APA IN ORGANISM

APA IN ORGANISM

Este cea mai importanta componenta a materiei vii, fiind un compus indispensabil vietii, caracterul vital derivand din numeroasele functii pe care le indeplineste in organism:

functia structurala

mediu de desfasurare a proceselor biologice

rol biochimic

rol de transport

rol in termoreglare

rol in osmoreglare (mentinerea presiunii osmotice si coloid-osmotice)

REPARTITIA APEI IN ORGANISM

Apa totala (AT) reprezinta cantitatea de apa existenta in organism la un moment dat

circa 56-60 % din greutatea corpului

aproximativ 40-42 L - pentru un adult de 70 kg

VARIATII

cantitatea de apa - scade pe masura ce creste cantitatea de grasime

in functie de sex - este mai scazuta la femei fata de barbati

varsta - scade cu inaintarea in varsta

De retinut ca:

tesut slab - muscular apa

tesutul adipos contine apa

cordul 80% apa

substanta cenusie 85% apa

substanta alba 70% apa

smaltul dentar 2% apa

pielea 70% apa

rinichiul 80% apa

nou-nascutul are 73 - 75 % apa

foarte important este faptul ca nou-nascutii si copiii sub un an, avand un raport Sc/G mai mare decat adultii, pot pierde foarte rapid apa prin transpiratie si perspiratie

de aceea, starea de deshidratare la nou nascuti si copiii mici (prin varsaturi sau boala diareica) se poate instala in cateva ore daca volumul de apa si saruri nu este refacut, de regula, prin perfuzii

NECESARUL DE APA

Un adult de 70 de Kg are nevoie de 2300-2500 ml de apa in 24 h (cu variatii intre 1500-2900 ml si un minimum de 500 ml) - de obicei cam 1 ml/calorie

Originea apei intrate - INPUT

apa exogena

ingerata ca atare ~1000 - 1700 ml

provenita din alimente ~800-1000 ml

apa endogena: sintetizata in organism prin ardere, mai ales a carbohidratilor - este apa metabolica ~ 200-300 ml

ELIMINAREA APEI - OUTPUT

Apa pierduta zilnic este in mod normal de 2300-2500 ml, cantitate egala cu cea intrata si produsa in organism

Surse de eliminare:

eliminarea renala ~1400-1800 ml/zi

cu variatii fiziologice in functie de alimentatie, volumul de apa ingerat, varsta, sex, efort fizic etc.

exista o fractiune obligatorie de aprox. 420 ml/zi si una ajustabila dependenta de volumul ingerat

la persoane deshidratate ~600 ml/zi (dar nu mai putin de 500ml - oligurie)

la persoane cu diabet insipid -30l/zi (dar si cu un aport identic de apa)

eliminarea prin fecale ~100-200 ml/zi

poate ajunge in cazurile grave de boala diareica acuta la ~2-3 l/zi

eliminarea pe cale cutanata prin:

perspiratio sensibile - transpiratia

in conditii obisnuite, la 20 C si efort fizic moderat, pierderile de apa sunt de ~100-200 ml/zi

in conditii de efort intens, la temperaturi ridicate poate ajunge la ~1-2 l/h

perspiratio insensibile - evaporarea apei care difuzeaza pasiv printre celulele tegumentului

in mod normal ~300-400 ml/zi (pierdere minima datorita colesterolului din stratul cornos al pielii ce are rol de bariera)

in arsurile intinse poate ajunge la ~3-5 l/zi

in starile febrile creste cu cca. 300 ml/zi pentru fiecare C crescut peste 37 C

eliminare pe cale pulmonara

prin tractul respirator se pierd in mod obisnuit 400 ml/zi, printr-un proces de perspiratio insensibile, similar cu cel cutanat

in hiperventilatia intensa pierderea de apa poate atinge 150 ml/ora

Pierderile de apa prin perspiratio insensibile - nu suntem constienti de ele - cutanata si pulmonara au o importanta deosebita, deoarece nu se insotesc de o pierdere simultana de electroliti, explicand frecventa mare a deshidratarilor hipertone pe care le induc

REPARTITIA APEI IN ORGANISM

Compartimentele de repartitie a apei nu coincid cu cele anatomice, in schimb sunt despartite prin bariere anatomice existente in toate organele.

