Natura si structura constrangerilor deontologice in conceptia contemporana

Natura si structura constrangerilor deontologice in conceptia contemporana

Natura si structura constrangerilor deontologice, ca ansamblu de reguli, principii, interdictii, restrangeri, s.a. are legatura cu perspectivele deontologice propriu-zise. Prin acest tip de abordare, analistii au identificat trei trasaturi mai importante ale constrangerilor deontologice si anume:

- in primul rand, cu totii sunt de acord cu faptul ca aceste constrangeri reprezinta formulari negative sau interdictii . Pot fi intalnite si formulari afirmative, insa deontologii afirma ca acestea nu sunt dependente de cele negative si vice-versa. In special, cand analizam un tip sau altul de formulare, trebuie sa avem in vedere faptul ca nu ne aflam in fata acelorasi categorii de fapte sau acte . Astfel, fiind vorba despre actiuni gresite, normele deontologice pot interzice minciuna si tacerea in situatii foarte apropiate si totusi diferite. Pe fond, aproape totul se reduce la ascunderea delictuoasa a adevarului sau la mistificarea acestuia. In acest sens, Fried afirma ca: " In orice caz, norma deontologica prezinta anumite limite si tot ceea ce depaseste aceste limite nu mai este interzis. Astfel, este gresit sa minti, dar sa ascunzi adevarul spre binele cuiva poate fi un fapt admisibil; iar aceasta pentru ca a ascunde adevarul si a minti nu inseamna acelasi lucru" .

- in al doilea rand, trebuie sa avem in vedere si sa constatam si faptul ca, de obicei, si in mod necesar, constrangerile deontologice sunt formulari restranse, limitate. Am utilizat totusi sintagma "de obicei", intrucat exista mai multe moduri de a intelege sfera constrangerilor deontologice si mai multe perspective asupra tipurilor de actiuni, ceea ce determina o abordare diferita a obligatiilor si a responsabilitatilor individului .

- in al treilea rand, constrangerile deontologice au o influenta nemijlocita asupra activitatii subiectelor carora se adreseaza, deoarece, de regula, sunt atasate nemijlocit deciziilor si actiunilor acestora si mai putin consecintelor probabile care decurg din aceste alegeri sau actiuni. Referindu-se la acest aspect, Nagel afirma ca: ".temeiul deontologic isi exercita intreaga capacitate asupra actiunii in desfasurare si nu dupa producerea acesteia" .

Vom putea explica actiunea directa a normelor deontologice apeland si facand distinctia intre intentie si prevedere. Astfel, incalcarea normei deontologice, a constrangerii, deci, privind raul facut unui om nevinovat, are loc doar atunci cand fapta a fost comisa cu intentie. Cu alte cuvinte, decizia de a nu actiona tocmai cu intentia de a nu face rau cuiva, precum si consecintele negative pe care mijloacele si finalitatea intentionate le-ar putea avea asupra celorlalti nu constituie o incalcare a principiilor deontologice, desi, in anumite imprejurari, ar putea fi supuse criticilor, insa sub alte aspecte. Din punct de vedere deontologic, o persoana nu este total responsabila pentru consecintele anticipate ale actiunilor sale, asa cum este responsabila pentru intentiile de a desfasura acele actiuni.

Pentru cei care studiaza deontologia si pentru cei care construiesc normele deontologice, norme ce contin indemnul de a actiona intr-un anumit fel sau de nu realiza altfel de actiuni ori de a nu observa anumite atitudini, lucrurile sunt exprimate si descrise in formule negative, ca interdictii. Se accepta, insa, ca uneori, si cu titlu de exceptie, aceste reguli sa fie exprimate si in formule afirmative, aprobatorii. Acest lucru nu trebuie sa ne surprinda, deoarece, prin definitie, interdictiile si faptele nepermise ocupa un loc esential in doctrina deontologica inca de la inceputurile sale; si aceasta din mai multe considerente.

Astfel, din perspectiva deontologica, cea mai importanta deosebire se face intre ceea ce este permis si ceea ce nu este permis, caci este interzis, ori definitia obligatiei are la baza ideea de fapt nepermis: tocmai ceea ce este obligatoriu nu este permis de a fi omis/ocolit/uitat. De aceea, deontologii considera ca o mare parte din sfera moralei ar trebui consacrata atitudinilor si actiunilor permise. Fried afirma ca: " .este cu neputinta ca cineva sa-si traiasca viata numai dupa preceptele binelui. Dupa evitarea raului si indeplinirea tuturor obligatiilor, nenumarate alegeri mai raman de facut" .

