Strategii de interventie in cazul copilului abandonat

Strategii de interventie in cazul copilului abandonat

Abandonul ca forma de maltratare (dupa cum am aratat in capitolele anterioare) reprezinta o disfunctie a relatiei dintre copil si adultul in puterea caruia se afla copilul. Daca aceasta putere este utilizata pentru a face rau copilului, daca adultul nu-si asuma responsabilitatea ingrijirii copilului, copilul apare ca victima in relatia cu adultul.

Consecintele acestor disfunctii ale relatiei parinte - copil ating toate laturile bio-psiho-soccio-culturale ale fiintelor umane implicate si reprezinta in acelasi timp un fenomen de incalcare a drepturilor copilului.

Interventia va trebui sa tinteasca toate aspectele existentiale ale copilului victimizat: biologice, sociale si culturale si in acelasi timp, sa aiba un aspect corectiv, de reabilitare pentru familia sa.

Sa nu uitam ca abandonul unui copil este insa in relatie cu intreaga comunitate, care favorizeaza sau tolereaza producerea fenomenului si se rasfrange in spatiul cultural al acesteia[1]

Daca pana acum cativa ani pentru unele familii aflate in dificultate si pentru copiii abandonati solutia institutionalizarii era singura alternativa posibila, de cativa ani specialitatea in asistenta sociala (si nu numai) au facut eforturi pentru introducerea unor noi tipuri de interventie mult mai avantoajoase pentru dezvoltarea normala a copilului aflat in dificultate, cum ar fi:

un sistem de ingrijire temporara a copiilor prin plasament familial (asistenta maternala);

diferite forme de psihoterapie individuala, de grup si de familie, accesibile prin sistemul de asigurari sau oferite de ONG - uri;

diferite forme de suport financiar in functie de nevoile familiei;

programe de tip educativ de dezvoltare a competentelor adultului in domenii cum ar fi educarea copiilor, managementul veniturilor si cheltuielilor, traninguri profesionale, etc.;

grupuri de auto - ajutor (self-help) pentru mamele singure (materializate la noi in centrele maternale);

adaposturi pentru persoane fara locuinta (locuinte pentru copii strazii, cei ce sufera un al doilea abandon).

Toate aceste tipuri de interventie se refera la nivelurile sociale diferite pe care le tinteste si le implica. Exista trei tipuri mari de interventie din a caror variata conbinatie poate rezulta succesul (Killen, 1993):

modelul lucrului pe caz

modelul interventiei sociale in retea

modelul campaniilor de sensibilizare la nivelul comunitar si politic.

Cand se adopta modelul lucrului pe caz, interventia trebuie sa plece de la intelegerea situatiei copilului abandonat sia traumei pe care o traieste. Aceasta impune recunoasterea si abordarea consecintelor specifice traumei, dar si a strategiilor de ajustare la relatia traumatizanta, dezvoltate de copil prin comportamente compensatorii (comportament de supra adaptare: super - copii, copii grijulii cu parintii lor, copii pierduti , apatici (cuminti); comportamente disturbante: agresive, distructive).

În cazul modelului de interventie sociala in retea, interventiile trebuie sa urmareasca, cu multa creativitate, sistematic, initierea si functionarea retelelor sociale in jurul familiei cu risc de abandon si in primul rand a copilului. Experienta unor proiecte a demonstrat eficienta, costurile mici si rezultate remarcabile ale acestor tipuri de interventie. Retelele se alcatuiesc din serviciile si profesionistii implicati in interventie, dar si din persoane exterioare sistemului de servicii. Aceste persoane pot apartine familiei extinse sau pot fi voluntari care se implica pentru sprijinirea copilului, familiei, institutiei. Retelele si grupurile de suport social au un efect educativ si terapeutic incontestabil, care, in anumite situatii, poate fi mai adecvat decat o anumita forma de terapie, dar intotdeauna poate completa cu succes o forma de terapie individuala. Daca asistentul social nu urmareste abordarea parintilor prin retea, munca cu aceste familii poate face sa creasca dependenta lor de asistentul social, iar acesta se va gasi in situatia de a fi unica "retea sociala a familiei", facand astfel sa sporeasca starea de izolare si neputinta a familiei (Killen, 1993).

Campaniile de sensibilizare la nivel comunitar si politic influenteaza contextul socio - cultural al interventiilor. Functionarea retelelor este conditionata de nivelul de educatie al comunitatii. Educatia determina sensibilitatea si disponibilitatea comunitatii de a ajuta. Voluntariatul, indiferent de tipul de proiect de interventie in care este inclus, este facilitat de schimbarea reprezentarii comune asupra fenomenului, in sensul de a nu tolera producerea lui si de a avea deschiderea necesara implicarii reparatorii in situatii de abandon.

Interventia educativa poate fi transformata intr-o campanie de advocacy pentru prevenirea abandonului. Obiectivele unei astfel de campanii, care poate fi desfasurata la nivel national sau local pot fi in acelasi timp:

sensibilizarea comunitatii;

multiplicarea serviciilor de caritate;

crearea, functionarea retelelor sociale de sprijin;

aparitia voluntarilor (din familia largita sau din comunitate);

initiative in domeniul legislativ.

Aceste trei tipuri de interventie bine planificate se vor imbina si completa reciproc[2]

Fiecare metoda de interventie isi are etapele ei. Acestea vor fi prezentate in continuare la fiecare metoda de interventie prezentata.

Voi descrie concret cateva tipuri de interventie ce exista si sunt bine organizate in asistenta sociala romaneasa.

Leaganele. Centrele de Plasament.

Desi, asa cum a rezultat si din capitolul Consecinte ale abandonului ale acestei lucrari, efectele institutionalizarii sunt incriminate permanent atat la nivelul constiintei comune cat si, mai ales, din partea specialistilor, ocrotirea de tip rezidential isi are propriile ratiuni de supravietuire si in anumite conditii este chiar necesara. O dovada in acest sens este si faptul ca in tarile cu experienta indelungata si realizarile notabile in domeniul protectiei copilului, ocrotirea de tip rezidential isi dovedeste inca utilitatea si actualitatea.. Într-adevar, asa cum arata Maria Roth intr-o lucrare recenta, desi tendinta actuala este de se cauta cu precadere forme alternative la institutionalizare (adoptii, plasament in familii substitutive) si institutionalizarea este de criticat datorita costurilor exagerat de ridicate, ocrotirea de tip rezidential este inca necesara. Este vorba in mod special de frateriile numeroase care nu pot fi plasate intr-o familie substitutiva iar despartirea lor ar afecta dezvoltarea normala si constiinta propriei identitati la acesti copii (studiu de caz 1); este de asemenea cazul copiilor care au suferit diferite forme de abuz fizic sau emotional in propriile familii; precum si de cei care au nevoie de o ingrijire speciala datorita unor probleme speciale (handicap, delincventa juvenila, etc.). Ceea ce consideram ca ar trebui modificat in sistemul nostru de protectie a copilului este filozofia de organizare a acestor institutii. Evaluarea conditiilor si a calitatii vietii din casele de copii ar trebui facuta dupa urmatoarele criterii:

Ambianta adecvata din punct de vedere fizic si siguranta mediului institutional

din perspectiva copilului (departarea de surse de pericole, izolarea de caile de circulatie, luarea unor masuri de siguranta pe terenul si in sala de joc, etc.). Nici o masura de protectie nu diminueaza obligativitatea supravegherii in permanenta a copiilor de catre personal.

