Aspecte ale deficientelor fizice la scolari

ASPECTE ALE DEFICIENTELOR FIZICE LA SCOLARI

GENERALITATI

Problema depistarii, prevenirii si corectarii deficientelor fizice, existente la copii, constituie o preocupare permanenta, atat pentru parinti cat si pentru toate cadrele didactice care se ocupa de cresterea si educarea lor.

Cu ocazia examenelor medicale care se fac in scoala, pentru a stabili starea de sanatate si a aprecia cresterea si dezvoltarea fizica a elevilor, s-a constat ca doar o parte dintre acestia prezinta o atitudine corecta a corpului. De aceea, nu putem trece cu vederea procentul destul de mare de elevi care sunt purtatori ai unor defecte morfologicesi functionale, localizate la nivelul aparatului locomotor.

Aceste defecte ale aparatului locomotor se numesc deficiente fizice.

Deficientele fizice sunt definite ca abateri de la normal, informa si functiile fizice ale organismului, care tulbura cresterea normala si dezvoltarea armonioasa a corpului, modificand aspectul exterior, reducand aptitudinile si puterea de adaptare la efortul fizic, diminuand capacitatea de munca productiva.

Frecventa mare a deficientelor si marea lor diversitate ne determina sa analizam pe scurt continutul acestei definitii.

Deficientele fizice se caracterizeaza prin modificari morfologice mai mult sau mai putin accentuate, care se produc, in primul rand, in forma si structura corpului si care se manifesta printr-o incetinire a cresterii sau printr-o crestere excesiva, printr-o tulburare a dezvoltarii sau o dezvoltare disproportionata, prin deviatii, deformatii sau alte defecte de structura, urmate sau precedate de tulburari functionale.

Studiate atent, se pot diferentia dupa evolutia lor, dar mai ales dupa posibilitatile de corectare prin exercitii fizic: deficiente fizice usoare, medii si accentuate.

Prima grupa de deficiente, deficientele usoare, cuprind micile abateri de la normal in forma si functiile corpului, adica deficientele surprinse in stadiul incipient. Acestea sunt considerate atitudini deficiente, care pot interesa corpul in intregime sau numai anumite segmente ale corpului si care, prin executarea miscarii corective -

proba functionala -, se corecteaza si hipercorecteaza. in aceasta categorie, se incadreaza atitudinile deficiente globale: cifotica, plan rigida, asimetrica, precum si deficientele usoare segmentare, sub forma: cap si gat inclinat inainte sau lateral, umeri adusi inainte sau asimetrici, toracele in flexiune, atitudinile cifotice, lordotice sau scoliotice ale coloanei vertebrale, genunchii in valgum sau flectati, picioarele abduse sau adduse.

Depistate la timp, pana la aparitia modificarilor in structura tesuturilor, deficientele fizice usoare se corecteaza, in cele mai multe cazuri, in conditiile activitatii scolare obisnuite.

A doua grupa cuprinde deficientele de grad mediu, in care sunt inglobate defectele morfologice si functionale stationare sau cu evo­lutie lenta, care corecteaza partial sau raman nemodificate de efectua­rea probei functionale. Cele mai multe deficiente medii sunt segmen­tare, adica localizate in diferite regiuni ale corpului, cum sunt deficientele coloanei vertebrale (cifoze, lordoze, cifolordoze, scolioze, cifoscolioze, spate, rotund, cifotic si plan), deformatiile toracelui si abdomenului, genunchilor si picioarelor.

Se intalnesc, de asemenea, si defecte globale medii, cum sunt hiposomii, disproportiile intre segmente etc. Elevii care prezinta deficiente medii vor urma un regim deosebit de viata, in care pe primul plan se vor situa exercitiile fizice cu caracter corectiv. Respec­tand atat in scoala cat si la domiciliu recomandarile date de medic si profesorul de educatie fizica, privitoare la educarea unei atitudini corecte a corpului, la alternare rationala dintre munca si repaus, precum si prin executarea zilnica a unor exercitii, aceste deficiente se pot corecta partial, se pot opri din evolutie sau chiar ameliora, pana la corectarea lor completa.

In grupa a treia, sunt cuprinse deficientele accentuate, care constau din modificari patologice ajunse intr-un stadiu avansat de evolutie. Cele mai multe deficiente accentuate sunt determinate in viata intrauterina (malformatiile aparatului locomotor) sau ca urmare a unor paralizii, traumatisme osoase si articulare, infectii si inflamatii ale oaselor, articulatiilor, muschilor sau vaselor sanguine, care influenteaza starea de sanatate a elevului si scad capacitatea de munca. Acesti copii au, asadar, caractere morfologice si functionale diferite de elevii normali, care de cele mai multe ori ii determina sa se scuteasca medical de lectiile de educatie fizica. Dar acesti elevi trebuie sa fie indrumati spre institutii sanitare speciale, unde sa li se instituie un tratament corectiv si recuperator de specialitate.