Astfel de bariere sunt reprezentate de:

membrana celulara

endoteliul vascular

Membrana celulara delimiteaza cele doua mari compartimente ale apei:

Compartimentul intracelular

Compartimentul extracelular

compartimentele apei

valorile indicate sunt pentru un barbat adult in greutate de 70 kg

Compartimentul intracelular

este reprezentat de apa intracelulara care se gaseste sub forma:

legata - intrand in constitutia diferitelor structuri celulare

libera - indeplinind rol de mediu de dispersie in citoplasma

reprezinta 40% din greutatea corpului, aproximativ 28 l la un adult de 70 kg

Compartimentul extracelular

apa extracelulara - apa care se gaseste in afara celulei

reprezinta 20% din greutatea corpului, adica aproximativ 14 l la un adult de 70 Kg

lichidele extracelulare au o concentratie in saruri intermediara intre apa marii si apa de izvor - apa salmastra

este divizat in :

compartimentul extravascular

compartimentul intravascular

Compartimentul extravascular

reprezinta 15-16 % din greutate, 11-12 l la un adult de 70 Kg

este reprezentat de:

apa din lichidul: - interstitial

- limfatic

apa din lichidul transcelular - 2% din greutate care cuprinde lichidele din pleura, pericard, peritoneu, sinovii, burse, din spatiile intraoculare, din urechea interna si lichidul cefalo-rahidian

Compartimentul intravascular

reprezentat de plasma - componenta acelulara a sangelui, aflata intr-un continuu schimb cu lichidele interstitiale la nivelul porilor membranei capilare

acesti pori au o mare permeabilitate pentru aproape toate substantele solvite, cu exceptia proteinelor

compozitia lichidului interstitial si a plasmei este asemanatoare, cu exceptia proteinelor care au concentratie mai mare in plasma.

reprezinta 4% din greutate, 2,8 l la un adult de 70 Kg (55% din volumul sangelui integral)

DEPLASAREA APEI IN ORGANISM

in calitatea sa de fluid principal al organismului, apa, se afla intr-o continua deplasare, antrenand odata cu ea si micro- sau macromoleculele necesare activitatii organismului sau rezultand din aceasta

deplasarea apei dintr-un compartiment in altul al mediului intern realizeaza unitatea umorala a organismului

totusi mobilitatea apei difera in functie de bariera ce trebuie traversata, fiind guvernata de legile hidrodinamicii, care stabilesc sensul de deplasare

De mentionat este faptul ca in anul 2003, Premiul Nobel pentru Chimie a fost decernat cercetatorului american Peter Agre pentru descoperirea aquaporinelor (canale pentru apa) existente la nivelul membranei celulare

Totusi, Prof. Gheorghe Benga, de la UMF Cluj-Napoca, alaturi de colaboratorii sai, au fost primii care au facut referiri asupra existentei canalelor de apa, prin cercetari la nivelul membranei hematiei, in anul 1986

Cele patru unitati ale proteinei AQP1, proteina canalului de apa, descrisa de Agre

VOLUMUL SANGUIN

contine ambele compartimente lichidiene:

extracelular - plasma 55- 60%

intracelular - lichidul din celulele sanguine 40 - 45%

volumul de sange la un adult normal este de aproximativ 8% din greutatea corpului, ~5 l la un adult in greutate de 70 kg

desi este format din doua compartimente, aparent separate, tesutul sanguin este privit si interpretat astazi ca un tot unitar, atat din perspectiva embriologica, cat si din punct de vedere structural si functional

COMPOZITIA LICHIDELOR INTRACELULARE SI EXTRACELULARE

ECHILIBRUL OSMOTIC INTRE LICHIDELE INTRACELULARE SI EXTRACELULARE

repartitia lichidelor intre spatiul intracelular si extracelular este determinata predominant de efectul osmotic al substantelor dizolvate - in special Na+ si Cl-, care se manifesta de-a lungul membranei celulare

membrana celulara este inalt permeabila pentru apa si relativ impermeabila pentru ioni, chiar si pentru cei foarte mici cum sunt ionii de sodiu si clor

deplasarea transmembranara a moleculelor de apa se realizeaza prin fenomenul de osmoza

osmoza reprezinta deplasarea moleculelor de apa (solvent), printr-o membrana semipermeabila (membrana celulara) din compartimentul unde exista o concentratie mai mica de saruri - solvit (pentru care membrana nu este permeabila), in compartimentul cu concentratie mai mare

apa traverseaza rapid membrana prin solutiile de continuitate - canale de apa - strict specializate pentru transportul apei

OSMOZA

in solutiile cu concentratie redusa, moleculele de solvent (apa), fiind mai putin obstructionate de solvit (saruri), au o agitatie moleculara mai mare, trecand in compartimentul cu concentratie mai mare

deplasarii apei printr-o membrana cu permeabilitate selectiva i se opune o presiune aplicata in sens opus trecerii apei

