EXPLORAREA FUNCTIONALA A GLANDELOR PARATIROIDE

EXPLORAREA FUNCTIONALA A GLANDELOR PARATIROIDE

Examinarile radiologice contribuie la decelarea tulburarilor functionale ale glandelor paratiroide. Examenul scheletului evidentiaza cresterea sau diminuarea transparentie osoase, chisturile, calusurile vicioase. Examenul radiologic al rinichiului pune in evidenta calauli renali.

Anteriografia parotiroidiana poate evidential un adenoma paratiroidian.

Examinarile biochimice urmaresc determinarea calcemiei, calciuriei, fosfofatemiei si fosfaturiei in conditii obisnuite, precum si sum influenta unor produsi hormonali.

Pentrucalcemie si fosfatemie se recolteaza pe nemancate 10-15 ml sange venos, fara staza, in recipient spalat cu apa distilata.

Recoltarea se face fara anticoagulant, lasand sangele sa se coaguleze.

Calcemia normala   este de 10 (9-11) mg/100ml ser din care 40-45% este legat de proteine, restul de calciu ionizat acti.

Fosfatemia organica este de 3-5 mg/100ml ser fiind in stare ionizata in intregime.

Calciuria (eliminarea urinara a calciului) se poate determina orientativ prin testul Sulkovici sau cantitativ pe cale biochimica. Testul Sulkovici se face cu reactivul cu acelasi nume care impreuna cu calciul din urina, formeaza oxalate de calciu care precipita. Cantitatea precipitatului reflecta calciuria. Calciuria se urmareste timp de 3-6 zile.

Determinarile de calciurie, se fac din urina colectata timp de 24 ore, bolnavul tinand un regim mixt si evitand alimentele cu continut mare de calciu ionic ca: laptele si derivatii de lapte.Valoarea normala a calciuriei este de 100mg/24 ore.

Fosfaturia se determina din urina de 24ore, valoarea ei normala fiind de 1,30-3gr/litru.

Fosfatazele alealine sunt crescute in hiperfunctia paratiroidiana.

Testul reactivitatii la parathormon

Proba se executa dimineata pe nemancate. Se recolteaza urina timp de 3 ore si se stabileste eliminarea orara de fosfor.

Se administreaza 200unitati parathormon pe cale intravenoasa si se continua dozarea orara a fosforuriei inca 3-4 ore.

In functia paratiroidiana normala, ea creste de 5-6 ori. In caz de hiperfunctie, cresterea este de 2 ori, in caz de functie scazuta, cresterea este de 10 ori.

EXPLORAREA FUNCTIONALA A PANCREASULUI ENDOCRIN

Insulele Langerhans impreuna cu suprarenalele, hipofiza, tiroida, ficatul si centrii nervosi vegetative glicoreglatori, fac parte dintr-un sistem functional, care dirijeaza metabolosmul glucidelor.Din cauza complexitatii acestui sistem glicoreglator, probele functionale, care se bazeaza pe cercetarea metabolismului glucidic, nu sunt specifice pentru o glanda sau pentru un organ oarecare.

Determinarea glucozei in sange. Se recolteaza dimineata pe nemancate 1-2 ml sange prin punctie venoasa pe florura de sodium, sau se recolteaza cu o micropipeta de 0,1ml prin inteparea pulpei degetului sau al lobului urechii si se trimite la laborator. Valorile normale ale glicemiei sunt de 0,80-1gr/litru de sange. Valorile care depasesc la determinari repetate 1,35g/1000ml sange ridica banuiala diabetului.

Determinarea glucozei in urina

In mod normal, urina nu contine glucoza, fiind retinuta in sange de pragul renal.

Glucoza apare in urina numai daca nivelul ei in sange, se ridica peste normal, pana in jurul valorii 180mg/100ml.

Determinarea calitativa a glucozei in urina se face cu reactivul Fehling sau Nylander.

Determinarea cantitativa se face prin polarimetrie. Polarimetrul este un aparatoptic, construit dintr-un polariuzor fix, un tub pentru solutia de cercetat si un analizator al carui unghi de rotatie, poate fi citit précis pe o scara gradata. Printr-un sistem optic suplimentar, campul visual al polarimetrului este impartit in 2-3 parti. Acestea sunt laminate daca polarizorul si analizatorul sunt in aceeasi pozitie, iar gradatia scarii arata 0.

Aceasta pozitie se fixeaza cu tubul gol. Se umple tubul cu urina si in caz ca are glucoza, atunci luminozitatea campului visual devine neuniforma. Se roteaza analizatorul de-a lungul axului longitudinal al aparatului pana cand se revine la egalitatea de lumina.

