Etica in Grecia antica

Etica in Grecia antica

Traditia eticii europene, inclusiv a celei occidentale, a inceput in Grecia antica. De la Socrate, Platon si Aristotel exista o linie de continuitate in gandirea elenistica, romana si medievala si pana in prezent, in ceea ce priveste cautarea intelegerii rationale a principiilor conduitei umane .

Inceputurile traditiei filozofiei eticii grecesti sunt cunoscute, dar momentul in care acestea se incheie este discutabil, intrucat, asa dupa cum afirmau ganditorii Lucretiu si Cicero, preocupati ei insisi de interpretarea surselor grecesti, stoicismul a dominat viata intelectuala a Romei, incepand cu fosta republica . Indeosebi Cicero a ilustrat, cu argumente remarcabile, trasaturile centrale ale sistemului epicuric, ale stoicismului, precum si ale conceptiei sceptice adoptate de Scoala lui Platon din secolele al III-lea si al II-lea i.Hr.

In cazul lui Socrate, Platon si Aristotel care, din toate perspectivele, sunt considerati cei mai importanti reprezentanti ai eticii grecesti, se poate desprinde o perspectiva generala despre ideile si metodele lor. De la Platon ne-au ramas Euthyphron, Laches si Republica, prin care a dezvoltat o serie de idei, printre care teoria formulelor si teoria guvernarii. De la Aristotel s-au pastrat alte lucrari monumentale precum, tratatele etice: Etica  endemica si Etica nicomahica, si cartea sa de capatai "Politica".

Important, pentru economia analizei noastre, este de retinut faptul ca etica greaca din toate timpurile graviteaza in jurul a doi termeni: Eudaimonia si Arete, traduse traditional prin Fericire si Virtute. Se spune ca Fericirea are conotatia sentimentului de multumire sau de placere. Grecii atribuiau acest termen persoanei, ca sursa a acestor sentimente, adica acelei persoane care era bogata, puternica, cu familie si copii sanatosi, lucruri care pot induce sentimentul de multumire. In ceea ce priveste Virtutea, grecii credeau  ca atat lucrurile cat si oamenii sunt posesorii unei Arete care li se potriveste. Numai ca lista acestor calitati poate include si aspecte care nu pot fi considerate virtuti, adica si pe acelea care nu reprezinta calitati morale. De exemplu, lista lui Aristotel cuprindea si spiritul si capacitatea de a filozofa cu succes, amandoua fiind situate in afara sferei morale.

Majoritatea calitatilor pe care grecii le considerau virtuti se regasesc in listele lui Socrate si Platon, respectiv: intelepciune, dreptate, curaj, moderatie si pietate.

Problema fundamentala, care i-a preocupat pe toti filozofii greci, a fost aceea de a se sti cum ar trebui sa traiasca un om pentru a atinge Fericirea sau ce anume ar putea face viata placuta. Socrate, pentru a raspunde la aceste preocupari, face legaturi cu Virtutea pentru a demonstra ca o viata buna este echivalenta cu o viata moderna. Aristotel a adoptat o pozitie diferita; pentru el viata concordanta cu Virtutea este viata intelectului uman. Si Platon si Aristotel au afirmat ca oamenii, asemanator lucrurilor, au o functie sau o activitate care le este specifica, iar Fericirea consta in indeplinirea cu succes a acestor functii. Ei considerau ca nimeni nu-si poate indeplini aceste functii daca nu poseda calitatile necesare presupuse de lista libertatilor.

In ceea ce priveste functia esentiala a oamenilor, Platon se referea la guvernare si la asemanare, respectiv dreptatea, iar Aristotel la o viata activa a celor care poseda ratiune si ceea ce este mai bun din Virtute, care reprezinta subiectul principal al Eticii: acea intelepciune practica si dispozitiile relevante ale etos-ului sau caracterului, dreptatea, curajul, spiritul si restul. Pentru filozofii greci, subiectul principal al institutiei etice nu este morala, ci natura bunei vieti a omului si rolul ce trebuie jucat in viata umana. Din perspectiva etica greceasca, dreptatea, curajul, moderatia, pietatea si liberalismul reprezinta partea importanta din idealul civic in Grecia secolelor al V-lea si al VI-lea i.Hr. Socrate numea actiunile nedrepte ca fiind rusinoase si ca exista argumente serioase pentru a le evita. Regulile dreptatii, din aceasta perspectiva, reprezinta doar o limitare a libertatii de actiune, impusa de societate sau de oricare dintre guvernele ajunse la putere, ca mijloc de protejare a intereselor pe termen lung. Aceasta pozitie priveste toate virtutile publice. Orice individ trebuie sa-si recunoasca obligatiile fata de orasul-cetate si cetatenii sai, dar mai exista si indatoririle fata de asociatii, prietenii si membrii familiei. Cetatenii trebuiau sa aiba un puternic simt al valorii lor si al competitiei cu ceilalti

Pentru toti urmasii lui Socrate, a existat tentatia de a asocia strict viata buna cu procesele rationale, plecand de la premisa ca nimeni nu face rau intentionat sau ca a gandi bine presupune a descoperi ca el face ceea ce trebuie este cel mai bine pentru toti oamenii. Pentru Platon si Aristotel, utilizarea ratiunii este necesara, dar nu suficienta pentru a trai in virtute, intrucat nu toate actiunile permit reflectia. Toti urmasii lui Socrate au insistat asupra faptului ca diferitele comportamente umane pot si trebuie sa fie justificate prin mijloace rationale si ca aceasta justificare trebuie facuta in interesul personal al individului. De asemenea, ei au acceptat ideea ca virtutile socratice sunt indispensabile pentru a duce o viata mai buna.