Ratiunile analizei deontologiei functionarilor publici

Ratiunile analizei deontologiei functionarilor publici

Care sunt motivele pentru care abordam cu atata vehementa problematica deontologiei functionarilor publici ? Numerosi factori au contribuit, in ultimele decenii, la modificarea perceptiei opiniei publice si a cetatenilor asupra agentilor publici si a asteptarilor pe care le manifesta fata de acestia.

Majoritatea specialistilor considera ca printre elementele care sustin necesitatea innoirii exigentelor deontologice se numara, in principal, urmatoarele:

• cresterea nivelului de educatie si de instructie a populatiei;
• scaderea gradului de incredere a priori fata de institutiile publice;
• nivelul ridicat atins de alocatiile bugetare si presiunile fiscale asupra cheltuirii bunului public;
• concurenta exercitata de catre organismele private, in termenii de calitate a serviciilor;
• deontologia functionarului public este tot mai mult rezultatul exigentelor cetatenilor, decat o creatie a institutiilor publice;
• in calitate de beneficiari ai serviciului public, cetatenii solicita din partea functionarilor o mai mare transparenta si o calitate a serviciilor la nivelul increderii acordate si a resurselor pe care societatea le furnizeaza acestora;
• dezvoltarea proceselor de deconcentrare si de control posterior al institutiilor administrative a adus cu sine o autonomie largita; acest mod de organizare si functionare a impus regandirea si implementarea unei deontologii bazate pe autoritate, respectarea disciplinei si a statutului;
• in noul context, fiecare agent public este chemat sa ia decizii si sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile sale, avand in vedere o serie de norme care ii fixeaza locul, rolul, atributiile, instrumentele si mijloacele de actiune, procedurile de indeplinire a sarcinilor.

Odata fixate ratiunile pentru care vorbim astazi de nevoia de valori si de etica, de codurile etice si deontologice, este normal sa precizam, fie si succint, care sunt perceptiile asupra unor notiuni, termeni si concepte care se regrupeaza in familia moralei, eticii si deontologiei.

Majoritatea autorilor apreciaza ca deontologia este sinonimul moralei profesionale, care presupune respectarea de catre membrii unui corp profesional a unui ansamblu de norme de conduita, raspunzand unei axiologii a profesiei pe care o indeplinesc. Cu alte cuvinte, deontologia reprezinta ansamblul indatoririlor, impuse unui grup profesional in exercitarea meseriei sau totalitatea regulilor si valorilor impuse persoanelor care isi desfasoara activitatea in cadrul aceleasi entitati.

Daca ne raportam la agentii publici, va trebui cu certitudine ca ansamblul acestor indatoriri sa acopere intreaga plaja de misiuni, de situatii de viata, de imprejurari relationale in care el trebuie sa dea dovada de integritate, loialitate, de retinere si discretie. Demnitatea comportamentului sau, neutralitatea si echidistanta in aplicarea legii, comportamentul sau general incarneaza responsabilitatea generala incredintata de stat si de catre cetateni. Vorbim, astazi, din ce in ce mai mult, despre independenta agentului public, de neutralitatea sa, de obligatia de retinere, de integritate si de probitatea sa, de profesionalismul si capacitatea acestuia, de moralitatea si devotamentul sau, de o mai mare transparenta si de o inalta calitate a serviciilor sale, dar si despre obligatia legala, statutara, regulamentara si moral-etica de a se conforma deontologiei, ca ansamblu de reguli, indatoriri si valori.

Percepem deontologia, pe de o parte, ca pe o doctrina privitoare la ansamblul normelor si regulilor de comportament si a obligatiilor etice ale profesiei, sau ca pe o disciplina care studiaza indatoririle pe care un functionar trebuie sa le respecte in profesia sa, iar pe de alta parte, acceptam faptul ca deontologia defineste ansamblul regulilor pe care trebuie sa le respecte functionarii impreuna cu institutia in ansamblul sau, cu ceilalti functionari din entitatea respectiva si cu partile cu care relationeaza. Ambele tipuri de abordare tin cont de obisnuinte, cutume si traditii si armonizeaza exercitarea profesiei cu respectul fata de valori, de obligatii sau de interdictii impuse personalului prin statute, coduri sau regulamente,

Exista o stransa legatura intre conceptul de deontologie, implementarea regulilor specifice unei profesii si responsabilitatea profesionala. Responsabilitatea administrativa este o notiune relativ recenta in filozofia organizarii si a functionarii administratiei publice si a serviciilor publice. Ea este legata direct de teoria raspunderii juridice a personalului administrativ pentru faptele imputabile savarsite pe timpul indeplinirii functiilor publice. Potrivit acesteia, functionarii publici raspund de faptele profesionale si trebuie sa raspunda pentru incalcarea dispozitiilor statutare, fie in fata organismelor disciplinare constituite la nivelul lor, fie in fata jurisdictiilor penale, civile sau administrative, in cadrul competentelor legale ale acestora.

