la neuropsihologie - fiziologia maduvei spinarii

UNIVERSITATEA "ANDREI SAGUNA"

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

 

TEMA: Fiziologia maduvei spinarii

Structura maduvei spinarii

Sistemul central nervos este format din encefal si maduva spinarii. Maduva spinarii este formatiunea SNC protejata de canalul vertebal si se prezinta ca un cilindru plin (43-45 cm lungime), usor turtit anteroposterior, mai ingrosat in regiunea cervicala si lombara,unde se gasesc centrii nervosi pentru membrele superioare si pentru cele inferioare. Aceasta este alcatuita din 30 de segmente, corespunzatoare cu vertebrele: 8 cervicale, 12 toracale, 5 lombare si 5 sacrale.

O sectiune transversala in interiorul maduvei este reprezentata de substanta cenusie care aminteste de silueta unui fluture sau forma literei H, marginita de un invelis albicios - substanta alba.

Substanta cenusie este organizata in doua coarne anterioare si doua posterioare unite prin comisura cenusie, strabatuta de canalul ependimar. Substanta cenusie este formata din corpii neuronali care mijlocesc receptia si tranzmisia de informatii catre creiei si organele de executie. In coarnele anterioare se gasesc corpurile neuronilor motori iar in cele posterioare, cele ale neuronilor senzitivi. Absenta mielinei este responsabila de culoarea cenusie a aceste zone. Neuronii motori au rolul de a controla desfasurarea normala a activitatii musculare. In coarnele laterale se gasesc neuroni vegetativi simpatici, care realizeaza functiile musculatuurii netede, viscerale. In coarnele posterioare se gasesc neuroni somatosenzitivi.

Substanta alba este organizata in trei cordoane: anterioare, laterale si posterioare. Substanta alba este alcatuita din celule gliale si fibre nervoase, care fac legatura atat intre maduva si encefal cat si invers. Fibrele nervoase sunt grupate in fascicule ascendente ale sensibilitatii, descendente ale motricitatii si fascicule de asociatie situate in vecinatatea substantei cenusii. Fiind puternic mielinizate, ele dau culoarea alba a acestei zone. Fibrele nervoase sunt prelungiri ale neuronilor spinali sau ale altor formatiuni nervoase si se grupeaza in tracturi.

Nervii spinali

Din maduva spinarii, de o parte si de alta se deprind 31 de perechi de nervi spinali ( rahidieni) care fac legatura dintre maduva si periferia corpului. Ei parasesc canalul vertebral prin orificiile dintre doua vertebre ( gaurile intervertebrale). Acestia sunt organizati astfel: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 coccigian. Nervii spinali sunt micsti, construiti din fibre motorii si senzitive, somatice si vegetative. Un nerv spinal este alcatuit din doua radacini, un trunchi comun si din ramuri.

Radacina ventrala (motorie) este alcatuita din prelungirile axonice ale neuronilor motori din coarnele anterioare si cele axonice vegetative din coarnele laterale ale maduvei. Aceasta ia nastere din santul lateral anterior al maduvei, pe traseul ei prezentand un ganglion.

Radacina dorsala (senzitiva) are originea aparenta in santul lateral posterior, iar cea reala in ganglionul spinal de pe traiectul ei. Este formata din prelungirile axonice ale neuronilor din ganglionii spinali, cacre patrund in coarnele posterioare ale maduvei. Fibrele somatomotorii tranzmit impulsuri musculaturii netede a organelor interne si a vaselor sanguine.

Trunchiul comun rezulta din asocierea prelungirilor dendritice ale neuronilor din ganglionul spinal de pe traiectul radacinii posterioare cu axonii neuronilor din radacina anterioare. Acesta iese printr-o gaura intervertebrala si dupa un traiect scurt se ramifica.

Ramurile (anteriara, posterioara, meningeala si comunicanta alba) sunt mixte, ele contin fibre motorii si senzitive. Ramurile anterioare se distribuie metameric in tegumentul si musculatura din regiunea toracelui, de o parte si de alta a liniei mediane a corpului. Ramurile posterioarem cu exceptia celor din regiunea toracelui formeaza plexuri nervoase ( cervical, brahial, lombar, sacral si coccigian) alcatuite dintr-o impletitura de fibre nervoase. La adult ramurile se distribuie metameric doar la nivelul toracelui, unde inervatia este asigurata de cele 12 perechi de nervi intercostali. In rest distributia nervoasa metamerica nu se mentine, deoarece interventia viscerala si a diferitelor structuri somatice ( piele, muschi) se realizeaza prin ramuri mixte periferice care formeaza plexurile nervoase.

