Etica politieneasca in cateva dintre statele membre ale Consiliului Europei

Etica politieneasca in cateva dintre statele membre ale Consiliului Europei

1. Conceptia privitoare la etica politieneasca in Germania

1.1. Politia si imperativele morale

In conceptia germana, profesiunea de politist este supusa unor imperative morale precis determinata. Studiul istoriei spiritului serviciului public german ne arata ca functionarii politiei germane au acordat dintotdeauna o mare importanta unor repere traditionale, cum ar fi fidelitatea, punctualitatea, constiinciozitatea , loialitatea, zelul, subordonarea, devotamentul si masura tuturor actiunilor. Acest spirit traditional al serviciului public, deriva din mentalitatea pre-democratica si are greutate istorica, bazandu-se pe ambianta prusaca a secolului XIX, dominata de valorile militariste aflate in contradictie cu propria constitutie democratica a Republicii de la Weimar, preluate ulterior de regimul national-socialist [1].

1. Principiile fundamentale ale politiei national-socialiste (1935)

Criticii subiectului legat de organizarea si functionarea politiei germane din perioada national-socialista nu au incetat sa se adreseze cu aciditate prin formulari de genul "gloria si meseria functiei publice germane" sau "constiinciozitate lipsita de constiinta". Acestia, faceau trimitere la faptul ca, in integralitatea sa, Codul de etica al politiei germane din 1935 continea principiile ideologice ale national-socialismului [2].

Simpla citire a textului documentului ne arata ca literatura consacrata acestui subiect nu continea nici o exagerare. De exemplu, primul principiu afirma: "I. Respectati juramantul vostru cu fidelitate si cu total devotament fata de Fuhrer, de popor si de tara voastra". Celelalte principii induceau ideea ca toate drepturile exceptionale conferite politiei nu constituiau privilegii, ci obligatii in calitate de servitor exemplar al poporului arian, ca politistul trebuie sa uite de scrupule atunci cand lupta impotriva inamicului poporului si statului, ca este indecent sa cazi prada placerilor, sa accepti cadouri, sa ignori aspectul exterior, sa se subordoneze neconditionat ordinelor superiorilor, sa-si controleze sexualitatea, sa nu uite ca portul si uzul armamentului este cea mai mare onoare care i se poate oferi unui german s.a.

Acest Cod de etica demonstra, la timpul respectiv, cum pot fi transformate principiile politice in "principii morale". Aceste directive precum si comentariile care erau atasate si care, de asemenea, au fost publicate intr-o revista politieneasca germana cunoscuta, ilustreaza riscul adoptarii oricarei forme ambitioase de etica normativa prin care sa fie concretizata puterea statului autoritar .

1.3. Codul etic propus de invingatori (1945)

La finele razboiului mondial, Guvernul militar britanic a facut primul pas in incercarea de a contribui la educarea democratica a politiei, publicand un Cod deontologic intitulat "Cele sapte comandamente ale politiei" [4].

Codul propunea o serie de norme si principii preluate din reglementarile legale ale eticii politiei din Marea Britanie. Vom regasi in acesta expresii cunoscute, de genul: "functionarul de politie trebuie sa fie demn si sa se achite cu loialitate de sarcinile sale", "loialitatea presupune ca functionarul sa-si mobilizeze intreaga cunoastere, competenta si personalitate in activitatea desfasurata", "obligatia de loialitate nu este limitata la orele de serviciu, ci este permanenta", "politistul reprezinta puterea statului si legea", "politistul dispune de drepturi foarte extinse pe care trebuie sa le utilizeze fiind constient ca este in serviciul statului, spre binele populatiei", "politistul trebuie sa se diferentieze de restul populatiei prin strica sa neutralitate, impartialitate, incompatibilitate, spirit de justitie, forta si curajul sau in lupta contra criminalitatii, politete, modestie si bunavointa, prin ajutorul acordat copiilor, persoanelor in varsta si celor cu handicap, prin sobrietate si spirit de rezerva" s.a.m.d.

In general, acest cod insera si reflecta spiritul traditional al serviciului public prezent la acel moment in intreaga Europa. Pasajele ideologice ale national-socialismului erau limitate, dar lipseau referirile la valorile fundamentale cum sunt cele privind drepturile omului, demnitatea umana sau democratia.

1.4. Codurile etice din perioada 1960 - 1970

Codurile epocii incadrate intre 1960 - 1970 au evitat orice declaratie politica sau fundamentalista, continand sfaturi si recomandari de buna conduita. Ne vom folosi de doua exemple, pentru a ilustra concluzia de mai sus.

Un prim exemplu este Codul de etica adoptat in Berlinul Occidental, care a fost in vigoare pana la finele anilor '70. Codul insera 12 recomandari pentru viitorii politisti, facand apel la constiinta acestora si stipuland ca, prin comportamentul lor, atat in serviciu cat si la domiciliu, determina judecata si aprecierea populatiei asupra intregului ansamblu politienesc. Printre altele, viitorii politisti erau indrumati sa fie atenti, profunzi si discreti in activitatea profesionala; sa fie sociabili, punctuali si politicosi; sa mentina ordinea si disciplina; sa fie onesti si incoruptibili; sa consume moderat bauturi alcoolice; sa fie ponderati in relatiile de familie; sa respecte sexul opus si tinerele fete; sa fie simpli si modesti; sa nu-si neglijeze aspectul exterior; sa adopte spiritul de camaraderie; sa aiba bune maniere; sa evite cuvintele grosiere si expresiile vulgare; sa evite contactele cu persoanele obscure; sa-si foloseasca timpul liber pentru activitati culturale si sportive; sa se subordoneze superiorilor si sa le castige increderea; sa se auto-educe si sa nu inceteze sa-si aprofundeze cunostintele.

Al doilea exemplu, la care am apelat, este Codul de etica al Republicii Democrate Germane, publicat in anul 1965 de catre ministrul de interne al acestei republici. Codul continea practic o suma de reguli fundamentale de conduita in public si in raporturile cu populatia .

Autorii au pornit de la premisa ca succesul actiunilor unui politist (volkspolizist) depinde, intr-o mare masura, de aspectul fizic pe care-l afiseaza in public si maniera de adresare fata de populatie, ca un aspect exterior ideal pretinde o conduita politicoasa, corecta si adecvata situatiilor reprezinta fundamentele pe care se aseaza valoarea pedagogica a actiunilor politiei, in paralel cu deciziile politice juste si cu respectul normelor legale.