Din gradul de rotatie, se poate citi direct, pe scara aparatului procentul de glucoza. Urina, inainte de a fi introdusa in polarimetru, se trateaza cu reactivul Canrtone (acetat de plumb) care precipita substantele azotate, optic active, apoi se filtreaza de mai multe ori pentru a nu falsifica rezultatul determinarii glucozei.

Determinarea cortilor cetonici in urina

Aceasta se efectueaza in toate cazurile de glicozurie. Proba LEGAL-IMBERT se foloseste pentru determinarea acetonei. Proba CERHARD se foloseste pentru evidentierea acidului acetil acetic.

Determinarea rezervei alcaline, in cursul diabetului zaharat, are scopul de a stabili cantitatea de ioni alcalini prezenti in sange pentru neutralizarea acizilor formati in organism. Determinarea se face dupa metoda VAN SLYKE cu o ora inainte de efectuarea probei, bolnavul ramane in repaus, apoi se recolteaza 10ml sange, veno-punctie fara staza pe 0,5 gr oxalate de potasiu fin pulverizat Se agita usor, se pune in tub de centrifuga cu care se trimite la laborator.

Proba hiperglicemiei provocate. Prin aceasta pot fi depistate cazuri latente de diabet, cu valori normale de glicemie. Proba se poate face prin administrarea glucozei per os sau intravenous.

Prin administrarea per os: bolnavul ingereaza dimineata pe nemancate 1gr glucoza/kilocorp dizolvata in apa sau ceai, inainte de ingerare bolnavul isi goleste vezica urinara. In acelasi timp, se recolteaza sange pentru glcemie. Se repeat recoltarea la 30-60-90-120-180 minute dupa administrarea glucozei. In acest timp bolnavul este in repaus la pat, fara sa ingere alimente sau lichide. La fiecare recoltare de sange, bolnavul va urina, pentru determinarea glicozuriei.

La indivizii sanatosi, in scurt timp dupa ingerarea glucozei, apare o neta urcare a glicemiei cu valoare maxima intr-o ora. Aceasta hiperglicemie alimentara nu depaseste 150-180mg. Dupa 2 ore glicemia revine la nivelul initial, datorita secretiei insulinare, dar insulina se produce in exces, din care motiv la 3 ore dupa ingerare, glicemia scade sub valorile initiale. Valorile vor fi cu atat mai scazute, cu cat aportul insulinar al individului, functioneaza mai bine.

Hipoglicemia posthiperglicemica este normalizata de adrenalina. Pe toata durata probei, zaharul nu apare in urina.

La diabetici, valorile initiale de glicemie, dupa ingerarea glucozei se ridica la valori inalte, ce continua sa urce si dupa 2 ore. Revenirea la nivelul initial, se face cu multa intarziere, iar glucoza apare in urina.

Pentru determinarea hiperglicemiei provocate prin administrarea glucozei intravenos se recolteaza sange, dimineata pe nemancate, bolnavul isi evacueaza vezica. Dupa aceasta, se administreaza bolnavului intravenos o solutie de glucoza 50% in cel mult 2 minute, socotind 0,33gr glucoza/kilocorp. La 15-30-45-60 minute dupa injectie, se repeat recoltarea bin lobul urechii, ca sa se evite emotia, ce influenteaza glicemia. Recoltarea se face cu micropipeta de 0,1ml, spalata cu o solutie de heparina, pentru usurarea tuturor recoltarilor.

In mod normal nivelul maxim al glicemiei se atinge in 10-15 minute si la 40-60 minute, revine la valorile initiale.

Testul tolerantei la glucoza sensibilizat prin cortizon

Acest test depisteaza precoce diabetul latent.

Tehnica: la orele 22 bolnavul primeste per os 50 mg cortizon acetate. Peste 8 ore, dimineata, se repeat aceeasi doza, bolnavul ramane nemancat. Peste 2 ore primeste 100gr glucoza dizolvata in 250 de grame de ceai , dupa care se fac reclotarile de sange ca in hiperglicemia provocata. Testul se considera pozitiv, daca la 2 ore dupa ingerarea glucozei valoarea glicemiei depaseste 140 mg/100 ml sange venos.

Determinarea tolerantei fata de hidratii de carbon

Aceasta proba se foloseste pentru stabilirea regimului dietetic la diabetici .

Tehnica: se da bolnavului o dieta mixta cu continut de 200 -250 grame hidrati de carbon, asigurand cu alte alimente restul necesitatilor calorice.

