Musculatura ce actioneaza la nivelul articulatiei coxofemurale
Muschii extrinseci ai bazinului
Din punct de vedere functional ei sunt muschi ai extremitatii libere a membrelor inferioare. Au originea pe oasele bazinului si insertia pe extremitatea superioara a femurului. Sunt muschi scurti ca lungime, dar grosi, cu forta mare de contractie. Dupa asezarea lor topografica unii se afla pe partea interna a bazinului, iar altii pe cea externa.
Muschiul fesier mare.
Este cel mai voluminos muschi al bazinului, de forma patrulatera. Originea sa este pe linia fesiera posterioara, pe fata laterala a osului iliac, inapoia acestei linii in 1/3 posterioara a buzei laterale a crestei iliace, pe fata posterioara a portiunii inferioare a sacrului si marginile coccisului, pe fascia toracolombara, pe ligamentele sacrotuberos si sacroiliac posterior si pe fascia ce acopera m.fesier mijlociu. Fibrele musculare au o directie inferolaterala, cele superioare, impreuna cu fibrele superficiale inferioare, se continua cu o lama tendinoasa, care trece peste marele trohanter si se insera pe tractul iliotibial. Fibrele profunde se insera pe linia de bifurcatie laterala a liniei aspre si pe al treilea trohanter al femurului, intre m.vast lateral si m.adductor mare.
Muschiul fesier mijlociu
Origine pe fata laterala a osului iliac, intre linia fesiera anterioara si cea posterioara, pe spina iliaca anterosuperioara, in 1/3 anterioare ale buzei laterale a crestei iliace si pe fata profunda a fasciei fesiere.
Insertia se face pe fata laterala a trohanterului mare a femurului.
Muschiul fesier mic
Are forma triunghiulara si este asezat sub m. fesier mijlociu.
Originea sa este pe fata laterala a osului iliac intre linia fesiera anterioara si cea inferioara. La origine el acopera tendonul reflectat al m.drept femural, capsula articulatiei coxofemurale, de care poate uneori adera. Fibrele sale au o directie orizontala spre lateral, iar tendonul sau trece peste marele trohanter
Insertia se face pe marginea anterioara a marelui trohanter al femurului.
Muschiul piriform.
Originea sa este pe fata anterioara a sacrului, intre si lateral de orificiile sacrale anterioare II-IV. De aici se indreapta lateral, iese din pelvis prin marea incizura ischiatica.
Insertia sa se face pe varful marelui trohanter.
Muschiul obturator intern.
Originea se afla pe conturul intern al gaurii obturatoare (fata mediala a ischionului, a corpului si ramurii superioare a pubisului), pe fata mediala a membranei obturatoare, fata mediala a coxalului in portiunea care corespunde acetabulului, pe fascia obturatorie si pe arcul obturator tendinos care completeaza canalul obturator.
El acopera la nivel extrapelvin fata posterioara a articulatiei soldului
Insertia se face superior si anterior de fosa trohanterica, pe fata mediala a trohanterului mare.
Muschiul gemen superior.
Origine: marginea superioara si fata laterala a spinei ischiatice. Insertia se face pe fata mediala a trohanterului mare. Uneori poate lipsi.
Muschiul gemen inferior.
Origine: tuberozitatea ischiatica, superior de capul lung al m.biceps femural. Pe traiect fuzioneaza cu tendonul m.obturator intern.
Insertia este comuna pe fata mediala a trohanterului mare
Muschiul patrat femural.
Originea sa se afla pe tuberozitatea ischiatica, medial de m.semimembranos. Trece peste fata posterioara a capsulei articulatiei coxofemurale si colul femural.
Insertia sa este pe un mic tubercul de pe extremitatea superioara a crestei intertrohanterice.
Muschiul obturator extern.
Are originea pe fata laterala a conturului extern osos al gaurii obturatoare, la 2/3 medial a fetei laterale a membranei obturatoare. Fibrele musculare au un traiect inapoi, lateral si superior, trecand pe sub colul femural ca o chinga, incrucisand partea inferioara a fetei posterioare a capsulei articulare.
Insertia se face printr-un tendon in fosa trohanterica, de pe fata mediala a trohanterului mare al femurului.
Muschiul tensor fascia lata
Muschi turtit, tendinos in partea inferioara, asezat in partea laterala a regiunii anterioare a coapsei. Reprezinta o unitate de dezvoltare, inervatie cu muschiul fesier mijlociu si se intinde intre coxal si tibie.
Originea este pe fata laterala a spinei iliace anterosuperioare, pe 1/3 anterioara a buzei laterale a crestei iliace, pe incizura nenumita, pe aponevroza fesiera si fata profunda a fasciei lata. Fibrele trec peste trohanterul mare si acopera m. fesier mijlociu. Impreuna cu fibre din fascia lata formeaza tractul iliotibial, la unirea 1/3 mijlocii cu 1/3 inferioara a coapsei.
Insertia se face pe fata laterala a condilului lateral al tibiei, superior de m.tibial anterior.
Muschiul croitor
Cel mai lung muschi al corpului uman.
