Etica si relatiile personale

Etica si relatiile personale

Ca sa putem construi relatii personale, mai inainte de toate trebuie sa avem valori morale.Principiul de baza al moralei este cel al binelui si raului-restul valorilor morale sau virtutiilor decurg din acestea."Binele"inseamna aplicarea in practica a reguli:fa-i altuia ce ti-ar place sa iti faca el tie,sau a reguli inverse: ce tie nu iti place altui, altuia nu face.Din punct de vedere al morelei, caracterul este trasatura esentiala a individului, de la care decurg majoritatea celorlalte caracteristici ale purtari.Caracterul este ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale.Caracterul nu este reprezentat de vorbe scrise sau vorbite, ci de idei fermesi corecte si de faptele prin care ideile prind viata.Caracterul poate fi bun sau rau, infect sau ireprosabil.

Morala si relatiile personale par sa fie in conflict. Morala, asa cum este conceputa de obicei, presupune inpartialitate: trebuie sa tratam toate fiintele umane in mod similar, in afara cazului in care exista diferente generale si morale relevante care justifica o referentiere a tratamentului. Ne comportam in mijlocul persoanelor cunoscute in moduri in care nu me-am comporta in mijlocul unor necunoscuti; permitem persoanelor cunoscute sa ne tateze in moduri in care nu le-am permite necunoscutilor. Acordam tratament preferential, il asteptam si noi, la randul nostru. De aici, conflictul. Cum poate fi acesta rezolvat? Pot cerintele relatiilor personale sa le inlocuiasca pe cele ale moralei?

Toti oameni ar trebui sa ii trateze pe cunoscuti si pe cei dragi mai bine decat ii trateaza pe alti- in definitiv ei au o relatie personala si relatiile personale sunt prin definitie , partinitoare. Regula morala care justifica partinirea este impartialitatea: permite tuturor sa trateze persoanele dragi mai bine decat o fac in cazul strainilor. Cerintele moralei si ale relatiilor personale nu intra in conflict.

Relatiile apropiate promoveaza onestitatea, grija, loialitatea, constinta de sine, rabdarea si empatia. Acestea sunt valori morale semnificative pentru oricine - valori care sunt cel mai bine promovate de relatiile personale. Din acest punct de vedere, principiile morale impartiale dicteaza ca trebuie sa cultivam relatii personale. Din momentul in care acestea presupun partinire, este absolute legitima tratarea persoanelor cunoscute in mod preferential. Chiar daca aceasta manevra rezolva tensiunea aparenta dintre morala si interesul propriu la acest nivel, o problema paralela apare la alt nivel. Consideratiile precedente sustin faptul ca este legitima tratarea diferita a cunoscutilor in raport cu a necunoscutilor. Prin acestea, ele sugereaza ca trebuie san e tratam cunoscutii in acelasi fel cu exceptia cazului in care exista anumite motive relevante si generale care justifica diferente in tratament. Oricum, noi consideram ca este legitim sa tratam diferiti prieteni in mod diferit. Nu este deloc sigur faptul ca putem oferi motive relevante si generale care justifica aceasta variatie in tratament.

Relatiile pot fi preferentiale doar in mod limitat avand in vedere principiul consideratiei egale acordate intereselor. Dupa cum a afirmat Rachels (1989, p. 48 "Dragostea universala este un ideal mai inalt decat loialitatea familiala, iar obligatiile din cadrul familiei pot fi complet intelese doar ca ilustrari ale obligatiilor fata de semenii nostrii".

Am crezut ca relatiile personale, asa cum le-am conceput, sunt compatibile cu morala, dar ne-am inselat. Singurele relatii personale legitime sunt cele care deriva din datoriile impartiale si nu au deci legtura cu apropierea dintre personae in modul in care am conceput-o noi. Cerintele moralei sunt intotdeauna superioare.

Mai mult decat atat, chiar daca este atractiv sa poti acorda atentie celor de care iti pasa, aceasta atentie pare cel putin de o calitate indoielnica si probabil foarte nedreapta de vreme ce atatia oameni vor fi lipsiti de ea, desi nu e vina lor. Viata acestor oameni ar putea fi imbunatatita daca atentia noastra ar fi indreptata si catre cei aflati in afara cercului de prieteni apropiati si a membrilor familiei. Morala ar trebui sa incerce sa diminueze, daca nu chiar sa eradicheze efectele idezirabile ale norocului.

