Etica indiana

Etica indiana

Traditia indiana s-a preocupat de cautarea unei vieti conforme cu normele morale si de respectarea prevederilor legilor si normelor care ar fi putut favoriza atingerea acestui scop. Ganditorii indieni au cercetat si ei natura moralitatii, a ceea ce este drept, nedrept, licit, ilicit, bine, rau, dar s-au marginit sa descrie si sa codifice termenul de ethos, naravurile, obiceiurile si traditiile, respectiv ordinea si morala sociala .

In India, etica a fost considerata "sufletul" aspiratiilor spirituale si morale ale poporului, impreuna cu structurile sociale si politice construite de-a lungul timpului. Ea a fost materializata in textele pe care le regasim in legendele, scrierile epice, textele liturgice, in tratatele de drept si in operele politice. Ca o constatare generala, consemnam faptul ca poporul indian plasa, in cugetarile sale morale practice, de partea binelui: fericirea, sanatatea, supravietuirea, reproducerea, placerea , calmul, prietenia, cunoasterea si adevarul; iar de partea raului: nefericirea, suferinta, boala, ranirea, moartea, infertilitatea, durerea, furia, dusmania, ignoranta, greseala, minciuna etc.

In conceptia indiana, o persoana actioneaza in concordanta cu binele doar daca promoveaza ceea ce este considerat ca este bine si daca inceteaza o activitate care produce un rau si urmari ale acestuia, astfel incat ordinea suprema sa nu fie perturbata. O actiune este buna numai in cazul in care se conformeaza principiului general admis si este rea atunci cand contravine acestui principiu general .

Etica brahmano-hindusa traseaza liniile generale prin care se putea observa modul in care constiinta morala, diversele concepte etice si schemele morale concurente s-au conturat si dezvoltat in timp. Ea se baza pe textul Vedelor, o colectie de principii canonice, care reprezentau autoritatea suprema, deoarece se considera ca regulile erau intrupate in zei si reprezentau modelul conduitei umane. Ea a adoptat un principiu special de ordonare sociala, potrivit caruia societatea este organizata intr-o diviziunea functionala compusa din patru calase, si anume: brahmana (religios), kshatriya (suveran), vaisha (agricultura) si shudra (cosmic).

Vedele contin imnuri, care lauda anumite virtuti umaniste si idealuri morale, cum ar fi: sinceritatea, daruirea, abtinerea, austeritatea, afectiunea, gratitudinea, fidelitatea, evitarea ranirii oricarei fiinte .

Potrivit conceptiei eticii hinduse clasice, autoritatea vedica devine normativa in cateva perioade. In afara de imnuri si ritualuri pot fi invocate ca semnale sau simboluri ale eticii: ashrama (ciclul vietii), dharma (datoria), karma (actiunea - efectul) si purushartha (scopurile umane).

Potrivit scolii de la Mimamsa si a conceptiei smarta, toate indatoririle - atat religioase cat si laice - se pot structura intre cele care sunt optionale sau prudente si cele obligatorii. De asemenea, toate actiunile infaptuite sunt instrumente pentru obtinerea unui anumit rezultat sau scop. Daca este vorba despre un anumit mandat, persoana este obligata sa-l duca la bun sfarsit. Conceptia scolii de la Mimamsa a fost incorporata in mai multe texte, cele mai cunoscute fiind "Cartea legilor lui Manu" si "Tratatul de politica al lui Kantilya", care scot in evidenta perspectiva legalista a acesteia. De pilda, Kantilya justifica domnia biciului manuit de rege, in ceea ce priveste jurisprudenta, ordonantele care reglementeaza viata civila, guvernarea si securitatea statului. Kantilya si Manu sustin obligatia regelui de a pune pe primul loc bunastarea cetatenilor si de a apara drepturile si interesele individului din cadrul unui grup. Manu a stabilit zece virtuti ale vietii, si anume: multumire, iertare, stapanirea de sine, lipsa furiei, neinsusirea, puritatea, controlul senzualitatii, intelepciunea, autocunoasterea si adevarul.

Scrierile epice populare Ramayana si Mahabharata dezvolta, prin intermediul anecdotelor si povestilor, luptele, paradoxurile si dificultatile respectarii dharmei. Ramayana ii prezinta pe eroii sai drept modele perfecte ale virtutii , iar Mahabharata, putin mai optimista, abordeaza problema datoriei, a adevarului, a fidelitatii fata de principii, norme si reguli.

Mult mai recent, etica gandhiana domina conceptele filozofice privind etica si morala societatii indiene moderne si civilizate. Promotorul ei, cunoscutul om politic Mahatma Gandhi, a purtat o lupta nationalista impotriva suveranitatii britanice in India, asezand la baza luptei impotriva colonialismului o serie de norme etice semnificative. El a pus la indoiala o serie de percepte etice hinduse traditionale si valorile occidentale moderne, fara a le anula, insa. Conceptia gandhiana constituie o simbioza de radicalism si conservatorism, reprezentand un model de rezistenta civila. El pune in lumina nedreptatile castelor, claselor si diviziunilor religioase din societatea indiana . El formuleaza un principiu al actiunii umane care a sprijinit lupta pentru felurite drepturi, sub forma unei actiuni nonviolente. Teoria sa se sprijina pe ideea nonrezistentei, a renuntarii la orice modalitate de opunere prin forta in fata raului, a nedreptatilor si a oprimarii. Ulterior, a cautat o alta metoda (adevar - forta), prin care adversarul sa fie contactat direct, sa constientizeze situatia si sa fie determinat sa indrepte raul sau greseala fara a utiliza forta sau a rani cealalta parte.

In vederea dezvoltarii acestei metode, Gandhi combina trei notiuni cardinale, prezente de altfel in etica hindusa, jainista si budista: satya , ahimsa si tapasya , fixand un cadru pentru cultivarea curajului, tonusului si a dezinteresului necesare pentru aplicarea cu succes in practica a tehnicii in discutie. Cele trei elemente au fost aplicate de Gandhi, in contextul actiunilor sociale si politice din India, dar s-a atras atentia ca ele pot fi utilizate si in cazul unei miscari de rasculare a maselor, in lupte lipsite de violente pentru libertate si drepturi civile, situatii in care s-au inregistrat rezultate remarcabile. Concluzia celor care au utilizat acest principiu, printre care Martin Luther King jr., fostul lider al luptei pentru acordarea drepturilor cetatenilor afro-americani din Statele Unite, este ca scopul luptei, chiar si in conditiile in care apar manifestari violente, nu este anulat. Acest principiu poate fi considerat drept cea mai importanta dezvoltare a eticii indiene in secolul XX.