CARACTERELE MORFOLOGICE SI FIZIOLOGICE ALE PULPEI DENTARE

Caracterele histotopografice ale pulpei dentare

Camera pulpara si canalele radiculare adapostesc

dentara

1.Adapostirea pulpei dentare intr-un spatiu cu pereti rigizi implica unele avantaje, dar si dezavantaje:

Avantaje:

Impermeabilitate la agentii patogeni, cu conditia integritatii peretilor; deteriorarea smaltului sau dentinei pot favoriza actiunea unor noxe externe;

Presiunile din timpul actului masticator (presiunea medie este de 15-40 kg) nu ajunge la nivelul pulpei, aceasta fiind exercitata, in cea mai mare parte, pe suprafata ocluzala a dintelui care are o grosime de 4-8mm si o duritate de 5-6 pe scara MOHS. Cea mai mare parte din aceste presiuni este preluata de sistemul amelodentiar, care o transforma in linii de forta paralele cu pulpa spre sistemele de amortizare desmodontale, iar restul fortelor sunt preluate de dintii vecini prin intermediul punctelor de contact. Presiunile sunt insa preluate si de catre receptorii intradentinari la limita smalt-dentina, urmare a microdeformarilor si revenirilor prismelor de smalt dispuse ondulat. Presiunile astfel receptate sunt transmise sub forma unor stimuli functionali care pot determina producerea de dentina secundara functionala.

Slefuirea peretilor duri in vederea aplicarii unor lucrari protetice fara ca pulpa sa fie afectata, cu conditia ca tehnica slefuirii sa fie corecta;

Dezavantaje

Datorita rigiditatii peretilor orice crestere a presiunii intrapulpare (normal 10 mmHg) nu poate fi compensata printr-o crestere a volumului pulpei, care in inflamatie este de aproximativ 1/5 din volumul sau normal. Cresterea presiunii intratisulare se exercita pe toate structurile pulpare, determina ulterior tulburari functionale prin autoagresiune, ce maresc gradul de inflamatie.

Imposibilitatea verificarii prin mijloace directe a starii pulpare in vederea precizarii diagnosticului si necesitatea trepanarii peretilor in scop terapeutic, act terapeutic ce poate el insusi genera lezarea pulpei prin cresterea temperaturii sau vibratiilor.

Capacitatea reactiva a pulpei scade odata cu varsta prin depunerea pe peretii camerei pulpare si a canalelor radiculare a dentinei secundare, care determina reducerea volumului, pulpa reactionand prin fenomene regresive de atrofie pulpara.

2.Foramenul apical realizeaza principala comunicare a dintelui cu organismul. Cercetarile cu atomi marcati de Ca, Pb, Mg au demonstrat faptul ca, in anumite conditii biologice, se pot realiza schimburi intre mediul bucal si pulpa dentara prin intermediul canaliculelor dentare si substanta organica interprismatica.

Dimensiunile foarte reduse ale inelului fibros care formeaza foramenul apical, fac ca vasodilatatia din inflamatia pulpara sa determine o compresiune a venulelor pulpare care strabat apexul, urmata de staza venoasa cu reducerea eliminarii produselor toxice rezultate din degradarile metabolice locale.

Edemul intratisular prezent in fazele mai avansate ale inflamatiei se insoteste de cresterea tensiunii intracelulare si intrafibrilare, marindu-se, astfel, compresiunea asupra vaselor arteriale. Astfel sufera si circulatia de aport, urmata de hipoxie, insuficienta substantelor nutritive, realizandu-se treptat ischemia pulpara.

Depunerile dentinei secundare la acest nivel si cementului radicular determina o strangulare partiala a vaselor sanguine urmate de modificarea treptata a structurilor pulpare prin atrofie si degenerescenta.

3. Sistemul arterial pulpar este de tip terminal

Prin foramenul apical patrunde in pulpa dentara o arteriola care se ramifica in stroma conjunctiva unde se termina sub forma de capilare, din care rezulta 1-2 venule care parasesc pulpa tot prin orificiul apical. Fiind de tip terminal, in cazul obliterarii arteriale, irigatia pulpara nu poate fi preluata de catre un sistem de circulatie sanguina secundara.

Sistemul arterial pulpar prezinta anumite particularitati:

Vasele arteriolare nu se termina peste tot in stroma pulpara cu vase capilare; exista si posibilitatea ca pe alocuri sa existe o comunicare directa intre arteriola si venula, ocolindu-se patul capilar; in felul acesta schimburile dintre tesut si vas sunt mai reduse. Acest dezavantaj in cazul unei pulpe sanatoase, poate deveni un avantaj in cazul inflamatiei pulpare, deoarece prin shunt-ul arteriola-venula se evita patul capilar, permitandu-se o circulatie mai rapida, evitandu-se astfel staza sanguina si compensandu-se partial tensiunea intratisulara.