Revenim, astfel, la opozitia acestei conceptii cu teoria consecintialista. Astfel, daca doctrina deontologica defineste binele ca pe o notiune cu influenta scazuta si cu un caracter eminamente eliminatoriu, consecintialismul considera binele ca fiind o notiune foarte puternica, cu un caracter inclusiv si cuprinzator, iar individul actioneaza corect doar atunci cand, prin ceea ce face, maximizeaza utilitatea actiunii sale si procedeaza incorect atunci cand actioneaza in sens contrar. Observam, astfel, caracterul esentialmente consecintialist, in sensul ca orice actiune nu poate fi decat fie corecta, fie gresita, iar pentru a fi si permisa ea trebuie sa fie neaparat si corecta.

Din punctul de vedere deontologic, o fapta poate fi permisa si in situatia in care nu reprezinta varianta optima/buna de actiune. In cazul consecintialismului,, am vazut ca actiunea este permisa numai daca reprezinta varianta optima de actiune pentru subiectul acesteia. De aceea, nu ar fi niciodata permis cuiva sa faca mai putin bine decat tot binele posibil sau sa impiedice mai putin raul, decat este efectiv capabil sa o faca. Acest aspect al teoriei consecintialiste a fost puternic criticat si continua sa fie contestat, pe motiv ca nu acorda suficienta libertate de actiune si de alegere individului. Deontologii considera ca aceasta rigiditate, aceasta inchistare si inchidere rezulta din intelegerea gresita sau din neintelegerea caracterului permisiv si al celui obligatoriu al lucrurilor.

Pe de alta parte, deontologii considera ca actiunea directa si formularea limitativa a constrangerilor deontologice sunt strans legate intre ele, ca o serie de filozofi si teoreticieni au pus la indoiala argumentele care definesc si sustin diferenta dintre intentie si simpla prevedere si au exprimat incertitudinea legata de ponderea argumentului moral in cadrul acestor diferentieri. Acesti autori apeleaza chiar la asemenea distinctii in care se realizeaza influenta directa .

De obicei, este acceptata ideea potrivit careia, pentru ca o norma deontologica sa fie incalcata, este necesar ca cineva sa comita o greseala; totusi, in situatia in care fapta nu a fost comisa cu intentie si daca nu a constituit modalitatea sau scopul actiunii gresite, individul nu este semnificativ vinovat. Altfel spus, si fortand putin lucrurile, atata timp cat acel cineva nu a savarsit fapta in mod intentionat, nu se poate afirma ca a gresit.

Nu in ultimul rand, trebuie sa mai observam ca natura legaturii dintre actiunea directa si formularea stricta a normelor nu este dificil de inteles. Daca actiunea prohibitiva a normelor deontologice vizeaza doar intentiile, putem afirma ca minciuna este cu totul altceva decat ascunderea adevarului. Nu putem omite nici faptul ca minciuna este, in mod obligatoriu, o actiune intentionata si ca ea urmareste inducerea in eroare si/sau inselarea cuiva, pentru realizarea unui anumit interes, in timp ce nedezvaluirea adevarului, tacerea indeobste, nu este necesarmente intentionata, scopul adevarului nefiind intotdeauna acele de a insela.

Intr-un sens mai larg, daca notiunea de intentie este explicata in termeni de optiune pentru mijloacele de atingere sau de realizare a scopului propus, in aceasta eventualitate raul care nu este prevenit, cum ar fi cazul unei calamitati naturale, este cu mult mai mult diferit de raul ales ca mijloc pentru a preveni alte rele cu mult mai periculoase. Spre exemplu, daca cineva face rau unei persoane cu scopul de a sabota viata altor cinci persoane, vorbim si ne aflam in fata unui rau intentionat si de incalcarea normei deontologice. Dimpotriva, daca subiectul refuza sa sacrifice viata persoanei respective, nu se poate vorbi despre incalcarea vreunei norme deontologice., intrucat moartea celorlalte cinci persoane nu a constituit o modalitate de actiune sau un scop in sine al subiectului implicat in acea actiune.