EVALUAREA SI MANAGEMENTUL RISCURILOR DE SANATATE

EVALUAREA SI MANAGEMENTUL RISCURILOR DE SANATATE

Riscul face parte din viata noastra si nici o activitate, proces sau produs nu este lipsit de risc. Anumite riscuri rezulta din alegerea personala de a face ceva, altele rezulta din substante, procese sau produse eliberate in mediu. Responsabilitatea privind protejarea sanatatii este impartita de indivizi, comunitati, firme comerciale si guvern, la toate nivelurile sale.

Protectia sanatatii, atat la nivel personal cat si la nivel de societate, este complexa. Ea implica identificarea hazardelor specifice, estimarea nivelului de risc asociat acestor hazarde, dezvoltarea si analizarea optiunilor potentiale pentru managementul riscului, selectarea si implimentarea unei strategii specifice de management a riscului si monitorizarea si evaluarea impactului acestei strategii. Acesti pasi pot fi luati si dezvoltati la grade diferite, in dependenta de situatia si participantii implicati.

Agentiile de protectie a sanatatii utilizeaza adesea o metoda formala de evaluare si management a riscurilor de sanatate.

Principalul scop al managementului riscului consta in imbunatatirea si protejarea vietii in sensul minimizarii riscurilor de sanatate. In acest sens, sunt evaluate riscurile asociate cu contaminanti in alimente si apa, cu procesul lor de formare, vanzarea si utilizarea medicamentelor, retete medicale, pesticide, acasa si la locul de munca, produse de consum, radiatia din mediu, fumatul, tratamentul bolilor, dezastre naturale si civile. In toate aceste sensuri amintite, se dezvolta strategii pentru managementul acestor riscuri.

Pe fondul dezvoltarii unor reglementari privind evaluarea si managementul riscului, s-au stabilit cadre tipizate, linii directoare privind luarea deciziilor. Mai recent, in SUA si Europa de Vest, s-a dezvoltat un cadru comprehensiv pentru evaluarea si managementul riscurilor pentru sanatatea umana si ecosisteme. Acest cadru este desemnat pentru utilizarea lui de catre toti factorii decizionali si ajuta la identificarea potentialului impact al managementului de risc individual asupra sanatatii publice sau a mediului.

Evaluarea si managementul riscului porneste de la identificarea hazardelor, adica a impactului asupra sanatatii, care poate rezulta din expunerea la o substanta, proces sau produs.

Identificarea hazardelor implica recunoasterea unei substante particulare, a unui proces sau produs care poate provoca efecte adverse sanatatii. Daca in trecut studiile de identificare a hazardelor erau concentrate pe efecte asupra sanatatii fizice, mai recent au fost luate in considerare efectele asupra sanatatii emotionale si mentale. Oamenii de stiinta utilizeaza o mare varietate de abordari pentru identificarea hazardelor de sanatate. Sursele principale de informatii asupra contaminantilor mediului (incluzand produse chimice, radiatii si hazarde microbiologice) sunt studiile epidemiologice ale populatiei umane si studiile toxicologice care de regula implica animale in laboratoarele de cercetare. Epidemiologia reprezinta studiul distributiei si a determinantilor sanatatii populatiei si aplicarea acestui studiu asupra controlului problemelor de sanatate. Epidemiologia se ocupa atat cu frecventa cat si cu tipurile de boli si moarte in grupuri particulare de populatii si bine-nteles cu factorii care influenteaza distributia lor. Toxicologia sau stiinta otravurilor se ocupa cu studiul efectelor adverse ale agentilor asupra organismelor vii, inclusiv asupra omului. Testele toxicologice examineaza o varietate de efecte adverse asupra sanatatii, inclusiv cancerul si alte efecte implicand reproducerea si dezvoltarea, sistemul imunitar, sistemul nervos, materialul genetic si comportamentul.

Estimarea riscurilor (riscul fiind considerat ca o masura a hazardului asupra sanatatii, generat de expunerea la o substanta, proces sau produs si probabilitatea aparitiei unui hazard) implica determinarea posibilitatii aparitiei efectelor particulare adverse asupra sanatatii, in urma expunerii la un agent.

Pentru contaminantii mediului, riscurile sunt de obicei estimate prin studii epidemiologice si toxicologice. Este important sa se evalueze cantitatea de expunere a unei persoane sau grup/arie care trebuie monitorizata pentru estimarea riscului oricarei substante. Evaluarea expunerii poate fi facuta prin masurarea directa, predictia expunerii la diferite medii (aer, apa, alimente, sol) utilizand datele de monitorizare si modelarea computerizata alaturi de reconstituirea trasaturilor expunerii.

