Responsabilitatea si controlul politiei

Responsabilitatea si controlul politiei

Problematica responsabilitatii politice si a controlului asupra activitatii politiei au fost si sunt, de asemenea, teme indelung discutate. Consiliul Europei a considerat ca si pentru aceste aspecte sunt necesare masuri la nivel statal, sens in care a retinut cateva principii si norme pe care le vom comenta in cele ce urmeaza.

Articolul 59: "Politia trebuie sa fie responsabila in fata Statului, cetatenilor si reprezentantilor acestora. Ea trebuie sa faca obiectul unui control extern, eficient".

Politia trebuie sa raspunda de actele sale (prin intermediul organelor centrale, regionale sau locale) in fata Statului de care a fost imputernicita si de la care si-a primit misiunea. De aceea, Statele Membre au instituit organe insarcinate cu supravegherea politiei. Totusi, intr-o societate democratica deschisa, controlul exercitat de Stat asupra politiei trebuie sa fie completat de asumarea responsabilitatii politiei pentru actiunile sale in fata populatiei, adica in fata cetatenilor si a reprezentantilor lor. Responsabilitatea politiei vis-a-vis de public este de importanta capitala pentru relatia dintre politie si populatie.

Exista numeroase modalitati ca politia sa raspunda in fata populatiei. Poate fi vorba despre o responsabilitate directa sau prin intermediul organelor reprezentative ale populatiei. Intr-o maniera generala, deschiderea si transparenta politiei sunt, totusi, conditii indispensabile pentru eficienta oricarui sistem de raspundere/control. Procedurile de recurs, dialogul si cooperarea, ca modalitati de crestere a responsabilitatii, sunt tratate in articolele 59-62 ale Recomandarii.

Articolul 60: "Controlul politiei de catre Stat trebuie repartizat intre puterile legislative, executive si judiciare".

Politia, ca institutie, si intregul sau personal, sunt supuse controlului extern si raspund pentru eventualele greseli din activitatea lor. Pentru ca politia sa actioneze cat mai eficace, aceasta trebuie sa raspunda in fata diverselor puteri independente din Statul democratic, adica puterile legislative, executive si judiciare.

Fara a intra in detalii, conform unui model simplificat, puterea legislativa (Parlament) exercita un control apriori, adoptand legile care reglementeaza activitatea politiei si puterile sale. Cateodata, puterea legislativa realizeaza un control aposteriori prin intermediul "Comisiei pentru afaceri interne si judiciare" sau a "mediatorilor parlamentari", care pot deschide anchete fie de drept, fie datorita unor reclamatii ale populatiei, motivate de cazurile de abuz de putere.

Puterea executiva (Guvernul, autoritatile centrale, regionale sau locale), fata de care politia este tinuta sa raspunda de actele sale in toate Statele, exercita un control direct asupra politiei, deoarece politia depinde de acestea. Politia primeste credite bugetare, a caror suma totala este stabilita de Guvern (si uneori aprobata de Parlament). Acesta decide, in plus, directiile care privesc atat prioritatile generale ale activitatii politiei, cat si regulamentele detaliate ce guverneaza aceste activitati. Este important de subliniat ca politia trebuie sa beneficieze de o independenta operationala vis-a-vis de executiv, in exercitarea functiunilor sale specifice.

Puterii judiciare (incluzand in acest context Parchetul si tribunalele) ii revine sarcina de a controla, in permanenta, modalitatea in care politia se achita de atributiile sale, in calitatea sa de componenta a sistemului de justitie penala.

Puterea judiciara (tribunalele) exercita, in acelasi timp, asupra politiei un control aposteriori, prin intermediul procedurilor civile si penale demarate atat de organele Statului, cat si de cetateni.

Cel mai important lucru este acela de a se veghea ca cele trei puteri sa participe, in mod echilibrat, la supravegherea si controlul politiei.

Articolul 61: "Puterile publice trebuie sa aplice proceduri efective si impartiale de recurs impotriva politiei".

Acest principiu indeamna la echilibru, seriozitate, rigurozitate si impartialitate in exercitarea oricarei forme de control. Reclamatiile ce vizeaza politia trebuie sa constituie obiectul unei anchete impartiale. "Politia anchetand politia" este o operatiune care, in general, provoaca dubii in privinta impartialitatii acesteia. Statul trebuie sa aplice sisteme care nu sunt doar impartiale, dar sunt si vizibile si capabile sa castige increderea publicului. In ultima instanta, ar trebui sa fie posibila prezentarea acestor reclamatii in fata unui tribunal.

Articolul 62: "Ar trebui sa se incurajeze crearea unor mecanisme care sa determine responsabilitatea politiei si care sa se bazeze pe comunicare si pe comprehensiunea mutuala intre populatie si politie".

Continutul articolului pledeaza pentru instituirea unor noi mecanisme independente care sa fie capabile sa medieze si sa concilieze, sa atenueze starile tensionale dintre politie si populatie . Acest articol atrage atentia asupra posibilitatilor de dezvoltare a relatiilor dintre populatie si politie, prin intermediul mecanismelor care, prin apropierea politiei de populatie, ar putea contribui la ameliorarea comprehensiunii mutuale. Ar trebui, deci, sa fie privilegiata aplicarea mecanismelor care permit reglementarea diferendelor intre populatie si politie. Se poate reflecta, de asemenea, asupra unor structuri de mediere sau de recurs, care ofera populatiei si politiei mijloace de reglementare a diferendelor, in cadrul contactelor si negocierilor neoficiale dintre parti. Astfel de mecanisme ar trebui, de preferinta, sa fie independente de politie.

Mai mult, Statele Membre ar trebui sa incerce sa consolideze structurile existente sau sa creeze altele noi, pentru a se de asigura responsabilitatea politiei, in situatiile in care aceasta beneficiaza de o larga capacitate de initiativa fata de individ, de exemplu, cand recurge la forta, cand persoanele sunt private de libertate, cand interogheaza suspecti si cand recurge la anumite masuri de ancheta.

Transparenta si controlul public, precum accesul publicului la aresturile politiei, reprezinta un exemplu de masura benefica, atat pentru populatie, cat si pentru politie, in sensul in care ea permite populatiei sa exercite o anumita supraveghere si sa contribuie la combaterea acuzatiilor nefondate formulate impotriva politiei.

Articolul 63: "Statele Membre, prin organele in drept, trebuie sa elaboreze coduri de deontologie ale politiei, care sa se bazeze pe principiile enuntate in prezenta Recomandare".

Statele Membre sunt incurajate sa elaboreze coduri deontologice care sa se bazeze pe valorile etice, care sunt o sursa de inspiratie pentru prezenta Recomandare. Chiar daca ar putea fi dificil de stabilit o distinctie intre codurile deontologice si codurile de conduita, aceste coduri trebuie sa fie distincte de instrumentele disciplinare, care au mai degraba drept obiectiv definirea a ceea ce reprezinta o lipsa in comportarea si conduita profesionala si consecintele interne ale unei astfel de lipse.

Codurile de deontologie trebuie sa fie avizate si/sau aprobate de organele in drept corespunzatoare. Este de competenta Statelor Membre de a incredinta aceasta sarcina organelor existente sau noilor organe create in acest scop. Aceste organe ar trebui sa fie independente fata de politie, sa-si desfasoare activitatea intr-o maniera modalitate vis-a-vis de populatie si sa cunoasca bine tot ceea ce priveste politia . Mediatorul este un exemplu de institutie de acest gen.