2. Calitatea fizica a mediului institutional se refera la calitatea instalatiilor de uz casnic, asigurarea de apa potabila, energie electrica, incalzire si canalizare, amenajari adecvate pentru odihna, joaca, educatie, dotare adecvata cu mobilier, respectarea standardelor igienice.

Calitatea relatiilor existente intre membrii personalului casei de copii se refera la:

relatii care se manifesta orizontal intre membrii personalului;

relatii care se manifesta pe verticala intre colectivul de adulti (cadre didactice si medicale) si conducere, respectiv directorul casei de copii.

Climatul organizational al casei de copii va fi pozitiv daca conducerea unitatii adopta un stil de lucru care favorizeaza asigurarea satisfactiilor in munca, sentimentul colaborarii la problemele conducerii institutiei si rezolvarea sarcinilor principale ale unitatii, colaborarea loiala, recunoasterea meritelor celorlalti, obiectivitatea aprecierilor, libertatea opiniilor, promovarea valorilor.

Un bun climat de munca sporeste gradul de angajare al personalului la realizarea obiectivelor institutiei si imbunatateste atmosfera activitatilor cu copiii, care sunt intotdeauna foarte sensibili la relatiile dintre adultii intre care traiesc.

Rata copil - adult (educator), care se refera la:

numarul de copii care revin unui membru al personalului cu atributii in ingrijirea si educarea copiilor;

permanenta relatiei copil - educator.

Relatia care se stabileste intre un copil institutionalizat si persoana de ingrijire nu depinde numai de valoarea absoluta a ratei copil - educator ci si de numarul de copii dintr-un grup. Chiar daca se afla in ingrijirea unui mai mare numar de persoane, grupele mici de copii nu favorizeaza formarea unor relatii interpersonale stabile si profunde.

Continuitatea in ingrijirea / educarea copiilor se refera la mentinerea

personalului de educare (ingrijire) in aceeasi unitate si la aceeasi copii. Numai pastrarea continuitatii personalului va permite formarea unor legaturi de atasament intre copil si adult, care sa poata inlocui temporar calitatea ingrijirii parentale (pana la gasirea unor masuri de ingrijire familiala) si sa permita dezvoltarea cognitiva si emotionala a copilului.

Spatiul care revine unui copil vizeaza:

respectarea nevoii unui spatiu intim de viata, a unei sfere private a fiecarui copil (existenta unui pat propriu, existenta unui mobilier pentru depozitarea imbracamintii, a jucariilor, a obiectelor personale);

numarul de copii dintr-o camera, dormitoarele mari ingreuneaza odihna copiilor, fac dificila supravegherea lor, cresc posibilitatea comiterii abuzurilor intre copii.

Calitatea si calificarea personalului. Aceasta poate fi exprimata prin notiuni ca:

modul de selectare al personalului (prin examen de concurs sau o alta   forma de angajare);

raportul dintre personalul calificat si cel necalificat (de exemplu, raportul dintre numarul de pedagogi absolventi ai liceului pedagogic sau ai postlicealului pedagogic, raportat la numarul absolventiolor de liceu teoretic sau industrial);

participarea personalului la cursuri de calificare sau de perfctionare la locul de munca sau in afara lui).

Activitatile efectuate de copii (cu referire la cele educative, recuperatorii si de

recreere). Se vor pune urmatoarele probleme:

in ce masura aceste activitati sunt adecvate varstei copiilor;

in ce masura aceste activitati au caracter stimulativ pentru copii;

cum este organizat timpul liber al copiilor (jocurile, activitatile, iesirile de orice fel).

Modalitati de interactiune dintre educatori / persoane de ingrijire si copii. Se vor

cauta raspunsuri la urmatorele intrebari:

Cum se comunica?

I se cere copilului parerea despre o anumita activitate?

Are copilul posibilitatea de a alege in legatura cu o anumita activitate?

În general, personalul se adapteaza la nevoile copiilor?

Li se spune copiilor pe nume?

Un obiectiv important al evaluarii relatiilor dintre persoanalul institutiei si copii este informarea privind recompensele acordate si pedepsele aplicate copiilor (reamintim ca legea invatamantului interzice aplicarea pedepselor fizice in institutiile de stat).

Regulile de comportament dintr-o institutie - ele vor fi evaluate conform:

gradului lor de flexibilitate sau rigiditate;

conditiilor care se pun pentru modificarea regulilor si pozitia persoanei care poate modifica regulile.

Legatura dintre institutie si familia copilului:

Care este conceptia institutiei despre legatura cu parintii?

În ce masura vizitele parintilor sunt incurajate?

În ce masura se urmareste reintegrarea copilului in familie, sau adoptarea acestuia de catre alte persoane?

Care sunt conditiile in care parintii naturali isi pot vizita copiii?

Legatura dintre institutie si autoritatile locale, dintre institutie si diferite alte

institutii/organizatii de stat sau neguvernamentale:

interesul si modalitatile utilizate in colaborare cu alte institutii, spre binele copiilor;

legatura cu autoritatile care raspund de indrumarea, coordonarea si controlul activitatii casei de copii (frecventa controlului, suportului material si asistenta de specialitate oferita casei de copii).

Criteriile de evaluare mai sus enumerate permit compararea calitatii vietii din diferite institutii rezidentiale de ocrotire a copilului. Aceasta este cu atat mai necesara, cu cat numarul mare de copii din institutii ne face sa credem ca ingrijirea rezidentiala va fi inca o periada si de acum incolo o forma importanta de ingrijire a copiilor. De aceea, calitatea mediului institutional si a stimularii si educatiei primite de copiii crescuti in institutii trebuie sa corespunda cerintelor Conventiei privind Drepturile Copiilor.[5]

Centrele maternale

Mamele in situatie de criza au putine solutii in depasirea greutatilor si in acceptarea noului nascut. În general, acesta este rezultatul unei relatii intamplatoare, iar in cele mai multe ocazii leaganul reprezinta unica solutie pentru ingrijirea copilului nedorit.