Nu este just ca prieteni sa nu mai fie capabili sa impartaseasca aceiasi profunzime si durata a relatiilor  pe care le au - chiar daca este mult mai sigur ca va fi asa. De asemenea, insasi posibilitatea existentei relatiilor personale este subminata. Din acest punct de vedere, parinti ar trebui sa aiba grija de copiii lor deoarece acest lucru e cerut de regulile generale si impartiale ale moralei, si nu din cauza faptului ca isi iubesc copiii.

Relatiile apropiate sunt cele in care oamenii ne plac pentru ceea ce suntem, pentru caracterul nostru. Astfel, atunci cand cineva te iubeste, te face sa ai o parere buna in legatura cu persoana ta; acele persoane au ales sa te iubeasca pentru cea ce esti tu.

Din punctul de vedere a lui Rachels insa unele persoane ar fi prietenii tai pentru ca asa este prescris de unele reguli morale. Datoria de prieten ar fi la fel ca celelalte datorii specifice unor roluri. Dar prieteni nu isi doresc acest lucru de grija impersonala; ei vor sa fie iubiti pentru cea ce sunt. Loialitatea totala pentru o teorie morala impartiala pare san u ia in calcul dragostea pe care oamenii si-o doresc atat de mult.

Nu putem dezvolta cunoasterea morala si empatia cruciala pentru o morala inpartiala daca nu cultivam relatii personale. O persoana neglijata de parinti in copilarie, care nu a stabilit niciodata relatii personale cu alti oameni, nu va sti cum sa promoveze interesele fie ale apropiatilor, fie ale strainilor. Nimeni nu stie sa rezolve probleme de matematica sau sa joace fotbal fara sa cunoasca disciplina sau jocul. In mod similar nimeni nu va sti sa arate preocupare pentru interesele celorlalti daca nu a avut relatii apropiate cu alte personae.

In mod corespunzator, relatiile intre persoane amorale sunt riscante. Cunoscuti trebuie sa fie onesti unii cu altii; lipsa de onestitate va distruge baza relatiei. Oameni nu pot fi atat de onesti precum ar trebui sa fie daca sunt absorbiti intr-o subcultura construita pe necinste si prefacatorie. Necinstea, ca toate trasaturile, nu este ceva care poate fi pornit sau oprit. Daca o persoana este necinstita cu un numar foarte mare de alte personae la locul de munca, acea persoana va fi inclinata sa procedeze la fel si acasa.

In mod similar, relatiile apropiate sunt posibile doar atat timp cat partile au incredere una in alta. Dar increderea nu poate supravietui si nici nu se poate dezvolta intr-un mediu caracterizat de neincredere si ura. De asemenea, nu poti fi complet onest cu cineva daca nu ai incredere in acea persoana. Neincrederea dauneaza onestitati.

Pe scurt, posibilitatea unor relatii personale reale este limitata, daca nu chiar eliminata intr-un mediu immoral. Daca oameni nu sunt interesati de bunastarea altor oameni - daca ei sunt amorali sau imorali - atunci cand intri apparent intr-o relatie personala o va face pentru castigul lor personal; aceste relatii nu pot fi personale in sens relevant.

In consecinta relatiile personale si morala nu sunt in conflict asa cum au sustinut multi filozofi. Mai degraba ele se sprijina reciproc. Experienta si implicarea in relatii apropiate vor intensifica interesul si simpatia pentru situatia dificila a celorlalti.

Este evident ca unele conflicte vor aparea, dar cand se va intampla acest lucru, se va desfasura in acelasi mod in care apare orice conflict moral: indatoririle fata de doi prieteni pot intra in conflict asa cum pot intra in conflict indatoririle fata de doi necunoscuti. Dar aceste conflicte nu indica faptul ca morala este imposibila; ele doar arata ca este dificil de pus in practica, dar stim deja acest lucru.

Bibliografie

Nagel, T Mortal Questions(Cambridge : Cambridge University Press, 1979 ).

Nagel, T The View from Nowhere (Oxford University Press, 1986).

Rachels, J "Morality, parents, and children", in Person to Person, G. Graham si H. LaFollette ( coord.) (Philadelphia: Temple University Press, 1989).

Wolf, S "Moral saints" , in Journal of Philosophy, 69 (1982), pp. 419-439.