Nu toate ramurile rezultate din arteriola principala isi continua traseul ascendent spre periferia pulpei; o parte din ele se reintorc spre zona centrala a pulpei, reducand, in cazul inflamatiei, cantitatea de sange din zonele centrale, realizand astfel o decongestionare a zonelor aflate in suferinta.

Cercetari recente au demonstrat existenta unei circulatii de tip colateral prin anostomoze intre vasele pulpare si cele parodontale, in special in regiunea apicala si la bifurcatie, ceea ce nu schimba insa fundamental fiziologia circulatiei pulpare. Acest sistem colateral reprezinta un avantaj major in procesele de vindecare a leziunilor apicale dupa extirparea terapeutica a pulpei, permitand patrunderea in pulpa a cca. 8% din fluxul sanguin pulpar.

Reglarea vaselor de tip venos este pasiva si succede pe cea a arteriolei precedente. Peretii venosi sunt lipsiti de fibre musculare, fiind vulnerabili fata de orice crestere de presiune intratisulara cu compresie venoasa. Consecutiv compresiei venoase, se produce o crestere a presiunii intravasculare din capilarele care preced venulele si o vasodilatatie a acestora. Schimbarile de volum din capilare atrag dupa sine si schimbari ale volumului arteriolei precapilare.

4.Sistemul nervos este bine reprezentat in pulpa ceea ce explica sensibilitatea complexa a pulpei.

Fibrele mielinice senzitive apartinand ramurilor terminale trigeminale si fibrele amielinice vegetative apartinand ramurilor simpatice patrund in pulpa dentara prin foramenul apical.

Fibrele amielinice se termina in peretele vaselor de tip arteriolar si controleaza functional calibrul vascular regland fluxul sanguin.

Fibrele mielinice parcurg un traiect linear ascendent spre pulpa coronara si se ramifica din ce in ce mai mult spre periferie, in zona subodontoblastica, alcatuind un plex RASCHOV. Din acest plex se desprind fibre amielinice, care insotesc in canaliculele dentinare, prelungirile protoplasmatice ale odontoblastilor- fibrele Tomes- pana la limita amelodentinara.

Inervatia complexa a pulpei explica:

sensibilitatea pulpara directa - prin receptorii pulpari si sensibilitatea dentinopulpara - prin receptorii sensitivi din canaliculele dentinare (fibrele nervoase sensitive si fibrele Tomes).

Brannström explica durerea prin teoria hidrodinamica, atribuind un rol osmotic lichidului dintre fibrele Tomes si peretele canalicular in perceptia si transmiterea sensibilitatii.

Miscarile fluidului din canaliculele dentinare provocate de diferiti stimuli sunt urmate de diferente de presiune exercitate asupra terminatiilor nervoase libere, declansand un impuls dureros. Pe langa actiunea lor hidrodinamica, unii stimuli actioneaza si direct asupra fibrelor nervoase dentinare, demonstrandu-se astfel doua posibilitati de excitatie dureroasa in dentina:

o excitatie directa asupra fibrelor nervoase din canalicul, prin intermediul odontoblastilor;

o excitatie indirecta care stimuleaza fibrele nervoase canaliculare prin modificarea mediului care le inconjoara.

Inervatia bogata a pulpei face ca timpul scurs de la actiunea agentului asupra tesutului pulpar si pana la aparitia durerii sa fie extrem de scurt, de ordinul zecimilor sau chiar sutimilor de secunda.

Excitatia este transmisa la valoarea ei reala si analizata calitativ in centrii subcorticali talamici, fiind exprimata sub forma durerii.

Caracterul individual al pragului de perceptie a durerii este in functie de tipul de sistem nervos, putand fi mai coborat sau mai ridicat.

Indiferent de calitatea lor, stimulii de intensitate redusa actioneaza pe fibrele vegetative, in timp ce stimulii puternici actioneaza pe fibrele trigeminale. Astfel se diferentiaza durerea de tip vegetativ cu un caracter surd, continuu, suportabil, imprecis, si durerea transmisa de nervii cranieni cu un caracter bine localizat, paroxistic, intermitent.

5.Pulpa dentara are un pH alcalin

Prezenta bogata a sarurilor minerale, indeosebi a fosfatilor si carbonatilor din zona predentinara, precum si a ionilor de potasiu celulari cu rol in tamponarea si neutralizarea aciditatii face ca pulpa normala sa aiba un pH de 7,30-7,50.

In fazele de debut ale inflamatiei pulpare aciditatea determinata de activitatea bacteriana si din retentia pulpara a unor metaboliti intermediari, cu caracter acid, este in buna masura neutralizata de aceasta rezerva alcalina;

PH-ul pulpar scade pana la valori situate sub 6 in fazele avansate ale inflamatiei, cand sistemul tampon al pulpei este epuizat.

Schema 1: reactii determinate de epuizarea pH-ului pulpar