Originea sa se afla pe spina iliaca anterosuperioara, pe incizura nenumita, si pe insertia pubica a ligamentului inghinal. Fibrele strabat oblic dinspre lateral spre medial si de sus in jos, fata anterioara a coapsei.
Insertia se face pe 1/3 superioara a fetei mediale a corpului tibiei, anterior si inferior de condilul medial si pe acesta. La locul de insertie alaturi de tendoanele m.semitendinos si gracilis formeaza un complex aponevrotic numit "laba de gasca"
Muschiul cvadriceps
Este constituit din patru fascicule musculare, cu origini diferite, care inferior, la baza rotulei se unesc intr-un tendon comun.
Muschiul drept femural.
Originea sa este pe spina iliaca anteroinferioara, prin tendonul direct si pe santul situat superior de acetabul, prin tendonul reflectat.
Muschiul vast lateral.
Originea se afla pe buza laterala a liniei aspre, pe linia laterala de bifurcatie a liniei aspre, pe marginea inferioara a trohanterului mare si pe fata laterala a corpului femurului.
Muschiul vast intermediar
Originea este pe fata anterioara in 2/3 superioare ale corpului femural si pe partea inferioara a septului intermuscular lateral.
Muschiul vast medial.
Origine: pe buza mediala a liniei aspre, pe linia de bifurcatie mediala superioara a liniei aspre, pe septul intermuscular medial, pe tendoanele muschilor abductor lung si pe fata mediala a femurului.
Muschiul drept intern
Originea sa este printr-un tendon latit pe buza laterala a ramurii inferioare a pubisului.
Tendonul sau de insertie trece peste condilul medial al femurului si al tibiei si se insera in 1/3 superioara a fetei mediale a corpului tibiei.
Muschiul pectineu.
Originea se afla pe creasta pectinee, pe buza anterioara a santului obturator si pe ligamentul femural. Fibrele au directie inferolaterala, iar insertia se face pe linia mijlocie de bifurcatie superioara a liniei aspre.
Muschiul adductor lung
Are originea pe fata laterala a ramurii inferioare a pubisului. Fibrele au directie inferolaterala, iar insertia se face pe 1/3 mijlocie a interstitiului liniei aspre a femurului, intre muschii vast medial si adductor mare, cu care poate fuziona.
Muschiul adductor scurt.
Originea sa se afla pe ramura inferioara a pubisului, intre m.gracilis si m.obturator extern. Fibrele au o directie inferolaterala
Insertia se face prin doua fascicule, pe creasta adductorului scurt in apropierea liniei pectinee si inapoia muschilor pectineu si adductor lung (fasciculul superior) si pe 1/3 superioara a interstitiului liniei aspre (fasciculul inferior).
Muschiul adductor mare.
Isi are originea pe ramura inferioara a pubisului si ischionului (fata laterala) sub insertiile m.obturator extern si pe portiunea inferolaterala a tuberozitatii ischiatice.
Fibrele cu originea pe ramura pubisului sunt scurte, cu traiect orizontal si se insera pe linia de bifurcatie laterala a liniei aspre, sub al treilea trohanter, care serveste la insertia unor fibre ale m.fesier mare.
Alte fibre, cu originea pe ramura ischionului au directie oblica, inferolaterala si se insera printr-o lama aponevrotica pe interstitiul liniei aspre a femurului, intre muschii adductor lung si capul scurt al bicepsului femural.
Fibrele cu originea pe tuberozitatea ischionului coboara vertical si se insera pe tuberculul adductorului mare de pe fata posterioara a extremitatii inferioare a femurului, superior de condilul medial.
Muschii regiunii posterioare a coapsei.
Muschiul biceps femural.
Se intinde de la ischion la fibula si situat in partea posterioara a coapsei.
Originea se face prin doua capete:
Capul lung, pe partea laterala a tuberozitatii ischiatice printr-un tendon comun cu al m.semitendinos si pe portiunea inferioara a ligamentului sacrotuberos.
Capul scurt, pe jumatatea inferioara a interstitiului liniei aspre, pe buza laterala intre buza laterala intre muschii adductor mare si vast lateral, pe bifurcatia laterala a liniei aspre si pe septul intermuscular lateral.
Insertia se face pe varful capului fibulei.
Muschiul semitendinos
Este un muschi lung, fusiform, care din jumatatea inferioara devine tendinos, de unde si numele sau.
Originea sa este pe tuberozitatea ischiatica printr-un tendon comun cu capul lung al bicepsului femural.
Insertia sa se face pe partea superioara a fetei mediale a corpului tibiei, posterior de insertia m.croitor si inferior de cea a m.gracilis.
Muschiul semimembranos.
Este situat profund de semitendinos.
Are originea pe tuberozitatea ischiatica, superior si lateral de m.biceps femural si semitendinos.
Insertia se face pe trei tendoane de insertie pe condilul medial al tibiei:
Fasciculul direct - se insera pe fata posterioara a acestuia;
Fasciculul orizontal sau tendon reflectat - trece pe sub ligamentul colateral tibial si ajunge pe fata anterioara a condilului medial;
Fasciculul recurent - se insera pe condilul lateral al femurului formand ligamentul popliteu oblic al articulatiei genunchiului.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |