Elementele infrastructurii etice a functiei publice

Elementele infrastructurii etice a functiei publice

1.1. Consideratii despre deontologia functiei publice

Am analizat in capitolele anterioare modalitatile in care, prin intermediul organelor administratiei publice centrale si locale si a serviciilor publice, se realizeaza functia executiva a statului si am concluzionat ca autoritatile sau institutiile publice si serviciile publice cuprind functii publice, altfel spus, competente, responsabilitati si puteri speciale necesare realizarii intereselor generale ale societatii.

Competentele si atributiile autoritatilor administratiei publice centrale si locale se stabilesc numai prin lege si sunt depline si exclusive [1]. Ele indeplinesc functii de autoritate publica, de drept public, care implica exercitiul autoritatii de stat si realizarea serviciilor publice la nivel central si local.

Am vazut, de asemenea, faptul ca persoana care ocupa o functie publica, in temeiul legii, este denumita functionar public. Ea are o serie de drepturi, dar si obligatii cu caracter moral-etic, unele scrise, altele nescrise, care se circumscriu notiunii de etica a profesiei de functionar public. Suma tuturor indatoririlor de ordin moral-etic pe care un functionar trebuie sa le respecte pe durata exercitarii unei functii de autoritate publica a primit, generic, denumirea de "deontologie profesionala" [2].

Analiza continutului actelor normative de rang superior si inferior si a Codului deontologic al functionarului public indica faptul ca datoria primordiala a functionarului public este servirea interesului public [3]. Drept urmare, obligatiile de ordin moral ce trebuie respectate deriva din scopul exercitarii functiei publice: slujirea societatii si a cetatenilor. In masura in care legea stipuleaza expres aceste obligatii. ele dobandesc conotatii profesionale iar respectarea cu strictete a sensului si continutului acestora capata dimensiuni stricte, ale caror consecinte, in toate situatiile de ignorare, incalcare sau nerespectare, se plaseaza in cadrul elementelor de raspundere disciplinara, contraventionala, civica sau penala, dupa caz .

In stiinta administratiei, in general, indiferent daca ele sunt preluate sau nu in cuprinsul unor reglementari specifice [5], s-au formulat, dezbatut si clarificat o serie de obligatii cu caracter moral, dintre care cele mai multe au valoarea de principii si au fost transformate, prin sanctionarea lor in acte normative, in obligatii profesionale sub forma unor indatoriri, denumite norme de conduita profesionala a functionarilor publici. Normele de conduita impuse functionarilor publici, prin texte legale, sunt obligatorii, inclusiv pentru persoanele care ocupa temporar functii publice in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice .

Scopul adoptarii unor norme de conduita obligatorie este tocmai acela de a se asigura buna functionare a autoritatilor sau institutiilor publice, cresterea calitatii serviciului public, o buna administrare a interesului public, eliminarea birocratiei si a coruptiei din administratia publica [7].

In timp, au fost conturate si consacrate in literatura de specialitate numeroase principii care guverneaza conduita profesionala a functionarului public, dintre care merita amintite:

Probitatea: defineste corectitudinea de care trebuie sa dea dovada functionarul public in indeplinirea indatoririlor sale de serviciu [8]. Astfel, functionarul public are dreptul de a exercita o functie publica atata timp cat intelege ca acea functie, cu atributiile, responsabilitatile si puterile ei, este o indatorire sfanta pentru el. In plus, orice alte criterii, motivatii sau exceptii aduse in scopul justificarii neindeplinirii datoriei conduce la lipsa de probitate.

Demnitatea: deriva, cu toate intelesurile si consecintele, din cuvantul "publica" al sintagmei "functie publica"; el - cuvantul "publica" - face trimitere la sensul demnitatii pe care o are si o indeplineste un functionar, respectiv aceea de reprezentare a unui organ al statului in relatiile cu ceilalti cetateni. Caracterul public al functiei, importanta activitatii si semnificatia posturii de reprezentant al unui organ de stat interzice functionarului sa adopte orice fel de tip de comportament, ci numai acela care deriva din ideea de agent public corect, cinstit, incoruptibil, acela care interzice titularului functiei publice sa se comporte ca ceilalti si/sau sa pretinda avantaje pentru el sau pentru altii. Sub aspect material, statul are obligatia de a asigura un salariu decent functionarului public, pentru functia indeplinita, iar sub aspectul moral, el se bucura de autoritate, neavand dreptul de a se degrada pe sine sau functia sa.