In acest sens, exigentele fundamentale de comportament in public si in raporturile cu populatia se refereau la: aspectul disciplinat, tinuta dreapta si curatenia uniformei; utilizarea formelor de respect: domnule, doamna, domnisoara si a numelui persoanei de contact, respectiv apelativul de tovaras - tovarasa in situatiile in care recunostea un membru al Partidului Socialist Unificat; utilizarea unei tonalitati adecvate in relatiile cu populatia, indiferent de diferentele de mentalitate si de comportament ale conlocuitorilor s.a.m.d.

1.5. Codurile etice ale perioadei 1970 - 1989

In aceasta perioada au fost in circulatie mai multe coduri etice, pe care autorii germani le impart in coduri cu orientare in trecut, in prezentul istoric respectiv si in viitor.

Spre exemplu, Codul de etica al politiei berlineze din 1981 continea 10 reguli fundamentale bazate pe traditia instaurata de Adolf Freiherr von Knigge, care obisnuia sa ofere sfaturi de buna conduita, ca forma de educatie morala si de relatii publice si care a avut un mare succes public, indeosebi la Berlin.

Cele zece reguli fundamentale ale politiei berlineze au fost distribuite in sectiile de politie din Berlin pentru politistii anti-huligani si priveau conduita pe care trebuiau sa o adopte in cazurile de acte de proteste violente, respectiv: sa nu se lase provocati; sa-si pastreze calmul si sa nu se manifeste isteric; sa dovedeasca discernamant, politete, corectitudine si sensibilitate in relatiile cu manifestantii; sa manifeste atentie la replici si sa nu faca remarci deplasate; sa respecte disciplina in comunicatiile radio; sa reactioneze proportional cu gravitatea infractiunilor comise; sa caute probe mai inainte de a formula acuzatii si a lua masuri de constrangere; sa utilizeze precumpanitor mijloacele de auto-aparare; sa apere colegii de atacurile si pericolele iminente; sa solicite sfatul superiorilor in orice imprejurare.

Sub imperiul coordonatelor fixate de von Knigge , in anul 1987, senatorul de Berlin von Kewenig s-a adresat la 645 de noi politisti care depuneau juramantul si a fixat un numar de norme care reprezentau, in opinia sa, regulile minimale de buna conduita ale politistului german, si anume:

Nu raspundeti urat la intrebarile populatiei !

Respectati particularitatile cetatenilor vostri !

Pastrati-va calmul chiar daca interlocutorul nu intelege dispozitiile voastre !

Stabiliti contactul cu populatia !

Cine va impiedica sa purtati geanta unei doamne in varsta care se deplaseaza in aceeasi directie cu voi ?

Nici uniforma voastra, nici autoritatea pe care o reprezentati nu pot fi obstacole credibile .!

Daca sunteti in patrulare de noapte, intr-un cartier intunecat, ce va impiedica sa intrebati o femeie, care se intoarce la domiciliu, daca totul este in ordine ?

Veti vedea ca oamenii vor respecta si aprecia atitudinea voastra. Doar astfel, chiar aplicand legea, populatia va va respecta !

Sa va amintiti, chiar si in situatiile de interventie impotriva unor turbulenti, ca acestia sunt in cele din urma cetateni, in ciuda comportamentului emotiv si agitat; trebuie sa va pastrati calmul si neutralitatea pe timpul interventiilor. Calmul vostru este singurul element al succesului operatiunilor intreprinse !

Pana in anul 1989, in Germania au fost adoptate si coduri etice care au apelat la valorile morale imuabile. Astfel, in 1985, a fost adoptat Catalogul calitatilor de politist, care este un document ce facea abstractie de sistemul politic al momentului si de mentalitatile timpului, inserand principii traditionale precum: loialitatea, indeplinirea obligatiilor profesionale, justitia, echitatea, incompatibilitatea, onestitatea, curajul si bravura. Politistul este intotdeauna considerat un functionar care se afla in permanenta la dispozitia cetateanului; politia isi asuma si rolul de protectie a populatiei si trebuie sa aiba o serie de calitati minimale indispensabile, respectiv: adaptarea unei atitudini prudente, functie de contextul situational in ansamblul sau; acordarea drepturilor care se cuvin oricarui cetatean; drepturile persoanei sunt legate exclusiv de lege, de justitie, de protectie sociala; adaptarea unei atitudini curajoase, bazata pe adevar, onestitate, decizie, credibilitate; evitarea reactiilor excesive; adaptarea actiunii la natura si gravitatea infractiunilor comise; pastrarea linistii, calmului si autocontrolului.

Expertii acestui tip de cod etic nu au incetat sa vorbeasca despre aceste calitati fundamentale, adaugand, insa, faptul ca noile generatii asteapta de la politisti un plin de onestitate, o credibilitate crescuta, o deschidere a spiritului si o mai mare cordialitate. S-a subliniat ca aceste calitati risca sa fie deficitar utilizate daca nu sunt integrate, in mod obiectiv, intr-un cadru politic si juridic si, in mod subiectiv in constiinta moralei politice, pastrand scopul lor umanist . Principiul demnitatii umane si drepturile omului la libertate indica, de altfel, locul important al acestor calitati.

Spiritul politiei este impartit intre cele doua misiuni ale acestei institutii, care trebuie sa prezerve situatia actuala a statului de drept, nu ca pe un scop in sine, ci ca o conditie a posibilitatii de dezvoltare a individului in societate. O politie nu devine imediat si in mod automat o politie democratica pentru simplul fapt ca face parte dintr-o democratie. Este nevoie de dinamizarea ei si de masuri concrete de inlaturare a structurilor autocratice si statice ale regimului precedent.

Acest model de cod etic a adus in discutie teza: politia si modificarea valorilor. In mod firesc, nu este suficient sa se puna accent doar pe calitatile politistului care actioneaza in interiorul unor dispozitii juridice si administrative incontestabile. In practica, politistii sunt tinuti responsabili nu numai pentru maniera in care se achita de sarcinile si misiunile lor, ci si de ceea ce fac in mod obiectiv si real. Politistii nu actioneaza in nume propriu si nici pur si simplu pentru ca asa spun instructiunile. La randul ei, populatia nu este pregatira sa accepte actele puterii publice numai pentru ca ele izvorasc din lege si se intemeiaza pe aceasta. Ea va pretinde explicatii daca aceste acte, chiar intemeiate pe dispozitiile legale, sunt si plauzibile, deci oportune. Orice spirit, orice morala a politiei care este perceputa ca un sistem moral particular opunand statul societatii nu va fi acceptata de populatie si risca sa produca mai multe efecte nocive decat beneficiile sociale asteptate. Tot astfel, orice cod etic, care propune un spirit corporatist si un nivel ridicat de valori spirituale, prezinta riscul de a crea o dualitate in cadrul normelor si de a deveni o sursa de prejudicii. Acesta poate deveni periculos pentru evolutia culturii democratice a populatiei.

