a-i sprijini pe cei aflati in dificultate, statul creste taxele si impozitele ceea ce determina reducerea activitatii unor firme, intreprinderi si marirea numarului somerilor. Apare cultura dependentei si, anume, statul bunastarii, prin beneficiile sociale generoase (ajutor social, somaj), demotiveaza eforturile individuale.

GRUPURI SOCIALE IGNORATE

Preambul

Desi au trecut 16 ani de la evenimentele din decembrie "89, sistemul de protectie sociala din Romania nu ofera politici sociale orientate catre toate segmentele populationale. Grupuri sociale pentru care in statele dezvoltate exista programe specifice de protectie sunt ignorate de politicile sociale din tara noastra.

Statul, pe fondul declinului general al nivelului de trai, a ignorat partial sau complet anumite categorii de populatie care au fost afectate foarte grav de tranzitie. Aceste segmente sociale sunt marginalizate, dezavantajate si excluse de la drepturi si participare sociala. Din aceste categorii fac parte :

familiile monoparentale;

familiile cu multi copii;

copiii institutionalizati, in special cei care parasesc institutia la 18 ani ;

o parte a populatiei de rromi ;

persoanele fara acte (mai ales copiii, care nu frecventeaza scoala) ;

Statul s-a concentrat pe mentinerea echilibrului macroeconomic si mai putin pe alocarea corecta a resurselor si pe redistribuirea echitabila a veniturilor.

Aparitia si extinderea unor grupuri sociale puternic marginalizate, a unei subclase, nu se datoreaza lipsei complete a programelor destinate acestor grupuri, ci mai degraba ineficientei anumitor programe sau insuficientei fondurilor destinate lor.

In ceea ce priveste variantele de distribuire echitabila a unor resurse, inclusiv a celor bugetare, nu exista varianta presiunii, a utilizarii fortei, care este de la sine inechitabila. Exista totusi grupuri sociale care au obtinut unele avantaje sub exercitarea presiunii asupra guvernantilor si datorita pozitiilor de monopol pe care le detineau in diverse puncte ale economiei (Renel, CFR).

In extrema cealalta se afla segmentele sociale puternic defavorizate care nu pot exercita presiuni directe asupra guvernantilor. Spre exemplu, pensionarii si somerii sunt exemple de astfel de segmente care nu pot face greve si nu pot negocia colectiv, copiii fiind si mai dezavantajati pentru ca nu pot exercita presiune asupra decidentilor nici macar prin vot.

Copiii - segment social ignorat de politicile sociale din Romania

In ultimii ani in Romania, procentul copiilor aflati in stare de saracie este mult mai mare decat al adultilor aflati in aceeasi situatie, iar numarul femeilor sarace este mai mare decat al barbatilor. Procentul saracilor in grupurile sociale dezavantajate, cum sunt rromi, este de asemenea mai mare decat in randul celorlalte nationalitati. Cauza principala a acestei situatii este inechitatea redistribuirii bunastarii intre persoanele cu aceleasi caracteristici (sex, varsta), dar apartinand unor categorii sociale diferite. Din pacate, in mare parte din cazuri, aceste inechitati se datoreaza lipsei de politici in domeniu. Este cazul unor categorii sociale pentru care statul roman nu are nici un fel de programe sociale, nici un fel de politici sociale active.

Lipsa oricaror solutii institutionale pentru problemele acestor segmente sociale este dovada ce mai clara a unei parti din populatie puternic defavorizata, marginalizata, exclusa de la anumite drepturi, de la beneficii si participare sociala. Fie ca traiesc in familii numeroase, in familii monoparentale sau in cele in care parintii sunt someri, copiii resimt lipsa veniturilor necesare pentru a asigura familiei un minim decent de trai. Prin necesitatile pe care le au (mancare, haine, cheltuieli cu scoala) asociate cu veniturile foarte putine aduse de ei in familii (alocatiile - 6 - 7 % din salariul mediu) copiii au devenit o sursa importanta de saracie pentru familiile cu venituri mici si cu copii multi.

Copilul reprezinta una din categoriile cele mai dezavantajate in procesul de tranzitie din cauza:

prabusirii veniturilor familiei (putin sporite de sistemul de alocatii pt copii);

disparitiei rapide a diferitelor servicii pt familiile cu copii.

Familiile cu multi copii s-au confruntat in ultimii ani cu greutati deosebite. La multe dintre ele, in special la cele de rromi, la numarul mare de copii se adauga si problema unei calificari sau a unei slujbe pentru parinti. Multe din aceste familii traiesc sub minimul de subzistenta, in conditii improprii pentru dezvoltarea normala a personalitatii copiilor. Costurile mari ale manualelor, rechizitelor scolare, corelate cu diminuarea utilitatii unor diplome pentru plasarea pe piata municii au condus la scaderea numarului de copii de varsta scolara care frecventeaza scoala si la excluderea lor de la anumite drepturi (alocatia de stat pt copii, bursele si ajutoarele ocazionale).