Estimarea riscului pe baza datelor epidemiologice sunt adesea exprimate ca incidenta unei boli sau ratele de mortalitate - cu alte cuvinte, numarul de cazuri noi de boala sau morti intr-o populatie expusa la risc, de-a lungul unui interval de timp specific. O masura a incidentei imbolnavirii este rata de incidenta a cancerului, numarul de noi cazuri de cancer care apar intr-o perioada data. Ratele de incidenta sunt utilizate pentru a calcula masuri importante ale riscului, asa ca riscul relativ. Riscul relativ compara rata de incidenta a unei boli sau moartea intr-un grup expus unui agent specific, cu rata corespunzatoarea a unui grup neexpus.

Astfel de date epidemiologice prezinta o serie de limite datorita multiplilor factori care se pot suprapune in influenta asupra sanatatii. Din acest motiv, studiile toxicologice sunt mai potrivite pentru estimarea riscului, desi prezinta si ele o serie de limitari. Toxicologia animala furnizeaza principalele date privind estimarile riscului chimic. Estimarile riscului se bazeaza pe evaluari doze-raspuns prin utilizarea animalelor de laborator. Experimentele permit realizarea de curbe doze-raspuns, care pot apoi sa fie extrapolate oamenilor.

Obiectivul primar al studiilor toxicologice este determinarea nivelurilor de expunere la anumite substante specifice, cum sunt: chimicalele agricole, aditivii din mancare sau contaminantii din mancare, care prezinta un risc minim sau sunt lipsiti de risc pentru oameni. Pentru unele tipuri de substante, se presupune ca exista probabilitatea unor neplaceri la orice nivel de expunere; cu alte cuvinte, nu exista un prag limita pentru efecte. Exemplele includ carcinogenii genotoxici ca si radiatia ionizanta si anumite tipuri de chimicale, care cauzeaza cancer prin afectarea ADN-ului. Pentru alte substante (carcinogene negenotoxice si chimicale necarcinogene), se presupune ca exista o doza limita sub care este putin probabil sa apara efecte adverse. Exista asa-numitele niveluri acceptabile sau doze de referinta, absorbtie zilnica tolerabila sau admisibila.

Pentru substantele pentru care nu este posibil sa se determine un prag, se presupune ca exista un risc asociat cu orice cantitate de expunere, nu conteaza cat de mica. Pentru ca nu e posibila eliminarea totala a expunerii, se incearca minimizarea ei.

Exista un grad de incertitudine in estimarile riscului, desi se utilizeaza studiile epidemiologice si toxicologice. Limitarile apar din faptul ca oamenii sunt expusi la diferiti contaminanti si unele boli apar dupa expuneri de lunga durata si necesita mult timp, in care nu s-a avut controlul asupra tuturor factorilor posibili importanti in evolutia bolilor.

Acest grad de incertitudine a condus la existenta unui interval de distributie a estimarilor riscului. Aceasta distributie indica riscurile maxime si minime pentru diferiti indivizi si existenta unui risc intermediar.

Dupa estimarea riscului, se dezvolta o serie de posibilitati de prevenire, eliminare, minimizare sau reducere a riscului. Aceste posibilitati sau optiuni sunt reglementate sau nereglementate, cu caracter de consiliere, economic sau tehnologic. Alegerea optiunii de management a riscului implica o evaluare a lor in lumina mai multor factori: natura hazardului de sanatate, probabilitatea aparitiei ei, incertitudinile in estimarea riscului, beneficiile de sanatate legate de hazard, perceptia publica a riscului, gradul de acceptare a riscului, caracteristicile optiunii (fezabilitatea tehnica, potentialul de impact asupra mediului, economic, social) si punctul de vedere individual sau la nivel de societate.

Dupa analiza posibilitatilor sau a optiunilor, se dezvolta o strategie de implementare. Responsabilitatea luarii deciziilor revine institutiei responsabile de protectia sanatatii publice. Implementarea lor tine seama de existenta unui consens la luarea deciziilor sau de absenta acestui context. Strategiile de implementare sunt continuu monitorizate si evaluate calitativ si cantitativ.

Perceptia riscului se refera la modul in care indivizii intuiesc sau judeca riscul. Aceasta le poate afecta comportamentul si deciziile in exercitarea unui control asupra riscurilor. Depinde de varsta, nivel de educatie, regiune geografica, valoare, experienta, surse de informare disponibile.

Comunicarea riscului implica un schimb de informatie intre partile interesate de existenta, natura, forma, severitatea sau acceptabilitatea riscurilor privind sanatatea sau mediul. Ea este asigurata de agentii guvernamentale, organizatii profesionale, grupuri publice de interes, cetateni, corporatii, grupuri industriale, media. Comunicarea riscului implica si obtinerea informatiilor despre perceptiile publicului, atitudini, convingeri si experiente cu un hazard particular. Toate acestea duc la intelegerea preocuparilor publice despre riscurile de sanatate si contribuie la luarea deciziilor privind managementul riscului. Practic, comunicarea potrivita a riscului asigura asupra faptului ca deciziile politice si discutiile publice se bazeaza pe cea mai buna informatie posibila.