Cunoasterea caracterelor diferentiale dintre aceste grupe de deficiente de catre profesorul de educatie fizica este foarte importanta pentru aprecierea corecta a valorii biologice a unui colectiv. Numarul muc- de deficiente fizice gasit in scoala se explica prin nediferentierea deficientelor usoare, care, dupa cum am aratat, sunt atitudini deficiente fara modificari in structura tesuturilor, de deficientele medii si chiar de cele accentuate.

Este adevarat ca uneori diferentierea dintre deficientele usoare si cele medii nu este evidenta, mai ales in cazul formelor de trecere.

Am dori, de asemenea, sa subliniem importanta cunoasterii aces­tor deficiente pentru dezvoltarea armonioasa a adolescentilor si tinerilor. Sesizate la timp, corect indrumate si urmarite, deficientele n .un si medii pot fi indreptate. A nega existenta lor este o greseala tot atat de mare ca aceea de a nu le corecta sau trata cu nepasare. Numai cunoscand datele biologice si medicale ale fiecarui elev, profesorul de educatie fizica poate sa stabileasca posibilitatile de integrare a elevului in procesul de educatie fizica, sa hotarasca si sa aplice cele mai adecvate masuri pentru prevenirea si corectarea deficientelor fizice la scolari

CORECTAREA DEFICIENTELOR FIZICE

Elementul principal folosit de gimnastica medicala pentru prevenirea si corectarea deficientelor fizice este exercitiul fizic, grupat si sistematizat in procedee si metode de gimnastica medicala.

Exercitiul fizic este definit ca o activitate statica si dinamica, in­cadrata intr-una din formele de exercitare curenta. Aceasta activitate este realizata dupa reguli tehnice si metodice bine stabilite, respectand cerintele generale de anatomie, biochimie, fiziologie, igiena si pedagogie.

Corectarea deficientelor fizice prin practicarea exercitiilor fizice este posibila numai datorita efectelor acestora asupra structurii tesuturilor corpului, asupra functiilor organice si psihicului.

Astfel, exercitiile fizice, statice si dinamice, exercita asupra cor­pului omenesc multiple influente pozitive. De aceea, nu se poate vorbi de o singura clasificare a acestora. Se constata astfel ca in urma prac­ticarii sistematice a exercitiilor fizice apar in organism modificari locale sau generale, trecatoare sau de lunga durata, rapide sau lente, care modifica structura si functionalitatea tesuturilor, organelor si aparatelor corpului omenesc.

Efectele profilactice, dar mai ale cele corective ale exercitiilor fizice rezulta din efectele morfogenetice (plastice), fiziologice si educative, ce se observa la cei ce practica timp indelungat si metodic exercitiile fizice, adecvate scopului propus.

Exercitiul fizic este un important factor morfo-genetic, mai ales pentru elementele aparatului locomotor. Oasele si periostul, articula­tiile si muschii, tendoanele si fasciile au o structura functionala atat de evidenta, incat capata semnificatia unei reprezentari grafice a fortelor mecanice, pe care actiunile statice si dinamice le exercita asupra lor.

Actiunile mecanice care se aplica asupra unui os - intinderea, presiunea si rasucirea - influenteaza asezarea sistemelor traiectoriale din structura epifizelor. Cercetarile din acest domeniu au subliniat faptul ca exercitiul fizic determina o remaniere continua a elementului fundamental al structurii oaselor - osteocitul -, in sensul unei ajustari, distrugeri sau reconstructii concordante actiunii mecanice.

In acest sens, unele pozitii si miscari, care alcatuiesc exercitiile fizice, prin actiunile mecanice imprimate asupra osului, pot fi folosite pentru cresterea in lungime si grosime a acestuia (legea osteogenezei a lui Delpech si Wolff). Totodata, exercitiile fizice aplicate in prima perioada a vietii' pot preveni si corecta - prin actiune statica sau dinamica -deformatiile osoase mult mai usor decat in celelalte perioade ale vietii.

Periostul are, la randul sau, o structura functionala,demonstrata de grosimea, dispozitia si orientarea fibrelor din care este alcatuit.

Forma articulatiei ca si calitatile sale functionale, mobilitatea si stabilitatea sunt determinate de rolul articulatiei in statica si motrici­tatea corpului omenesc. Amplitudinea miscarilor conditioneaza intin­derea suprafetelor articulare, lungimea si grosimea capsulei si liga­mentelor articulare. in structura aparatului fibros periarticular, fibrele conjunctive sunt orientate in concordanta cu factorii mecanici de tractiune directa sau indirecta, exercitata asupra articulatiei.

In tulburarile de forma, ca si in tulburarile functionale ale articulatiilor, executarea exercitiilor analitice la nivelul articulatiei, activ sau impotriva unei rezistente, poate reda mobilitatea, dar si stabilitatea articulatiei deficiente. Orice activitate cu caracter fizic, fie sub forma efortului static sau a miscarilor cu amplitudine si intensitate diferite, constituie o executare specifica pentru muschi.

Prin exercitarea muschilor sau a grupelor musculare se imbunatatesc atat proprietatile fiziologice ale muschilor, cat si calitatile lui fizice.

Astfel, volumul si forta musculara pot fi influentate pozitiv de exercitiile fizice executate liber si indeosebi de exercitii simple executate impotriva gravitatiei, precum si de miscarile legate de aparate, a caror ingreuiere poate fi marita progresiv.