Institutiile si organizatiile politienesti sunt create pentru a contribui la dezvoltarea societatii. De aceea, va trebui sa se insiste asupra faptului ca politistii sunt obligati sa satisfaca exigentele morale particulare ale propriei profesii. Constitutia nu este singurul text care subliniaza ca functionarii sunt tinuti sa respecte valorile constitutionale. Un rol important, in acest sens, il detin Codurile etice ale politistilor.

O alta problema, pe care acest tip de coduri etice a adus-o in planul dezbaterilor, a fost si renasterea eticii profesionale. Locul pe care politia tinde sa-l ocupe in interiorul mutatiilor conceptuale si practice trebuie studiat in raport cu diferitele texte prin care politia descrie cu precizie si concizie ideea ca ea isi creeaza norme in care spera sa se raporteze la valorile si criteriile care i se par importante.

In mijlocul dezbaterilor actuale privitoare la etica, s-a nascut ideea si necesitatea renasterii eticii profesionale. Se face trimitere la etica in vigoare in lumea afacerilor care, in esenta, pretinde ca activitatea profesionala trebuie legata de responsabilitatea personala. Astfel, tinand cont de consecintele sociale si ecologice extrem de periculoase ale actiunilor duse de institutii in aceasta societate mondiala, se pare ca nu exista o alta alternativa la conceptia mentionata mai sus.

De aceea, este util sa examinam codurile etice si din aceasta perspectiva, pentru a determina pertinenta si utilitatea lor. Am putea avea ambitia de a fi o persoana morala, cu titlu individual si sa refuzam sa preluam personal responsabilitatea pentru dimensiunea morala a culturii publice. Aceasta alternativa este pe deplin posibila atat intr-un stat autoritar, cat si intr-un stat democratic. In schimb, orice demers pur teoretic care ar contesta pertinenta problemelor de ordin moral nu va putea face fata consecintelor propriei sale logici. Drept urmare, nu putem avea autodeterminare individuala fara un minimum de norme morale in viata publica si o anumita responsabilitate in materie de cultura politica .

Legat de ideea renasterii eticii profesionale, se pune si legatura care exista intre spiritul profesional si codurile etice. Sarcina de a stabili in ce consta spiritul profesional al politiei nu a fost deloc usoara, dand nastere unor prelungite si vaste dezbateri care au atins si problematica codurilor etice. In Germania, asemanator celorlalte state europene, exista mai multe feluri de abordari a cestui subiect. Codurile etice adoptate contin trimiteri si explicatii referitoare la etica profesionala si la spiritul profesional.

Ne-am propus sa prezentam, in continuare, cateva modele de coduri etice adoptate in ultimii ani, care sunt reprezentative pentru evolutia conceptiei referitoare la etica politiei.

a) Codurile etice ca elemente ale unei filozofii

La ce anume pot servi codurile etice ? Trebuie sa folosim etica cu o anumita prudenta. Nici o greutate nu poate deveni atat de periculoasa ca etica. Ea poate reglementa, exclude sau legitima ceea ce este inuman si poate deveni un instrument veninos al puterii absolute. Cea mai insidioasa teroare domneste, in general, in numele celor mai inalte valori morale: noua societate si noul om, ideea de lege si de ordine publica, guvernarea adevarului, reinstaurarea invatamintelor parintilor sau destinele bunastarii fiintei umane. Pentru care motive in cultura umanista a unei institutii sau a unei administratii, valorile politiei si principiile constitutionale nu ar putea deveni instrumentele care sa legitimeze injustitia si violenta ?

In anumite circumstante, un cod etic poate deveni un mijloc de instrumentalizare si de suprapresiune daca nu exprima clar scopul si metodele de munca si vizeaza sa controleze si sa domine spiritele si opiniile membrilor unei anumite organizatii.

Se pot invoca mari principii morale pentru a justifica modificarea anumitor probleme, intrucat nici un spirit de grup nu poate inlocui dispozitiile si ordinele necesare, constrangatoare si controlabile; in schimb, devine posibil, plecand de la acestea din urma, sa fie instaurat un spirit profesional. Etica nu este, totusi, o solutie pentru aceasta problema. Principiile eticii, pe care le publicam, sunt asemanatoare cu etichetele lipite pe sticlele de bautura: fiecare poate regasi in ele ceea ce doreste si i se potriveste. Rezulta ca, principiile si valorile morale pot deghiza sau escamota adevarul, in loc sa-l evidentieze si sa furnizeze directii clare de actiune.

Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem faptul ca orice cod etic prezinta si avantaje considerabile: din momentul in care este acceptat, el ofera perspective interesante. Cei care il accepta apartin cu siguranta unei grupe sudate in jurul unor norme morale, grup pregatit sa se conformeze acestor norme si la care sa se raporteze in situatii de criza. Un cod etic poate oferi certitudinea de a alege intre bine si rau, raportandu-ne la aceste norme. El este un punct de reper pentru calificativele morale ale indivizilor, relatiile sociale si educatia. El este, in acelasi timp, si un document de referinta pentru acel grup, de care se pot servi membri sai pentru a sustine propria imagine, a justifica sau a face autocritica in fata populatiei, a personalului grupului sau a superiorilor sai. In fine, codul etic poate fi considerat un document de referinta pentru membrii grupurilor cu statut inferior: ei pot sa-i invoce a solicita modificarea comportamentelor sau a metodelor aplicate.

Normele scrise sunt, cu siguranta, departe de a fi suficiente. Buna constructie a codurilor de etica profesionala nu depinde numai de valoarea continutului acestora. Nimeni nu a putut introduce intr-un cod, in momentul in care acesta a fost elaborat si adoptat, imprejurarile si masura in care persoanele si institutiile respective pot participa la elaborare si pot insera sperantele si asteptarile lor. Am putea, de aceea, afirma ca aceste documente - codurile de etica - sunt utile doar in masura in care lucratorii le adopta si accepta, si cu conditia ca, in continutul lor, formularile sa fie exacte.

b) Filozofia unui organism particular

Politia criminala germana (BKA) a fost prima structura de politie tentata sa puna in opera concluziile unui discurs moral in propriile sale structuri. Sub titlul "Orientierungsrahmen BKA", acest organism a purces la examinarea si organizarea valorilor si normelor in scopul de a orienta si de a structura propria constructie si propriul comportament [11].

