LEZIUNILE ODONTALE SI PARODONTALE - TRATAMENTUL DE URGENTA

LEZIUNILE ODONTALE SI PARODONTALE - TRATAMENTUL DE URGENTA

Date anatomice

Organul dentar (odontomul) este alcatuit din dinte si aparatul sau de sustinere.

Dintele

Din punct de vedere anatomo-topografic ii putem distinge:

- coroana - portiunea acoperita cu smalt;

- radacina - portiunea acoperita cu cement;

- colet - santul ce le desparte.

Din punct de vedere clinic distingem:

- coroana clinica - portiunea ce se afla in afara alveolei;

- radacina clinica - portiunea ce se afla intraalveolar;

- coletul - portiunea situata imediat in afara alveolei.

Coroana clinica creste in lungime, in detrimentul radacinii clinice, pe masura ce individul imbatraneste, datorita atrofiei marginii alveolare si in parodontopatie.

D.p.d.v. histopatologic, dintele este format din : tesut dur - reprezentat de dentina (ivoriu), ce constituie tesutul fundamental acoperit la nivelul coroanei de smalt iar la nivelul radacinii de cement si tesut moale sau pulpa dentara, situata in camera pulpara si canalul radicular ce cuprinde: artera, vena, nervi senzitivi, celule conjunctive, celule de aparare de origine sanguina sau din sistemul reticulo-endotelial.

Configuratia exterioara

D.p.d.v. anatomic descriem cinci fete pentru molari (vestibulara meziala, distala, orala, ocluzala) si patru fete pentru dintii frontali (vestibulara, orala, meziala, distala) si o margine incizala.

Pe suprafata ocluzala a molarilor si premolarilor se gasesc cuspizii, iar santurile si gropitele situate la intalnirea lor, constituie loc de predilectie al cariei.

Camera pulpara constituie spatiul din interioarul dintelui ce corespunde formei coroanei, continuandu-se cu canalul radicular, ea fiind sediul pulpei dentare.

Orificiul apical este situat la nivelul varfului radacinii dentare fiind traversat de elemente vasculare si senzitive ale pulpei.

Clasificarea dintilor :

1. - dupa forma exterioara: - incisivi

- canini

- premolari

- molari

2. - dupa situatia lor pe arcada: - frontali (incisivii si caninii);

- laterali (premolarii si molarii).

3. - dupa numarul cuspizilor : - monocuspidati

- bicuspidati

- pluricuspidati

4. - dupa numarul radacinilor : - monoradiculara

- cu 2 radacini

- cu 3 radacini

Succesiunea dintilor implantati in alveolele maxilarelor intr-o ordine definita, coroanele atingandu-se la nivelul punctului de contact, constituie arcadele dentare.

Forma arcadelor poate fi: rotunda, ovala, elipsoidala.

Aparatul de sustinere al dintelui este constituit din parodontiu. Articulatia dintre dinte si alveola sa fiind o sindesmoza.

In alcatuirea aparatului de sustinere, enumeram:

-cementul radicular

-ligamentele alveolo-dentare:

oblice, inextensibile, ce suspenda dintele ca intr-un hamac

orizontale;

circulare: trans-septale,gingivale.

- periodontiul - tesut celular lax, situat intre fibrele ligamentare;

- apofiza alveolara acoperita de gingie.

ERUPTIA DINTILOR - se face intr-o cronologie bine determinata, atat pentru dentitia temporara cat si pentru cea permanenta.

Formula dentara pentru dentitia temporara este urmatoarea:

I _2_ C _1_ M _2_

2 1 2

Eruptia are loc intre 6-30 luni , in ordinea urmatoare:

- incisivii - 6-12 luni

- molar I - 12-18 luni

- canin - 18-24 luni

- molar II - 24-30 luni.

Cracteristicile dintilor temporari: sunt mai mici cu cca. 1/3 decat cei permanenti; au aspect globulos; culoare alb-albastruie; radacini lungi, subtiri, foarte divergente, ce se despart brusc; camera pulpara foarte mare.

Formula dentara pentru dentitia permanenta :

I _2_ C _1_ P _2_ M _3_

2 1 2 3

Cronologia eruptiei dintilor permanenti:

- molar I 6-7 ani;

- incisiv central 7-8 ani;

- incisiv lateral 8-9 ani;

- premolar I 9-11 ani;

- canini 10 ani;

- premolar II 11ani;

- molar II 12 ani;

- molar III 18-25 ani.

Ca regula generala, eruptia dintilor inferiori precede pe a celor superiori.

CARIA DENTARA - este o boala caracterizata prin distructia dintelui de la periferie spre camera pulpara, producand secundar infectarea pulpei dentare (pulpite), urmata de necrozarea ei (gangrena) si frecventele complicatii septice, locale si la distanta (infectia de focar dentara). Are un indice de morbiditate foarte mare, cca.90-95%.

