Principiile onusiene privitoare la conduita responsabililor cu aplicarea legii

Principiile onusiene privitoare la conduita responsabililor cu aplicarea legii

1.1. Consideratii generale

Organizatia Natiunilor Unite (Natiunile Unite) si-a manifestat, inca de la infiintare, intentia de a statua norme minimale privitoare la conduita personalului organismelor interne si internationale de aplicare a legii, derivand din conceptul de drept de politie al statelor. Staruiau in memoria colectiva a popoarelor atrocitatile celui de-al doilea razboi mondial, cele savarsite de reprezentantii puterilor coloniale in teritoriile stapanite, semnalele despre abuzurile savarsite de politie in statele cu regim dictatorial, precum si crimele care aveau loc in conflictele generate de aspiratiile de libertate si autodeterminare din Asia si Africa.

Adoptarea, la 10 decembrie 1948, a Declaratiei a Drepturilor Omului si a celor doua Pacte Internationale aditionale ale acesteia , in 1977, au accelerat activitatile comisiei insarcinata sa redacteze proiectul unui document care urma sa fie adoptat in plenul Adunarii Generale a Organizatiei Mondiale. Astfel, dupa indelungi dezbateri, la 17 decembrie 1979, prin Rezolutia nr.34/169, Adunarea Generala a adoptat Codul de Conduita pentru responsabilii cu aplicarea legilor. Acesta structureaza si consacra, sub forma unor principii si reguli, cele mai generale norme pe care statele se obliga sa le aplice in ceea ce priveste conduita personalului din structurile de securitate interna . Adoptarea Rezolutiei nr.34/169/1979 prezinta o mare importanta pentru conturarea unor norme ce apartin dreptului intern, pentru orientarea statelor si organismelor politienesti in activitatea de formare initiala si continua a personalului acestora, pentru adoptarea unor coduri de conduita proprii si pentru evaluarea conduitei politistilor in varii situatii de catre liniile de comanda, organismele interne de disciplina si instantele de judecata.

Pe parcursul anilor ce au urmat, la nivel regional si intern, al unor state, au fost adoptate si alte reglementari, mai dezvoltate si mai adaptate realitatilor politice, economice, sociale si culturale din zonele de responsabilitate. Marginindu-ne doar la continentul nostru, vom mentiona activitatea prolifica a Consiliului Europei, prin Comitetul Ministrilor si Adunarea Parlamentara si prin Comisia de la Venetia, care a elaborat studii si analize adecvate domeniului politienesc, adoptand mai multe recomandari care se constituie, astazi, in documente orientative programatice pentru practica statelor si a organismelor de securitate interna. Nu in ultimul rand, se cuvine sa mentionam si faptul ca, aceste principii si norme, dezvoltate si completate cu altele noi, compun codul deontologic al personalului militar si civil al Misiunilor internationale in domeniile restabilirii, impunerii, constructiei si mentinerii pacii, initiate de Natiunile Unite si de Organismele regionale de mentinere a pacii .

1.2. Continutul si semnificatiile principiilor adoptate de Organizatia

Natiunilor Unite prin Rezolutia nr.34/169/1979

Articolul 1 - "Responsabilii cu aplicarea legilor trebuie sa se achite permanent de datoria impusa de lege, servind comunitate si protejand toate persoanele impotriva actelor ilegale, in conformitate cu inaltul grad de responsabilitate pe care il pretinde profesia lor".

Continutul acestui articol necesita cateva comentarii, plecand evident de la sensul unor sintagme pe care chiar autorii rezolutiei au inteles sa-l confere acestora:

a) Expresia "responsabili de aplicarea legii" cuprinde si inglobeaza pe toti reprezentantii care aplica legile interne si/sau internationale , care sunt desemnati/imputerniciti sau alesi si care exercita imputerniciri de politie, in special pe cele de arestare sau detinere a persoanelor.