Rezistenta se dezvolta printr-un numar mare de repetari a unor contractii statice - izometrice -, ca si prin miscari cu autorezistenta sau impotriva unei rezistente manuale sau mecanice.

Elasticitatea muschilor se pastreaza sau se capata prin miscari ample, miscari de pendulare sau impotriva unei rezistente - executate excentric si in afara segmentului de concentratie.

Una din cauzele cele mai frecvente ale deficientelor fizice sunt tulburarile de tonus muscular. Executate metodic, exercitiile fizice pot tonifica in conditii de scurtare grupele musculare hipotone-intinse, dar si sa lungeasca si sa relaxeze pe cele contracturate si scurte. De fapt, corectarea celor mai frecvente deficiente fizice se bazeaza pe aceste efecte morfogenetice de la nivelul muschilor

O data cu tonifierea musculaturii, se intaresc tendoanele si fas­ciile musculare. Structura fasciilor, aponevrozelor si mai ales a tendoanelor demonstreaza functiile motoare pe care le indeplinesc. in cazul unor modificari de structura ale acestora sau numai a unor tul­burari functionale, prin exercitarea lor cu ajutorul grupelor musculare invecinate se pot obtine imbunatatiri evidente ale acestor tesuturi.

Exercitiul fizic, folosit in scop profilactic, dar mai ales corectiv, influenteaza nu numai forma si structura tesuturilor corpului omenesc, ci echilibreaza concomitent functiile fiecarui organ, realizand o stare de sinergie si solidaritate functionala.

Cele mai evidente efecte functionale se constata tot la nivelul aparatului locomotor. in gimnastica corectiva, exercitiile fizice urmaresc nu numai exercitarea, dezvoltarea si perfectionarea functiilor motorii normale dar mai ales reeducarea si recuperarea celor slabite sau tulburate. In tulburarile si deficientele aparatului locomotor, exercitiul fizic, dozat si gradat in concordanta cu posibilitatile functionale ale deficientului, reeduca si perfectioneaza calitati motrice de baza, in special forta, viteza, rezistenta, supletea si indemanarea.

Aceste imbunatatiri functionale se datoresc interventiei unor factori neuromusculari, care usureaza transmiterea impulsului nervos si utilizarea completa a substantelor energetice.

Efortul fizic, chiar de intensitate mica, creeaza nevoia unui aport crescut de substante nutritive, accelerand functiile respiratorii si cardio-vasculare, absorbtia de la nivelul intestinului, nutritia si ex­cretia, in gimnastica medicala, sunt selectionate si grupate exercitiile fizice care influenteaza una sau alta dintre marile functiuni.

In fiziologia exercitiilor fizice, se explica pe larg mecanismele complexe care dirijeaza armonios aparatele si sistemele organismului. Se poate afirma astfel ca exercitiul fizic, repetat metodic si gradat, dupa principii si reguli bine stabilite, in concordanta cu varsta, sexul, dar mai ales cu pregatirea anterioara a individului, imbunatateste functiile mari ale organismului.

Exercitiul fizic are la orice varsta, dar indeosebi in perioada de crestere, un puternic rol educativ.

Sistemul nervos este educabil mai ales in sectorul neuromotor. Miscarea repetata si corectata se perfectioneaza nu numai printr-o reglare mai buna a lucrului grupelor musculare, ci cu precadere printr-un mai bun control psihoneuromotor.

Atitudinea corpului, miscarile si gesturile corpului, precum si toate manifestarile cu caracter motric sunt de fapt o adaptare continua

a functiei psihoneuromotoare la cerintele permanente ale adaptarii corpului, in concordanta cu necesitatile lui.

Stimulare simultana a factorilor morali si de vointa contribuie substantial la realizarea corectarii atitudinilor gresite, la perfectionarea si corectarea mecanismelor psihoneuromotorii.

in corectarea deficientelor fizice, exercitiul fizic este folosit atat sub forma exercitiilor statice, cat si a celor dinamice.

Exercitiile statice corective constau fie din pozitii, fie din contractii izometrice.

Pozitiile sunt asigurate de contractii musculare statice care fixeaza trunchiul si segmentele sale, mentinandu-le impotriva gravitatiei sau a altor forte mecanice care tind sa modifice raporturile dintre ele. in gimnastica medicala, pozitiile de lucru se impart in pozitii fundamentale (stand, pe genunchi, sezand, culcat, atarnat) si derivatele lor. Pozitiile, dupa atitudinea corpului in timpul mentinerii lor, pot fi corecte - cand este o respectare a atitudinii normale, globala sau segmentara -, corective - cand se realizeaza o corectare partiala a deficientei globale sau segmentare - si hipercorective - cand se obtine nu numai corectarea pozitiei, dar chiar realizarea aspectului invers deficientei.

Pozitiile corective si hipercorective sunt derivate ale pozitiilor fundamentale simetrice sau asimetrice, obtinute prin modificari ale pozitiei capului si gatului, trunchiului, membrelor superioare si inferioare.