Interdictia cumulului de functii publice: rezulta din unicitatea unei functii publice, care reprezinta un ansamblu de atributii ce corespunde unui interes public, pe care functionarul public trebuie sa-l satisfaca. De aceea, in general, nimeni nu poate fi investit decat cu o singura functie retribuita de stat, judet sau comuna, cu salariu, diurna sau orice alta indemnizatie [9].

In literatura de specialitate occidentala s-a aratat ca, in general, un functionar public nu poate avea interese contrarii administratiei pe care o serveste si, ca atare, nu ar putea desfasura activitati lucrative in scop personal. Cu toate acestea, in practica administratiei publice din unele state occidentale s-au admis derogari pentru: activitatile de creare stiintifica, literara sau artistica; activitate de consultanta specializata in alte domenii decat cele ce privesc administratia publica si/sau exploatarea brevetelor de inventii.

In ceea ce priveste cumulul de functii administrative, s-a admis ca un functionar, angajat principal intr-un serviciu public, ar putea desfasura temporar/partial o activitate remunerata pentru un alt serviciu al administratiei, cu doua conditii: a) sa se incadreze in limitele plafonului de venituri prevazut de legea salarizarii si b) sa aiba acordul autoritatii administratiei publice pentru care lucreaza.

In legislatia romaneasca s-a admis doar ca functionarii publici pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar - artistice . Legea stipuleaza ca functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati, remunerate sau neremunerate si ca, prin definitie, calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica decat cea in care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica .

Neutralitatea politica : cu privire la dreptul functionarului public de a face parte din partide politice, in literatura juridica occidentala s-au conturat doua opinii contrare: prima, considera administratia anexa a politicului si, drept urmare, accepta ca o functie publica sa fie politica; a doua, considera ca functionarul public are indatorirea principala si esentiala de a executa decizia politica devenita lege, fara a participa la activitatea partidelor.

In legislatia romaneasca s-a adoptat o solutie de mijloc, in sensul ca, pentru anumite categorii de functionari publici, cum sunt militarii, politistii, magistratii, este interzisa activitatea politica. Ca regula generala, insa, Statutul functionarilor publici, completat cu prevederile Legii nr.161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice a functiilor publice si in mediul de afaceri, stipuleaza ca functionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite , dar le este interzis sa faca parte din organele de conducere ale partidelor politice . Prin exceptie, persoanele care fac parte din categoria inaltilor functionari publici nu au dreptul sa faca parte din partide politice.

Subordonarea: functionarii publici au obligatia de a executa ordinele si/sau instructiunile primite de la sefii ierarhici, cu precizarea faptului ca, mai intai in doctrina si mai apoi in cuprinsul diverselor acte normative, s-a recunoscut functionarului dreptul de a refuza executarea acelui ordin care este vadit ilegal sau prin a carei executare s-ar prejudicia interesele fundamentale ale persoanei. In situatia data, functionarul public este obligat sa anunte in scris conducerea serviciului, a autoritatii sau institutiei, cu privire la motivele refuzului de a executa acel ordin.

In mod corelativ s-a statuat ca functionarii de rang superior poarta intreaga raspundere pentru legalitatea ordinelor pe care le transmit subordonatilor acestora.

Fidelitatea: presupune executarea sarcinilor de serviciu pentru si in interesul autoritatii sau institutiei publice la care functionarul lucreaza. Ea include si discretia necesara cu privire la secretele de serviciu cu care functionarul opereaza ori vine in contact, deci a principiului confidentialitatii

Obligatia de fidelitate excede sferei functionarilor publici si se intinde si asupra persoanelor din cadrul autoritatilor cu caracter deliberativ, care, in unele administratii, au obligatia de a depune un juramant in acest sens.

In legislatia, doctrina si practica romaneasca au fost adoptate solutii asemanatoare, in sensul ca, dupa stipularea obligatiilor de a raspunde, potrivit legii, de indeplinirea atributiilor de serviciu si de a se conforma dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici, Statutul functionarilor publici prevede ca functionarul public are dreptul de a refuza, in scris si motivat, indeplinirea dispozitiilor primite daca le considera ilegale .