Din statisticile si studiile oficiale, privind abandonul copiilor din Romania rezulta ca o pondere ridicata o au copiii a caror mame au: dificultati financiare, pregatire scolara precara, pregatire scolara neadecvata pietei, nu dispun de locuinta si nu au acces la serviciile de ducatie contraceptiva. Dintr-o alta perspectiva mamele care isi abandoneaza copiii, sunt tinere si foarte tinere, singure, izolate. Acestea provin cu precadere din mediile lipsite de ingrijire parentala, din familii dezmembrate, viciate (de alcoolici) si au dificultati de relationare cu noul nascut si cu familia. În conditiile economice actuale, dificultatile acestor mame se pot agrava si pot degenera in deficiente comportamentale cu repercursiuni asupra dezvoltarii ulterioare a copilului.

În masura in care este posibil, mamele in dificultate trebuie sa pota gasi un loc in campul social, iar institutiile (asezamintele sociale), serviciile sa fie adaptate nevoile acestei categorii. O modalitate de sustinere a mamelor in dificultate care prezinta risc de abandon este institutia rezidentiala.

Conform Ordonantei de Urgenta Nr. 26/1997 s-au inceput colaborari intre Consiliul Judetean, Directia Sanitara, Leaganul de copii privin infiintarea de Centre Maternale la solicitarea Programului componentei 3 PHARE. În august 1997 acestea au fost preluate de Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului si au desfasurat parteneriat cu organizatii private autorizate.

Din septembrie 1999 functioneaza ca centru rezidential in subordinea Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Centrul Maternal este un asezamant social de protectie materno - infantila ce ofera o ingrijire de tip familial, colectiv, rezidential.

Ca structura organizationala ofera servicii publice dupa criterii selective mamelor singure cu copii pentru a depasi perioada de criza, pentru a gasi potentialul necesar ingrijirii copilului, pentru a dezvolta, intari, comportamentul matern. Mama acompaniata de profesionisti poate reflecta in timp situatia generatoare de criza, sa-si gaseasca resursele necesare integrarii impreuna cu copilul in comunitate.

Beneficiarii Centrului Maternal sunt:

mame singure, necasatorite sau in primul an de casatorie, lipsite temporar de resurse materiale, financiare si de suportul grupului familial de origine, care au in ingrijire un copil intre 0 - 3 ani;

tinere femei, necasatorite, care au in ingrijire un copil mai mic de trei ani, la aparitia caruia s-a declansat criza familiala, ramanand izolate;

gravide in ultimul semestru de sarcina, aflate in criza familiala sau lipsite de orice suport.

Obiectivele principale ale Centrului Maternal:

prevenirea abandonului si institutionalizarii copilului de catre mama singura aflata in dificultate materiala, financiara, de acceptare a noului statut;

educarea, formarea si pregatirea mamei singure pentru a face fata dificultatilor in cresterea copilului;

exploatarea serviciilor si resurselor publice si non - publice pentru asigurarea integrarii mamei singure cu copil;

diversificarea formelor de ingrijire a acestui segment de populatie, ce implica schimbarea mentalitatii si responsabilizarea colectivitatii locale.

Întreaga activitate a Centrului Maternal este concentrata pe relatia mama - copil, pe constructia si consolidarea ei, incat sa se asigure pe termen lung stabilirea cuplului dupa sistarea serviciilor oferite de asezamant.

Fiecare rezidenta are program personalizat de acompaniere, limitat in timp si spatiu, care urmareste pe termen scurt:

responsabilizarea mamei fata de situatia de dificultate;

acceptarea maternitatii si responsabilitatilor ce decurg din aceasta;

mobilizarea resurselor clientelor in vederea sporirii sanselor de integrare socio - profesionala;

favorizarea depasirii situatiei de criza.

Centrul maternal ofera servicii articulate constand in gazduirea si acompanierea pluridisciplinara. Gazduirea nu se limiteaza la simpla oferire a unei locuinte sociale, iar acompanierea mamei nu se reduce la supravegherea mamei si copilului. Cele doua componente prezinta servicii dinamice si participative. Serviciile acordate au functii sociale, educative si psihologice.

Gazduirea asigura suport material pe o perioada limitata, constand in:

acordarea spatiului de locuit mamei si copilului;

acoperirea costurilor de ingrijire pentru mama si copil (total sau partial);

acordarea unei alocatii de integrare, dupa caz.

Acompanierea pluridiciplinara are urmatoarele obiective:

educatia si consiliere pentru dezvoltarea si ingrijirea psiho-somatica corespunzatoare a copilului;

oferirea de conditii favorabile promovarii unei bune stari de sanatate pentru mama si copil incurajarea alimentatiei naturale si a comportamentului sanatogen;

crearea premizelor pentru reinsertia sociala, familial si profesionala;

consiliere psihologica pentru formarea unui comportament adaptativ, auto-suportiv;

reducerea carentelor si a comportamentelor ce pot genera starea de criza.

Asistenta maternala (alternativa la institutionalizare)

Plasamentul in asistenta maternala

Asistenta maternala este mentionata oficial, in Romania, in textul Ordonantei de Urgenta Nr. 26 din iunie 1997 (aprobata ulterior prin Legea nr. 108/1998). Asistentul maternal este cea mai noua profesie din domeniul protectiei copilului si a aparut din necesitatea promovarii in practica a ocrotirii copilului in dificultate prin alternative de tip familial. Îngrijirea familiala temporara este o alternativa fata de plasamentul in institutii si ofera copiilor abandonati ingrijire intr-o atmosfera familiala securizanta. Plasamentul in asistenta maternala reprezinta un sistem de ingrijire familiala temporara, limitata in timp, planificata, oferita unui copil care nu este ruda si care nu poate ramane in propriul lui camin datorita unei crize familiale. Se ofera astfel copilului sansa de a trai intr-un mediu familial, timp in care se incearca fie reintoarcerea copilului in familia biologica, fie identificarea unei familii adoptive.

În ingrijirea familiala temporara sunt cuprinse mai multe concepte:

Îngrijirea familiala temporara este planificata: ceea ce se intampla cu copilul pe parcursul plasamentului nu este la voia intamplarii, ci se urmareste planul de viitor al copilului.

Îngrijirea familiala temporara este limitata in timp. Un copil nu ramane in ingrijire familiala un timp nedefinit. Acesta este un serviciu temporar oferit copilului si familiei ale pentru o perioada limitata, stabilita de comun acord. La sfarsitul acestei perioade copilul ar trebui sa fie integrat intr-o familie permanenta, propria sa familie biologica sau cea adoptiva.

