Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » familie » medicina
Plagile globului ocular si anexelor

Plagile globului ocular si anexelor


Plagile globului ocular si anexelor

Plagile penetrante cele mai frecvent intalnite intereseaza pleoapele, conjunctiva, orbita si globul ocular; plagile anexelor pot apare si izolat, dar de regula insotesc pe cele ale globului ocular. Sunt produse prin obiecte ascutite si taioase, fragmente desprinse din unelte sau materialul lucrat, fragmente rezultate dintr-o explozie. Plaga poate fi consecutiva unei rupturi produse de contuzia globului. In orice situatie in care se identifica plagi la nivelul globului ocular, se va suspecta posibila retentie a unui corp strain intraocular.

1 Plagile anexelor

Etiologie leziunile palpebrale,ale cailor lacrimale si conjunctivei pot sa apara in cadrul oricarui traumatism facial.O atentie crescuta trebuie acordata in cazul:



plagilor ce intereseaza marginea libera palpebrala (fig.18.10)

avulsiei pleoapei in zona cantusului median cu avulsia canaliculului lacrimal

plagi penetrante ale pleoapelor ce pot fi insotite de interesarea partilor moi ale orbitei (risc de celulita si flegmon orbitar), fie de paralizii oculomotorii(prin sectionarea unui muschi sau nerv oculomotor), fie de cointeresarea globului ocular sau retentia de corp strain intraorbitar

Tablou clinic: Edemul sau hematomul palpebral pot fi extrem de mari. Escoriatiile intereseaza doar straturile superficiale, in timp ce plagile intepate, taiate, muscaturile de animale(caine), avulsiile palpepabrale ( carlig de pescuit), de obicei intereseaza toate straturile.

Tratament

- toaleta locala atenta cu indepartarea corpilor straini restanti

- refacerea chirurgicala se va efectua plan cu plan , avandu-se grija ca sa nu se induca tensiuni care ulterior sa dea complicatii(ectropion cicatricial). Plagile care intereseaza marginea libera se vor sutura cu mare atentie, refacandu-se arhitectura palpebrala ( in doua straturi: tarsoconjunctival si musculocutanat), buzele acesteia trebuie captate printr-o sutura ferma cu un fir intermarginal pentru a preveni formarea unui colobom . Daca este interesat canaliculul lacrimal superior sau inferior, se incearca reconstituirea acestuia prin sutura pe o sonda Bowmann sau se introduce un stent siliconic ce va fi lasat pe loc cateva luni.

-pentru toate plagile palpebrale este obligatorie profilaxia tetanosului prin administrare de ATPA si de antibiotice.

tratamentul chirurgical al leziunilor palpebrale si ale cailor lacrimale este recomandabil sa fie efectuat de catre specialistul oftalmolog

2 Plagile globului ocular

Sunt produse de obiecte taioase sau intepatoare. Pot sa apara sub forma de rupturi postcontuzive, sclera cedand in zonele de minima rezistenta: inapoia limbului sclerocorneean (sediul orificiilor de patrundere in glob a arterelor ciliare anterioare ), inaintea ecuatorului globului ocular (sclera mai subtire) si in apropierea papilei nervului optic( sediul orificiilor de patrundere in glob a vaselor ciliare posteriare).

Plagile conjunctivale sunt de obicei asociate cu plagile palpebrale sau sclerale. Cand sunt mici si regulate, nu necesita sutura; daca sunt mai intinse sau neregulate, plagile conjunctivei bulbare necesita o sutura urmata de instilarea unui colir cu un dezinfectant sau cu antibiotic si pansament ocular pentru 4-5 zile.

Plagile sclerei (fig.18.11) sunt uneori mascate partial sau total de hemoragia subconjunctivala. Agentul ocular perforant, pe langa distructiile mecanice pe care le produce peretelui globului ocular si elementelor de continut ale acestuia, este potential capabil de a transmite si infectia. Dupa momentul perforatiei este posibila dezvoltarea infectiei mergand de la o minora reactie iridociliara pana la devastatoarea panoftalmie. Perforati sau ruptura sclerala post traumatica este certa in prezenta unei hipotonii oculare marcate, sau cand intre buzele plagii herniaza uveea sau/si vitrosul. Tratamentul unei plagi sclerale perforante sau a unei rupturi sclerale, dupa prealabila explorare a intinderii ei, consta in excizia uveei sau vitrosului herniat, sutura ferma a sclerei sub microscop, urmata de administrarea de midriatice si antibiotice.

Plagile corneenei sunt asociate de cele mai multe ori de o durere oculara vie in momentul traumatismului, scurgerea unui lichid caldut (umor apos) pe fata, reducerea profunzimii camerei anterioare (sau chiar disparitia acesteia), inclavarea frecventa a irisului intre buzele plagii corneene (fig.18.12) cu modificarea conturului pupilei, hipotonia globului precum si o scadere a acuitatii vizuale. Nu de putine ori o plaga corneeana perforanta se continua cu una sclerala (fig.18.13). Agentul perforant poate leza capsula cristaliniana anterioara si prin deschiderea acesteia umorul apos patrunde rapid in interiorul cristalinului declansand cataracta traumatica directa, cu aparitia coloratiei alb-cenusie caracteristica in aria pupilara si hernia maselor cristaliniene opacifiate prin bresa capsulei anterioare. Tratamentul costa in sutura corneeana facuta sub microscop (fig.18.14) , urmata de tratament cu midriatice si antibiotice. Daca irisul este herniat in buzele plagii, acesta va fi repozitionat in camera anterioara, daca plaga este recenta, respectiv rezecat daca plaga este veche.

Avulsia globului ocular consta in avulsia traumatica a globului ocular in afara orbitei, frecvent asociata cu avulsia nervului optic ( avulsia completa a nervului optic de la nivelul globului ocular). Duce la orbire instantanee. Tratamentul consta in enucleatie.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.