Respectul fata de functie: presupune obligatia de a respecta functia in limitele competentei prevazute pentru aceasta. Altfel spus, functionarul public nu trebuie sa-si depaseasca atributiile de serviciu, respectiv atributiile stabilite in fisa postului. Acest principiu a fost consacrat in diverse forme, inclusiv prin interdictia, pentru acesta, de a prelua lucrari pe care nu are competenta de a le rezolva, precum cea de a interveni pentru rezolvarea unor asemenea cereri la seful ierarhic sau la functionarul competent sa o solutioneze [15].

Vom mai consemna faptul ca, in ultimul timp, doctrina si legea din majoritatea statelor democratice au adus in discutie si promovat o serie de alte principii care guverneaza si definesc cu mai multa fidelitate exercitarea functiei publice, conduita functionarilor publici, asupra carora am staruit si vom mai starui si in alte capitole ale lucrarii. Legislatia romaneasca invoca urmatoarele principii care stau la baza functiei publice :

a)     legalitate, impartialitate si obiectivitate;

b)    transparenta;

c)     eficienta si eficacitate;

d)    responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;

e)     orientare catre cetatean;

f)      stabilitate in exercitarea functiei publice;

g)     subordonare ierarhica.

In acelasi timp, in cuprinsul actelor normative referitoare la functia publica si functionarii publici, vom regasi si alte formulari, de genul profesionalism, impartialitate, si in conformitate cu legea si/sau: suprematia Constitutiei si a legii, prioritatea interesului public, egalitatea de tratament a cetatenilor, impartialitatea si independenta, integritatea morala, libertatea gandirii, cinstea si corectitudinea, deschiderea si transparenta , ori loialitatea fata de autoritatile si institutiile publice , asigurarea unui serviciu de calitate , loialitatea fata de Constitutiei , activitatea politica , activitatea publica .

1.2. Elementele infrastructurii etice in Statele democratice

1.2.1. Comentarii despre infrastructura etica

Elementele etice din cadrul administratiei publice care pot fi intalnite in statele democratice pot fi exemplificate printr-o seama de factori, care compun, in fapt, infrastructura etica. Aceasta reprezinta metodele, sistemele si conditiile care ofera un impuls in vederea profesionalizarii administratiei publice si adoptarii unor inalte standarde de conduita pentru functionarii publici.

Elementele cheie ale unei infrastructuri etice sunt urmatoarele:

• un cadrul juridic, care sa cuprinda legi si alte acte normative prin care sa fie definite standardele de conduita pe care ar trebui sa le respecte un functionar public, incluzand reglementarea conflictului de interese si regimul incompatibilitatilor, metode de implementare a standardelor, de monitorizare a respectarii si de sanctionare a neindeplinirii acestora, inclusiv reglementarea normativa a tuturor cazurilor de conflict de interes si/sau de incompatibilitate dintre functia publica indeplinita si alte functii publice si/sau alte activitati remunerate sau neremunerate;
• mecanisme eficiente de responsabilizare a functionarilor publici, care sa constea intr-un set de indrumari privind activitatile publice si pentru verificarea rezultatelor obtinute sau care au fost observate pe durata acestui proces (proceduri administrative, audit, evaluarea performantelor institutiilor sau autoritatilor publice, comisii de monitorizare, etc.). Aceste mecanisme de responsabilizare ar trebui sa incurajeze conduita etica a functionarilor publici prin crearea mediului in care comiterea actiunilor non-etice sa fie greu de realizat si totodata usor de depistat;
• coduri de conduita, acestea fiind implementate cu succes in state care au adoptat in cadrul sistemului administratiei publice un stil managerial asemanator cu cel din sectorul privat [24]. Aceste coduri ofera indrumari pentru functionarii publici, stabilesc norme de comportament obligatorii, reglementeaza conflictul de interior si regimul incompatibilitatilor, si, in acelasi timp controleaza comportamentul acestora la locul de munca;
• un corp coordonator de conduita, acesta putand avea diferite forme (comisie, consiliu, departament, etc.), care sa indeplineasca diferite activitati: monitorizare si control, consiliere si/sau promovare a normelor etice in cadrul sectorului public;
• o societate civila activa, care sa sesizeze de indata orice act de incalcare a normelor de conduita.

Aceste elemente servesc sau indeplinesc cel putin 3 functii: de control, de indrumare si de coordonare.

Controlul se poate realiza prin asigurarea unui cadru juridic concret, infiintarea unor mecanisme de responsabilizare eficiente si implicarea societatii civile.