Resursa esentiala este familia de ingrijire (asistentul maternal care acorda ingrijirea intr-un mediu familial unui copil care nu ii este ruda, oferind copilului posibilitatea unei dezvoltari optime - fizica, cognitiva, sociala si emotionala.

Îngrijirea familiala temporara implica munca in echipa. Baza familiei de ingrijire temporara o reprezinta conceptul muncii de echipa intre familia de ingrijire si asistentul social.

Principalul obiectiv al ingrijirii temporare este de a oferi unui copil eligibil pentru acest program o familie de ingrijire, care sa asigure o ingrijire si o dezvoltare optima a copilului, pana cand se va reintegra in familia de provenienta sau i se va gasi o familie permanenta, adoptiva. Îngrijirea familiala temporara este de preferat ingrijirii de tip institutional din doua motive majore.

În primul rand, in familia de ingrijire temporara, un copil beneficiaza de atentia individualizata pe care numai o familie o poate acorda. În cadrul unei familii, copilul invata sa iubeasca si sa fie iubit, sa aiba incredere si sa dezvolte relatii. Acestea toate sunt calitati importante de care copilul are nevoie pentru dezvoltarea sa viitoare si bunastarea sa. În familia de ingrijire sunt indeplinite nevoile de dezvoltare normala ale copilului - fizice, sociale, emotionale si spirituale. Chiar daca perioada de rezidenta este limitata in timp, influenta ei asupra vietii copilului poate sa fie majora.

În al doilea rand, ingrijirea in familie presupune costuri mult mai mici fata de ingrijirea din cadrul unei institutii de tip centru de plasament.

Analiza cost - beneficiu efectuata pentru un copil institutionalizat, raportat la copilul ingrijit de catre un asistent maternal, evidentiaza o reducere semnificativa a costurilor in cadrul unei familii, fata de ingrijirea de tip institutional - costurile totale pe toata durata plasamentului (hrana, imbracaminte, costul serviciilor sociale, ingrijiri medicale, cheltuieli auxiliare de intretinere, tip caldura, electricitate, alte investitii). Criteriile de eligibilitate pentru asistentii maternali sunt varsta, starea de sanatate, conditiile de locuit, profilul moral si acceptul intregii familii (toti membrii familiei care locuiesc impreuna trebuie sa fie de acord cu primirea si ocrotirea unui copil in casa lor). Criteriile de eligibilitate pentru copii tin de varsta (0 - 10 ani), statutul juridic - copii abandonati (proces de abandon sau consimtamant pentru adoptie) si natura situatiei familiei naturale, ce determina riscul de abandon (copii ce nu pot ramane in familia biologica pentru o perioada limitata de timp si care ar urma sa fie institutionalizati).

Cadrul legislativ si definirea profesiei de asistent maternal

Profesia de asistent maternal este definita in Hotararea de Guvern nr.21709.04.1998 cu privire la conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist - fiind una dintre profesiile sociale care beneficiaza inca de la crearea sa de un cadru juridic adecvat.

Mentionata in mod oficial pentru prima data in textul Ordonantei de Urgenta nr.26 din iunie 1997, profesia de asistent maternal a aparut din necesitatea promovarii in practica a ocrotirii copilului in dificultate prin alternative de tip familial.

"Asistentul maternal profesionist este persoana fizica ce asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament sau incredintare ."

Pentru copiii abandonati (cu declaratie de abandon sau consimtamant pentru adoptie) ingrijirea familiala temporara este o alternativa fata de plasamentul in institutii si reprezinta un sistem de ingrijire familiala temporara, limitata in timp, planificata pentru o perioada in care se incearca identificarea unei familii adoptive. Atunci cand planul de viitor al copilului este adoptia, familia de ingrijire si parintii adoptivi formeaza o echipa. Astfel asistentii maternali reprezinta pentru majoritatea familiilor adoptive (si in special pentru cei care nu au experienta cresterii propriului copil, sau nu au alaturi de ei parinti, sau alte rude care sa-i poata ajuta), o adevarata resursa pentru cresterea si ingrijirea copilului. Deci, familia adoptiva poate "profita" de intreaga experienta a familiei de ingrijire privind copilul pe care acestia l-au avut in ingrijire si care cunosc intreaga evolutie a copilului. De asemenea, familia de ingrijirea temporara este cea care, impreuna cu asistentul social, pregateste copilul in vederea integrarii in noua lui familie. Un element cheie pentru reusita adoptiei il constituie vizitarea copilului - de catre familia adoptiva, existand astfel posibilitatea sa cunoasca mai bine copilul, ceea ce va permite o acomodare cat mai rapida si cat mai usoara de ambele parti (atat pentru copil, cat si pentru parintii adoptivi).

Functiile si activitatile asistentului maternal profesionist

Data fiind noutatea profesiei, definirea functiilor asistentului maternal profesionist se bazeaza pe actele normative recent aprobate si pe studiile legate de profilul functional al profesiilor similare din tari cu experienta in ocrotirea copilului prin sistemul "foster care" sau " famille d'acoueil". Pentru definirea functiilor profesiei se tine cont de specificul nostru social, economic si cultural, modelul profesiei de asistent maternal fiind studiat si adoptat corespunzator si nu implementat ca atare. Asistentul maternal desfasoara o activitate similara cu a mamei in cadrul familiei - dar este o activitate cu caracter profesional ceea ce presupune, ca si pentru orice alta profesiune:

activitati, atributii si competente definite;

deontologie specifica;

relatii profesionale stabilite (un parteneriat cu alte categorii de profesionisti);

drepturi si indatoriri contractuale;

formare si perfectionare adecvate.

Profilul functional al profesiei de asistent maternal implica trei mari categorii:

Functiile legate de relatia cu copilul primit in ingrijire;

Functiile legate de relatia cu familia care urmeaza sa adopte copilul;

Functiile legate de calitatea de profesionist, angajat al Directiei Judetene pentru Protectia Copilului.

1. Functiile legate de relatia cu copilul

În relatia sa cu copilul asistentul maternal trebuie sa respecte trei principii:

sa ocroteasca copilul, asigurandu-i un loc in caminul sau si egalitatea in drepturi cu ceilalti copii din familie si creandu-i conditii corespunzatoare de dezvoltare fizica si psihica;

sa favorizeze integrarea copilului in cartier, scoala, comunitate;

sa asigure educatia copilului, respectandu-i istoria si personalitatea, familia biologica, traditiile.