Primul capitol al noului cod de orientare este denumit "Codul de orientare al Bundeskriminalamt". El contine norme si reguli de natura filozofica, strategica si organizationala privind activitatea BKA.

In ceea ce priveste filozofia muncii, a fost definit un nou sistem de valori care compun cadrul orientativ si regulile fundamentale ce vizeaza luarea deciziilor in interiorul organizatiei. Aceste reguli sunt deduse din binecunoscuta si riguroasa filozofie germana a muncii, neintrandu-se, totusi, in prea multe detalii. Marile prioritati definite sunt motivarea membrilor BKA, definirea situatiei si obiectivelor BKA in cadrul sistemului national si international de lupta impotriva criminalitatii. Principiile organizationale al cadrului de orientare sunt dispuse potrivit unor consideratii strategice, precum si ale documentelor si altor date privind personalul BKA.

In ceea ce priveste scopul general comun al BKA, ofiterii superiori, celelalte cadre si restul personalului sunt insarcinati sa adopte si sa puna in practica aceasta conceptie de munca.

BKA este considerata ca politia criminala internationala a Germaniei, ea fiind si Centrul german al politiei criminale si Biroul procurorului pentru afaceri speciale grave sau pentru crima organizata la nivel international.

Pentru indeplinirea misiunilor sale, BKA dispune de un personal calificat si flexibil, care se achita de sarcinile sale si se organizeaza, intr-o modalitate adaptata diferitelor situatii, prin desfasurarea unor actiuni calificate specifice. Ea coopereaza cu politiile de land si cu politiile altor state, precum si cu autoritatile externe insarcinate cu urmarirea penala pentru mentinerea securitatii interne si a pacii sociale in interiorul unei Europe liberale si democratice.

In intreaga sa activitate, BKA contribuie la apararea valorilor si principiilor constitutionale, respecta demnitatea umana si ofera populatiei un serviciu determinat prin responsabilitatea sociala a organismelor statului de drept. Contactele dintre membrii BKA sunt bazate pe principiile justitiei, considerarii persoanei, respectului si umanismului.

c) Principiile directoare pentru politiile statelor federale

Cea mai mare parte a statelor federale (landurile germane) si-au reorganizat sistemele de politie inspirandu-se din principiile directoare cuprinse intr-un proiect intitulat "Principiile directoare pentru politia Baden-Wortemberg", fructul unor intense dezbateri privind valorile si nonvalorile unui sistem politienesc modern pentru orizontul mileniului al treilea [12].

Vom enumera, in cele ce urmeaza, principiile proiectului si sensul acestora, dupa cum urmeaza:

• Noi estimam ca persoana umana este fundamentala: respectarea demnitatii fiecarei persoane; subscrierea la ideea de umanism exprimat de Constitutie si asigurarea caracterului umanitar si a justitiei;
• Legea si dreptul determina toate actiunile noastre: respectul drepturilor fundamentale ale omului si uzul national al puterilor conferite politiei; indeplinirea obligatiilor in scopul dezvoltarii societatii; protejarea demnitatii omului; promovarea integritatii functionarilor; asumarea rolului de garant al securitatii interne;
• Noi nu ne vom indeplini obiectivele decat prin actiuni comune: relatii mutuale fondate pe incredere si parteneriat; ambient care favorizeaza deschiderea spre un spirit de creativitate; un serviciu si un cadru deschis cooperarii;
• Succesul nostru depinde de relatiile apropiate cu populatia: atitudine amicala, corecta si serviabila; castigarea increderii populatie prin servicii de permanenta (24 de ore din 24 de ore); parteneriat de securitate bazat pe fiabilitatea serviciului; solutionarea crizelor cu competenta;
• Serviciul nostru ne mobilizeaza in intregime: pregatirea de a servi si a asuma toate responsabilitatile; promovarea creativitatii in cadrul obiectivelor comune; aplecarea spre profesionalism si invataminte din erorile comise;
• Viata noastra consta in participarea la elaborarea viitorului: intelegerea necesitatilor si provocarilor unei societati in miscare; forta organizatiei consta in puterea de inovare; garantarea unui serviciu satisfacator, eficace si de calitate; asigurarea unei formari permanente a personalului; oferirea unei perspective sigure a carierei si a unor conditii de munca superioare; adoptarea unui comportament adecvat si a unui serviciu profesionist; determinarea corecta a statutului organizatiei in cadrul societatii; utilizarea responsabila a resurselor organizatiei.

d) Europa, Codurile etice, si activitatile politienesti

Asa cum o demonstreaza si cadrul de orientare al organizarii si functionarii BKA, dimensiunea europeana a activitatilor politienesti nu a fost si nu este ignorata atunci cand se vorbeste despre normele etice ale activitatii structurilor de politie din Germania. Fie ca vorbim despre un organism federal, fie de unul sau de altul dintre serviciile de land, nu exista o activitate de politie care nu vizeaza si dimensiunea europeana sau nu sufera o puternica influenta din partea spiritului continental al domeniului. Cel care a reusit sa identifice si sa publice cele zece principii ale spiritului politiei in Europa a fost istoricul Nolte Josef M. din Turbingen [13]. In esenta, reflectiile sale au fost rezumate astfel:

• Accentul trebuie pus pe postulatul unei normalizari permanente a sensibilitatii si spiritului politiei. Nu trebuie renuntat la particularitatile profesiei de politist, ci renuntat la situatia de exceptie in care este cantonata politia, intrucat aceasta reprezinta o sursa de probleme; lumea nu mai accepta o politie care functioneaza pe coordonatele alarmei constante si bazata pe un statut de exceptie, care nu mai corespunde principiilor democratiilor occidentale;
• Politia trebuie sa renunte la mentalitatea sa particulara bazata pe exceptie si la modul de viata particularizat, fondat pe acest spirit particular. Aceasta inseamna ca trebuie sa se renunte la caracterul eroic sau polemic al spiritului si al eticii politiei in Europa. Este nevoie de o actiune de demilitarizare progresiva a politiei si de fixarea unui termen limita pentru incetarea brutalitatilor in interventii [14], antrenand numeroase alte consecinte practice si simbolistice, precum limbajul utilizat, cutuma ordinii si a normelor privind portul uniformei si utilizarea armelor de foc;
• Normalizarea spiritului politiei si a modului sau de viata decurge din reintoarcerea spre virtutile primare, cum sunt: fiabilitatea, loialitatea, atasamentul fata de profesie, disciplina, curatenia, dinamismul, conformismul, capacitatea de a lua decizii, responsabilitatea, amabilitatea fata de populatie s.a.;
• Necesitatea asimilarii unei constiinte profesionale noi, ca premisa principala in materia eticii fundamentale a politistilor din Europa, care doresc sa evolueze, in permanenta, in consens cu evolutiile democratiilor europene;
• Obligatia de informare a populatiei trebuie sa devina una dintre conditiile primare ale activitatii politiei, in toate domeniile de activitate, incluzand aici si sfera politica (linia executiva a politiei are si ea dreptul la informatii). In nici o situatie, libertatea si adevarul nu trebuie sa fie subordonate securitatii societatii sau statului. Obligatia de informare si acest drept de a fi informati permanent permit evitarea oricarei manipulari politice a politiei; se poate evita ca politistii sa devina simpli gardieni (brute), iar politia sa fie instrumentalizata si cretinizata.

Conceptia franceza despre etica politieneasca

1. Generalitati despre esenta conceptiei franceze

Conceptia franceza privind rolul politiei intr-o societate democratica graviteaza in jurul ideii ca, mai inainte de toate, politia este gardianul drepturilor si libertatilor. Ea contribuie nu numai la mentinerea pacii sociale, a ordinii si a salubritatii sociale, in interesul intregului corp social, dar si la garantarea libertatilor individuale si colective, a protectiei persoanelor si bunurilor si la apararea institutiilor care reprezinta soclul propriei sale legitimitati [15].

Aceasta forta publica a fost, conform termenilor Declaratiei Drepturilor Omului si Cetateanului din august 1789, instituita in avantajul tuturor si nu pentru utilitatea particulara a celui caruia este incredintata. Protectoare a cetatenilor, carora le garanteaza acest drept fundamental care este securitatea, politia regimului democratic nu este un serviciu al arbitrariului, intrucat opera sa este tocmai libertatea tuturor .

Pentru a fi in masura sa asigure misiunile sale cotidiene primordiale, membrii fortelor de politie sunt investiti, in virtutea legilor si regulamentelor care le definesc intinderea si limitele, cu puteri exceptionale de drept public, care le permit, in conditii precis determinate, sa priveze de libertate pe concetateni, sa foloseasca forta fizica impotriva celor care incalca legea sau se opun unor masuri obligatorii, ori sa se infiltreze in viata lor privata. Ceea ce trebuie sa faca un stat de drept, vis-a-vis de exercitarea misiunilor politiei, este de a veghea ca utilizarea puterilor sale sa se incadreze, sa se conformeze legii, scopului existential si idealurilor democratice .

Statul democratic si de drept are obligatia de a institui un corp politienesc curat, competent si eficace, o politie ale carei spirit si activitate sa fie subordonate unor regulamente si reguli deontologice definite cu precizie si claritate, pentru a se putea evita ca membri sai sa comita abuzuri si sa fie aparati de regulile impuritatii. Orice etica politieneasca isi va gasi masura viabilitatii tocmai in mentinerea acestui echilibru.

Preocupari recente in definirea conceptului de etica in Franta

Prima manifestare a unui real interes francez pentru dezvoltarea unei etici politienesti s-a produs la inceputul secolului trecut. In anul 1910, in cadrul inceputului de reforma administrativa a politiei, care urmarea mai buna selectie, recrutare si formare a viitorilor politisti, s-a pus problema sensibilizarii misiunilor lor si a indatoririlor in raport cu marele public.

Sub impulsurile unor personalitati administrative marcante , printre care prefectul regiunii Paris - Hennion , a fost inaugurata prima institutie de invatamant politienesc. La ceremonialul inaugurarii Scolii de politie din Paris, Hennion se adresa personalitatilor prezente, astfel: ".functia de politist necesita si pretinde oameni cu o judecata sigura, cu un caracter ferm, cu o constiinta clara si un spirit justitiar; administratia superioara este obligata sa evite tot ceea ce ar putea diminua sau sterge in ei aceste rare calitati".

In paralel cu aceasta creatie istorica pentru institutia politiei din Franta, au fost introduse reguli mult mai stricte in domeniul recrearii si al disciplinei corpurilor de politie.

In deceniile urmatoare au fost inregistrate noi progrese in ansamblul domeniilor politienesti, incluzand preocuparile pentru emergenta unei deontologii politienesti definita, recunoscuta si acceptata ca atare.

Au trebui sa treaca, insa, peste opt decenii pentru ca, sub imperiul Rezolutiei nr. 690 privind Declaratia asupra politiei, adoptata de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, la 8 mai 1979, si a Codului de conduita pentru responsabilii cu aplicarea legilor, adoptat de Adunarea Generala a Natiunilor Unite, la 5 februarie 1980, prin Decretul nr.86-592 din 18 martie 1986, in Franta sa fie adoptat un Cod de deontologie al politiei nationale.

3. Principiile generale si particulare ale Codului

Este cunoscuta dificultatea reala a demersului de codificare a normelor deontologice ale unei profesii, adica temerara incercare de a formula si concentra in forme concise, simple si clare, indatoririle morale necesare si acceptabile de catre barbati si femei in exercitarea profesiei lor. Constienti de aceasta dificultate, redactorii Codului deontologic al politiei franceze, elaborat prin cooperarea dintre administratie si reprezentantii sindicatelor, au inceput prin asezarea textului proiectului pe o serie de principii generale care sa nu genereze rezerve din partea politistilor.

De aceea, inca de la debut , ei au tinut sa sublinieze faptul ca, "Politia nationala concura, pe ansamblul teritoriului national, la garantarea libertatilor si la apararea institutiilor Republicii, la mentinerea pacii si a ordinii publice si la protectia persoanelor si bunurilor", iar in continuare sa accentueze prin: "Politia nationala se achita de misiunile sale respectand Declaratia drepturilor omului si a cetateanului, Constitutia, conventiile internationale si legile" .