In etiopatogenia ei sunt incriminati trei categorii de factori, ce alcatuiesc un complex inseparabil:

1. Alimentatia

2. Flora microbiana bucala

3. Structura dintelui.

Alimentatia bogata in hidrati de carbon determina formarea unei pelicule - placa dentara- la suprafata smaltului, pe care se grefeaza flora microbiana acidofila; aceasta flora, prin particularitatile ei acidogene, constituie elementul declansator pe care intervine secundar flora proteolitica la nivelul matricii organice din dentina demineralizata.

Structura dintelui in care o slaba concentratie in fluor (cristale de hidroxilapatina) ce intra in compozitia smaltului, constituie un factor favorizant esential in declansarea cariei. Mecanismul producerii bolii si modul cum actioneaza cei trei factori este deosebit de complex si inca deplin elucidat.

Simptomatologia cariei

Subiectiv : dureri provocate de: excitatii mecanice survenite in timpul masticatiei, sau la palpare cu sonda; agenti chimici - dulce, acru, sarat; agenti termici - temperatura rece.

De mentionat ca element important de diagnostic diferential: toate simptomele dispar imediat dupa indepartarea agentului declansator.

Obiectiv : modificari de culoare a smaltului sub forma de pete liniare, punctiforme, brune, cretoase, aparitia cavitatii carioase si a dentinei ramolite insotite de un miros neplacut.

PULPITELE sunt procese inflamatorii ale pulpei dentare in diferite stadii de evolutie.

D.p.d.v. etiologic ele pot fi:

- toxiinfectioase - produse prin toxinele si agentii microbieni din focarul de carie;

- termice - datorate supraincalzirii dintelui in timpul tratamentelor stomatologice cu instrumente rotative;

- chimice - prin substante foarte toxice pentru pulpa (acid pirofosforic) aflate in diferitele preparate folosite in tratarea cariei;

- traumatice - consecutive microtraumatismelor lente, luxatiilor dentare, fracturilor dentare.

D.p.d.v. anatomo-patologic, le clasificam:

- hiperemia pulpara - partiala (coronara)

- totala (corono-radiculara)

- pulpite acute - seroase

- pulpite acute - purulente - partiala

- totala

- acute - necrozanta - face tranzitia spre necroza pulpara.

Pulpitele - cronice - inchise

- hiperplazica,granulomatoasa

- deschise - ulceroasa, granulomatoasa.

Simptomatologie

Hiperemia pulpara

Subiectiv: - dureri provocate de excitatii termice, mai ales la rece, mai putin la cald; durerea e de scurta durata - cateva minute. Obiectiv: - proces carios cu dentina dura pigmentara, apa rece sau calda in jet declanseaza durerea.

Hiperemia pulpara este singurul stadiu reversibil de afectiune pulpara in conditiile unui tratament prompt si corect.

Pulpita acuta seroasa partiala sau coronara

Subiectiv:

Durere: - la excitatii termice sau chimice;

- mai rar se declanseaza la cald ;

- de durata mai indelungata;

- apare si spontan, mai ales seara si noaptea;

- se exacerbeaza la toate cauzele ce maresc congestia fetei;

- poate fi localizata;

- apare in crize care dureaza de la 15 minute la cateva ore;

- cu caracter lancinant, taios, uneori putand aparea perioade de remisie.

Pulpita acuta seroasa totala sau corono-radiculara

Subiectiv:

Durere: - aproape continua, persistand si noaptea;

- dintre cele mai puternice cunoscute in patologie;

- la inceput poate fi localizata;

- iradiaza in maxilarul antagonist pe traiectul ramurilor senzitive trigeminale, insotita de fenomene sinalgice;

- nu depaseste linia mediana;

- consecutiva cu tulburarile simpatice - lacrimare, rinoree, hipersalivatie, congestie a fetei;

- exacerbata la rece;

Obiectiv: dintele devine dureros si la percutia in ax.

Pulpita acuta purulenta partiala sau coronara

Subiectiv:

Durere: - mai puternica ca in cea seroasa partiala;

- survine in crize seara, mai ales noaptea datorita caldurii pernei;

- pulsatila, sincrona cu pulsul arterial;

- poate fi localizata.

Dintele respectiv este foarte sensibil la cald.

Pulpita acuta purulenta totala sau corono-radiculara

Subiectiv - dureri spontane foarte mari, aproape continui, cu remisiuni slabe, sensibilitate a dintelui foarte crescuta la cald. Recele calmeaza; durere la percutia in ax a dintelui.

Pentru ambele forme de pulpita - seroasa si purulenta - la examenul obiectiv se constata prezenta unui proces carios penetrant in camera pulpara, prin intepare cu sonda in cea seroasa eliminandu-se o picatura de sange (manevra care nu este recomandabila din cauza durerilor foarte puternice ce le declanseaza), iar in cea purulenta se elimina o picatura de puroi urmata de calmarea durerilor.

Pulpitele cronice cu formele descrise, sunt in general oligo-simptomatice, cu manifestari surde, nesemnificative.