Comportamentul cotidian al asistentului maternal seamana cu cel al mamei care hraneste, educa, alinta si se joaca cu copilul sau. Un comportament din care afectivitatea nu trebuie sa lipseasca, mai ales ca un copil in dificultate a trecut prin etape dificile si de cele mai multe ori a suferit din cauza lipsei afectivitatii. Dar in constiinta sa asistentul maternal trebuie sa stie ca legaturile care il unesc de copilul ocrotit nu sunt de aceeasi natura cu sentimentele pe care le are fata de proprii sai copii. Daca rolul sau de profesionist nu este clar definit inca din faza de pregatire a plasamentului, apar riscurile unor disfunctionalitati grave in viata de familie. De exemplu, copilul plasat sau incredintat, l-ar putea considera si trata ca pe un intrus. Daca propriilor lor copii li se explica faptul ca mama lucreaza, ca a ales aceasta profesie pentru a ramane alaturi de ei si a le imbunatati modul de viata, ca este nevoie de aportul fiecarui membru al familiei pentru a iubi si ocroti in mod corespunzator un copil in dificultate sansele de integrare sunt mult mai mari. Desigur ca functiile asistentului maternal in relatia cu copilul plasat sunt similare cu cele ale educatorului specializat din institutii, cu deosebire o relatie cotidiana similara celei dintre mama si copil. În plus, luand in ingrijire (plasament sau incredintare) un copil, asistentul maternal antreneaza de fapt intreaga sa familie in desfasurarea activitatii sale pline de responsabilitati.

Principalele functii ale asistentului maternal in relatia cu copilul sunt:

- ingrijire;

- educare si socializare;

- comunicare.

Toate aceste functii au drept obiectiv principal asigurarea unei dezvoltari corespunzatoare a copilului, sub toate aspectele. Pe departe de a fi o profesie simpla, asistentul maternal are un profil profesional destul de complex, care trebuie bine inteles atat de cel ce doreste sa devina asistent maternal, cat si de catre specialistii din serviciul public sau privat care il angajeaza. Asadar nu este suficienta calitatea de parinte bun si iubitor pentru a fi un bun asistent maternal, care sa se ocupe in mod corespunzator de un copil in dificultate; este necesara o pregatire adecvata pentru o abordare profesionala a functiilor de ingrijire, educare si socializare a copilului plasat sau incredintat. În afara programului propriu-zis de pregatire, asistentul maternal trebuie sa beneficieze de consiliere de specialitate din partea profesionistilor Directiei (asistent social, educator, psiholog), fiind practic intr-un permanent progres de autoformare, care ii permite sa depaseasca eventualele situatii mai dificile cu care se va confrunta. Asistentul maternal nu trebuie sa se simta numai controlat si coordonat de catre profesionistii Directiei, ci e bine sa constientizeze propriul aport la un proiect complex de ocrotire a copilului in dificultate.

2. Functii legate de comunicarea cu familia care urmeaza sa adopte copilul

Daca pe perioada plasamentului are loc pregatirea pentru adoptia copilului, asistentul maternal va participa impreuna cu ceilalti profesionisti din Directia pentru Protectia Copilului (asistent social, psiholog, educator) la aceasta activitate, avind un rol foarte important in consilierea si incurajarea copilului pentru acest pas, dar si in pregatirea parintilor adoptivi pentru a se evita o noua ruptura in viata personala a copilului. În acest sens, conform deciziei Comisiei pentru Protectia Copilului, asistentul maternal primeste in vizita parintii adoptivi, dupa programul stabilit, dand informatii despre evolutia copilului, raspunzand la intrebarile viitorilor parinti adoptivi. De asemenea, asistentul maternal, impreuna cu asistentul social, pregateste copilul in vederea integrarii in noua lui familie. Asadar relatiile, cu casa de copii, in care a crescut copilul si cu viitoarea lui familie, trebuie sa se bazeze pe comunicare si nu pe rivalitate.

3. Functii legate de calitatea de profesionist - angajat al Directiei Judetene pentru Protectia Copilului

Asistentul maternal are calitatea de angajat al D.J.P.D.C., cu indatoriri si drepturi contractuale diferite. El va trebui sa constientizeze faptul ca este membru al unei echipe pluridisciplinare, ca trebuie sa dezvolte relatii profesionale cu ceilalti angajati ai D.G.P.D.C., ca este obligat sa respecte proceduri de lucru, sa se informeze si sa participe la cursuri de pregatire. Principalele functii din aceasta categorie sunt:

comunicarea (cu serviciul de plasament);

formare si informare (participarea la cursuri, dezbateri legate de profesia sa).

Criterii de selectie a asistentilor maternali

La intocmirea raportului si a concluziilor privitoare la rezultatele anchetei sociale, asistentul social are in vedere o grila de criterii functie de care isi formuleaza recomandarile. Astfel in timpul vizitei la domiciliul solicitantului si a demersului de culegere a informatiilor sunt urmarite elemente relevante cu privire la 

capacitatea de acceptare a diferentelor (religie, handicap, cultura);

flexibilitatea in aplicarea propriilor principii;

spiritul de toleranta;

capacitatea de a se adapta, de a-si schimba obiceiurile;

capacitatea de a se pozitiona;

spiritul de initiativa;

capacitatea de a se pozitiona;

spirit de initiativa;

capacitatea de a ingriji copilul in vederea dezvoltarii personalitatii acestuia sub toate aspectele;

capacitatea de a observa, a asculta si a comunica in raportul cu copilul;

capacitatea de a explica 'regulile' vietii de familie;

stabilitatea familiei;

capacitatea de a organiza integrarea copilului in familia sa;

capacitatea de a discerne limitele interventiei sale in raport cu copilul si de a masura pericolele;

participarea la viata sociala;

deschiderea spirituala;

capacitatea de a se proiecta in viitor.

Proceduri si reglementari de igrijire familiala tempora

Procesul de potrivire

Acesta este procesul de alegere a celei mai adecvate persoane ca asistent maternal pentru indeplinirea nevoilor unui copil anume. Procesul de potrivire este de importanta majora si poate sa ajute la realizarea unei planificari permanente. Asistentul social din cadrul programului de asistenta maternala impreuna cu asistentul social care a referit copilul si supervizorul de program, aleg cea mai potrivita familie pentru copil. Decizia este inregistrata in dosarul familiei de ingrijire temporara de catre asistentul social. Dosarele copilului si familiei de ingrijire temporara sunt inaintate Comisiei pentru Protectia Copilului in vederea aprobarii plasamentului. Comisia pentru Protectia Copilului emite o decizie scrisa care reprezinta baza legala pentru plasament.