In ceea ce priveste indatoririle si celelalte norme in raport cu statutul de politist, articolul 7 al Codului precizeaza: "Politistul este loial institutiilor republicane. El este integru si impartial; el nu se va indeparta de la demnitate in nici o imprejurare si se comporta cu populatia intr-o maniera exemplara. El are respectul absolut al persoanei umane, indiferent de nationalitate sau origine, conditia sociala sau convingerile politice, religioasa sau filozofica".

Codul deontologic completeaza acest cadru general printr-un numar de reguli de conduita specifice menite sa aminteasca politistului conditiile de utilizare a puterilor speciale de drept comun de care dispune. Astfel, articolul 9 insista asupra faptului ca uzul de arma de catre politist trebuie sa fie strict necesar si proportional cu scopul urmarit. Trebuie subliniat ca, in Franta, acest uz de arma este limitat si, pentru membrul politiei nationale, singurul caz de legitima aparare al propriei persoane a politistului sau a altei persoane, este legal admis .

Articolul 10 al Codului deontologic dispune, la randul sau, ca "orice persoana ..este plasata sub responsabilitatea si protectia politiei. Ei nu trebuie sa suporte, din partea functionarului politiei sau altor persoane, nici o violenta, nici un tratament inuman sau degradant". Aceasta responsabilitate poate atrage o sanctiune impotriva politistului care, asistand la asemenea fapte, nu intervine, nu-i pune capat sau nu o denunta pe cale ierarhica.

In ceea ce priveste raporturile dintre politist si ierarhia de comanda, Codul deontologic stipuleaza ca primul trebuie sa fie loial sefilor ierarhici. Potrivit articolului 13, functionarul de politie trebuie sa execute ordinele care-i sunt date , afara de situatia in care ordinul este manifest (evident) ilegal si de natura a compromite grav un interes public . In acest caz, si numai in acest caz, politistul are dreptul de a face un raport catre superiorul sau motivat obiectiv si corespunzator. Daca ordinul este totusi mentinut, politistul are dreptul, inca o data, de a persista in refuzul sau si de a adresa refuzul ierarhiei superioare care trebuie sa ia act de situatia creata, mai inainte de a stabili, in cunostinta de cauza, eventualele urmari disciplinare care vor trebui stabilite.

In fine, functionarul de politie este tinut sa raporteze autoritatii conducatoare de executarea misiunilor pe care le primeste sau, dupa caz, de ratiunile care au facut imposibila executarea .

4. Pericolele cotidiene pentru activitatea politiei franceze

Mai mult decat in cazul altor profesii, meseria de politist il expune pe cel ce o exercita sa traiasca situatii dificile, cum ar fi tensiunile sociale, conflictele sociale, infractiuni deosebit de complexe, interventii in violentele familiale, prinderea in flagrant a unor infractori s.a., precum si la tentatii diverse. Se recunoaste faptul ca, zi de zi, peste o suta de mii de politisti in uniforma isi indeplinesc misiunile care ii plaseaza adeseori in prima linie a crizelor individuale si colective care transgreseaza sistemul social. Actiunea lor se inscrie in asa-zisa "priza directa" cu situatiile iesite din comun, caracterizate prin violenta extrema .

Toate aceste aprecieri si caracterizari nu sunt cu mult departe de adevar, din contra, diversele statistici oficiale demonstreaza ca politia franceza "produce" fructuos pentru binele comunitatilor, al pacii si securitatii sociale. Astfel, intr-o perioada de circa 10 ani , cifrele medii anuale se ridica la circa 247.000 de patrulari si masuri de paza si la prinderea a circa 480.000 de prezumptivi autori de crime si delicte. Singura, numai directia centrala a politiei judiciare, destinata luptei contra crimei organizate si a criminalitatii specializate a inregistrat anual 2000 de proceduri de ancheta. Continuand exemplificarea, cu zona metropolitana a Parisului, mediile anuale se ridica la circa 145.000 de patrulari zilnic, 4.000 de manifestatii gardate, 28.000 de locuri accesibile publicului supravegheate si peste 220.000 de interventii in situatii diverse.

Fata de aceasta imensitate de situatii de interventie, s-a retinut ca doar in 2-3% dintre politisti au comis acte de indisciplina sau abuz care au facut obiectul aplicarii unor sanctiuni disciplinare. Apeland la aceleasi statistici oficiale, vom mentiona ca, anual, Inspectia generala a politiei nationale, insarcinata cu desfasurarea anchetelor administrative si penale in acest domeniu, a inregistrat intre 300 si 500 de sanctiuni, procentaj aflat in apropierea mediei politiilor europene, dupa cum observa Institutul de inalte studii pentru securitatea interna, in propriile sale rapoarte.

Regulamentele si normele privind resursele umane, prevad in termeni rigurosi recrutarea, formarea initiala si continua, supravegherea permanenta, folosirea eficienta in misiuni si actiuni, prevenirea si contracararea abaterilor, pentru reducerea continua a acestor procente. In paralele, si pentru a pastra echilibrul evocat anterior, se fac eforturi pentru imbunatatirea conditiilor de lucru in scopul sporirii eficacitatii si a securitatii propriei lor persoane.

5. Imaginea publica a politiei franceze

In constructia unei politii respectate, politistul este considerat, in primul rand, un administrator si un judecator ordinar, intrat intr-o profesie care este deschisa oricarui cetatean francez ce indeplineste conditiile stabilite de legi si regulamente [27]. Nu ramane decat ca, un barbat sau o femeie sa ia decizia de a intra, pentru ca, ulterior, el sau ea sa se supuna drepturilor si obligatiilor speciale care-i revin. Unele au fost mentionate anterior altele merita a fi subliniate in continuarea analizei noastre.

Astfel, in virtutea Legii din 28 septembrie 1948 privind statutul special al functionarilor de politie, acesta din urma nu are dreptul la greva.

In ceea ce priveste drepturile sindicale, politistii nu se pot exprima liber decat in limitele obligatiilor de rezerva impuse ansamblului de agenti ai functiei publice franceze si fara a contraveni regulilor secretului profesional, asa cum au fost definite prin Legea din 13 iulie 1983, Decretul din 24 ianuarie 1968 si articolul 11 din Codul de procedura penala referitor la secretul anchetelor.

Politistul francez este, deopotriva, tinut sa intervina, chiar daca se afla in afara programului de lucru, nu numai pentru a acorda ajutor unei persoane aflate in pericol , ci si, intr-o formulare mai generala, pentru a preveni sau reprima atentatele asupra persoanelor si/sau bunurilor.