- presiunea osmotica a unei solutii este acea presiune care aplicata unei solutii impiedica orice deplasare a moleculelor de apa (solvent),

sensul si viteza de deplasare a solventului intre cele doua solutii sunt date de diferenta de presiune osmotica

presiunea osmotica este o masura indirecta a concentratiei de apa si electroliti dintr-o solutie

depinde deci de substantele dizolvate in apa, ea fiind direct proportionala cu numarul particulelor dizolvate intr-un volum de lichid, indiferent de masa, valenta, volumul sau incarcatura electrica a acestora

este direct proportionala si cu temperatura, dar in corpul uman temperatura fiind constanta este exclusa din calcul

1 osmol 1 mol de particule dizolvate /L

o solutie care contine un mol de substanta care nu disociaza - de exemplu glucoza in fiecare litru va avea o concentratie de 1 Osm/l

daca o molecula disociaza in doi ioni, de exemplu NaCl (Na+ , Cl-), atunci o solutie care are un mol pe litru, va avea o concentratie osmotica de 2 Osm/l (pentru ca acum sunt 2 particule)

pentru exprimarea concentratiei osmotice se foloseste mai ales mOsm/L = 1/1000 Osm

Osmolaritatea exprima numarul de mOsm prezenti intr-un litru de plasma, in care apa reprezinta 93%, restul fiind reprezentat de proteine, lipide, glucide si electroliti

Valoarea normala este de 300 - 310 mOsm/l

Osmolalitatea exprima numarul de mOsm prezenti intr-un Kilogram de apa

Valoarea normala este de 285-300 mOsm/Kg

Calculul presiunii osmotice

presiunea osmotica este direct proportionala cu osmolaritatea, care la randul ei este o masura a concentratiei particulelor dizolvate

vom calcula presiunea osmotica a unei solutii cu o concentratie de 0,9% NaCl - ser fiziologic

NaCl are masa moleculara 58,5 g/mol

0,9% NaCl reprezinta 9g /l adica 0,154 mol /l

fiecare molecula de NaCl are 2 Osmoli, osmolaritatea va fi 0,154 x 2=0,308 Osm/l=308 mOsm/l

cum 1 mOsm/l reprezinta 19,3 mmHg rezulta ca presiunea osmotica va fi 5944mmHg

osmolaritatea (si presiunea osmotica) a plasmei, ca si a lichidului interstitial este data mai ales de Na+ si Cl- (confera 250 mOsm/l din totalul de 282 mOsm/l, adica, aproximativ 89%)

osmolaritatea lichidului intracelular este data mai ales de ionul de K+ (50% din totalul de 281 mOsm/l)

diferenta de 1 mOsm/l intre plasma si lichidele din interstitiu si intracelulare se datoreaza efectului osmotic al proteinelor din plasma

Lichide izotonice

daca o celula (de exemplu hematia) este introdusa intr-o solutie in care concentratia electrolitilor este de ~280 mOsm/l (osmolaritate normala) nu vor avea loc modificari ale volumului celular, deoarece concentratia este egala de-o parte si de alta a membranei, iar electrolitii nu pot intra sau iesi din celula

o astfel de solutie este izotonica - nici nu mareste, nici nu micsoreaza volumul celulei

exemple de solutii izotonice: NaCl 0,9%, glucoza 5%

Lichide hipotonice

daca o celula este pusa intr-o solutie cu o concentratie mai mica, osmolaritate < 280 mOsm/l (de exemplu NaCl 0, %), de o parte si de alta a membranei ia nastere un gradient de apa: exces la exterior, deficit in celula; apa va intra in celula si va dilua mediul intracelular; primind apa, celula se umfla, eventual pana cand membrana se rupe si continutul celular este eliminat in solutie.

pentru hematii acest fenomen este cunoscut ca eritroliza sau hemoliza in mediu hipoton - solutia fiind hipotona

