Originile si evolutia istorica a moralei eticii si deontologiei

Originile si evolutia istorica a moralei eticii si deontologiei

1.1. Originile eticii

Cautarea sorgintii eticii in negurile istoriei ne pune in situatia de a lasa deoparte miturile care au constituit principalele obstacole in calea progresului intelectual legat de aceasta problema, mitul conform caruia societatea este o constructie artificiala si mitul potrivit caruia natura, in intregul ei, este numai o lupta pentru supravietuire . Ne aflam in fata unei intrebari complexe ce trebuie sa ne lamureasca asupra necesitatii respectarii regulilor moralei, desi morala, asa cum am vazut anterior, nu se rezuma doar la reguli.

Oare cum ar fi viata sociala fara setul de reguli despre care vorbim ? este adevarat ca oamenii cauta esenta diferitelor reguli implicate si incearca sa le puna laolalta, apeland, in acest sens, la un fel de arbitru suprem: esenta moralei in ansamblu. In general, orice om are tendinta de a privi inapoi si de a se intreba daca nu a existat o stare conflictuala mai inainte ca o anumita regula sa fie impusa, o stare in care poate nu ar fi fost nevoie de regula, si cum s-a ajuns la pierderea starii anterioare eticii, cand indivizii nu si-au dorit sa-si faca unul altuia rau ?

Filozofia greaca si, ulterior, cultura europeana moderna, au acceptat explicatia aparitiei eticii ca rezultat al mecanismului unei prudente egoiste bazate pe teoria contractului social. Starea anterioara eticii este perceputa ca fiind una de solitudine, totul complicandu-se in momentul in care oamenii au inceput sa relationeze unii cu altii, iar conflictul a devenit inevitabil . Jean Jaques Rousseau afirma ca oamenii au fost ostili mai inainte de a interactiva, iar supravietuirea si evolutia civilizatiei umane a devenit posibila doar datorita regulilor la care s-a ajuns printr-o negociere nedorita. Religiile monoteiste nu explica, pe de alta parte, de ce trebuie sa-l ascultam pe Dumnezeu, din pozitia Sa de Creator Atotputernic , care nu se rezuma doar la ideea de fiinta, ci reprezinta un ansamblu de principii, idealuri si standarde extrem de complexe care se plaseaza in spatele regulilor morale si le confera anumite semnificatii.

Teoria egoismului si cea a contractului social sunt prea simpliste pentru a explica adevaratele esente ale eticii. Este de neconceput sa admitem ca morala izvoraste doar dintr-un egoism prevazator. Oamenii nu sunt cu totii atat de prevazatori, dar mai ales atat de constanti in egoismul lor, pentru a contura si impune nici cea mai moderata forma de comportament onest. Comportamentul onest al indivizilor este manat de motive total diferite care reies din consideratia fata de pretentiile altora, din simtul dreptatii, din prietenie, loialitate, compasiune, gratitudine, generozitate, simpatie, afectiune familiala s.a.m.d.

Conform contractului social, toate fiintele sunt la fel de egoiste, iar oamenii se deosebesc doar prin inteligenta lor prudenta, fiind pur si simplu primii egoisti luminati de pe planeta. In viziunea religioasa, in schimb, intruparea sufletelor a atras dupa sine, pe langa inteligenta, o gama larga de motivatii, mai altruiste .

Pentru a ajunge la explicatii temeinice privind etiologia moralei, nu trebuie decat sa apelam la exemple din comportamentul animalelor si pasarilor . Trasaturi sociale, precum grija parinteasca, cautarea hranei pentru pui si bunatatea reciproca in colectivitate demonstreaza ca aceste fiinte nu sunt eminamente egoiste si crude, ci fiinte care si-au dezvoltat motivatii puternice si speciale pentru a mentine o forma simpla de societate . Desi se ignora uneori sau se ataca in situatii speciale, ele fac acest lucru intr-un cadru mai larg de acceptare prieteneasca. Ingrijirea cu devotament a puilor sau renuntarea la hrana proprie este, de multe ori, impartasita, pe langa parinti, si de ceilalti membri ai grupului, atitudine ce poate fi considerata matricea originala a moralei regnului animal. Elefantii adopta puii orfani, pasarile batrane si neajutorate sunt hranite de alte pasari din grup; se observa dovezi de prietenie si de solidaritate intre prieteni. Nu sunt acestea motive de a accepta faptul ca si oamenii se aseamana foarte mult cu toate rudele cele mai apropiate ? Nu exista raporturi directe intre aceste inclinatii si morala umana ?

Multi teoreticieni sustin ca aceste inclinatii nu compun morala, dar contribuie in mod esential la existenta ei, intrucat furnizeaza materia prima a vietii morale. Afectiunile naturale nu creeaza, prin ele insele, reguli, dar intra in conflict unele cu altele sau cu alte motive puternice si importante. La animale, conflictele naturale sunt reglate prin inclinatiile secundare. Insa, fiintele rationale, care reflecteaza asupra propriei vieti si a altora, trebuie sa arbitreze aceste conflicte, astfel incat, vietile lor sa aiba un curs coerent si continuu. In acest sens, indivizii fixeaza prioritati intre diversele teluri si accepta principii si reguli permanente. Acestea au o forta deosebita. Fiintele inteligente au creat reguli care sa protejeze grupul, colectivitatea, societatea.

Predispozitia oamenilor de a crea, impune si respecta asemenea reguli nu dispare si nici nu se diminueaza pe parcursul evolutiei civilizatiei, fiind deosebit de activa in diversele culturi. In mod natural, oamenii isi consuma cu generozitate resursele pentru a satisface nevoile minime ale familiei si ale grupului de prieteni, mai inainte de a se gandi la nevoile strainilor. Este adevarat ca, toate aceste predispozitii sunt corectate sistematic, pe parcurs, prin recunoasterea unor indatoriri mai largi si a unei limitari, pe masura ce se dezvolta morala umana, pentru a corespunde unor orizonturi sociale mai largi: colectivitati, comunitati, natiuni, state.