Pregatirea pentru plasament

Este o etapa primordiala in cadrul procesului de plasament si ingrijire familiala temporara. Pe parcursul acestei etape familia de ingrijire temporara si copilul sunt pregatiti pentru noua experienta si pentru schimbarea in ingrijire. Dupa ce s-a efectuat procesul de potrivire, asistentul social informeaza familia despre decizie.Acesta furnizeaza informatii generale despre copil si planificarea permanentei pentru copil. Informatiile includ:

motivul pentru plasament;

starea de sanatate a copilului;

nivelul actual de dezvoltare al copilului (fizic, cognitiv, social si emotional);

durata aproximativa estimata de sedere a copilului la familia de ingrijire;

programul de hrana, somn, etc .

Dupa obtinerea acestor informatii, familia de ingrijire temporara trebuie sa decida daca va oferi sau nu ingrijire familiala temporara copilului. Daca familia accepta copilul se fixeaza data la care asistentul maternal va vizita copilul. Vizitarea copilului si acceptarea sa definitiva de catre familie declanseaza urmatoarea etapa a procesului de pregatire. Aceasta implica elaborarea dosarelor administrative si inaintarea lor catre Comisia pentru Protectia Copilului. Imediat dupa primirea deciziei scrise din partea Comisiei pentru Protectia Copilului, asistetul social solicita aprobarea pentru achizitionarea echipamentului de plasare si pentru plata asistentului maternal profesionist. Dupa obtinerea aprobarii, asistentul social achizitioneaza echipamentul adecvat pentru copil iar famila de ingrijire temporara isi pregateste locuinta pentru plasamentul copilului.

Pregatirea copilului

Asistentul social care a referit copilul incepe pregatirea pentru plasament a copilului. Sunt programate vizite pre-plasament ale familiei de ingrijire temporara la institutie, precum si vizite ale copilului in familia asistentului maternal. În cazul unui nou nascut, este important ca asistentul social sa poata impartasi, familiei asistentului maternal, informatii referitoare la rutina zilnica a copilului si celelalte nevoi ale sale (hranirea, orele de somn, orele de culcare, etc). Acestea, odata cunoscute, vor asigura o adaptare lina a copilului la noul sau camin. În cazul unui copil mai mare aistentul social discuta planul de viitor al copilului impreuna cu asistentul maternal la care va fi plasat copilul. De asemenea incurajeaza copilul sa-si exprime sentimentele sale fata de schimbarea ce va avea loc in viata sa.

Plasamentul in familia asistentului maternal

Plasamentul este transferul efectiv al copilului din institutia de ocrotire in caminul familiei asistentului maternal. Plasamentul include o serie de proceduri, astfel:

ziua si ora sunt fixate de catre asistentul social din cadrul programului de ingrijire familiala temporara, asistentul social care refera copilul si directorul institutiei de ocrotire impreuna cu asistentul maternal;

asistentul maternal, insotit de asistentul social din cadrul programului de ingrijire familiala temporara, se deplaseaza la institutie pentru a lua copilul la domiciliul sau;

atunci cand copilul paraseste institutia, o copie a Hotararii Comisiei pentru Protectia Copilului este depusa la dosarul copilului;

asistentul maternal primeste certificatul de nastere al copilului si Hotarirea de plasament care il autorizeza sa ingrijeasca copilul si stipuleaza responsabilitatile lui in calitate de asistent maternal;

asistentul maternal este resposabil pentru inregistrarea copilului la dispensarul teritorial local si pentru efectuarea tuturor vizitelor medicale de rutina;

asistentul social inmaneaza asistentului maternal contractul de sprijin care este apoi semnat, precum si plata (stipendia) corespunzatoare primei luni pentru serviciile de ingrijire temporara oferite in familie;

asistentul social face poze copilului in momentul plasarii.

Spervizarea plasamentului si managamentul cazului

Supervizarea plasamentului incepe de la data plasarii copilului in familia asistentului maternal. Asistentul social urmareste progresul cazului, calitatea ingrijirii oferite de catre asistentul maternal si acorda sprijin asistentului maternal ori de cite ori este necesar. Scopul este de a oferi management continuu pentru caz si servicii de asistenta sociala copilului si familiei de ingrijire temporara. Supervizarea plasamentului in ingrijire familiala temporara implica o analiza periodica a cazului prin umarirea progresului sau in raport cu planificarea permanentei pentru copil (adoptia). În vederea adoptiei, asistentul social pregateste toate actele necesare. În momentul identificarii unei familii adoptive, asistentul social din programul de igrijire familia temporara, impreuna cu asistentul social al programului de adoptie vor planifica vizitele potentialei familii adoptive la copil. Atat timp cat copilul se afla in plasament familial temporar, asistentul social supervizeaza cresterea si dezvoltarea copilului si intocmeste rapoarte scrise asupra progresului facut de copil. Asistentul social viziteaza copilul plasat si familia asistentului maternal pe baza unui program regulat. El poate sa solicite vizite mai frecvente ori de cate ori este necesar. În timpul acestor vizite, asistentul social va monitoriza cresterea si dezvoltarea copilului precum si relatiile acestuia cu familia asistentului maternal si acomodarea in aceasta familie de ingrijire temporara.

Încetarea plasamentului

Plasamentul copilului in asistenta maternala si implicit ingrijirea familiala temporara inceteaza in urmatoarele situatii:

s-a atins scopul planificarii permanente si prin urmare copilul este plasat la o familie adoptiva;

copilul este transferat la o institutie, acest fapt este posibil numai in cazul in care copilul are nevoi speciale care nu au fost identificate initial si pe care familia de ingrijire temporara nu este capabila sa le implineasca in mod adecvat;

copilul este luat din familia de ingrijire temporara. Aceasta se intimpla atunci cand familia nu ideplineste nevoile copilului sau daca s-a produs o modificare a situatiei familiale (boala sau deces in familia de ingrijire temporara, familia se muta, etc).

Moartea copilului

În cazul in care copilul moare asistentul maternal va avea nevoie de sprijinul asistentului social pe parcursul procedurii funerare si pentru obtinerea urmatoarelor acte:

certificat medical / juridic;

inregistrarea decesului si cauza sa;

dovada de notificare oficiala a parchetului;

certificat de deces;

autorizatie de inhumare.

În cazul in care copilul avea o potentiala familie adoptiva care a inaintat dosarul catre Comisia pentru Protectia Copilului in vederea incredintarii, aceasta familie trebuie sa fie si ea informata.

Servicii de urmarire post plasament

Dupa ce copilul a fost scos din ingrijire familiala temporara si plasat la familia adoptiva, cazul este urmarit de catre asistentul social al programului de adoptii nationale, timp de sase luni.

Adoptia nationala si internationala

Sustinerea familiei d origine are ca scop prevenirea fenomenului de separare copii-parinti si presupune organizarea unui sistem de protectie bine pus la punct, cu un buget corespunzator si cu o asistenta sociala functionala.