Fiecare nerv spinal are un teritoriu de receptie la suprafata corpului, precum si un grup de mushi pe care il inerveaza ( exceptie face pielea fetei care primeste inervatia unor nervi cranieni).

Functiile maduvei spinarii

Maduva spinarii are trei functii:

-de integrare reflexa

-de coordonare reflexa

-de conducere a impulsurilor

Functia reflexa a maduvei

La baza activitatii SNC sta functia reflexa, care face legatura dintre diversele segmente ale organismului, precum si dintre organism si mediul inconjurator. Actul reflex este procesul fiziologic cu participarea sistemului nervos, de raspuns la un stimul care actioneaza asupra unui anumit camp receptor si are ca substrat morfologic arcul reflex, constituit dintr-o cale aferenta, un centru nervos, o cale eferenta si efectori.

Calea aferenta este reprezentata de receptor si fibrele nervoase aferente. Receptorii sunt formatiuni celulare specializate, sau dendrite ale neuronilor spinali sau ale omologilor lor cranieni. Acestia au proprietatea de a fi influientati de anumite modificari survenite in mediul intern sau extern , generand un impuls nervos, ce propaga pe cai aferente pana la centrul nervos. Formatiunile nervoase la nivelul carora ajung si sunt prelucrate informatiile culese de receptori poarta numele de centrii reflecsi. Uneori acestia sunt bine delimitati ( centrul vomei, centrul mictiunii etc.), alteori se intind pe mai multe etaje nervoase ( centrii respiratori, centrii digestivi etc.)-

Calea eferenta este cale prin care informatiile se transmit organelor efectoare.

In maduva spinarii au loc importante reflexe, care sunt de doua feluri:

-somatice

- vegetative.

Reflexele somatice sunt de doua feluri:-monosinaptice

-polisinaptice

Reflexele monosinoptice cunt cele mai simple reflexe somatice. Ele mai sunt denumite si miotatice sau osteotendinoase. Axonul fibrei aferente face sinapsa cu neuronul motor medular, fara interventia vreunui neuron intercalar. Aceste reflexe sunt declansate de alungirea pasiva a fibrelor musculare, care excita proprioceptorii fusurilor neuromusculare si, pentru ca sunt monosinaptice si caile de tranzmitere au viteza mare de conducere, timpul de latenta este scurt ( 6-9 ms). Datorita lipsei neuronilor intercalari sunt strict limitate si nu iradiaza, de aceea cresterea intensitatii stimulului declansator are drept uirmare contractii reflexe mai puternice. Dintre reflexele osteotendinoase cele mai utile pentru investigarea clinica sunt :

reflexul bicipital, cu centrul in segmentele C4-C6, care consta in flexiunea antebratului pe brat dupa percutia tendonului bicepsului.

Reflexul tricipital cu sediul in C7, este caracterizat prin extensiunea antebratului pe brat dupa percutia tendonului tricepsului.

Reflexul rotulian, are centrul in L3-L4, este determinat de percutia tendonului gvadricepsului si consta in extensiunea gambei pe coapsa.

Reflexele polisinaptice au o importanta deosebita pentru supravietuirea organismului. Aceste reflexe, indeparteaza zona stimulata de agentul nociv, reprezinta forma cea mai primitiva de aparare si au un arc reflex constituit din cel putin 3 neuroni. Timpul lor de latenta este mai lung (8-12ms). Reflexele cutanate sunt reflexe polisinaptice, caracterizate prin contractia muschiului subiacent cand se exercita o stimulare cutanata superficiala. Dintre reflexele cutanate, mentionam:

Reflexele cutanate abdominale superior, mijlociu si inferior care constau in contractia muschilor drepti abdominali.

Reflexul cremasterian, declansat de stimularea pielii din regiunea inghinala, constand in contractia muschiului corespunzator.

Reflexul cutanat plantar, declansat de stimularea marginii laterale a regiunii plantare, constand in flexia plantara a degetelor.

Reflexele somatice complexe, ca de exemplu cel de scarpinat, de stergere, de pasit etc., au la baza arcuri reflexe estrem de complexe, care intereseaza un numar mare de centrii situati la diverse niveluri medulare.

Reflexele vegetative mai importante sunt:

- Reflexele vasoconstrictoare si cardioacceleratoare care au centrii in coarnele laterale ale maduvei dorsolombare.