Bolnavul nu va manca nimic in plus fata de acest regim, dar alimentele cuprinse in regimul de proba trebuie consumate integral. Incepand din dimineata probei, se recolteaza timp de 24 de ore urina bolnavului in trei fractiuni separate la cate 8 ore, de exemplu: ora 6-14, 14-22, 22-6 . Se determina cantitatea fiecarei fractiuni si apoi cate o proba de 50-100 ml din fiecare , se trimite la laborator, pentru aflarea glucozei eliminate. Se mentioneaza cantitatea toatala a fiecarei fractiuni din care s-a luat proba. Determinarea zaharului in urina se face cu polarimetre. Cantitatea exprimata in grame % se inmulteste cu cantitatea totala a fractiunii respective si se obtine cantitatea de zahar la cele 3 fractiuni, se afla cantitatea totala de zahar eliminate prin urina, din cele 200 - 250 gr hidrati de carbon ingerati . Diferenta dintre ele, constituie gradul de toleranta fata de hidratii de carbon .

Determinarea sensibilitatii fata de insulina

Cantitatea de glucoza care dispare din urina, sub influenta unei cantitati de insulina, poarta numele de echivalent insulina-glucoza.

Tehnica: se determina toleranta bolnavului la hidrati de carbon si apoi, prin doze progressive de insulina, se incearca ridicarea tolerantei pana la disparitia zaharului din urina.

La bolnavii cu regimul si doza de insulina instituite intreruperea insulinei pt 24 de ore si determinarea tolerantei la hidrati de carbon in aceasta zi, permite controlul regimului dietetic pe care bolnavul il primeste. Echivalentul insulina- glucoza este de 2-10.

La idivizii insulino - rezistenti el scade sub 1.

Ingrijirea bolnavilor cu coma diabetica

Dintre complicatiile bolilor endocrine, coma diabetica, are o importanta deosebita ca gravitate si ca frecventa.

In cursul comei glicemia creste la valori ridicate si acumuleaza in organism corpii cetonici, scade rezerva alcalina si pH-ul sangvin care produce o stare de autointoxicare.

Se produc si tulburari electrolitice, cu scaderea potasiului, clorului si sodiului sangvin deshidratarea masiva cu cresterea ureei. Coma apare de obicei la diabetici cunoscuti, dar se intampla ca la tineri, coma sa fie prima manifestare a bolii.

Coma se instaleaza in urma neglijarii dietei , a dozelor medicatiei antidiabetice sau daca toleranta organismului scade in urma unei boli intercurente, interventii chirurgicale, nasteri etc. Coma se instaleaza progresiv si de la aparitia primelor semne pana la pierderea totala a cunostintei trec cateva zile.

Starea precomatoasa se caracterizeaza prin :

-oboseala, slabiciune, somnolenta sau agitatie

-inapetenta, greturi, varsaturi, diaree, dureri abdominale uneori

-puls frecvent, creste numarul leucocitelor

-in urina apar acidul acetilacetic si acetona

Concomitent aerul expirat are miros de acetona.

Daca precoma nu este recunoscuta la timp, apare coma cu :

-bolnav inconstient, respiratii Kussmaul , expiratie acetonica

-deshidratare, piele uscata, extremitati reci;

-globii oculari isi pierd tonicitatea

-pierderile de apa pot ajunge la 8-10 kg si multe saruri minerale pierdute.

Ingrijirea bolnavilor in coma diabetica trebuie facuta de urgenta. Masurile generale privind amplasarea, patul, supravegherea este comuna tuturor bolnavilor comatosi.

Se va recolta imediat urina prin cateter - daca este fixat- din care se determina : zaharul , acidul acetilacetic si acetona si repetand analizele din ora in ora .

Concomitent se determina: glicemia, ionograma , echilibrul acido-bazic repetat la 2-3 ore. Pana la obtinerea rezultatelor asistenta pregateste : perfuzoarea, aparate pentru spalatura stomacala si clisma evacuatorie, seringi insulina cristalina, solutii perfuzabila: ser fiziologic, glucoza 

5-10-20 %, ser alcalin hiper-si izotonic ,ser bicarbonatat izotonic , solutie clorura de potasiu, medicatii analeptica , preparate cortizonice injectabile intravenos.

Bolnavul va fi bine incalzit, la nevoie termofoare, comprese calde i se fac o clisma evacuatoare si o spalatura gastrica( opresc varsaturile ).