Profesionalismul in activitatea oricarui agent public reprezinta, de aceea, o calitate care poate usura descrierea unui anumit tip de comportament al functionarului public care presupune: o perfecta combinare a eficacitatii, eficientei, performantei, competentei si a respectarii normelor tehnice ale profesiei pe care o exercita. El poate stabili nivelul exclusiv de competenta si de expertiza care trebuie sa caracterizeze o meserie.

Din punctul de vedere al conceptiei civile, privind profesionalismul, un functionar public poate refuza sa execute anumite acte profesionale dispuse de ierarhia profesionala daca apreciaza ca actul respectiv incalca prevederea legala sau o valoare profesionala. Rezulta ca, notiunea de profesionalism cuprinde si o forma de integritate si de probitate, ca o constanta a supunerii fata de regulile si normele care guverneaza profesia respectiva.

Nu putem vorbi despre deontologie fara sa abordam si subiectul moralei si al moralitatii. Daca acceptam ca morala semnifica o forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza in principal reguli si norme de mai mica sau mai mare concizie, pretentiile de comportare in raporturile interumane si in cadrul colectivitatii, moralitatea nu poate insemna altceva decat acel comportament care este conform cu principiile morale. In cadrul unui grup profesional, morala vizeaza atat principiile generale privind relatiile interumane, cat si regulile si normele specifice institutiei in care actioneaza grupul profesional tinta. In aceasta situatie concreta, vom constata faptul ca o mare parte dintre principiile si valorile moralei sociale le regasim adaptate formulei care compune codurile etice si deontologice. Tot astfel, vom putea vorbi si despre comportamentul moral, ca forma de intelegere a legaturii dintre valorile specifice unei profesii si grupul profesional tinta si ca o forma prin care functionarul public aplica, in propriile actiuni, valorile pe care codurile incearca sa le protejeze.

De asemenea, nu putem analiza problematica deontologiei profesionale daca nu o legam de notiunea de etica si de valori etice specifice unei profesiuni. Etica este un domeniu de reflectie asupra valorilor si finalitatilor actiunilor umane , precum si asupra ratiunilor si scopurilor care sunt asezate la baza comportamentelor oamenilor, la care este preferabil sa apelam atunci cand actionam sau ne comportam. De aceea, putem defini etica drept o reflectare asupra bunelor maniere care pot crea si mentine o lume mai umana si locuibila, pe cand deontologia este stiinta care trateaza indatoririle care trebuie respectate pe plan profesional.

Conduita defineste comportamentul general, in societate si in viata, dar si pe cel profesional. Comportamentul profesional, desi nu poate fi delimitat de cel general, este o conduita care respecta si se conformeaza regulilor instituite pentru o profesie, o meserie, o autoritate, o institutie, un organism, un serviciu public, o persoana morala.

In relatie directa cu problematica moralei si eticii, a conduitei profesionale se gasesc trei vectori morali, trei virtuti care apartin si teoriei si practicii deontologice: integritatea, probitatea si profesionalismul. Integritatea si probitatea reprezinta virtuti morale indispensabile oricarei persoane care nutreste dorinta de a duce o viata virtuoasa si normala; ele conduc actiunile si cautarile noastre; ele fac parte din ceea ce denumim dezirabil, preferabil, benefic in comparatie cu ceea ce este rau.

Din punct de vedere etic, integritatea evoca, la modul ideal, coincidenta sau corespondenta intre principiile morale ale unei persoane si actiunile sale, in pofida si in contra tentatiei de a renunta la ele . Ca element sau aspect specific al integritatii, probitatea inseamna si presupune capacitatea de a actiona intr-o maniera transparenta, in respectul normelor legale in vigoare; ea consta in a urmari cu scrupulozitate normele moralei speciale; ea mai semnifica si ansamblul indatoririlor impuse de onestitate si justitie.

Profesionalismul, despre care am mai vorbit anterior, reprezinta, la randul sau, o virtute in sens clasic, o calitate care poate servi la descrierea a o serie de comportamente, indiferent de judecata morala pe care o utilizam pentru a analiza acele comportamente. El defineste nivelul exclusiv de competenta si de expertiza pretins unui corp profesional, stabilind, deci, criterii de competenta la o profesie sau alta si presupunand o combinatie de performanta, eficacitate, eficienta, competenta si respect al normelor specifice profesiei.