- Reflexe sudorale, polimotorii si motilitatea tubului digestiv, care sunt controlate de centrii dorsolombari.

- Reflexele de mictiune, de defecatie si sexuale, care au centrii localizati in segmentele lombosacrale medulare ( coarnele laterale si comisura cenusie)

Reflexul de mictiune care consta evacuarea urinii din vezica are centrii meldulari in segmentele sacrale S2-S4.

Reflexul de defecatie are centrii medulari in segmentele sacrale si, la fel ca reflexul de mictiune, are o componenta volutionala importanta.

Reflexele sexuale la barbati si la femeie au mari asemanari ca mecanism de producere. Centrii medulari ai acestor reflexe sunt localizati in segmentele sacrale S2-S3.

In coarnele laterale ale maduvei dorsolombare se gasesc importanti centrii vasoconstrictori iar in maduva cervicodorsala exista centrii cardioacceleratori. De asemenea, s-a pus in evidenta prezenta unor centrii medulari care influienteaza motricitatea digestiva, unii inhiband miscarile intestinului subtire ( D6-L1), iar altii pe cele ale colonului (L2-L4).

Functia de conducere reflexa

Conducerea impulsurilor nervoase in maduva se face pe cai lungi ( de proiectie), ascendente si descendente, si cai scurte ( de asociatie sau intersegmentare). Caile de conducere lungi au o portiune medulara, initiala (caile senzitive) sau terminala (caile motorii), restul traiectului lor fiind in etajele supramedulare ale SNC.

Caile ascendente

Acestea transmit informatii receptionate de diferiti receptori. Sensibilitatea generala a corpului, exteroceptiva ( tactila, termica, dureroasa) si proprioceptiva ( inconstienta si constienta) este condusa pe cai specifice. Sensibilitatea interoceptiva (visceroceptiva) este condusa prin substanta reticulata in care exista cai nespecifice in jurul canalului ependimar cat si prin calea spinotalamica impreuna cu excitatiile somatice. Caile ascendente sunt formate din tracuri si fascicule grupate in doua sisteme:

Lemniscal.

Extralemniscal.

Sistemul lemniscal din punct de vedere filogenetic este de aparitie mai recenta. Din acesta fac parte: fasciculul gracil, fasciculul cuneat, tractul spinotalamic lateral, lemniscul lateral si lemniscul trigeminal. El trasmite cu mare viteza informatiile tactile epicritice, termianalgezice si kinestezice. Acesta este o cale paucisinaprica si se proiecteaza in aria somestezica primara. Informatiile asupra pozitiei segmentelor corpului si deplasarii lor in articulatii, ca si cele asupra caracteristicelor obiectelor inconjuratoare sunt conduse pe cai simple, si permit individului sa ia cunostinta de imaginea propriului corp sau sa-si intregeasca datele obtinute prin organele de simt. Neuronii de origine ai cailor lemniscale au un inalt grad de specificitate, fiecare neuron reactionand numai la o singura submodalitate senzoriala. Dupa modalitatea senzoriala, dupa densitatea receptorilor de pe unitatea de suprafata si dupa distanta care separa regiunea stimulata de linia mediana a corpului, campul receptor al unui neuron variaza foarte mult: 40cm² in regiunea fesiera, 30cm² in regiunea posteroinferioara a abdomenului, 2 cm² pe fetele laterale ale degetelor si 0,5cm² pe fata lor palmara.

Fasciculul Goll si Burdach sunt formate din axonii celulelor senzoriale din radacinile posterioare de aceeasi parte, fiind situate in coloane posterioare, primul medial, iar al doilea lateral. Acestea conduc impulsuri propriu acceptive. Fibrele lor sunt conectate ascendent cu corpii neuronali din nucleul lui Goll si Burdach din bulbul rahidian. Distributia fasciculului Goll nu este egala de-a lungul maduvei. Primul este prezent exclusiv in partea inferioara si se deplaseaza apoi pe masura ce urca in maduva, spre partea interna, cea externa a cordonului posterior fiind ocupata de la nivelul maduvei dorsale de fasciculul Burdach.

Tractul dorsolateral (tractul lui Lissauer) se afla situat in varful coarnelor posterioare. Reprezinta fibre ale neuronilor laterali din varful cornului posterior care formeaza substanta gelatinoasa a lui Rolando.

