Audiometrie si recuperarea vorbirii

Audiometrie si recuperarea vorbirii

Audiometria este o tehnica de investigare a analizorului auditiv bazata pe generarea unor sunete tonale (armonice) cu frecvente fixe standard, zgomote si alte tipuri de sunete (vorbire, muzica etc.) avand intensitati reglabile. Confirmarea perceptiei auditive are loc voluntar de catre subiect sau se obtine identificand semnale de raspuns (reflexe, potentiale evocate).

Audiometrele, in ordinea crescatoare a complexitatii, pot fi de triaj, de diagnostic si clinice. Diferite audiograme si semnificatia clinica a lor sunt redate in Figura 2.3.

Nivelul intensitatii sonore se raporteaza la valoarea I_o = 10^-12 W/m², conform formulei

.

Pierderea partiala a acuitatii auditive mareste pragul intensitatii auditive la valoarea I_p iar nivelul intensitatii de prag devine

,

unde I_ref  este media pragului normal. Deci nivelul pragului in caz de surditate depaseste nivelul normal cu valoarea NPA (nivelul pierderii auditive). In Figura 2.3 domeniul ABCD este indicat pentru protezare iar dreptele (7) indica amplificarea unui audiometru.

Figura 2.3 Audiograme

Audiometria clasica, subiectiva, este inlocuita cu tehnici obiective: semnalizare reflexa si detectia potentialelor evocate. Extragerea PEA (potential evocat auditiv) din fondul perturbator EEG este posibila prin metoda medierii semnalelor. Amplitudinea PEA (<10 mV) depinde liniar de intensitatea stimulului.

Proteza auditiva este in esenta un amplificator miniatural prevazut cu o casca (traductor electroacustic), avand banda de frecventa intre 200 5-6 kHz si amplificarea pana la maximum 80-90 dB.

Recuperarea vorbirii prin mijloace electronice, ca urmare a alterarii centrilor vorbirii (cazul disfaziei si afaziei) sau a surditatii congenitale (provocatoare de mutism), se poate face pe cale vizuala sau tactila. Un translator pentru vorbire vizibila este un spectrograf de joasa frecventa care afiseaza spectrul de amplitudine mediat pe intervale scurte, subiectul identificand fonemele (unitati elementare ale sunetelor articulate) pe baza primilor doi-trei formanti sonori. Vocoderul tactil imparte spectrul sonor pe 10 canale (100 8000 Hz) si determina pe fiecare banda nivelul pe termen scurt care moduleaza in amplitudine oscilatiile unor vibratoare tactile.

Reeducarea vorbirii se poate face printr-un sistem de biofeedback (Figura 2.4) bazat pe analiza formantica a fonemelor. Pronuntarea corecta este validata cu ajutorul unui sistem de recunoastere (clasificare) a fonemelor in raport cu cele de referinta.

Figura 2.4 Sistem biofeedback pentru recuperarea vorbirii