Sintagma utilizata de autori a incercat sa acopere intreaga varietate de functii publice care aplica dreptul de politie a statului, indiferent daca sunt recrutati prin concurs, desemnati sau numiti ori alesi in functii de aplicare a legii. Sunt avuti in vedere indeosebi acei functionari care dispun de competente judiciare, de retinere si arestare, de investigare a infractorilor, de punere in executare a masurilor de restrangere a drepturilor si libertatilor individuale ale persoanelor, cum ar fi perchezitia, interceptarea corespondentei, ascultarea convorbirilor telefonice, executarea actiunilor de filaj si de investigatii acoperite s.a.m.d.

b) In tarile in care atributiile de politie sunt exercitate de catre autoritati militare, in uniforma sau in civil, sau prin fortele de securitate ale statului, definitia de responsabili de aplicare a legilor se aplica, de asemenea, si reprezentantilor acestor servicii.

La data adoptarii Rezolutiei, pe glob exista o mare diversitate de tipuri de organizare a structurilor politienesti, functie de modelul de organizare statala. In tari din Asia, America de Sud si America Centrala, sau in statele inglobate sistemului comunist, predominau dictaturile si structurile militare sau militarizate de organizare a organismelor de securitate si ordine interna. Chiar si dupa caderea sistemului comunist din Europa, cu exceptia Romaniei , fostele state apartinand fostului lagar socialist si-au mentinut structurile si statutul juridic militar sau militarizat pentru organismele politienesti proprii.

c) Serviciul in "favoarea comunitatii" semnifica, in particular, asistenta pe care politia trebuie sa o acorde colectivitatilor locale atunci cand, in situatii de urgenta, de ordin personal, economic, social sau de alta natura, cetatenii au nevoie de un ajutor imediat. Protectia, pe care politia este obligata sa o acorde comunitatii si fiecarei persoane in parte, este completata de uriasa munca de prevenire a infractiunilor, precum si a celorlalte fapte antisociale ce pun in pericol drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei.

d) Documentul adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite priveste nu numai actul de violenta si alte acte prejudiciabile, ci si totalitatea actelor interzise prin lege, savarsite chiar si de catre persoanele care nu au responsabilitate penala.

Articolul 2 - "Pe timpul indeplinirii responsabilitatilor lor, responsabilii cu aplicarea legilor sunt tinuti sa respecte si sa protejeze demnitatea umana si sa apere si protejeze drepturile fundamentale ale fiecarei persoane".

Se stie ca drepturile fundamentale ale persoanei umane sunt consacrate si protejate de catre dreptul international si dreptul national. In acest domeniu, al dreptului, prevederile documentelor internationale prevaleaza celor interne. Cele mai semnificative documente internationale relative la drepturile si libertatile fundamentale erau, la data adoptarii rezolutiei, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactul International privind Drepturile Civile si Politice, Pactul International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale, Declaratia cu privire la protectia persoanelor impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, Conventia Internationala pentru eliminarea oricarei forme de discriminare rasiala, Conventia Internationala pentru eliminarea si reprimarea crimei de apartheid, Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, Ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor si Conventia de la Viena cu privire la relatiile consulare.

Acestor documente le-au succedat o serie de tratate, conventii sau declaratii, adoptate pe plan regional, cum ar fi Conventia Europeana a Drepturilor Omului, adoptata de Consiliul Europei, sau documentele asemanatoare adoptate de Organizatia Statelor Americane si Organizatia Unitatii Africane. Mult mai recent, in anul 2000, Consiliul European de la Nisa a aprobat continutul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care, prin Tratatul de la Lisabona, a devenit parte a dreptului european.

Nu in ultimul rand, statele semnatare ale acestor documente s-au angajat si au trecut la modificarea Constitutiilor si a legilor nationale in vederea completarii si/sau adoptarii dreptului intern la principiile si reglementarile internationale relevante.

Articolul 3 - "Responsabilii cu aplicarea legii pot sa faca recurs la forta numai daca aceasta este strict necesara si numai in masura in care aceasta este ceruta de indeplinirea atributiilor lor".

a) Intr-un prim comentariu, retinem faptul ca responsabilii cu aplicarea legii, pot fi autorizati sa recurga la folosirea fortei, insa numai in masura in care acest lucru este considerat ca fiind necesar, in raport de circumstantele de timp, loc, conditii si imprejurari, apreciate drept rezonabile; de pilda, este permisa utilizarea fortei de catre responsabilii cu aplicarea legii, pentru a impiedica comiterea unei omucideri, pentru a aresta sau pentru a inlesni arestarea legala a delincventilor sau a suspectilor de infractiuni grave. Se subintelege ca nu este permisa utilizarea fortei in afara acestor limite relativ precis determinate.

b) Dreptul national al statelor a mers si mai departe pentru a restrange si mai mult aceste limite, introducand si alte elemente care sa completeze cadrul special in care se poate recurge la intrebuintarea fortei. Printre aceste principii, vom mentiona principiul proportionalitatii, adica al raportului dintre periculozitatea, intensitatea si urmarile probabile ale atacului si intensitatea si formele fortei utilizate de acesti responsabili. Este, de aceea, subinteleasa necesitatea de a interpreta dispozitia onusiana si prin prisma principiilor nationale ale proportionalitatii. Putem concluziona faptul ca, in nici o situatie, dispozitia onusiana nu va putea fi interpretata ca o autorizare a uzului de forta in afara proportionalitatii cu scopul legitim urmarit.

c) Utilizarea armelor de foc, ca mijloc de intrebuintare a fortei in vederea indeplinirii atributiilor politienesti, este considerat de multa vreme drept un mijloc extrem. De aceea, trebuie parcursi toti pasii necesari si posibili pentru a exclude folosirea armelor de foc, indeosebi impotriva minorilor, femeilor gravide si a varstnicilor. In general, se sustine ca nu trebuie sa se recurga la armele de foc decat in situatiile in care un infractor prezumat opune la randu-i o rezistenta armata sau, in orice alta modalitate, sau atunci cand pune in pericol viata altuia si numai daca celelalte masuri nu ar fi suficiente pentru a-l opri pe suspect din actiunile sale periculoase.

De fiecare data, cand s-a recurs la folosirea armelor de foc impotriva unui infractor, cazul in sine trebuie sa faca obiectul semnalarii urgente catre autoritatile judiciare competente sa cerceteze, sa analizeze si sa pronunte o solutie impartiala si legala.

Articolul 4 - "Informatiile cu caracter confidential care intra in posesia responsabililor cu aplicarea legii trebuie tinute secrete, mai putin daca indeplinirea atributiilor acestora sau nevoile justitiei nu solicita altfel".

Se stie ca, organizatiile politienesti culeg si utilizeaza informatii care privesc viata personala a infractorilor pentru a-si putea indeplini corespunzator sarcinile cotidiene. Aceste informatii pot afecta, in particular, reputatia si interesele acestor persoane. De aceea, in principiu, ele nu trebuie sa fie facute publice decat in situatii externe si numai daca nevoile serviciului politienesc si ale infaptuirii justitiei o cer. Se considera ca orice divulgare in alte conditii este abuziva si trebuie sanctionata.

Articolul 5 - "Nici un responsabil cu aplicarea legii nu poate instiga, sustine sau tolera un act de tortura ori orice alta pedeapsa cruda, inumana sau degradanta, nici nu poate invoca un ordin superior sau alte circumstante exceptionale, cum ar fi starea de razboi sau de amenintare cu razboiul, o amenintare la adresa securitatii nationale, instabilitatea politica interna sau o alta situatie de exceptie pentru a justifica tortura ori alte pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante"

Este vizibil faptul ca aceste interdictii decurg din Declaratia privind protectia oricarei persoane impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite care, printre altele, stipuleaza faptul ca un asemenea act constituie un atentat la demnitatea umana si trebuie sa fie condamnat ca o incalcare a scopurilor Cartei Natiunilor Unite si ca o violare a drepturilor omului si libertatilor fundamentale proclamate de declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si a celorlalte instrumente internationale in materia drepturilor omului, cu urmatoarele precizari:

a) In Declaratia cu privire la protectia oricarei persoane impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, tortura a fost definita ca " .orice act prin care este indusa o durere sau o suferinta fizica sau mentala, provocata unei persoane de catre agentii functiei publice sau instigarea lor, in scopuri speciale de a obtine pentru ei sau pentru terti de informatii sau date, de a pedepsi pentru un act pe care l-a comis sau pe care il suspecteaza ca l-ar fi comis, sau de a intimida alte persoane. Termenul nu se refera la durerea sau suferintele rezultate numai din sanctiunile legitime, inerente acestora sau ocazionate de acestea, in masura in care sunt compatibile cu Ansamblul de reguli minimale pentru tratamentul detinutilor" .

b) Expresia "pedeapsa sau tratament crud, inuman sau degradant" nu a fost definita de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite, insa aceasta trebuie interpretata de maniera asigurarii unei protectii cat mai largi posibile impotriva oricarei forme de abuz, indiferent daca are un caracter fizic sau psihic.

Articolul 6 - "Responsabilii cu aplicarea legii trebuie sa vegheze la protejarea sanatatii persoanelor ce se afla in paza lor si sa le acorde ingrijiri medicale de fiecare data cand acestea sunt necesare".

Responsabilii cu aplicarea legii au datoria de a veghea si a se asigura ca sanatatea persoanelor pe care le supravegheaza este protejata pe deplin si, in special, de a lua masuri imediate pentru acordarea unor ingrijiri medicale necesare ori de cate ori acestea se impun a fi luate [8].

Asistenta medicala, expresie care desemneaza serviciile acordate de personal medical calificat, incluzand medici autorizati si personal paramedical, trebuie acordata ori de cate ori este necesara sau ceruta.

Stiindu-se faptul ca, de obicei, personalul medical este afectat serviciilor de aplicarea legii, responsabilii de aplicarea legii trebuie sa se supuna avizului si recomandarilor acestui personal ori de cate ori acesta recomanda ca persoanele aflate sub paza lor trebuie sa primeasca un tratament medical specializat aplicat de personalul medical in unitati medicale specializate sau sa fie consultati intr-o asemenea unitate medicala.

Va trebui, de asemenea, sa intelegem ca responsabilii cu aplicarea legii vor trebui sa asigure asistenta medicala prin personal medical afectat acestor servicii ori prin cadre medicale din unitati medicale specializate, victimelor infractiunilor ori accidentatilor care rezulta de pe urma acestora.

Articolul 7 - "Responsabilii cu aplicarea legii nu au dreptul sa comita nici un act de coruptie. Ei trebuie sa se opuna cu vigoare oricaror acte de acest gen si sa le combata" .

Se stie ca, pe un plan mai general, orice act de coruptie este incompatibil cu functiile si activitatile de aplicare a legii. Rezulta ca, prevederile legii trebuie aplicate in deplinatatea textului si al continutului acestuia fata de toti responsabilii cu aplicarea legii care comit acte de coruptie, intrucat guvernele nu vor putea spera ca aceste prevederi vor fi aplicate propriilor cetateni, daca agentiile de aplicare a legii nu pot sau nu vor sa le aplice fata de proprii agenti sau in propriile lor servicii.

Aceasta regula se constituie in piatra de temelie a constructiei si mentinerii integritatii interne a agentilor si serviciilor responsabile cu aplicarea legii. Guvernele au interesul ca aceste agentii si servicii sa implementeze toate masurile de integritate necesare pentru ca mentalitatea si conduita agentilor acestora sa nu fie afectate de morbul actelor de coruptie, racila care sapa la temelia capacitatii de actiune a eficientei si eficacitatii activitatii acestora.

Pe de alta parte, se stie ca definirea concreta a actelor de coruptie si a modalitatilor in care se pot comite acestea sunt de resortul dreptului intern al statelor. Forul mondial a recomandat, in acest sens, ca el sa includa orice act de comitere sau de omitere savarsit de responsabilii cu aplicarea legii cu ocazia indeplinirii functiilor acestora in schimbul unor bunuri, promisiuni sau avantaje pretinse sau acceptate, sau a faptului de a primi ulterior, in momentul in care actul este considerat implinit. De asemenea, prin act de coruptie trebuie inteleasa si tentativa de coruptie.

Articolul 8 - "Responsabilii cu aplicarea legii trebuie sa respecte legea si prezentul Cod. De asemenea, ei trebuie sa impiedice orice incalcare a legii sau a prezentului Cod si sa se opuna cu vigoare si toate capacitatile lor.

Responsabilii cu aplicarea legii care au motive de a presupune ca are loc o incalcare a prezentului Cod sau ca o asemenea incalcare este pe cale de a se produce, au datoria de a le semnala superiorilor lor si, daca este necesar, altor autoritati sau institutii de control sau de recurs competente" .

Este vizibila recomandarea ca prevederile Codului sa fie respectate ori de cate ori exista si numai suspiciunea ca una sau lata dintre prevederile sale este periclitata. De aceea, statele au obligatia de a se asigura ca prevederile sale sa fie introduse in legislatia interna si in practica judiciara nationala. Daca legislatia sau practica nationala contine dispozitii mai stricte decat cele din acest Cod, trebuie asigurata respectarea normelor mai stricte.

Acest ultim articol al Codului urmareste sa mentina un echilibru intre disciplina necesara din interiorul serviciilor cu aplicarea legii, de care depinde esentialmente securitatea si ordinea publica, pe de o parte, si necesitatea de luarea a masurilor obligatorii in situatia de incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei umane, pe de alta parte. In acest sens, responsabilii cu aplicarea legii au obligatia de a semnala incalcarile legii pe cale ierarhica si de a nu lua alte masuri legale daca urmarirea lor este ineficienta. Se subintelege ca responsabilii cu aplicarea legii nu sunt pasibile de sanctiuni disciplinare sau de alt gen pentru ca semnalat ca s-a produs o incalcare a prevederilor Codului sau ca o asemenea incalcare este pe cale de a se produce. Expresia "autoritati sau institutii de control sau de urmarire competente" desemneaza orice institutie competenta instituita pe baza dreptului intern care indeplinesc functii similare instantelor de control sau de recurs.

In unele tari, se considera ca mijloacele de comunicare in masa indeplinesc o functie de control analoga celei descrise in alineatul precedent. Responsabilii cu aplicarea legii se pot vedea in situatia de a incalca prevederile Codului prin neaducerea la cunostinta opiniei publice, prin intermediul mass-media a datelor de interes public, raportandu-se la reglementarile interne referitoare la pastrarea confidentialitatii asupra informatiilor si datelor de care iau la cunostinta. In practica, insa, plecand tocmai de la prevederile Codului, agentii au considerat intemeiata si corecta decizia de a pune la dispozitia mass-media asemenea date. De aceea, revine Statelor semnatare sa clarifice in textul legii si a regulamentelor interne conduita propriilor agenti, vis-a-vis de dispozitiile articolului 4 ale Codului.

Responsabilii cu aplicarea legii care se conformeaza cu aplicarea corecta a prevederilor Codului merita intregul respect, sustinerea morala activa si concursul colectivitatii in care isi exercita functiile, precum si a colegilor din serviciul de care apartin si a superiorilor lor.