In fine, mai subliniem faptul ca functionarul de politie fiind depozitarul autoritatii publice, calitate care ii confera dreptul de a constata numeroase infractiuni, in situatiile in care este el insusi autor al unor infractiuni de coruptie sau de atentat la integritatea fizica a unei persoane, este pasibil de pedepse agravante.

De asemenea, si de aceasta data cu scopul de a-l proteja pe politist, legea franceza prevede incriminarea speciala si posibilitatea de a pedepsi pe cei care ultragiaza functionarii de politie sau se opun acestora. Ea contine si dispozitii care agraveaza pedepsele aplicate autorilor faptelor de violenta impotriva politistilor . In legatura cu acest aspect nefast din viata politistului francez, Codul deontologic stipuleaza ca "ministrul de interne apara functionarii politiei nationale impotriva amenintarilor, violentelor, injuriilor, defaimarilor sau ultrajelor, ale caror victime sunt pe timpul exercitarii sau cu scop a functionarilor lor" . Acesta este un principiu important pentru un stat de drept, caci o politie responsabila si productiva, trebuie, la randul sau, sa fie respectata.

De aceea, se afirma ca, nimic nu trebuie irosit atunci cand este vorba despre etica vie a politiei si despre un comportament etic al politistului in orice imprejurare, in timpul turbulentelor si in functie de evolutiile viitoare in domeniul care face obiectul competentelor politiei franceze.

Aceasta preocupare constanta, care preocupa intreaga Franta, s-a materializat, in anul 1993, prin constituirea Inaltului Consiliu al Deontologiei Politienesti , organism insarcinat cu respectarea prevederilor Codului deontologic din 1986. Astfel, potrivit legii "misiunile prioritare asumate de politia nationala trebuie executate cu respectarea Codului deontologic" .

Subscrierea la deontologia politieneasca cere din partea tuturor celor care cred in acest sistem de valori pe care ea o reprezinta, nu numai o munca permanenta de construire a bunelor practici profesionale pe teren, dar si aplicarea acelor actiuni, incepand cu exemplaritatea, care poarta aceste valori si suscita adeziunea unui numar cat mai mare de functionari.

3. Etica politieneasca in Regatul - Unit al Marii Britanii

3.1. Contextul istoric al aplicarii normelor etice in politia britanica

Pentru a prezenta esenta conceptiei britanice cu privire la etica politieneasca, am consultat mai multe documente oficiale si am apelat la analizele unor experti care actioneaza in domeniu, printre care pe cel elaborat de Paul Whitehouse, presedintele Comitetului calitatii serviciului din cadrul L'ACPO, comisar de politie la Politia Sussex [33].

Documentul prezinta contextul istoric al evolutiei societatii britanice, retinand, in context, ca traim o epoca in care valorile sociale si individuale sunt mai mult ca oricand puse in discutie de profundele mutatii economice, sociale si tehnologice care bulverseaza ansamblul planetei. Era comunitatilor stabile si locale, cimentate prin norme morale comune, a fost depasita prin comunicatiile mondializate, internationalizarea economiei si a cunoasterii stiintifice. Aceste fenomene au evoluat mult mai rapid decat cadrele etice si morale, care uneori le-au acompaniat. In Marea Britanie, sectorul public a sfarsit prin a se axa pe calitatea serviciului pe care il ofera consumatorului - cetatean; in acelasi scop, segmentul politienesc a trebuit finalmente sa puna accent pe etica si deontologia politieneasca.

Asemanator celorlalte domenii ale sectorului public, Serviciul de politie din Anglia si Tara Galilor a trebuit sa asimileze, ele insasi, conceptele de etica si de calitate a serviciului. Activitatile asupra problemelor de etica sunt asigurate de catre Asociatia Ofiterilor Superiori din Anglia, Tara Galilor si Irlanda de Nord (ACPO).

3. Programul privind calitatea serviciului

Politia trebuie sa fie constienta, intotdeauna, de obligatia ce-i incumba de a furniza ansamblului societatii serviciile pe care populatia le asteapta de la ea. Populatie este in drept sa pretinda politistilor sa faca dovada probitatii, curtoaziei si sensibilitatii fata de nevoile acesteia.

Totusi, comunitatea nu a definit cu claritate ce fel de politie doreste sa aiba. Un celebru Raport - Scarmanm, prezentat public in urma evenimentelor survenite in 1981 in cartierul Brixton din Londra, a demonstrat cat de dificila este, intr-o societate traditionala, sa intrebuintezi o metoda politieneasca traditionala, care se bazeaza pe consimtamant, consens si cooperare. Alte afaceri celebre care au avut loc in Marea Britanie au aratat ca normele de conduita profesionala nu au fost cele care au fost experimentate de catre un grup minoritar de politisti, ci acelea care au capatat, prin aplicarea si verificarea lor practica, o generalizare si o preponderenta la nivelul intregului serviciu politienesc.

Inca de la finele anilor '80, incapacitatea de a asigura fonduri si resurse, pe care serviciile de politie le solicitau cu justete, a ridicat probleme cruciale pentru politie, pentru guvernul central si pentru puterile locale. Cu titlul de contributie la dezbaterile ce au avut loc cu privire la activitatile politiei, politia insasi a publicat, in martie 1990, un Studiu cu privire la politia operativa, fundamentat pe cercetari aprofundate, al carui scop a fost acela al cuantificarii nevoilor politiei de resurse suplimentare. Ori tocmai acest studiu a scos in relief o problema mai grava: contrastul major intre serviciul pe care populatia il astepta de la politie si cel pe care politia credea ca trebuie sa il ofere publicului. In fata pericolului de pierdere totala a increderii populatiei, s-a decis proiectarea Programului de calitate a serviciului, menit sa imbunatateasca normele ce reglementau serviciul politienesc in scopul de a raspunde, in masura posibilului, asteptarilor populatiei.

Comisia pentru calitatea serviciului a fost constituita, in anul 1990, special pentru implementarea acestei initiative. Rolul sau consta in examinarea tuturor aspectelor relevate de studiul cu privire la politia operativa, atat prin prisma traditiilor valoroase ale politiei engleze in asigurarea serviciilor de protectie, securitate sociala si reprimarea criminalitatii, cat si prin prisma principiilor de integritate si de reputatie a politiei, si in oferirea unor recomandari de linii de conduita corespunzatoare. Pentru indeplinirea misiunii sale, Comisia a cooptat, la randul sau, reprezentanti ai altor asociatii ale politiei, ai Ministerului de Interne, ai Inspectiei Regale a Politiei (HMIC), ai Sindicatului personalului civil din politie (UNISON), ai Asociatiei colectivitatilor locale, ai Asociatiei consiliilor regionale (ACC), ai Asociatiei colectivitatilor metropolitane (AMA) si ai Comisiei de audit.