Statul, prin politicile sociale destinate copiilor a favorizat mai mult familiile cu venituri ridicate, prin reducerea de impozite pentru persoanele cu copii in 1993. (familiile cu multi copii beneficiau de reduceri de impozit ridicate, de multe ori mai mari decat pentru persoanele cu venituri mici, iar dupa desfintarea acestei masuri nu a mai fost introdusa nici o alta masura compensatoare pentru familiile cu multi copii).

Potrivit cercetarilor realizate de ICCV, in Romania 72,9% dintre copii traiau in conditii de saracie, fata de numai 56,5% dintre adulti. Grija statului pentru copii a fost insuficienta in Romania dupa Revolutia din decembrie. Singura masura care a venit in sprijinul familiilor cu multi copii a fost introducerea concediului platit pentru cresterea si ingrijirea copilului de pana la 1 an si apoi prelungirea lui pana la varsta de 2 ani. Aceasta masura favorizeaza parintii care au un loc de munca si pe cei care au venituri mari (reprezentand 85% din salariul anterior).

Masurile de protectie a copilului implementate de catre stat, cum ar fi alocatia, gratuitatea asistentei medicale si a educatiei, acordarea de concedii tinerelor mame, ar trebui insotite de masuri de protectie focalizate pe grupuri de copii cu probleme, care sa aiba ca rezultat mentinerea a cat mai multi dintre acestia in familia de origine.

Statul roman a ramas insa la solutia institutionalizarii copiilor cu probleme, nefacand suficiente eforturi pentru prevenirea institutionalizarii.

O problema sociala care nu poate fi ignorata:

Tinerii care implinesc 18 ani in institutiile de ocrotire ale statului

In Romania, numarul copiilor institutionalizati este de aproximativ 40-50 de mii. Anual, peste 3000 de tineri ajung la varsta de 18 ani si trebuie sa paraseasca institutiile pentru copii. Cu toate acestea, o parte dintre ei (in special cei cu dizabilitati) trec in institutii pentru adulti. Raman multi tineri pentru care nu exista o alternativa institutionala si multi dintre ei sunt fara familie si fara rude. Dupa ce parasesc centrele de plasament, acesti tineri nu stiu sa practice o meserie si au un puternic deficit de socializare, nu stiu sa se relationeze cu cei din jur, sa ia decizii, sa duca o viata sociala normala, independenta, pentru nu au invatat toate acestea in institutiile tip cazarma in care si-au petrecut copilaria.

O solutie pentru acesti tineri ar putea fi descentralizarea problemei si deci a responsabilitatilor. Comunitatea locala ar trebui sa se implice mai mult, dar ar fi nevoie si de un cadru institutional (in special de legi) pentru a spori sansele de succes ale solutiilor locale si pentru a incuraja initiativele din acest domeniu.

Este de dorit elaborarea unui cadru legal adecvat si pregatirea unor mecanisme social-economice care sa faciliteze in mod natural, prin mecanismele pietei muncii, integrarea sociala a tinerilor care ies din institutii. Ei ar trebui sa beneficieze de drepturile celorlalti (ocuparea temporara a unei locuinte sociale, scutire de impozit la angajare, pe o anumita perioada) pentru a nu crea prin anumite privilegii (locuinte special construite pt ei) o atractie catre statutul de copil institutionalizat.

De asemenea, procesul de pregatire si plasarea pe piata muncii ar trebui sa inceapa cu mult inainte de parasirea institutiei de catre tanar, pentru ca acesta sa fie responsabilizat si independizat de institutie. Conform Codului Muncii (Legea 10/1972) tinerii se pot angaja in munca de la varsta de 16 ani, iar intre 14 si 16 ani pot presta "munci temporare" cu un program de maxim 6 ore pe zi.

Solutie: lege care sa permita si sa incurajeze angajarea cu program redus a tinerilor din institutii, cu obligativitatea de a merge si la scoala. Tinerii ar putea invata meserie si la 18 ani s-ar putea angaja cu contract.

Stigmatul social si saracia sunt legate de fabrica bunastarii sociale. Ca un manifest in discriminarea economica, sociala si politica, stigmatul social duce la saracie majoritatea victimelor vulnerabile. Realizand ca stigmatul social incurajeaza saracia cativa politicieni au indraznit sa se adreseze acestui ciclu de mizerie atacand discriminarile, una dintre componentele de baza. Ei spera ca prin reducerea practicilor si atitudinilor discriminatorii, populatiilor vulnerabile li se va da oportunitati egale pentru realizari si succese, astfel reducand nevoia de programe de bunastare sociala scumpe si adesea inadecvate.

In urma cu aproape 30 de ani, un bine cunoscut sociolog american, C. Wright Mills scria ca timpul nostru este unul al neintelegerilor si indiferentei. Aceasta este o societate cu enorme bogatii si cresteri ale saraciei. Este o societate care creaza uimitoare minuni tehnologice si infricosatoare deseuri toxice. Este o societate ce produce milioane de locuri de munca si condamna milioane catre somaj. Este o societate a oraselor dezvoltate si a cresterii oamenilor neajutorati, fara casa.