Pentru prevenirea colopsului vascular se incepe rehidratarea si remineralizarea. Daca bolnavul inghite se dau fructe si siropuri. Daca coma este constituita, rehidratarea se face numai intravenos. Rehidratarea bolnavului trebuie sa fie prompta, se va stabili gradul de deshidratare si ratia de intretinere, luand in considerare daca e cazul, si febra bolnavului. In primele 2 ore, bolnavul va primi 3 l lichide incepand cu ser fiziologic 1 l in primele 20 min si in urmatoarele 40 inca 1 litru ser alcalin hipertonic. Dupa depasirea primilor 3 litrii, hidratarea se face mai lent dar completant in 24 de ore, toata cantitatea de lichid pierdut prin diureza.

In functie de puls si tensiunea arteriala se dozeaza cantitatile de medicamente analeptice preparatele cortizonice in perfuzie. Concomitent se administreaza intravenos 40 unitati insulina cristalina si aceeasi cantitate pe cale subcutanata. Apoi se continua cu cate 20 unitati din 2 in 2 ore pana la normalizarea ( situatiei ), normalizarea respiratiei, aparitia primelor semne de cunostinta si disparitia corpilor cetonici din urina. Din acest moment administrarea insulinei se face numai pe baza datelor de laborator, in doze mici din 2 in 2 ore sau din 3 in 3 ore pe care subcutanata. Daca determinarea repetata a glicemiei nu este posibila, atunci se lasa o cantitate oarecare de glucoza in urina, pentru o orientare, ca nu cumva bolnavul sa treaca intr-o coma hipoglicemica .

Dupa ce glicemia a scazut sub 300 mg (de obicei in 2-3 ore ) se continua hidratarea cu solutii hipertonice de glucoza 20% tamponata cu insulina. Cantitatea de insulina necesara este de o unitate la 2 grame glucoza adica la un flacon a 500 ml solutie 20% trebuie tamponat cu 48-52 unitati insulina. Asistenta va pregati 1500-3000 ml solutie glucoza hipertonica tamponata pentru administrarea prescrisa. Glucoza hipertonica combate cetoacidoza , evitand instalarea edemului cerebral si previne hipoglicemia dupa dozele mari de insulina administrate in timpul comei.

Insulina se pastreaza la frigider la +2 - +7 grade si uneori apar particule in suspensie care printer cele doua palme . Inainte de injecatare se incalzeste la temperature corpului. Alocoolul si in cantitati mici inactiveaza insulina , de aceea se va evita contactul cu alcool a insulinei . Dopul de cauciuc si locul injectiei dupa curatare si degresare chimica vor fi spalate cu apa sterila pt indepartarea alcolului intrucat 1 ml este o cantitate de 40 unitati insulina medicii prescriu doza divizibile cu 4 pentru a se respecta dozajul intrucat in timpul comei bolnavul este expus la infectii prin aspirare , sonde vezicale sau coma poate fi data de o infectie se completeaza tratamentul cu antibiotice.

Dezechilibre ionice - cratima uneori foarte importante se cerceteaza prin ionograma . Diureza mare e insotita de eliminari massive de potasiu care se completeaza cu solutie izotonica de clorura de sodiu sau glucoza la care se adauga clorura de potasiu 3-5 % in unele cazuri 2-3 grame /ora sau si mai multe .

Medicul in functie de starea bolnavului, poate schimba tratamentul , iar aasistenta asteapta totdeauna dispozitia medicului. Bolnavul ramane sub supraveghere clinica si de laborator . Daca timp de 24 de ore urina numai contine corpi cetonici, se incepe realimentarea cu o dieta lipsita de grasimi si cu cantitati progressive de proteine ajungand la regimul obisnuit dupa 3-4 zile .

Datele clinice si de laborator, precum si lichidele administrate bolnavului se consemneaza din ora in ora in foaia de terapie intensiva, care se ataseaza la foaia de observatie a bolnavului.

Procesul de ingrijire

Processul de ingrijire -este o metoda organizata si sistematica care permite acordarea de ingrijiri individualizate. Procesul de ingrijire este axat pe reactiile particulare ale fiecarui individ ce duc la o modificare reala sau potentiala de sanatate.

Etapele procesului de ingrijire sunt :

1 culegerea de date

2 analiza si interpretarea datelor ( stabilirea diagnosticului de ingrijire )

3 planificare ingrijirilor - stabilirea obiectivelor

4 realizarea interventilor - aplicarea ingrijirilor la bolnav

5 evaluarea

1 Culegerea de date, colectionarea de date, este un proces continuu pt ca pe tot parcursul muncii sale asistenta observa pacientul, intreaba si noteaza datele la zi. Datele sunt grupate in:

- date relative stabile (nume , varsta, stare civila,limba , religie, cultura, ocupatie, obiceiuri alimentare, date de sanatate etc.)