Indrumarea se poate realiza prin angajarea spectrului politic/liderilor politici, si prin coduri de conduita care sa cuprinda valori si standarde profesionale.

Coordonarea poate fi realizata prin asigurarea stabilitatii corpului functionarilor publici care sa se bazeze pe politici eficiente de resurse umane si pe coordonarea infrastructurii, fie de catre un departament central de management, fie de catre un corp special independent de monitorizare si control.

1.2.2. Cadrul conceptual al codurilor de conduita

Comportamentul functionarilor publici in cadrul institutiilor sau autoritatilor publice reprezinta baza unor reglementari juridice, sau a unor reguli care au caracter oficial sau neoficial. Regulile formale pot asigura consistenta, continuitatea, controlul si responsabilizarea corpului functionarilor publici. Regulile neformale, adica acelea care nu au fost adoptate prin acte normative, pot facilita aplicarea normelor de conduita, explicarea acestora pe intelesul functionarilor publici, precum si sa ajute la crearea unei culturi organizationale, impamantenind cutume si ajutand la dezvoltarea unor raporturi armonioase intre diferitele paliere ale functiei publice.

O metoda de a dezvolta un corp de functionari publici cu o inalta conduita profesionala si morala este aceea de a reglementa si implementa un cod de conduita.

Codurile de conduita por imbraca diferite forme. Ar trebui mentionat faptul ca acesta reprezinta un fenomen foarte vechi, primele astfel de coduri existand inca din antichitate; spre exemplu, functionarii publici din Atena trebuiau sa depuna un juramant inainte de a-si indeplini activitatile oficiale.

Primul cod de conduita modern pentru functionarii publici a fost elaborat in 1924 in Statele Unite. Unii cercetatori ai sistemelor administratiei publice din Statele Unite [25] au subliniat faptul ca multe astfel de coduri de conduita au fost elaborate mai ales dupa marele scandal "Watergate", sau alte asemenea evenimente, cand increderea societatii civile in corpul functionarilor publici era din ce in ce mai scazuta. Scandalul "Watergate" a impulsionat administratia sa elaboreze astfel de coduri de etica, iar statisticile arata, in acest sens, ca inainte de 1973 doar 4 state din SUA elaborasera astfel de coduri de etica, in timp ce intre 1973-1979, 19 state adoptasera astfel de coduri.

In ultimii ani, numeroase state, precum Noua-Zeelanda, Australia, Italia, Cehia, Portugalia, au adoptat coduri de conduita pentru proprii functionari publici. De asemenea, Comitetul de Ministri din cadrul Consiliului Europei a adoptat un Cod de conduita pentru functionarii publici, elaborat de Grupul Multidisciplinar privind coruptia (GMC).

Exista state europene, precum Danemarca, Suedia, Finlanda sau Olanda, care nu au adoptat astfel de coduri de conduita, insa, in conformitate cu analiza privind perceptia societatii asupra nivelului coruptiei din randul functionarilor publici, realizata de catre Transparency International (Organizatia Internationala privind Transparenta), rezulta ca aceste state sunt printre tarile cu cea mai scazuta rata a coruptiei din cadrul corpului functionarilor publici din lume.

Asa cum subliniam mai sus, codurile de conduita pot avea diferite forme. Unele state au acte normative de nivel superior care reglementeaza conduita functionarilor publici, acestea vand un caracter obligatoriu. O lege detine o anumita forta juridica, lasand mai putin loc de interpretare decat in situatia in care asemenea norme de conduita ar fi adoptate printr-un regulament intern. Actualmente se pot observa doua tendinte in ceea ce priveste normele de conduita. Respectiv, unele coduri de conduita cuprind un set de principii si valori generale, dar care nu reglementeaza si procedurile de implementare a acestor norme. Alte coduri ofera prevederi concrete privind normele etice care trebuie urmate de functionarii publici, precum si sanctiunile aplicabile in situatia in care acestea sunt incalcate.

Scopul unor astfel de coduri deontologice este de a reglementa raporturile dintre functionarii publici cu diferite segmente ale societatii, fie ca provin din sectorul public sau privat. De asemenea, ele sunt menite sa vina in intampinarea asteptarilor cetatenilor si chiar ale sistemului administratiei publice din care fac parte. Elaborarea unor astfel de coduri ofera posibilitatea analizarii eficiente a structurii corpului functionarilor publici.

