Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » familie » medicina
Observarea tegumentelor si mucoaselor bolnavului

Observarea tegumentelor si mucoaselor bolnavului


OBSERVAREA TEGUMENTELOR SI MUCOASELOR BOLNAVULUI

Scop: recunoasterea si descoperirea unor manifestari patologice la nivelul tegumentelor dintr-o regiune sau alta a corpului. Acestea aduse la cunostinta medicului permit stabilirea diagnosticului si prevenirea complicatiilor.



Regiunile ventrale ale corpului uman Regiunile dorsale ale corpului uman

Elemente de observatie:

a)       Transpiratie - proces fiziologic de umezire a pielii, prin care organismul pierde caldura. In cantitate excesiva are semnificatie patologica si poate conduce la deshidratarea organismului.

- Transpiratia palmelor si plantelor (boala Basedow); generalizata; continua; periodica (cazul febrei intermitente sau la sfarsitul unei febre continue - criza pneumonica).

b)         Culoarea tegumentelor. Aspectul si culoarea tegumentelor pot fi:

- paloare (decolorare) permanenta (in caz de anemie); paloare instalata brusc (hemoragii, colaps, soc iminent);

- cianoza sau coloratie albastruie a tegumentelor si a mucoaselor (in afectiuni ale aparatului respirator, circulator si unele boli cardiace congenitale): discreta (lobul urechilor, extremitatile degetelor); foarte intensa (la nas, buze, ochi); foarte intensa (toata fata, limba);

- roseata pielii apare in emotii, in cursului efortului fizic, febra, in unele afectiuni hemoragice;

- coloratia galbena a tegumentelor (in icter, in urma consumarii unor medicamente  - atebrina, acid picric etc. sau poate semnala aparitia unei boli infectioase); culoarea "galbena ca paiul" (cancer si anemie pernicioasa);

- bronzata ("boala lui Addison");

- bruna (in ciroza hepatica);

- cenusie-murdara (supuratii pulmonare cronice).

c)         Edemul - acumularea de lichid seros in tesuturi, se manifesta prin: cresterea in volum a regiunii edematiate; pielea devina palida, lucioasa si stravezie; stergerea cutelor naturale; pierderea elasticitatii tesutului edematiat (pastreaza urma presiunii digitale = semnul "godeului").

- Edemul poate fi: generalizat (in anasarca - acumularea de lichid in cavitatile seroase ale organismului), se poate constata prin cresterea masei corporale;

- localizat - initial la pleoape apoi la organele genitale ca urmare a stazei venoase. El se poate generaliza (edem albastru) in afectiunile cardiace si pulmonare;

- casectic - scaderea albuminelor din sange si cresterea permeabilitatii peretilor vasculari (la bolnavii casectici, subnutriti, tuberculosi, cancerosi etc.;

- inflamator - localizat in jurul proceselor inflamatorii, este de culoare rosie;

- angioneurotic are o cauza alergica si se instaleaza rapid.

Se va urmari diureza si se va recolta urina pentru examinare la laborator.

Se va cantari bolnavul zilnic.

Se urmareste ca bolnavul sa respecte regimul dietetic prescris de medic (desodat).

d)         Descuamatiile (desprinderea celulelor cornoase superficiale din epiderma).

Se vor observa: caracterul descuamatiei (furfuracee, pitiriazica, lamelara si in lambouri);

- regiunea in care s-a manifestat;

- timpul in care a aparut.

e)         Eruptiile cutanate - modificari ale tegumentelor.

Acestea pot fi: maculoase, papuloase, veziculoase, pustuloase.

Sunt determinate de:

- boli infectioase (scarlatina, rujeola, varicela etc.);

- reactii alergice - urticarie, boala serului;

- hiperexcitabilitatea nervilor vasomotori ai pielii;

- actiunea toxica si de sensibilizare a unor medicamente (iod, morfina etc.).

f)          Hemoragiile cutanate sunt determinate de:

- tulburari de coagulare a sangelui;

- fragilitate capilara exagerata.

Hemoragiile cutanate pot fi:

- petesii - hemoragii mici: punctiforme, ovalare, rotunde;

- echimoze - pete hemoragice extinse;

- hemoragiile cutanate pot fi insotite de hemoragii ale mucoaselor (de ex. epistaxis - hemoragie nazala; hemoragii gingivale; hematemeza - varsa sange; melena - scaun cu sange digerat).

Hemoragiile cutanate nu dispar la presiunea digitala!

Aparitia oricarei manifestari patologice la un bolnav va fi adusa la cunostinta medicului si va fi notata in condica de predare a serviciului, pentru ca bolnavul sa fie urmarit in continuare.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.