Endorfinele si encefalinele

Endorfinele si encefalinele

Endorfinele si encefalinele fac parte din clasa substantelor opiacee. Relevanta neurofiziologica a opiaceelor este in primul rand in intelegerea fiziologiei durerii. Substantele opiacee endogene au fost descoperite relativ recent (in anii 70), studiul lor impulsionand intelegerea mecanismelor de producere a durerii. Extrem de importante aplicatii ale acestor cercetari au fost dezvoltate in industria farmaceutica, prin aparitia a unei clase de substante analgezice, numita clasa analgezicelor opioide.

Implicarea opioidelor in producerea durerii si a anxietatii se face prin interactiunea specifica pe care aceste substante o au cu receptorii lor.

Exista doua categorii de opioide endogene: endorfinele si encefalinele. Din punct de vedere biochimic opioidele sunt polipeptide care au in structura lor o zona comuna, constituita din patru aminoacizi. Efectul modulator al endorfinelor se realizeaza prin actiunea pe care acestea o au asupra receptorilor specifici.

Endorfinele au efecte analgezice, neuroleptice, psihostimulante, anxiolitice. Efectul anxiolitic al endorfinelor se exercita atat direct, prin inhibarea activitatii unor zone implicate in producerea anxietatii (locus coeruleus, amigdala), cat si indirect, prin efectele asupra altor neurotransmitatori (noradrenalina, GABA, CRH).

Encefalinele au efecte in special analgezice, fiind localizate preponderent in neuronii tractului spinotalamic. Actiunea analgezica a encefalinelor se explica prin efectul de hiperpolarizare a membranei postsinaptice, ceea ce va determina inhibitia transmiterii ascendente a durerii in SNC, de la periferie la talamus.

Receptorii opioizi se gasesc in membranele neuronale din substanta gri ventriculara, hipotalamus, ganglioni bazali, nucleul medial si central al talamusului, amigdala, sistemul extrapiramidal, tractul spinotalamic al maduvei spinarii, neuronii viscerali.

Consecintele farmacologice ale actiunii opioidelor constau in utilizarea acestora in terapia durerii si anxietatii (Dobrescu, 1989). Opioidele exogene sunt substante naturale, semisintetice si sintetice care actioneaza la nivelul talamusului si scoartei cerebrale. Ele au actiune analgezica in toate tipurile de durere (somatica, viscerala) si actiune anxiolitica. Opioidele ridica pragul de percepere a durerii, influenteaza reactia la durere, prin diminuarea tulburarilor psihice care o insotesc (anxietatea, tensiunea psihica, indispozitia), a tulburarilor vegetative si somatice. Opioidele impiedica transmiterea talamo-corticala a impulsului nervos si inhiba postdescarcarea in lanturile inchise, polisinaptice, interneuronale cu activitate reverberanta implicate in consientizarea senzatiei de durere, existente intre diencefal si lobii frontali.

Cercetarile recente de farmacologie reprezinta nu doar o cale prin care noi scheme de tratament pot fi puse la dispozitia psihiatriei, ci si directii noi in intelegerea modului in care neurotransmitatorii moduleaza procesele psihice. De mare utilitate pentru intelegerea proceselor prin care neurotransmitatorii moduleaza emotionalitatea sunt cercetarile asupra relatiilor functionale existente intre diferitii neurotransmitatori. Stutzmann si LeDoux (1998) au reusit sa demonstreze existenta relatiei functionale intre sistemele GABAergic si serotoninergic. Modelul experimental realizat de cei doi cercetatori a fost folosit pentru a arata ca agonistii GABAergici blocheaza efectul inhibitor al serotoninei la nivelul amigdalei laterale, aceasta modulare avand efecte semnificative asupra fluxului informational general la nivelul amigdalei, cu consecinte asupra capacitatii amigdalei de a controla raspunsurile autonome, endocrine si comportamentale generate de situatiile percepute ca agresogene si generatoare de anxietate. Consecintele clinice si farmacologice ale identificarii relatiilor functionale intre sistemele GABAergic, serotoninergic si al receptorului 5-HT sunt evidente.

Cercetari extrem de recente se concentreaza asupra modelarii circuitelor neuronale in contextul unor situatii resimtite ca agresogene si generatoare de anxietate. In prezent ipoteza modularii circuitelor neuronale sub actiunea factorilor stresogeni este larg acceptata, in contextul mai larg al fenomenului plasticitatii neuronale. Mai putine date sunt cunoscute insa despre fenomenul plasticitatii neuronale in conditiile unor situatii anxiogene. Cercetarea experimentala realizata de Pawlak (2003) aduce date concrete referitoare la mecanismele moleculare ale modelarii si remodelarii circuitelor neuronale. Autorii citati au reusit sa identifice modul in care activatorul plasminogenului celular tPA intervine in remodelarea circuitelor neuronale de la nivelul zonelor centrale si mediale ale amigdalei, in conditiile unor situatii generatoare de stres acut. Interventia tPA are loc in sensul stimularii fenomenului de remodelare a circuitelor neuronale amigdaliene, precum si in sensul facilitarii comportamentului anxios adaptativ in conditiile unui stres acut. In cadrul designului experimental activitatea tPA a fost blocata prin mutatia genetica experimentala a genei tPA care codifica activatorul plasminogenului celular, precum si prin inhibitia activitatii tPA cu inhibitorul activatorului plasminogenului celular PAI1. Blocarea experimentala a activitatii tPA a avut doua tipuri de efecte asupra soarecilor cuprinsi in experiment: un efect de tip structural neuronal (atenuarea remodelarii neuronale) si un efect de tip comportamental (aparitia unui comportament dezadaptativ dupa expunerea soarecilor la situatii de stres acut). Toate acestea au permis autorilor citati sa afirme rolul tPA in controlul comportamentul adaptativ poststres.