CHISTUL NAZO-PALATIN (chistul canalului incisiv)

CHISTUL NAZO-PALATIN (chistul canalului incisiv)

Chistul nazo-palatin este cel mai frecvent chist neodontogen al cavitatii orale. Este cunoscut si sub denumirea de chist median anterior al maxilarului sau chistul canalului incisiv. Se dezvolta in portiunea mediana intre radacinile incisivilor centrali. Se formeaza din celule epiteliale care se gasesc pe peretii canalelor incisive, din cauza aceasta, cavitatea chistica evolueaza de obicei in ambele canale.

Aceste chisturi pot evolua la orice nivel al canalului nazo-palatin, adica de la orificiul nazal pana la emergenta de la nivelul papilei incisive.

Poate sa apara la orice varsta, dar mai ales la persoanele de 40-60 de ani, cu predilectie la sexul masculin. Desi este un chist de dezvoltare, apare rareori la copii, in primii ani de viata.

Anatomie patologica. Epiteliul peretelui chistic poate fi de tip pavimentos stratificat, cilindric pseudostratificat sau cilindric ciliat, uneori fiind prezente mai multe tipuri de dispozitie a celulelor epiteliale in diferite zone ale membranei. Pot fi de asemenea si celule glandulare mucoase. In membrana chistului pot fi inglobate filetele terminale ale nervului nazo-palatin.

Consideratii clinice. O lunga perioada de timp poate fi asimptomatic. Poate fi descoperit intamplator in urma unui examen radiografic.

Apare o tumefactie palatinala la nivelul papilei incisive sau vestibular median, imediat sub insertia frenului buzei superioare. In evolutie ajunge sa deformeze palatul anterior, avand aspect similar unui abces palatinal situat pe linia mediana. Mucoasa acoperitoare poate fi integra sau poate prezenta o fistula prin care se elimina continutul chistic, bolnavii acuzand senzatia de gust sarat si hipoestezie a fibromucoasei palatine in 1/3 anterioara. Palparea este dureroasa si se constata fluctuenta. Alteori, exteriorizarea la nivelul partilor moi poate fi spre vestibular, in fundul de sant din regiunea frontala, deformand buza.

Prin suprainfectare secundara, tumefactia atat palatinala cat si vestibulara creste, fiind insotita de dureri violente. Initial incisivii centrali sunt vitali, insensibili la percutie, dar prezinta o inclinare convergenta a axei de implantare. Pe masura ce chistul se dezvolta, incisivii centrali isi pierd vitalitatea, consatandu­se si inclinarea lor, fiind posibila si aparitia mobilitatii dentare.

Uneori evolutia este atat de lenta incat poate fi intalnit la varste foarte inaintate cand bolnavii sunt deja purtatori de proteze mobile.

Se descrie si o forma clinica mai rara, ce intereseaza strict partile moi, asa-numitul chist al papilei incisive.

Consideratii radiografice. Se evidentiaza o radiotransparenta de 1-2 cm si mai rar de pana la 6 cm. Este bine delimitata, situata intre radacinile incisivilor centrali superiori, pe linia mediana sau imediat paramedian, fara a avea punctul de plecare de la nivel periapical. Radacinile acestor dinti sunt divergente si rareori cu fenomene de resorbtie radiculara. Imaginea radiografica este de "inima de carte de joc".

Fig.34 Radiotransparenta in forma de "inima de carte de joc"

ce corespunde unui chist nazo-palatin.

Diagnostic diferential. Uneori, in mijlocul acestei zone de radiotransparenta se poate proiecta spina nazala anterio-inferioara putand da nastere la confuzii in sensul presupunerii a doua chisturi radiculare pe ambii incisivi.

O eventualitate nu foarte rara o constituie prezenta unui chist dentiger a unui meziodens care poate prezenta simptomatologia clinica a unui chist nazo-palatin.

Ca punct de plecare de la unul sau ambii incisivi centrali superiori poate fi un chist radicular.

Pentru formele de chist nazo-palatin de mici dimensiuni, trebuie diferentiat de canalul incisiv normal.

Tratament. Tratamentul chsitului canalului nazo-palatin consta in chistectomie simpla, de obicei prin abord palatinal.

Dupa extirparea completa, nu apar recidive. Riscul de transformare maligna este extrem de mic.