Lichide hipertonice

O celula pusa intr-un mediu cu osmolaritate > 280 mOsm/l (de exemplu NaCl 1%) va pierde apa, care va migra, prin osmoza, de la compartimentul cu concentratie mai mica (interiorul celulei) la compartimentul mai concentrat (solutia NaCl 1%)

aceasta se deshidrateaza, volumul scade, membrana se zbarceste se ratatineaza

o astfel de solutie este hipertona

Reglarea hidroosmolara

osmolaritatea este o contanta fizica fundamentala a sectoarelor hidroosmolare ale organismului, ea variind in limite relativ stranse, 300-310 mOsm/l plasma, desi numarul substantelor electrolitice si neelectrolitice care o induc este foarte mare

reglarea hidrica nu poate fi separata de cea a osmolaritatii, de aceea termenul de reglare hidroosmolara defineste mai corect mecanismele care mentin in limite normale capitalul hidric si electrolitic al organismului

doua mecanisme intervin predominant

setea

apare cand volumul de apa scade (osmolaritatea creste)

obliga la un aport exogen de apa, care echilibreaza balanta

reduceri minime ale continutului hidric declanseaza setea si ingestia consecutiva de apa

Secretia de hormon antidiuretic (ADH)

elementul central al reglarii hidroosmolare

ADH este secretat la nivelul nucleilor supraoptic si paraventricular din hipotalamus (dar stocat in hipofiza posterioara) sub influenta mai multor tipuri de stimuli:

osmotici - reprezentati de cresterea osmolaritatii plasmatice si receptionati de osmoreceptorii din hipotalamus si din periferie - mentin tonicitatea plasmei

volumetrici - sesizeaza modificarile de volum si implicit de TA receptionate de voloceptorii localizati mai ales la nivelul circulatiei intratoracice - au rolul de a apara volumul plasmatic

neurovegetativi - emotii, durere, efort

termici - frigul cu efect diuretic, caldura avand efect antidiuretic

ADH actioneaza la nivelul tubilor renali distali si colectori, unde creste permeabilitatea pentru apa, permitand reabsorbtia acesteia

participa la procesul de concentrare a urinei

efectul antidiuretic este mai puternic pe fond de incarcare apoasa decat in conditii de restrictie hidrica

cresterea volumului plasmatic dar si hipoosmoza reduc secretia de ADH

suprimarea secretiei de ADH duce la instalarea diabetului insipid

Perturbari ale homeostaziei hidrice

Intoxicatia acuta cu apa

reprezinta cresterea brusca a aportului de apa, cu depasirea capacitatii de eliminare renala si extrarenala

se insoteste si de scaderea brusca a osmolaritatii plasmatice:

Na plasmatic scade sub 130 mEq/l

osmolaritatea scade sub 280 mOsm/l

apare mai frecvent la bolnavii spitalizati, perfuzati cu cantitati mari de lichide, apa neputandu-se elimina in urma unor leziuni renale preexistente

consecutiv administrarii de ADH sau altor cauze

retentia hidrica va determina edem cerebral, care poate duce la moarte daca nu se intervine prompt

tratamentul consta in administrarea de solutii saline hipertone de NaCl 3% sau 5% i.v. lent, urmarind refacerea natremiei intr-un interval mai mare de 12h

Edemul

reprezinta acumularea in spatiile interstitiale a unor cantitati mari de lichid interstitial

semnele clinice ale edemelor: tumefierea palpebrala, persistenta godeului cutanat dupa apasare, variatii in dimensiunile membrelor inferioare, dificultate la incaltare, cresterea rapida in greutate

schimburile de lichide intre capilar si interstitiu (rata de filtrare) depind de balanta dintre fortele Starling:

gradientul de presiune hidrostatica este dat de diferenta dintre presiunea hidrostatica din capilar si presiunea hidrostatica a lichidului interstitial - presiunea hidrostatica este forta care favorizeaza filtrarea lichidelor prin peretele capilarelor

gradientul de presiune coloid osmotica este diferenta dintre presiunea coloid osmotica a plasmei (indusa de proteine) si presiunea coloid osmotica a lichidului interstitial, considerata de obicei neglijabila - aceasta forta se opune filtrarii capilare (retine apa in vas)

lichidele trec in interstitiu la capatul arteriolar al capilarului, unde presiunea de filtrare (hidrostatica) este mai mare decat cea coloid-osmotica si reintra prin capatul venos al capilarului, unde presiunea coloid osmotica este mai mare decat cea hidrostatica

excesul de lichide este preluat de circulatia limfatica si drenat in sistemul venos

dezechilibrul intre fortele care guverneaza miscarea lichidelor intre capilar si interstitiu va duce la acumularea de lichide in exces in spatiul interstitial si aparitia edemelor

Cauze de edem

cresterea presiunii hidrostatice in capilare cum se intampla in insuficienta cardiaca, patologie renala cu retentie de apa si sodiu, obstructie venoasa etc.