Rezultatele studiului au fost publicate, in octombrie 1990, intr-un document de politica strategica, intitulat: "Definind normele activitatii politienesti. Raspunsul la asteptarile comunitatii". Problema esentiala a politiei a fost definita astfel; "politia isi stabileste propriile reguli si prioritati si nu verifica niciodata daca serviciul oferit corespunde asteptarilor celor care il reclama". In plus, studiul conchidea ca normele de echitate, curtoazie si de sensibilitate ale politiei in raporturile cu populatia nu sunt intotdeauna acceptabile. Cu alte cuvinte, normele de etica nu sunt plasate intotdeauna acolo unde ele ar trebui sa fie, mai precis, in inima activitatilor politienesti.

Comisia ACPO asupra calitatii serviciului a fost incurajata sa coordoneze activitatile vizand calitatea serviciului si, in particular, sa introduca, folosind infrastructura ACPO, indicatorii de eficacitate si de valori comune in practica politiei. In acest scop, ea a lansat un program ale carui obiective esentiale au fost urmatoarele:

• sa se asigure ca politia ramane ferm atasata Declaratiei privind obiectivul si valorile comune ale politiei;
• sa asigure, la nivelul tuturor esaloanelor sistemului politienesc, ca personalul politiei sa se angajeze sa presteze un serviciu de calitate care sa raspunda valorilor comune clar definite;
• sa asigure implementarea mecanismelor eficiente de control si evaluarea, precum si punerea in aplicare a programului si publicarea rezultatelor in interiorul serviciului politienesc si in afara acestuia.

In colaborare cu celelalte organizatii reprezentate, Comisia a cauta sa elaboreze si sa gestioneze un program eficient de sustinere a politiei, respectand competentele sefilor de politie, ale Directiei politiei si ale Ministerului de Interne, precum si relatia politiei cu serviciile sistemului judiciar.

3.3. Valorile actuale ale politiei britanice

Comisia si-a continuat activitatea si dupa publicarea, in octombrie 1990, a Declaratiei obiectivului si valorilor comune ale Politiei [34], care a marcat debutul unei cercetari aprofundate pentru determinarea valorilor si eticii corespunzatoare nevoilor speciale mediului politienesc. Obiectivul era acela de a preciza etica implicit, prezentata in Declaratia politistului, care reprezenta, la randul ei, un angajament luat de oricare functionar de politie care intra in randurile efectivelor politiei (Anexa B) .

Analistii s-au intrebat, in mod firesc, daca aceasta declaratie era, ea singura, suficienta pentru a construi un sistem de valori care sa permita politistilor sa ia toate masurile, toate deciziile si responsabilitatile pretinse de un serviciu public, cu o natura si elemente atat de diverse, care trebuie furnizat comunitatii pe timp de 24 de ore din 24 de ore. Ca raspuns concret la aceste intrebari, in anul 1992, a fost pus in functiune un cadru de valori mai adecvat: o Grupa de lucru reprezentativa a Comisiei a inceput prefigurarea principiilor fundamentale pe baza carora sa fie definite normele profesionale care sa oblige intregul efectiv al politiei si sa usureze atingerea scopurilor definite in Declaratia obiectivului si valorilor comune ale politiei.

Declaratia politistului, Declaratia obiectivului si a valorilor comune ale politiei si Declaratia valorilor comune (acestea sunt denumirile principiilor fundamentale ale politiei britanice) compun din 1992 un ansamblu care permite aplicarea cadrului de valori realiste si oportune. Grupa de lucru s-a oprit asupra a opt valori care compun Declaratia valorilor comune (Anexa C) .

Principiile continute de cele trei declaratii au fost introduse si sunt mentinute in programele de pregatire (formare initiala si continua) a personalului politiei britanice si a personalului auxiliar civil, in scopul de a le permite acestora de a face fata provocarilor si riscurilor izvorate din perpetua evolutie a societatii, in general, si de a politiei, in special. Ele transpun angajamentul politiei de a asigura un serviciu care tine cont de drepturile civile ale fiecarui membru al societatii.

De la inceput, era bine cunoscut ca acest cadru de valori va fi aplicat deopotriva politistilor si personalului civil. Drept urmare, daca civilii nu au puterile politistilor, ei au totusi acces la informatiile protejate si sensibile si se pot adresa populatiei in numele politiei. S-a estimat ca este corect ca si ei sa imparta, alaturi de colegii lor politisti, aceasta etica, care se aplica intregii conduite a acestora. De aceea, valori cum sunt profesionalismul, onestitatea, echitatea, integritatea, promptitudinea, punctualitatea, precizia, non-discriminarea si/sau respectarea confidentialitatii datelor nu pot fi atasate artificial unui grad, unei functii ori unui statut.

Unul dintre principiile fundamentale ale noului cadru de valori il constituie tocmai natura sa voluntara, prin comparatie si in opozitie cu regulamentele care sunt insotite de sanctiuni sau ofera posibilitatea luarii unor masuri oficiale de redresare. Valorile inserate in noul cadru nu prevad masurile necesare a fi luate pentru a preveni sau sanctiona violarile normelor de conduita si de actiune care revin politistilor si personalului civil.

Dezbateri controversate au insotit momentul publicarii celor trei declaratii, in legatura cu noua procedura disciplinara in cadrul politiei britanice. S-a afirmat ca aceste proceduri vor fi legate direct de institutionalizarea noilor valori, care dimensioneaza etica muncii de politie. In acelasi timp, politistii si personalul civil trebuie protejati impotriva plangerilor nefundamentate si a celor rau voitoare. De aceea, se accepta faptul ca acest cadru etic coerent, clar si stabil permite mai buna aparare a personalului.

Este evident ca nimic nu este simplu. O etica care nu este insotita de un sistem sanctionator este perceputa ca o voce in surdina, in timp ce, daca este insotita de sanctiuni, ea devine, fara indoiala, prea rigida si poate fi contestata pe fond, intotdeauna de persoanele care sunt acuzate de incalcari si care risca sa fie sanctionate. Totusi, un lucru este cert: viata actorilor publici, deci si a politiei, trebuie fundamentata pe valori care sa permita fiecarui membru al societatii sa aiba incredere in capacitatea sa de a apara si promova preeminenta dreptului.