Tractul spinotalamic posterior si anterior; primul ese alcatuit din axoni neuronali, din substanta gelatinoasa a lui Rolando din partea o pusa si transmite probabil informatii termice primitive si dureroase. Al doilea contine axoni ai celulelor senzoriale care vin din comisura alba anterioara din coarnele opuse; transmite spre segmentele superioare senzatii de contact. Acestea doua formeaza un bulb lemniscul spinal si lemniscul medial, prin care acced la talamus.

Fasciculul spinotalamic se termina in nucleul ventro-postero-lateral (VPL) al talamusului de unde informatiile sunt transmise cortexului senzorial.

Tracturile spinocerebeloase sunt alcatuite din tractul posterior si anterior. Cel posterior este situat lateral de fasciculul corticospinal incrucisat. Fibrele lui pornesc din celule ale coloanei lui Clarke, situate la baza coarnelor posterioare. Cel anterior este format din prelungiri axonale ale unor celule din baza coarnelor dorsale. Este situat inaintea celui posterior si ajunge la cortexul cerebelos prin pedunculi superiori si inferiori. Acestea doua transmit impulsuri proprioceptive din muschi, tendoane si articulatii, ajustand tonusul muscular si sincronizand activitatea motorie.

Tractul spinitectal este situat in coarnele laterale, anterior de tractul spinutalamic posterior si contine fibre care pornesc din corpii neuronali ai coarnelor posterioare opuse si se termina in coliculii superiori. Acesta participa la reflexele spinovizuale.

Tractul spinoolivar conduce impulsurile de la maduva spinarii la olive.

Sistemul extralemniscal face parte dintr-un sistem de aparare si protectie contra agresiunilor externe. Este o cale lenta, difuza, complexa, indirecta si polisinaptica. Fibrele care o alcatuiesc, putin omogene la nivel medular si deja dispersate printrea alte fascicule imediat ce ajung in truchiul cerebral se imprastie spre neuronii substantei reticulate. Aceasta dispersiune este cu atat mai mare cu cat structura centrala este mai organizata. Un numar restrans de fibre, apartinand acestui sistem, ajung direct in sistemul talamic difuz. Influxul nervos dupa ce ajunge in substanta reticulata isi pierde caracterul de semnal specific si precizia topografica prin contopirea sa cu alte submodalitati senzitive. Rezultatul acestui proces de integrare este transmis difuz spre anumite zone corticale, fie prin cai directe reticulocorticale fie prin intermediul sistemului reticular difuz talamic. Astfel, caile extralemniscale sunt reprezentate in cadrul somesteziei prin doua sieteme senzoriale:

un sistem de proiectie difuza.

Un sistem de cai senzitive de asociatie.

Cai ascendente specifice sunt proprii fiecarui tip de sensibilitate, sunt constituite numai din trei neuroni. Ele conduc impulsuri cu rol in perceperea si discriminarea fina a stimulilor care actioneaza asupra unui camp receptor si au proiectie corticala intr-o zona limitata.

Sensibilitatea exterocepriva aceasta modalitate are doua componente:

sensibilitatea exteroceptiva nociceptiva, ale carei tracturi si fascicule alcatuiesc sistemul spinotalamic si conduc informatii tactile si termoalgezice.

Sensibilitatea exteroceptiva epicritica, de discriminare spatiala si localizarea tactila exacta, precum si a simtului vibratiilor. Simtul vibratiilor nu este o modalitate senzoriala specifica, ci o modulatie temporara a simtului tactil deoarece el reprezinta stimulii tactili aplicati intr-o succesiune rapida.

Sensibiltatea exterocepriva nociceptiva

Aceasta are doua cai principale:

calea sensibilitatii tactile protopatice.

Calea sensibilitatii termoalgezice.

Calea sensibilitatii protopatice completeaza informatia condusa pe caile sensibilitatii profunde de presiune si tactila disciminativa, in sensul aprecierii excitatiei produse de un stimul, ca placuta sau neplacuta. Lezarea unilaterala a acestei cai nu produce tulburari de tact, in timp ce lezarea bilaterala duce la abolirea unor calitati afective, cum ar fi cele de prurit sau gadilat. Receptorii pentru sensibilitatea tactila protopatica sunt:

terminatiile nervoase libele sau anexate foliculilor pilosi.

Discurile lui Merkel.

Corpusculii lui Meissner.

Protoneuronul este reprezentat de catre neuronii pseudopolari din ganglionul spinal. Prelungirile lor medolopete formeaza diviziunea laterala a radacinii dorsale a nervului spinal, alcatuita din fibre subtiri. Dupa intrarea in maduva fibrele se bifurca in ramuri ascendente si descendente ce iau parte la formarea fasciculului dorsolateral.

