Noile amenintari globale si problematica respectarii drepturile si libertatile individului - Experienta franceza

Noile amenintari globale si problematica respectarii drepturile si libertatile individului - Experienta franceza

Preocuparile societatii franceze privind noile amenintari si drepturile si libertatile individuale ale cetateanului converg spre trei teme esentiale: identificarea, clasificarea si calificarea amenintarilor la adresa Frantei; definirea politicii de vulnerabilitate; problemele libertatii in societatea riscului. Asupra acestor teme ne vom opri succint in urmatoarea analiza.

1. Amenintarile care apasa asupra societatii franceze

In conceptia franceza, contrar a ceea ce am fi tentati sa speram, disparitia sistemului bipolar, conceput la Yalta, nu a marcat un sfarsit de istorie. Suntem, dimpotriva intr-una dintre fazele de destabilizare generala, a celei de razboi latent care cuprinde toate continentele. Distantele dintre tari, de la o zona la alta a globului, au fost practic abolite, terorismul fiind susceptibil sa ameninte simultan doua sau mai multe tari democratice.

Evenimentele de la New York, Londra si Madrid au demonstrat ca terorismul nu cunoaste frontiere si poate lovi pe oricine, oricand si oriunde. Democratiile occidentale au descoperit, rand pe rand, ca absenta razboiului clasic nu semnifica deloc pacea, ci, mai mult decat atat, o criza permanenta pe timp de pace . Aceasta instabilitate tinde, cu durere o constatam, sa devina o norma constanta care va dura foarte mult timp. Toti specialistii sunt de acord in a sustine ca amenintarea este si va ramane constanta, durabila si ridicata.

Asistam, astazi, in paralel, la o inflamare a riscurilor si amenintarilor care se regenereaza. Asemanator unei centrale nucleare, ele pot exploda accidental sau voluntar si risca urmari cu impact devastator. Diferentele se situeaza numai la nivelul cauzelor. Exceptand terorismul, nu trebuie sa omitem si sa marcam si celelalte pericole care apasa asupra societatilor democratice: traficul de armament, de substante stupefiante s-au de produse contrafacute, pirateria, contrabanda, temele legate de exploatarea sexuala si pornografie, traficul cu fiinte umane si traficul cu organe, migratia populatiilor, conflictele interne s.a.

2. Politica de vulnerabilitate

In fata acestor riscuri, politicienii francezi au constatat ca nu vor mai putea, pentru mult timp, sa tina un discurs linear obisnuit: "Stati linistiti, nu riscam nimic !". Nu mai sunt timpurile pentru aplicarea in exces a unei precautii sterilizante si, in realitate, muribunde. Nimeni nu-si mai poate permite sa continue infantilizarea si maternalizarea cetatenilor cu asa-zisele celule psihologice, care erau destinate sa devina panaceul gestionarii riscului.

Analistii politici francezi afirma ca a sosit timpul utilizarii unui limbaj al adevarului, pentru a-i pregati pe cetateni pentru a surmonta riscurile si amenintarile inceputului de nou mileniu. In aceasta optica, ei cred ca va trebui aplicata o cultura a vulnerabilitatii, care, asezata pe un anumit tip de teama, va trebui sa dezvolte un sentiment contrar increderii, prin sporirea responsabilitatii. Un recent sondaj, efectuat in randul cetatenilor francezi pe tema terorismului a probat ca exista un sentiment accentuat de teama: 65% dintre respondenti sunt convinsi de probabilitatea unui viitor atentat in Franta. Si semnalele date de teroristii afgani in decembrie 2001, la Paris, probeaza iminenta pericolului comiterii unor acte devastatoare.

Aplicarea acestei politici a vulnerabilitatii a fost ocazia de a fi identificate si stabilite interesele vitale ale fiecarei natiuni si de a se stabili care sunt cele peste care nu se poate trece in materie de libertati individuale. Capacitatea de rezistenta si de intelegere a cetatenilor se adevereste a fi mult superioara celei pe care o lasa sa se intrevada reactia in afara crizelor. Atitudinea americanilor, englezilor si spaniolilor, confruntati cu acte de violenta inimaginabile, a fost remarcabila si a dovedit ca principiul autodepasirii este aplicabil nu numai individului ci si gruparilor umane.