scaderea presiunii coloid osmotice - prin scaderea proteinelor plasmatice ca urmare a aportului insuficient (malnutritie), a deficitului de sinteza (ciroza) sau prin pierdere renala (sindrom nefrotic)

cresterea permeabilitatii capilare prin alterarea chimica, bacteriana, imunologica a endotelilului capilar (vasculite) - care duc la un eflux crescut de lichide si mai ales de proteine

blocarea intoarcerii limfatice - patologie limfatica, extirparea unor lanturi ganglionare adiacente unei tumori maligne sau compresiune exterioara pe vasele limfatice

Edemele pot fi: - generalizate (anasarca) 

- localizate - in cavitatea peritoneala(ascita), in cavitatea pleurala (hidrotorax)

Deshidratarea

pierderea marcata de apa pe cale :

T    digestiva - varsaturi, diaree

T    renala - poliurie

T    cutanata - arsuri, transpiratii

T    pulmonara - polipnee

este insotita cel mai adesea si de pierdere in cantitate mai mare sau mai mica de electrolit

deshidratarea poate fi:

T    izotona - se pierde in paralel si proportional si apa si sodiu

T    hipertona - se pierde mai multa apa decat electroliti

T    hipotona - se pierd mai multi electroliti decat apa.

pierderea de apa poate interesa ambele compartimente (intracelular si extracelular) sau poate fi predominant intracelulara

elementul comun al deshidratarii este depletia de volum

evidentiata simptomatologic prin: sete, astenie, cefalee

obiectiv prin scaderea TA (scade volumul plasmatic), tahicardie, scaderea fluxului sanguin renal si a functiei renale (azotemie extrarenala)

cauzele depletiei de volum:

FUNCTIILE SANGELUI

Functia respiratorie

sustinuta de eritrocite, care asigura transportul O2 si CO2 intre plamani si tesuturi

Functia nutritiva

sangele transporta proteine, glucide, acizi grasi, electroliti, vitamine absorbite din tubul digestiv sau sintetizate in organism catre tesuturi sau depozite

Functia excretoare

sangele este vehiculul pentru produsii de catabolism celular pe care ii transporta catre organele excretoare: rinichi, piele, ficat, glande sudoripare, plamani

Functia de aparare

sangele constituie o bariera care se opune agresiunii antigenice prin proteine specifice - anticorpii si prin elemente celulare specializate leucocitele

Functia de echilibrare hidrica si electrolitica

intre fractiunea lichidiana a sangelui, plasma si lichidul interstitial are loc un schimb permanent de apa si ioni de provenienta exogena sau endogena, ceea ce face posibila mentinerea echilibrului hidroosmolar, de care depind filtrarea glomerulara si schimburile capilare

prin continutul mare de proteine plasmatice se mentine constanta presiunea coloid-osmotica, care influenteaza circulatia apei intre diferitele compartimente ale mediului intern

Functia de echilibrare acido-bazica

realizata prin sistemele tampon plasmatice si eritrocitare, care mentin constant pH-ul sangelui, si implicit al mediului intern.

Functia de echilibrare fluido-coagulanta

in plasma, dar si in celule sanguine, in special in trombocite se afla factori procoagulanti si anticoagulanti care participa la mentinerea echilibrului hemostazei; prin continutul in factori fibrinolitici si antifibrinolitici se asigura echilibrul fibrinolitic. Intre cele doua functii (hemostaza-fibrinoliza) se mentine un echilibru dinamic-echilibrul fluido-coagulant al sangelui

Functia de reglare termica

prin continutul crescut de apa, plasma inmagazineaza cantitati mari de caldura la nivelul organelor producatoare de energie exotermica, pe care o distribuie eficient tuturor organelor, inclusiv pielii, la nivelul careia o parte din caldura se pierde

Functia de coordonare si reglare umorala

prin sange se transporta hormoni, mediatori chimici si alte substante active biologic de la locul de sinteza la tesuturile tinta

Functia de reglator al tensiunii arteriale

prin masa sa, sangele umple patul vascular contribuind la mentinerea in limite normale a presiunii arteriale.