Deutoneuronul la nivelul caruia transmisia este controlata de catre cortexul senzorimotor, prin fibre ascendente cu cel inhibitor, este situatin substanta cenusie corespunzatoare lamelor VI, VII, VIII Rexed. Inainte de a ajunge la deutoneuron unele fibre primare fac una sau mai multe sinapse in interneuronii substantei gelatinoase si ai nucleului propriu al cornului posterior.

Al treilea neuron, pentru fractiunea neospinotalamica este situat nucleul VPL , ai carui neuroni recepteaza numai o singura modalitate senzitiva, tactila sau kinestezica. Fibrele provenite din regiunile inferioare ale corpului proiecteaza lateral, cele din regiunea toracica si lombara, dorsal; cele din regiunile superioare, medial; iar extremitatile membrelor, ventral.

Calea sensibilitatii termoalgezice

Receptorii pentru sensibilitatea termoalgezica sunt terminatii nervoase libere.

Protoneuronul se gaseste in ganglionul spinal. Prelungirile sale medulopete intra in substanta cenusie medulara, urmand aceeasi cale ca si tractul precedent, terminandu-se pe interneuronii din lamele II, III, IV Rexed.

Deutoneuronul este situat in substanta cenustie medulara corespunzatoare lamelor VI, VII si posibil VIII Rexed. Fibrele care conduc sensibilitatea dureroasa lente fac sinapse in substanta gelatinoasa inainte de a ajunge la acesta, iar cele care conduc sensibilitatile termica si dureroasa rapida, in neuronii nucleului propriu. Prelungirile deutoneuronului constituie fibrele secundare care la nivelul aceluiasi segment se incruciseaza in comisurile alba si cenusie anterioara trecand in cordonul medular lateral de partea opusa. Aici ele devin ascendente, formand tractul spinotalamic lateral situat medial de tractul spinocerebelos anterior si ventral de tractul corteospinal lateral.

Al treilea neuron, pentru fractiunea neospinotalamica, se gaseste in portiunea caudala a nuceului VPL, unde se termina o mica parte din fibrele lemniscului spinal sub forma unei retele situate anterior de fibrele tractului spinotalamic anterior cu a carui somatotopie se aseamana. Pentru fractiunea paleospinotalamica cacre se proiecteza bilateral se gaseste in nucleii intralaminari paracentral si central lateral. Neuronii nucleilor intralaminari si posterior talamici au un camp receptor mare si prezinta un grad mare de convergenta, iar neuronii nucleului VPL au un camp receptor mic.

Sensibilitatea exteroceptiva epicritica

Calea principala a sensibilitatii exteroceptiva epicritica este calea discriminarii a doua puncte aplicate simultan, utilizeaza calea cordoanelor posterioare impreuna cu simtul vibratiilor si calea proprioceptiva kinestezica . In afara de aceasta cale, mai exista doua cai situate in cordonul lateral:

Calea directa.

Calea incrucisata.

Calea directa- receptorii sai sunt cei ai sensibilitatii exteroceptive.

Protoneuronul este situat in ganglionul spinal si trimite prelungiri in nucleul propriu al cornului posterior ( lamele III si IV Rexed) pe interneuroni. Prelungirile interneuronilor care formeaza fibrele secundare patrund in cordonul lateral de aceeasi parte, unde devin ascendente formand tractul spinocervical lateral.

Deutoneuronul se gaseste in nucleul cervical lateral situat in dreptul primelor segmente cervicale, aterolateral de cornul posterior. De la acest nucleu pornesc fibre care dupa ce trec de partea opusa se alatura LM. In traiectul sau i se alatura fibre trigeminale cutanate si da referente spre complexul olivar bulbar.

Al treilea neuron are sediul in nucleul VPL talamic.

In acest complex spinocervicotalamic conducerea este foarte rapida. Conduce impulsurile legate de sensibilitatea dureroasa, termica, de presiune si deplasarea firelor de par, intervenind in integrarea functiilor motorii. Viteza mare de conducere il indica drept un sistem de alarma care precede perceptia dureroasa pe cai specifice si declanseaza mecanisme centrale de inhibitie descendent.

Calea incrucisata- fibrele sale se gasesc in regiunea anterioara a cordonului lateral. Calea pe care o urmeaza pana la nivelul cortical nu se cunoaste, dar existenta ei explica persistenta sensibilitatii discriminative condusa pe cordoanele posterioare, dupa lezarea acestora.