Mijlocul principal de protectie al copiilor, care se afla in dificultate, este mentinerea in familia biologica (de origine), preintampinandu-se separarea parinti-copii, cu conditia ca aceasta sa fie in interesul copilului.

Atunci cand situatiile, care au favorizat destramarea familiei, au fost depasite de preferat este sa se procedeze la reintegrarea copilului in familia biologica.

În sensul Ordonantei de Urgenta a Guvernului Nr. 26 din 9 iunie 1997, privind protectia copilului aflat in dificultate, un copil se afla intr-o asemenea situatie daca dezvoltarea, securitatea, integritatea sa fizica sau morala este periclitata. Prin copil se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si nu are capacitatea deplina de exercitiu (art. 1). Daca dezvoltarea normala a copilului in familia biologica nu poate avea loc in conditii normale, se impune plasaea sa intr-un mediu cat mai apropiat.

Ordonanta Guvernului Nr. 26/1997 stabileste masurile de protectie care pot fi luate in vederea respectarii intereselor superioare ale copilului aflat in dificultate:

incredintarea copilului unei familii sau persoane;

incredintarea copilului serviciului public specializat pentru protectia copilului sau unui organism privat autorizat;

incredintarea copilului in vederea adoptiei;

plasamentul copilui la o familie sau persoana;

plasamentul copilui la serviciul public specializat pentru protectia copilului sau la un organism privat autorizat;

plasamentul copilui in regim de urgenta.

Facand o scurta analiza a prevederilor art. 8 si 9 din aceasta Ordonanta putem concluziona in ceea ce priveste prioritatile de care trebuie sa se tina seama in stabilirea masurilor de protectie:

in cazul in care parintii sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie, disparuti, declarati morti, etc., Comisia pentru Protectia Copiluluipoate hotara incredintarea copilului unei familii sau persoane care consimte la aceasta si care prezinta conditii materiale si garantii morale necesare dezvoltarii armonioase a copilului;

serviciul public specializat este obligat sa evalueze cu perioritate posibilitatea incredintarii copilului rudelor sale pana la gradul IV inclusiv;

daca nu exista familii sau persoane corespunzatoare, carora sa le fie incredintat copilul, comisia poate hotara incredintarea acestuia serviciului public specializat sau unui organism privat autorizat in conditiile legii;

in acest caz masura incredintarii dureaza pana in momentul in care copilul poate fi incredintat unei familii sau persoane corespunzatoare sau pana la incredintarea acestuia in vederea adoptiei.

Institutia adoptiei este reglementata de dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adoptie, publicata in Monitorul Oficial Nr. 120 din 12 iunie 1997.

Adoptia, ca masura de ocrotire cu caracter permanent, reprezinta institutia juridica prin care se asigura copilului o famile, care inlocuieste, cu titlul definitiv pe cea biologica, in conditiile prevazute de lege.

Adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia intre copil si rudele adoptatorului (art. 1, alin. 1 din Ordonanta de Urgenta).

Scopul ei este ca adoptatul sa beneficieze de ocrotire parinteasca.

Aceasta institutie reprezinta, deci, o masura prin care sunt protejati copiii lipsiti de parinti sau de o ingrijire corespunzatoare din partea acestora.

Copiii aflati in asemenea situatie, in conditiile si procedura prevazuta de legislatia in vigoare, sunt primiti de familia adoptatorului, unde urmeaza a fi crescuti si educati ca si copii firesti.

Prin actul adoptiei, adoptatorul isi asuma raspunderile ce revin parintelui fata de copil.

Notiunea de adoptie poate fi inteleasa in urmatoarele sensuri:

institutie juridica, care reprezinta ansamblul normelor juridice cu privire la nasterea, efectele si desfacerea adoptiei, norme ce reglementeaza cerintele legale la adoptie, actul adoptiei, incuviintarea acesteia, raportul si efectele sale.

act juridic, respectiv acordul de vointa al persoanelor care trebuie sa consimta la adoptie si care, prin incuviintarea instatei judecatoresti da nastere la raportul juridic de adoptie, respectiv la legaturile de rudenie prevazute de lege;

raport juridic prin care se evidentiaza legaturile de rudenie care se stabilesc: intre adoptat, pe de o parte, si adoptator, si rudele acestuia, pe de alta parte.

Scopul adoptiei in conformitate cu Ordonanta de Urgenta a Guvernului, se refera in mod expres si exclusiv la   interesul adoptatului, in sensul ca adoptia se poate face numai pentru protejarea intereselor superioare ale copilului (art. 1, alin. 2).

Adoptia este reglementata ca o institutie asemanatoare ocrotirii parintesti, avand scopul de a inlocui parintii cu adoptatorii cu adoptatorii, in situatia copiilor lipsiti de parinti, ori de ocrotirea acestora, sau atunci cand ocrotirea nu este corespunzatoare.

Din toate masurile de ocrotire, care pot sa inlocuiasca, in caz de nevoie, ocrotirea parinteasca, respectiv tutela, (incredintarea copilui unei familii sau persoane catre, serviciul public specializat sau un organism privat autorizat, plasamentul copilului la o familie sau persoana, la serviciul public specializat sau organismul privat autorizat) si adoptia numai aceasta din urma realizeaza o ocrotire identica cu cea parinteasca.

Adoptia se aseamana cu ocrotirea parinteasca intrucat, in conformitate cu prevederile legale, adoptatorii dobandesc toate drepturile si indatoririle parintesti, iar adoptatul va avea fata de adoptatori drepturile si indatoririle pe care le-ar avea un copil firesc fata de acestia.

Interesul adoptatului, poate fi:

nepatrimonial - referitor la aspectele personale ale ocrotirii parintesti (conditiile afective si spirituale de crestere, educare si pregatire profesionala);

patrimonial (conditiile materiale necesare existentei si intretinerii sale).

Desi legislatia nu prevede in mod expres, apreciem ca adoptia trebuie sa aiba un scop familial, in sensul de a se avea in vedere si interesul adoptatorului, acela de a deveni "parinte" si a trai impreuna cu minorul adoptat in conditii similare celor care ar trebui asigurate in cazul unei familii biologice.

În final, adoptia trebuie sa urmareasca imbinarea acestor interese, realizandu-se relatii asemanatoare celor existente in familia fireasca (bineanteles, in conditiile normale care trebuie sa existe intre parinti si copii).

Nu trebuie insa neglijat nici scopul social al adoptiei, acela de a integra in societate copiii lipsiti de aceasta posibilitate din motivele prevazute de legislatia in vigoare.