PROPRIETATILE FIZICO-CHIMICE ALE SANGELUI

Culoarea

sangele arterial este rosu aprins datorita fierului bivalent din molecula de oxihemoglobina

sangele venos este rosu inchis datorita hemoglobinei reduse

sangele poate capata o culoare

bruna in intoxicatia cu methemoglobina

rosu - aprins in intoxicatia cu CO

roz - palid in anemii.

plasma are o culoare - galbuie (pigmentii biliari) - opalescenta (lipide)

modificari:

in ictere - galben intens

in perioada postprandiala - lactescenta

hemoliza - roz

palid - absenta pigmentilor biliari

Densitatea:

sange integral g/cm3

barbati 1,057-1,067 g/cm3

femei g/cm3

depinde de numarul elementelor figurate, in special eritrocite si de substantele proteice din plasma

plasma: 1,024-1,028 g/cm3 cu o medie de 1027

este conferita de concentratia proteinelor plasmatice

densitatea

creste - fiziologic la altitudine, in efort fizic (splenocontractie), in deshidratari (transpiratie), - patologic in diaree, varsaturi, poliglobulii si starile de soc in care se produce o concentrare a eritrocitelor, ca urmare a cresterii permeabilitatii capilare si trecerii lichidului circulant in interstitii.

scade - fiziologic la gravide si in caz de ingerare masiva de lichide

patologic in anemii si in primele ore dupa hemoragie cand lichidul interstitial este atras in vas.

Vascozitatea

se datoreaza frecarii interne dintre componentele sangelui

depinde de

numarul de elemente figuratede

gradul de agregare a elementelor figurate

deformabilitatea eritrocitelor

concentratia proteinelor

valori normale:

b 4,7 centipoise

f 4,3 centipoise

plasma 1,86 centipoise

vascozitatea scade in anemii consecinta fiind cresterea vitezei de circulatie si a frecventei cardiace

vascozitatea creste in poliglobulii consecinta fiind hipertensiunea arteriala

cresterea temperaturii scade vascozitatea

scaderea temperaturii duce la creste vascozitatea

Temperatura

variaza in functie de organ si de intensitatea activitatii metabolice

in ficat 40-410C - fiind cea mai reidicata

Caldura specifica a sangelui

numarul de calorii necesare pentru a creste temperatura la 1 ml de sange cu 100C

are valoarea de 0,9 Kcal/L

Presiunea osmotica

este determinata de numarul de particule cristaline dizolvate in plasma, in special de NaCl

valori normale: 280-300 mOsm/L, 5443 mmHg, 6,7 atm

indirect, se determina prin

punctul crioscopic (temperatura de inghet) - valori de: - 0,56 - 0,58 0C

concentratia de NaCl din plasma -

Presiunea oncotica sau coloid-osmotica

reprezinta o parte din presiunea osmotica si este determinata de substantele macromoleculare - proteinele din plasma

efectele acestei presiuni sunt de a mentine apa si electrolitii in vase si de a influenta activ schimburile hidro-electrolitice la nivel capilar

valoarea normala in plasma : 25 mmHg; 3,2 kPa; 0,03-0,04 atm; 0,5 % din presiunea osmotica a plasmei.

cresterea Pc-o (prin crestrea concentratiei proteinelor plasmatice) este urmata de retinerea unor cantitati mari de apa intravascular, care determina supraincarcare circulatorie, cresterea TA si modificarea proprietatilor reologice ale sangelui

scaderea Pc-o (prin scaderea concentratiei proteinelor plasmatice) favorizeaza extravazarea apei plasmatice in interstitii si aparitia edemelor

Presiunea hidrostatica

este determinata de presiunea sistolica imprimata de contractia ventriculului stang

are valori diferite functie de sectorul vascular unde se masoara

120 mmHg la plica cotului

40 mmHg in capilare

10-15 mmHg la extremitatea venoasa a capilarului.

Concentratia ionilor de hidrogen pH-ul sanguin

se exprima sub forma logaritmului zecimal cu semn schimbat din concentratia ionilor de hidrogen

valori normale: 7,35-7,40 (45-40 nM/L)

valori extreme, compatibile cu supravetuirea 7-7,70

mentinerea constanta a pH-ului sanguin se datoreaza sistemelor tampon eritrocitare si plasmatice

capacitatea de tamponare a sangelui

70% eritrocite, in principal pentru tamponarea acidului carbonic

30 % plasma, specializata pentru toti ceilalti acizi rezultati din metabolismul celular

plasma contine trei sisteme tampon

CO3H2/ CO3HNa (acid carbonic/bicarbonat de sodiu)

PO4HNa/PO4HNa2 (fosfat monosodic/fosfat disodic)

PrH/PrNa (proteine acide/proteinat de sodiu)

cel mai important este cel al carbonatilor, celelalte doua fiind sisteme de rezerva pentru situatiile in care agresiunea acida ar depasi posibilitatile de tamponare ale primului sistem