Sensibilitatea proprioceptiva

Sensibilitatea proprioceptiva conduce informatiile pe trei cai:

Calea sensibilitatii kinestetice.

Calea sensibilitatii proprioceptive de control a miscarii.

Calea proprioceptiva pentru cap si fata.

Calea sensibilitatii kinestetice

Sensibilitatea kinestezica ( simtul pozitiei si al miscarii corpului in spatiu) utilizeaza calea cordoanelor posterioare impreuna cu sensibilitatea tactila epicritica si simtul vibratiilor.

Receptorii, pentru sensibilitatea tactila epicritica sunt aceeasi ca si pentru sensibilitatea protopatica, insa cu camp receptor mic. Pentru simtul vibratiilor sunt utilizati corpusculii Pacini. Pentru sensibilitatea kinestezica receptorii sunt situati la nivelul tendoanelor, capsulelor articulare si ligamentelor:

corpusculii neurotendinosi ai lui Golgi.

Corpusculii de tip Ruffini.

Terminatii nervoase libere.

Protoneuronul este situat in ganglionul spinal. Prelungirile sale mielinice, groase, apartin grupului de fibre Ia, Ib si II. Ele formeaza fractiunea mediala a radacinii posterioare, a nervului spinal, si dupa distanta parcursa in cordonul posterior se impart in fibre mijlocii si lungi. Fibrele lungi strabat maduva in toata lungimea ei si patrund in bulb. In cordonul posterior al maduvei fibrele lungi se organizeaza in doua fascicule:

fasciculul gracil sau Goll, contine fibre provenite din segmentele coccigiene, sacrale, lombare si toracice inferioare.

Fasciculul cuneat sau Burdach, contine fibre care provin din segmentele toracice superioare si cervicale.

Al treilea este situat in nucleul VPL talamic unde membrele inferioare se proiecteaza lateral, iar membrele superioare medial, aria cea mai intinsa fiind ocupata de proiectia mainii. Controlul transmisiei este asigurat de fibrele corticotalamice care se termina printr-o arborizatie lamelara in forma de disc ce inconjoara mai multe fibre lemniscale. Prelungirile neuronilor talamici trec prin bratul posterior al capsulei interne indepartandu-se spre scoarta cerebrala.

Aceasta cale kinestezica este sensibila in general la stimulii care necesita o explorare activa, deci prin actiunemotorie. Lezarea cordoanelor posterioare intrerupe sau diminueaza sensibilitatile conduse, diminueasa capacitatea de localizare a stimulului, provoaca o nesiguranta a miscarilor active care devin stangace, necoordonate.

Calea sensibilitatii proprioceptive de control a miscarii

Aceasta cale mai este denumita si simtul tonusului muscular. Ea este constituita din doua tracturi si un fascicul:

tractul spinocerebelos posterior sau direct ( Flechsig)

tractul spinocerebelos anterior sau incrucisat ( Gowers)

fasciculul cuneocerebelos

Receptorii acestei cai sunt:

fusurile neuromusculare.

Corpusculii Pacini mici.

Corpusculii de tact si de presiune

Protoneuronul este localizat in ganglionul spinal. Prelungirile apartin grupelor Ia, Ib si II constituie fibrele mijlocii ale cordoanelor posterioare care dupa bifurcare in ramura ascendenta si descendenta intra in componenta zonei cornuradiculare. Dupa un traiect ascendent de cel putin sase segmente paturund in substanta cenusie a maduvei.

Deutoneuronul este situat in mai multi nuclei:

tractul spinocerebelos posterior isi are originea in nucleul toracic ( lama VII Rexed ) intins intre segmentele C8-L2. El contine neuroni mari, caracteristici, majoritatea specifici, care receptioneaza o singura modalitate senzoriala, monosinaptic, ceea ce explica marea viteza de transmisie si frecventa inalta.

tractul spinocerebelos anterior are originea in neuronii de la baza coarnelor anterioare si posterioare ( lamele V,VI si VII Rexed ) ale segmentelor lombare si sacrale. Impulsurile proprioceptive ale regiunii lombosacrale sunt esentiale adaptarii muschilor si controlului sinergiei in timpul executiei miscarilor voluntare.

fasciculul cuneocerebelos este considerat ca o continuare a tractului spinocerebelos posterior cranial de segmentul C8, are originea in nucleul cuneat accesor, situat in bulb, lateral de nucleul cuneal. Pe calea fasciculului cuneat primeste fibre proprioceptive de la fusurile neuromusculare ale segmentelor C1-C8 si fibrele sensibilitatii exteroceptive de tact si presiune provenite din segmentele C1-T7.