3. Libertatile in societatea riscului

In mod firesc, francezii au fost preocupati sa fixeze pozitia cetateanului in aceasta societate a riscului. In fapt, nimic nu exista, nimic nu se poate face in afara cetateanului, victima posibilelor atentate si agresiuni.

a) Tulburarea durabila a libertatilor este inacceptabila

Amenintarea terorista plaseaza democratiile occidentale in fata unei dileme: Nu cumva ea ameninta toate libertatile cetatenesti, care se pierd in bloc ori rand pe rand in fata atacurilor adversarilor care nu se sfiiesc sa incalce cu aceeasi scrupulozitate drepturile democratice ? S-ar spune ca ar trebui, totusi, sa fie sacrificate unele libertati cu scopul de a le prezerva pe celelalte, dar nu se poate risca de a deveni perdanti, stiut fiind ca orice restrangere minima constituie o victorie a celor ce vor sa ne umileasca ? In fapt, daca un conflict clasic presupunea alta data sacrificarea de moment a unor libertati, o democratie moderna nu se poate acomoda, chiar si pentru a supravietui, unei tulburari permanente a libertatilor sale.

b) Tehnicile moderne de tintire si traseologia pot constitui un

raspuns adecvat la noile amenintari

Pentru a raspunde si a gasi o solutie de raspuns la ceea ce ameninta prabusirea democratiei, va trebui, pe de o parte, sa se stabileasca cu claritate nivelul si natura restrangerii libertatilor pe care societatea le poate accepta si, pe de alta parte, apeland la tehnica de alertare inspirata din metodele moderne, cum ar fi tintele si traseologia, sa se decida care este maniera de a limita atingerile grave si durabile la libertatile democratice. Daca se doreste victoria trebuie sa se apeleze la pedagogie si trebuie explicat cetatenilor ca ei au un rol major de jucat. In fapt, nimic nu poate fi aplicat fara adeziunea lor.

In pofida aparentelor, traseologia poate ajuta la elaborarea unor instrumente de atentionare acceptabile, limitate si calculate la un anume nivel de libertate , aceasta in scopul de a prezerva ceea ce este acceptabil in noile conditii. Spre exemplu, pentru ca cetatenii sa continue sa se bucure de libertatea de a circula , trebuie sa accepte masuri de control biometric pe care le autorizeaza noile tehnologii. Elementele memorizate vor constitui noul document de calatorie, ce va permite stabilirea identitatii unui individ si a zborului cu care calatoreste.

Pana in cele din urma, amenintarile care preseaza asupra societatii moderne restabilesc locul central al omului in evolutia lucrurilor si contribuie la deslusirea esentei libertatilor. Astfel, suntem obligati sa pozitionam cursorul securitatii pe scara drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Contrar concluziilor la care ne poate conduce o analiza prea rapida, dispozitivele de tintire si de traseologie nu au drept obiectiv dorinta de a cunoaste orice despre individ. Ele vizeaza numai facilitarea exercitarii libertatilor sale, asigurandu-i totodata securitatea. Aceasta apare ca un corolar indispensabil al exercitarii libertatilor omului. In zilele noastre, nu mai putem vorbi despre un efect de libertate fara securitate, asa cum invata zilnic, cotidian, tinerele democratii.

Instalate in liniste si cu finetea necesara, noile tehnologii pot, deci, contribui la depasirea contradictiilor aparente dintre libertate si securitate si aduc un inceput de solutie la dilema de la care am plecat. Democratia este amenintata si este fragila datorita faptului ca este democratie pur si simplu, iar adversarii ei nu accepta acest lucru. Si atunci, ce trebuie sacrificat ? Care este nucleul libertatilor pe care trebuie sa-l negociem pentru a se ajunge la o solutie ? Cu putin efort, doar, intuim despre ce este vorba. De fapt, nu ne putem indeparta de esenta echilibrului libertate-securitate; trebuie sa lasam organismelor de securitate acea marja de manevra, cedand putin din libertatea individuala, pentru a ne putea asigura infimul nivel de securitate, totul sub o atenta supraveghere si control asupra respectarii regulilor jocului si al prevenirii abuzurilor. Politia trebuie controlata, coordonata si monitorizata, in tot ceea ce intreprinde, in numele securitatii colective si individuale. Pe fond, aceste masuri sunt destinate decelarii si anihilarii inamicilor democratiilor si ai cetatenilor acestora, si nu pentru inhibarea exercitarii libertatilor democratice.

Ce ar trebui facut totusi ?