-date variabile ce sunt legate de starea fizica : temperature, tensiune arteriala, apetit, eliminare, reactii alergice, date psiho-sociale

Sursele de informatii sunt :

-directa (pacientul) sau primara

-indirecta (secundara) familia, anturajul, dosarele medicale, echipa de ingrijire, scheme de referinta.

Culegerea de date se face prin observare (prin simturi) si interviu.

2 Analiza si interpretarea datelor. Datele culese vor fi interpretate pt a identifica nevoile pacientului si a pune diagnosticul de nursing. Interpretarea datelor consta in a explica originea dependentei, adica a defeni sursele de dificultate. Diagnsuticul de ingrijire este enuntul unei judecati clinice asupra reactilor la problemele de sanatate, prezente sau potentiale, la evenimentele de viata ale unei persoane, ale unei familii sau ale unei colectivitati. Aceasta definitie este adoptata official in 1990 de catre Adunarea Generala ANADI (Asociatia Nord Americana de Diagnostic Infirmier) componentele diagnosticului de ingrijire sunt :

a) problema de dependenta a persoanei (o dificultate traita de persoana)

b) etiologia problemei de dependenta (sursa de dificultate, cauza)

c)semne si simptome

Exista 3 tipuri de diagnostic de nursing (de ingrijire):

-diagnostic actual cand semnele sunt observabile si cauza identificata

-diagnostic potential descrie o problema ce poate surveni, daca nu prevenita

-diagnostic posibil descrie o problema nesigura, o suspiciune, se iau date pentru rezolvare

3 Planificarea ingrijirilor inseamna stabilirea unui plan de interventie, prevederea etapelor , a mijloacelor de desfasurare a interventiilor si a precautilor ce trebuie luate .Aceasta tine seama de prescriptiile medicale. Planificare ingrijirilor, obiectivele, au 2 componente :

a) obiectivele de ingrijire : elevizeaza comportamentul pacientului

b) interventiile propriu-zise permite asistentei sa determine modul de actiune pentru a corecta problema de dependenta a bolnavului.

4 Executarea ingrijirilor aplicarea practica a actiunilor planificate care are ca scop sa ajute bolnavul sa-si mentina sau sa-si recapete independenta, sau un oarecare grad de independenta.

5 Evaluarea ingrijirilor consta in a aduce o apreciere asupra progresului bolnavului in raport cu interventiile asistentei. Evaluarea se face cu regularitate si daca nu si-a atins scopul, planul de ingrijire se reia de la inceput. Pentru evaluare se i-au in calcul doua aspecte:

a) rezultatul obtinut sau schimbarea in bine observata

b) satisfactia pacientului prin aprecierea bolnavului asupra ingrijirilor.

Independenta si dependenta

Independenta la adult, se traduce prin actiuni proprii pe care individual le indeplineste singur, fara ajutorul altei personae in asi satisface nevoile fundamentale umane.

Pentru copii, independenta inseamna si atunci cand nevoile se satisfac cu ajutorul altora, in functie de varsta si dezvoltarea copilului.

Dependenta este incapacitatea persoanei, de a indeplini singura ,fara ajutor , actiuni ce ii permit un nivel acceptabil de satisfacere a nevoilor fundamentale. Originea acestei dependente este: lipsa de forta, de vointa, de cunoastere .

Nivelurile de dependenta sunt :

-autonoma

-moderata

-majora

-totala

Tipurile de dependenta sunt :

-potentiala (predispozitie )

-actuala (are o problema prezenta )

-descrescanda (se reduce )

-permanenta (nu se mai poate corecta)

Sursele de dificultate sunt cauzele dependentei si constituie orice obstacul major ce impiedica satisfacerea uneia sau mai multor nevoi .

1 Surse ( factori de dificultate de ordin fizic ) cuprind piedicile fizice de natura intrinseca sau extrinseca (de la bolnav sau agenti exteriori)

2 Surse de ordin psihologic cuprind sentimente si emotii ce influenteaza nevoile

3 Surse de ordin social, problemele persoanei in raport cu anturajul , prietenii

4 Surse de ordin spiritual se refera la aspiratiile spirituale , intrebari religioase , filozofice

5 Surse legate de insuficiente cunostinte sau lipsa de cunostinte despre sanatate , boala ,mediu social, cunoasterea de sine si a celorlalti.