Calea proprioceptiva pentru cap si fata

Aceasta isi are receptorii in muschii masticatori, pielosi, dinti,gingii,muschii extrinseci ai ochiului. Protoneuronul se afla in nucleul mezencefalic al nervului trigemen ale carui prelungiri se duc spre nucleul motor al nervului trigemen. Pentru om nu au fost confirmate localizarea celorlalti doi neuroni.

Sensibilitatea interoceptiva

In conditii normale viscelele nu reactioneaza la stimulii mecanici, termici si chimici, iar influxurile nervoase interoceptive nu devin constiente. Ele au rolul de a regla atat activitatea fiecarui organ in parte cat si in ansamblul lor. Numai in conditii anormale viscelele pot fi punctul de plecare al senzatiei dureroase, care reprezinta de fapt totalitatea sensibilitatii viscerale.

Viscelele au o inervatie senzitiva plurisegmentara. Astfel plamanii sunt inervati de segmentele T1-T7, inima de C3-C5 si C8-T8, esofagul de T5-T8, stomacul de T6-T9, intestinul de T7-T10, rectul de S2-S4, ficatul si vezica biliara de T1-T10, rinichii de T10-L1, organele genitale de T10-T12, prostata de T11-T12 si S1-S5.

Receptorii se gasesc in peretii vaselor, tesutul conjuctiv perivascular si peretii organelor, sub forma de terminatii libere sau corpusculi lamelati.

Protoneuronul se gaseste in ganglionul spinal si cei ai nervilor cranieni. Fibrele primare amielinice si mielinice subtiri intra in alcatuirea diviziunii laterale a radacinii posterioare a nervilor spinali. Ele patrund in substanta alba medulara unde se amesteca cu fibrele fasciculului dorsolateral cu care urca cateva segmente si apoi patrund in cornul posterior.

Deutoneuronul se gaseste in nucleul de origine al sistemului spinotalamic si in portiunea egetativa a substantei intermediale. Fibrele secundare, reduse ca numar fata de cele primare (in proportie de 10:1) , ceea ce arata gradul mare de convergenta la nivelul deutoneuronului, intra in alcatuirea fractiunii spinoreticulotalamice si ajung in talamus.

Al treilea neuron este un talamus, in nucleii VPL si talamici difuzi.

O particularitate a durerii viscerale este iradierea ei spre arii cutanate, la distanta de organul respectiv, durere raportata. Ariile de proiectie cutanata poarta denumirea de zonele lui Head. Astfel durerea cuprinde regiunea precordiala si radiaza in fata mediala a bratului, antebratului stang si ultimele doua degete; in bolile ficatului si vezicii biliare in umarul drept; in colica renala in regiunea inghinala; in bolile de stomac in epigastru; in apendicita in regiunea inferioara dreapta abdominala; in bolile diafragmei la baza gatului etc.

Sensibilitatea dureroasa are semnificatie biologica. Ea informaaza organismul asupra limitelor sale de adaptabilitate, de aparitia in mediul intern sau extern a unor agenti nocivi ce pericliteaza integritatea organismului si capacitatea lui functionala si provoaca o serie de reflexe somatice si vegetative de aparare.

Deci, caile sensibilitatii viscerale au trei componente:

somatica, reprezentata de fibrele nervilor spinali toracici si lombari superiori care inerveaza foitele parietale ale pleurei si peritoneului.

Simpatica, constituita de nervii splanchnici.

Parasimpatica, formata din nervii vag si pelvic.

Caile descendente sau efectorii

Efectorii pot fii somatici ( placile motorii) si viscerali.

Placa motorie sau placa terminala reprezinta o regiune specializata a fibrei musculare, denumita sol situala sub sacrolema. Aceasta prezina o serie de plici de jonctiune in care se gasesc mitocondrii, granule si reticul endoplasmatis. Terminatia axonica situata in jghiabul format de sacrolema contine mitocondrii si vezicule de 300-400 microni. Spatiul cuprins intre terminatia nervoasa si sol se numeste spatiu sinaptic. El contine o substanta de lagatura, raportul dintre nervi si muchi fiind de contact, nu de continuitate.

Efectorii viscerali sunt simple arborizatii ce formeaza plexuri intramusculare, din care pornesc ramuri finale terminate fie prin butonii sinaptici, fie prin anse neurofibrilare pe substanta fibrei musculare sau a celulei glandulare.