Tratamentul de urgenta in pulpitele acute consta in :

- toaleta cavitatii

- aplicarea unui pansament calmant - buleta de vata cu solutie de Bonain (fenol,mentol, cocaina sau dentocalmin).

PARODONTITELE APICALE ACUTE sunt inflamatii acute ale regiunii periapicale, producandu-se de obicei de la o gangrena pulpara, care progresand prin canalul radicular la nivelul apexului dentar, il infecteaza.

Etiologia mai cuprinde:

- cauza traumatica prin fracturi in 1/3 apicala a radacinii,sau luxatii dentare cu afectarea consecutiva a pachetului vasculo-nervos apical, urmata de necroza, gangrena, parodontita;

- cauza mecanica - in timpul tratamentului gangrenei pulpare prin acele de tratament endocanalicular, continutul septic este impins si insamantat dincolo de apex;

- in parodontitele marginale cronice unde retractia gingivala si atrofia verticala produc pungi adanci ce pot ajunge pana la nivelul apexului, insamantandu-l.

Simptomatologia

La inceput, durere surda, continua, exacerbata la presiuni verticale, caldura si percutie axiala sau laterala. Apoi durerea devine intensa, lancinanta, iradianta, cu exacerbari nocturne, datorita congestiei de decubit si caldurii pernei; apare senzatie de alungire a dintelui (egresiune) datorita edemului periodontal; halena fetida. Mucoasa vestibulara sau orala corespunzand apexului dintelui bolnav, congestionata, sensibila la presiune; ganglioni regionali durerosi, mariti de volum. Starea generala poate fi alterata, cu febra, adinamie, curbatura. Complicatii frecvente, de tipul osteitelor, osteomielitelor, partilor moi, adenitelor si sinuzitelor.

Tratament : infiltratii plexale (in dreptul apexului dintelui bolnav) cu Xilina sau Novocaina; analgetice obisnuite, antiflogistice, decongestionante, antibiotice.

Chirurgical se poate recurge la trepanarea dintelui la nivelul coroanei dentare, cu drenarea endodontala a colectiei purulente apicale sau osteotomia transmaxilara ce consta in trepanarea tablei osoase vestibulare corespunzatoare apexului si drenarea colectiei pe aceasta cale.

PARODONTOPATIILE MARGINALE sunt afectiuni cronice ale paradontiului marginal. In general afectiunea apare dupa 30-40 de ani, cu o morbiditate foarte mare.

Etiopatogenie

Etiologie complexa putand enumera factori locali si generali.

Factori locali

Mecanici: tartrul dentar; obturatii si lucrari protetice defectuoase, ce dezechilibreaza ocluzia dentara.

Tartrul dentar poate fi salivar, format din precipitarea sarurilor minerale din saliva (carbonati, fosfati) ori seric - subgingival format prin precipitarea sarurilor din serul sanguin (carbonati si urati).

Functionali : ocluzii traumatice, brucsism, obiceiuri vicioase in copilarie (sugerea degetului, a buzei, masticatie nefiziologica, anomalii de ocluzie survenite in urma migrarilor dupa extractii dentare.

Terenul prezinta un rol foarte important deoarece in aceleasi conditii unii fac parodontopatii, altii nu.

Factorii generali

- tulburari ale metabolismului general

- disfunctii neurovegetative

- tulburari hormonale

- bolile carentiale (avitaminozele si hipovitaminozele)

- intoxicatii endo si exogene

- socuri emotionale violente

- tulburari ale metabolismului fosfocalcic

- etc.

Anatomie patologica - leziunile sunt datorate procesului inflamator de la nivelul tesutului conjunctiv. La inceput hiperemia activa, apoi pasiva, cu exudat seros sau serofibrinos, edem local; mai tarziu apar fenomene proliferative cu formarea pungilor gingivale, urmate de fenomene de osteoliza ce duc la mobilizarea dintilor.

Simptomatologie

- evolutie lenta si progresiva cu tablou clinic polimorf;

- marginea gingivala edematiata, rosie-albastruie, lucioasa;

- gust neplacut, halena, cacosmie subiectiva si obiectiva;

- saliva amestecata cu puroi;

- mobilitate a dintilor;

- abcese parodontale.

Tratamentul este complex, urmarind oprirea procesului din evolutie, nerealizand insa niciodata o "restitutio ad integrum".

Ca principii:

- tratamentul disfunctiilor;

-tratament local prin indepartarea factorilor iritativi si confectionarea de lucrari protetice de reechilibrare;

- indepartarea tartrului sau detartrajul este urmata de un tratament antiflogistic local prin badijonari cu clorura de zinc 20% sau azotat de argint 2%;

- tratament chirurgical ce urmareste indepartarea pungilor gingivale si a tesutului patologic, transformarea atrofiei osoase verticale in atrofie orizontala (gingivectomie, operatia lambou Neuman-Wittman);

- alimentatie bogata in vitamine si saruri minerale.