Codurile deontologice pot avea mai multe scopuri, printre care:

• promovarea unei conduite etice a functionarilor publici si infranarea acestora de a avea un comportament neprofesionist;
• reglementarea unor standarde in conformitate cu care se poate aprecia in mod obiectiv ceea ce constituie un comportament non-etic;
• reglementarea unor situatii dificile privind procesul de luare a deciziilor [26];
• stabilirea obligatiilor, responsabilitatilor si drepturilor functionarilor publici;
• stimularea si cresterea importantei profesiei de functionar public;
• o declaratie de principiu care sa indice existenta, necesitatea si importanta respectivului corp profesional;
• poate reprezenta chiar un contract intre functionarii publici si cetateni;
• o declaratie privind dezvoltarea si perfectionarea continua a acestui corp al functionarilor publici;
• legitimarea normelor profesionale si o justificare a sanctiunilor aplicabile in situatia incalcarii normelor deontologice.

Avantajele adoptarii unui cod de conduita pentru functionarii publici sunt multiple, si ar putea fi enuntate astfel:

• se imbunatateste mediul de lucru al functionarilor publici;
• faciliteaza luarea unor decizii de catre functionarii publici care se afla in diferite situatii cum ar fi conflictul de interese, oferirea si primirea unor cadouri, etc.;
• ofera indrumari in privinta conduitei pe care trebuie sa o aiba un reprezentant al Guvernului;
• creeaza cadrul legal in vederea imbunatatirii calitatii serviciilor oferite de reprezentantii administratiei publice.

Dezavantajele unui cod de conduita ar fi urmatoarele:

• nu poate fi destul de cuprinzator astfel incat sa fie prevazute toate situatiile ce pot aparea in practica de zi cu zi;
• poate sa fie ineficient in situatii de conflict de interese sau coruptie;
• poate sa intervina cu reglementari in viata privata a unui functionar public;
• poate reprezenta un singur punct de vedere privind corpul functionarilor publici, dar acesta ar putea sa nu fie unitar perceput la nivelul intregului aparat administrativ.

Asemenea coduri de conduita pentru functionarii publici sunt necesare, insa, nu sunt suficiente pentru a fi garantat comportamentul etic al acestui corp. Este necesar sa existe o reala implementare a unui asemenea cod. Totodata trebuie sa fie avut in vedere, de fiecare data cand este conceputa strategia unei institutii sau autoritati publice, precum si bugetul acesteia in vederea alocarii sumelor necesare pentru formarea si perfectionarea functionarilor publici in spiritul codului de conduita. De asemenea, codurile a caror monitorizare si al caror control sunt asigurate de catre o anumita comisie/consiliu/departament sunt aplicate si respectate cu mai mare succes decat daca respectivul organism nu ar exista. In acelasi timp, codul de conduita trebuie respectat nu doar de functionarii publici cu functii de executie, dar si de catre functionarii publici cu functii de conducere. Codurile deontologice sunt cu atat mai necesare in situatia in care nu exista o cultura organizationala a functionarilor publici si nici nu exista o traditie, in acest sens. Statele nordice nu au asemenea coduri tocmai din motivul ca aceste norme deontologice sunt internalizate si asumate de catre corpul functionarilor publici. Aceste coduri de conduita pot reprezenta o sursa a identitatii profesionale sau organizationale a corpului functionarilor publici, care de regula, nu au o astfel de identitate din cauza mediului care se afla intr-o permanenta schimbare.

1.2.3. Stadiul adoptarii codurilor de conduita a functionarilor publici

in unele state democratice ale lumii

In finalul acestei sectiuni, vom prezenta situatia adoptarii codurilor deontologice pentru functionarii publici in diferite state, atat din cadrul Uniunii Europene, cat si din statele candidate:

In Portugalia, codul deontologic al functionarilor publici a fost adoptat de catre Consiliul de Ministri. In ciuda faptului ca nu a provocat ostilitate in randul functionarilor publici, nu a existat nici entuziasm, acestea fie din cauza inexistentei unei consultari prealabile a functionarilor publici, fie din cauza faptului ca sindicatele functionarilor publici au fost indiferente in privinta actului normativ. Avand in vedere cele mentionate mai sus, codul de etica al functionarilor publici a fost considerat mai mult un memorandum intern.