Tracturile piramidale sunt alcatuite din axonii neuronilor corticali din zona motorie. Piramidele sunt alcatuite numai in parte din prelungirile celulelor lui Betz. Acest tract constituie calea motorie principala, realizata si prin alte cai, extrapiramidale.

Tractul vestibulo-spinal se imparte in anterior si posterior. Cel anterior porneste din nucleul vestibular lateral fiind situal lateral de tractul corticospinal anterior. Prin tractul vestibulo-spinal sunt transmise la muschii scheletici impulsuri de la labirint si cerebel.

Tractul rubro-spinal provine din portiunea magnocelulara a nucleului rosu. Este situat n coarnele laterale ale maduvei anterior de tractul corticospinal lateral.

Tractul olivo-spinal are originea probabila in celulele din apropierea nucleului olivar bulbar. Este situat in portiunea interioara si laterala a cordonului lateral. Este conectat cu neuronii motori din coarnele anterioare.

Tractul reticulo-spinal este alcatuit dintr-un tract anterior, cu fibre incrucisate si unul posterior cu fibre neincrucisate. Impulsurile reticulo-spinale par sa intervina in reglarea activitatii reflexe scheletice prin excitatii transmise de la corpii striati, cerebel si nucleul rosu si prin ajustarea excitabilitatii fibrelor musculare si a cailor senzoriale.

In afara de aceste fascicule segmentele medulare sunt conectate prin fascicule intersegmentare formate din axoni ai neuronilor si substanta cenusie, care strabat un numar mai mic sau mai mare de segmente, si se conecteaza cu neuronii medulari, contribuind la realizarea unor reflexe medulare multisinaptice.

Functia de coordonare reflexa

Aceasta consta in participarea maduvei ca veriga componenta in reglarea unor alte reflexe ca:

stabilirea ordinii de desfasurare.

Dozarea intensitatii raspunsurilor.

Modelarea ritmului si tempo-ului de desfasurare a actiunilor etc.

Componentele in care aceasta functie este imiplicata sunt: mersul, inotul, gimnastica (acestea fiind reflexe complexe conditionate).

Rezumat

Prin formatiunile sale de conducere si de activitate reflexa, maduva spinarii ocupa un loc important in cadrul activitatii motorii voluntare si reflexe al organismului uman. Aceasta este sediul cailor finale al sistemelor piramidale si extrapiramidale. Activitatea reflexa a maduvei este modelata de legile de interrelatie neuronala care caracterizeaza in general centrii nervosi. Conducerea impulsurilor in maduva este realizata de cai ascendente si descendente.

Concluzii

Maduva spinarii reprezinta un segment important al SNC, avand un rol important in integrarea sistemica a comportamentului uman si reglarea acestuia.

Functia de conducere a maduvei se realizeaza prin doua tipuri de tracturi:

senzitive

motorii - ascendente

- descendente

Acestea alcatuind caile senzitive spinale, respectiv, caile motorii spinale.

Introducere

SNC indeplineste functia organismului uman prin care acesta reactioneaza la diferiti stimuli si intretine activitatea organelor, interactionand cu sistemul endocrin. Acesta este compus din doua mari si importante formatiuni: encefal si maduva spinarii. Maduva spinarii, impreuna cu coloana vertebrala indeplineste functia de sustinere si functia reflexa a organismului.

Bibliografie

Andronache, A.(1979), "Anatomia functionala a SNC", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Haulica, I.(2002), "Fiziologie umana", Editura Medicala, Editia a II-a, Bucuresti

Mihail, A., Bauer, E.(2000), "Manual de biologie pentru clasa a 11-a", Editura All, Bucuresti

Teodorescu Exarcu, I., Badiu, G.(1993), "Fiziologie", Editura Medicala, Bucuresti

Teodorescu Exarcu, I., Ciuhat, I., Gherghescu, S., Soican, M.(1982), "Manual de biologie pentru clasa a 11-a", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Cuprins

Introducere.1

Rezumat..2

Structura maduvei spinarii.3

Nervii spinali.3

Functiile maduvei spinarii..4

Functia reflexa..4

Functia de conducere reflexa.5

Cai ascendente..5

Sistemul lemniscal..5

Sistemul extralemniscal6

Sensibilitatea exteroceptiva7

Sensibilitatea proprioceptiva.8

Sensibilitatea interoceptiva..10

Cai descendente.11

Functia de coordonare reflexa12

Anexa..13

Concluzii15

Bibliografie..16

Anexa