Codul familiei reglementa doua feluri de adoptie:

a)     adoptia cu efecte restranse care se caracteriza prin urmatoarele: 1) legaturile de rudenie dintre adoptat si descendenti, pe de o parte, si parinti firesti si rudele acestora, pe de alta parte, se mentineau; 2) intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator, pe de alta parte, se stabileau raporturi de rudenie asemanatoare acelora dintre parinti si copii;

b)     adoptia cu efecte depline care se caracteriza prin urmatoarele: 1) legaturile de rudenie dintre adoptat si descendentii sai, pa de o parte, si si parintii sai firesti si rudele acestore, pe de alta parte, incetau; cu toate acestea, impedimentul la casatorie rezultand din rudenie se mentinea; 2) intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele acestora, pe de alta parte, se stabileau raporturi de rudenie.

În prezent, Ordonanta de urgenta cu privire la adoptie nr. 25/1997 reglementeaza un singur fel de adoptie, care se caracterizeaza prin urmatoarele:

intre cel care adopta si copil se stabileste filiatia;

intre copil si rudele adoptatorului se stabileste rudenia; desi art. 1 al ordonantei de urgenta mentionata nu prevede expres, rudenia se stabileste si intre descendentii copilului adoptat si adoptator, precum si intre descendentii copilului adoptat si rudele adoptatorului;

filiatia dintre copilul adoptat si parintii sai firesti inceteaza (art.1, alin. 4); desigur inceteaza si rudenia dintre copilul adoptat si rudele sale firesti, precum si rudenia dintre descendentii copilului adoptat si rudele sale firesti; se mentine impedimentul la casatorie intre adoptat si rudele sale firesti (art. 21, alin. 3); Este oprita casatoria si intre descendentii adoptatului si rudele sale firesti, desi textul nu prevede expres aceasta.[9]

Legislatia romaneasca, aplicand principiile stipulate in conventiile internationale la care a aderat Romania, prevede prioritare masurile de protectie a copilului in mediul familial. Ordonantele de urgenta nr. 25 si 26 din 1997, reglementeaza ca o institutie noua, incredintarea copilului in vederea adoptiei.

În scopul realizarii cerintei de a plasa copilul intr-un mediu cat mai apropiat de cel al familiei sale biologice, adoptia nationala este considerata prioritara in raport cu adoptia internationala. În acest sens se prevede ci "in cazul in care o persoana sau familie romana si o persoana sau familie straina cer incredintarea in vederea adoptiei a aceluiasi copil, posibilitatea incredintarii copilului la persoana sau familia romana va fi luata in considerare cu prioritate de Comisia pentru Protectia Copilului".

Prin adoptie nationala se intelege adoptia copiilor romani care locuiesc in Romania, de citre romani care locuiesc in Romania.

Succesul adoptiei depinde, in mod nemijlocit, de cunosterea ti pregatirea partilor implicate in procesul adoptiei, copilul adoptabil si familia adoptiva. Comitetul Roman pentru Adoptie (dispunand de personal calificat in acest domeniu) ca organ guvernamental are rolul de supraveghere si sprijinire a actiunilor de protectie a drepturilor copilului prin adoptie si al realizarii cooperarii internationale in acest domeniu, de a elibera atestatele privind faptul ca solicitantii sunt apti sa adopte, aproba incredintarea copilului in vederea adoptiei, elibereaza avizul favorabil privind incuviintarea adoptiei.

Copilul adoptabil trebuie cunoscut atat din punct de vedere al particularitatilor sale (personalitate, intelect, evaluare obiectiva a dezvoltarii fizice, psihice si emotionale) precum si din orice alt punct de vedere al solutionarii fiecarui caz, in interesul exclusiv al copilului.

Adoptia internationala consta in adoptia copiilor romani care locuiesc in Romania, de catre cetateni straini sau cetateni romani care locuiesc in strainatate.[10]

Dupa cresterea necontrolata a numarului de adoptii internationale in anii 1990 - cand aproximativ 10.000 de copii au fost adoptati de familii din strainatate, copii despre a caror soarta forurile romanesti nu au cunostinta (Fundatia "Copiii Romaniei", 1998) - ulterior posibilitatea de adoptie internationala a copiilor a fost mult redusa prin repetate reglementari legale.

Din adoptia internationala populatia a avut, pana acum, putine informatii pertinente. Doar fenomenul traficului ilegal de copii a fost amplu mediatizat, dar despre principiile dupa care se face adoptarea copiilor, in acord cu Conventia internationala privind adoptia, se dicuta mai putin. Acest acord multistatal prevede o serie de masuri preventive in interesul copiilor, ca urmarirea succesului adoptiei de catre autoritatile de protectia copilului din tara in care a fost adoptat copilul, pastrarea legaturii cu valorile culturale ale tarii de origine si preocuparea pentru ca adoptatul sa nu fie deznationalizat. Principiul fundamental al adoptiei copiilor este de a gasi o familie potrivita pentru copilul adoptabil si nu invers.

Numarul de adoptii internationale a crescut mult incepand cu anul 1990, dar familiile romanesti dornice de a adopta copii nu gasesc totdeauna copiii adoptabili pe care si-i doresc. Unii critici ai sistemului de protectie a copilului din Romania (Stephenson et. Al. 1997) considera ca pana acum nu a existat o politica autohtona coerenta de dezinstitutionalizare prin adoptie. Unul din motivele care au actionat pana acum in acest sens a fost neurmarirea de catre directorii institutiilor de ocrotire a eligibilitatii copilului pentru adoptie, respectiv a perioadei de timp in care parintele nu se intereseaza de propriul copil; conform Legii 47/1993 a abandonului, daca aceasta perioada depaseste 6 luni, copilul poate fi declarat abandonat si poate deveni eligibil pentru adoptie. Aceasta afirmatie este justificata de datele raportului UNICEF (Studiu Stephenson et al., 1996) care arata ca numai 2% dintre copiii din casele de copii si 8% dintre copiii din leagan aveau consimtamantul oficial al parintilor pentru a fi adoptati. De fapt, prin cercetarea mentionata s-a constatat ca, din perspectiva legii abandonului, 70% dintre copiii din leagane si 60% dintre cei din casele de copii erau eligibili pentru adoptie.

Statistica adoptiilor (Anuarul statistic al Romaniei)

De aceea numarul de adoptii pe plan national nu se prevede sa creasca semnificativ. Aceasta mai ales dat fiind ca, in Romania, familiile doritoare sa adopte copii accepta cu precumpanire doar copii de varsta mica, sanatosi, normal dezvoltati psihic si fizic, care nu prezinta probleme si nu provin din familii de tigani. Ori, astfel de copii sunt putini in cadrul populatiei internate in leagane si case de copii. Deci, numarul adoptiilor interne posibile nu va putea reduce in mod semnificativ numarul de copii institutionalizati.