In Grecia, codul completeaza Statutul functionarilor publici si explica in detaliu regulile care guverneaza conduita corecta, tinandu-se cont de legislatie si practica de zi cu zi. Acest cod este general acceptat datorita naturii sale morale si datorita principiilor care asigura o inalta calitate serviciilor oferite cetatenilor, mai cu seama ca o atentie deosebita este acordata interesului public.

In Noua-Zeelanda, Comisia de Stat a Serviciilor a pus in discutie, in anul 1990, Codul de conduita a functionarilor publici. Din acel moment, cea mai mare parte a ministerelor au dezbatut propriile coduri care sa reflecte cerintele si circumstantelor specifice acestora. In septembrie 1995, aceeasi comisie a definitivat un proiect care contine un ghid de promovare a standardelor de conduita pentru cel care isi desfasoara activitatea in cadrul functiei publice. Rezultatul acestui proiect este ghidul "Practica, Conventii si Principii ale Functiei Publice", care este acum la indemana managementului superior din administratia publica.

In Marea Britanie a fost adoptat un prim Cod deontologic al functionarilor publici la sfarsitul secolului al XIX-lea, insa, in 1991, a fost elaborat documentul intitulat "Carta cetatenilor" - care stabileste unele standarde de conduita pentru functionarii publici in raporturile cu cetatenii, precum si documentul intitulat "O guvernare transparenta", elaborat in 1993 - care dezvolta principiile stipulate in "Carta cetatenilor"; aceste documente inlesnesc punerea in aplicare a standardelor deontologice, explicandu-le pana la ultimul detaliu.

Estonia a fost primul stat dintre tarile Baltice care a adoptat, in 1999, un Cod de conduita a functionarilor publici. Acesta este foarte redus, cuprinzand doar 20 de articole. Primul articol subliniaza ideea adoptarii unui nou tip de management public, in sensul ca functionarul public trebuie sa "serveasca" cetateanul. Standardele enuntate in acest cod sunt foarte generale si nu sunt foarte relevante, in sensul ca nu explica ce semnifica principii precum onestitate, impartialitate, etc. De asemenea, responsabilitatea implementarii unui astfel de cod si sanctiunile pentru incalcarea prevederilor acestuia nu sunt enuntate intr-o maniera neechivoca.

In Letonia au existat numeroase si indelungate discutii cu privire la necesitatea adoptarii unui cod de conduita pentru functionarii publici. In 2001 a fost adoptat un document intitulat "Instructiuni ale Cabinetului Ministrilor", care are 17 articole tot de natura principiala.

In Bulgaria, in urma unor dezbateri publice, la sfarsitul anului 2000 a fost adoptat "Codul de conduita a functionarilor publici", insa actul normativ este sub forma enumerarii sumare a unor principii generale. In prezent se doreste, prin modificarea statutului functionarilor publici, introducerea in textul legii a unui articol care sa faca referire la obligativitatea respectarii normelor etice stabilite in respectivul cod, precum si imbunatatirea respectivului cod.

In Polonia, in octombrie 2002, a fost adoptat "Codul etic al functionarilor publici", dupa 2 ani de dezbateri publice rezultate in urma publicarii proiectului de act normativ pe site-ul guvernului. Codul cuprinde, ca si in situatia Bulgariei, principii generale ale conduitei functionarilor publici. Un aspect interesant il constituie faptul ca, in vederea inlesnirii punerii in practica a codului, a fost creat un film de aproximativ 30 de minute, care contine diferite scenarii, insotite de comentarii, in scopul studierii unor cazuri concrete si a instruirii functionarilor publici. Tot in acest scop, a fost elaborat si un manual (un fel de ghid al respectivului film), care, printre altele, cuprinde o analiza a situatiilor in care un functionar public ar putea fi corupt.

Macedonia a adoptat, in anul 2002, un cod deontologic pentru functionarii publici cu sprijinul expertilor internationali, care este mult mai cuprinzator decat codurile Bulgariei si Poloniei, urmand a fi adoptate si mecanisme de implementare.

In concluzie, dorim sa amintim de Recomandarea nr.10/2000 a Comitetului Ministrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei asupra codurilor de conduita pentru functionarii publici, unde se subliniaza importanta functionarilor publici in sistemul administratiei publice, acestia trebuind sa aiba un comportament corespunzator functiilor pe care le ocupa. Nu vom dezvolta aici problematica indusa de Recomandarea nr.10/2000 a Comitetului Ministrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei, urmand a o detalia intr-un capitol urmator.