In Franta, nu au fost gasite foarte multe raspunsuri si nici nu au fost trasate linii directoare foarte precise aplicabile deja. Exista evolutii spre ceea ce se cheama intarirea politicilor de securitate. In general, majoritatea francezilor nu sunt de acord cu ideea controlului identitatii fara nici o masura. Ei se opun ideii ca politia sa culeaga si sa detina informatii de ordin personal, decat in eventualitatea in care se produc evenimente si cu garantii sigure ca datele nu sunt utilizate in scopuri politice sau comerciale.

Franta beneficiaza, in mod cert, de o legislatie europeana care certifica faptul ca datele si informatiile colectate sunt prezervate atunci cand este vorba despre anchetele politiei franceze. Nelinistile apar, insa, atunci cand este vorba despre cazurile complexe, de nivel transnational, de supravegherile complexe, intrate in cadrul anchetelor internationale, situatii in care nu mai exista siguranta prezervarii datelor personale si utilizarii lor doar in scopul finalizarii cercetarilor si judecarii cauzelor.

Toata lumea este de acord asupra necesitatii ca lupta impotriva terorismului si a criminalitatii organizate sa fie continuata fara concesii. Totusi, presiunea creata risca sa conduca la grave confuzii. Trebuie sa sporeasca mijloacele de actiune ale politiei, sa creasca mijloacele justitiei si trebuie sa continue colaborarea dintre fortele de securitate interne si fortele de securitate externe. Lupta impotriva terorismului trece si prin comportamentele geostrategice. Daca unim in analiza toate terenurile de lupta, riscam sa importam elementele de cauzalitate de la un loc la altul, dupa cum ilustreaza conflictele din Afganistan si Irak, si sa cream un amalgam cu efecte incalculabile. De aceea, pe plan national, tratamentul problemelor politiei si justitiei trebuie aplicat in interiorul categoriilor juridice existente, care permit exercitarea unui control riguros asupra puterilor publice si serviciilor de securitate.

Sistemul francez de lupta impotriva terorismului este dotat cu servicii speciale care, spre exemplu DTS, lucreaza mana in mana cu parchetul anti-terorist, si este apreciat pentru activitatea sa, pentru rezultatele notorii si pentru controlul judiciar puternic. Trebuie, insa, lamurita problematica masurilor preventive, a controlului exercitat de justitie asupra acestui tip de masuri. Este citat sistemul fisarii, pentru ca legea franceza este mult prea generala, intrucat un individ interceptat pentru o afacere imaginara de necivilitate in zona de domiciliu poate fi supus prelevarii de date, probe s.a., fara ca judecatorul sa poata sa se opuna. De aceea, desi beneficiaza de un avantaj in ceea ce priveste lupta antiterorista, in ceea ce privesc masurile de prevenire, legea face exces de generalitate, fiind periculoasa pentru exercitarea libertatilor individuale.

Se cunoaste faptul ca mediul politienesc nu ramane stabil, intrucat amenintarile evolueaza. Unele dintre amenintari sunt persistente si, logic, politia si guvernele trebuie sa actioneze. Regimul de control trebuie sa evolueze pentru a contracara ritmul amenintarilor si pentru a mentine cel putin un echilibru intre actiunile politiei si responsabilitatile sale. Aparent, astazi, mecanismul de control este invechit. Odata cu evolutia puterilor politiei in raport de mediul amenintarilor, supravegherea trebuie sustinuta, in consecinta, cel putin la nivelul puterii politice, a celor care finanteaza aceste noi actiuni speciale.

Pe de alta parte, se considera ca securitatea publica ar trebui abordata intr-un spirit nou, care sa se constituie intr-un echilibru credibil. Trebuie realizat un model complet de securitate publica, fara de care populatia nu se va ralia la politicile guvernamentale . Toate aspectele inadecvate din normele legale trebuie revazute si amendate, pentru a servi ca ele sa nu creeze probleme grave. Guvernele au tendinta de a institui masuri de supraveghere numai in situatii de criza. Politia, la randul ei, trebuie sa inteleaga faptul ca reactia sa la o criza, in conditiile actuale nu poate depasi limitele apararii si respectarii drepturilor cetatenilor neimplicati in operatiuni teroriste ori in comiterea de infractiuni. Pentru a prezerva propria credibilitate si sustinerea populatiei, politia are nevoie de un control civil credibil pentru a convinge ca eventualele probleme sunt gestionate cu eficacitate.