Ritmul cardiac si activitatea electrica a cordului

Ritmul cardiac

Se exprima prin numarul de cicluri cardiace pe minut. El variaza cu specia,talia si varsta animalelor.

La animalele de talie mica si la cele tinere ritmul cardiac este de 40-80 cicluri pe minut iar la vitelul nou nascut de110-130. La caine este de 70-100, la gaina 200-300 iar la vrabie 500-800.

Cresterea ritmului cardiac se numeste tahicardie iar scaderea lui bradicardie; variatiile de ritm cardiac se reflecta asupra debitului sistolic si cardiac.

Debitul cardiac depinde de volumul sistolic si ritmul cardiac,de asemenea depinde de cantitatea de sange returnata in cord in fiecare minut. Cand sangele venos returnat spre cord este adecvat atunci cresterea ritmului cardiac determina cresterea debitului cardiac. Cresterea debitului cardiac nu este proportionala cu ritmul cardiac. Dublarea ritmului cardiac nu determina dublarea debitului cardiac; motivul este ca la cresterea ritmului cardiac, timpul de umplere ventriculara se scurteaza si in consecinta ventriculii nu se umplu complet, debitul sistolic devenind mai mic.

La ritmuri cardiace foarte mari,debitul sistolic scade in masura in care debitul cardiac nu va creste,ci dimpotriva,scade sub valorile normale de repaus.

Cresterea cantitatii de sange venos returnat cordului mareste volumul telediastolic si ca urmare creste forta de contractie ventriculara (efectul Franck-Starling) si debitul sistolic; in consecinta, chiar fara modificarea ritmului cardiac,debitul cardiac creste.

Prin activitatea contractila, muschiul cardiac efectueaza un lucru mecanic; acesta a fost impartit in lucru mecanic extern si intern.

Lucrul mecanic cardiac extern reprezinta lucrul mecanic efectuat de cord pentru a propulsa volumul sistolic sanguin impotriva presiunii din artere. Valoarea lui nu este egala in cei doi muschi ventriculari. Avand in vedere volumul muscular si modul de dispunere a fibrelor musculare,in ventriculul stang lucrul mecanic efectuat este de 4-5 ori mai mare decat lucrul mecanic al ventriculului drept.

Activitatea electrica a cordului. Electrocardiograma

Celulele sistemului excitoconducator se caracterizeaza prin incapacitatea de a-si mentine constanta valoarea potentialului de repaus; schimbarile de polaritate a membranei lor constituie sursa de excitatie pentru miocardul de lucru.

Activitatea electrica a cordului, care precede activitatea mecanica, poate fi inregistrata atat la nivelul cordului cu mioelectrozi,cat si la nivelul pielii intrucat tesuturile vii sunt capabile sa conduca curentii electrici asemanator unor conductori electrici. Colectarea potentialelor de actiune inregistrate colectiv la nivelul tegumentului, amplificarea si inregistrarea lor constituie electrocardiografia . Diagrama potentialelor de actiune inregistrate constituie4 electrocardiograma (fig. 7.6)

milisecunde

Figura 7. Electrocardiograma (EKG sau ECG) tipica. Prezinta durata undelor in milisecunde

Interpretarea electrocardiogramei necesita o considerabila experienta.Potentialul de actiune cu originea in peretele atriului drept se propaga in tot tesutul atrial dar nu si in tesutul ventricular si nici invers. Indirect, potentialele de actiune generate de nodul sino-atrial excita peretele interventricular apoi ventriculul drept si respectiv stang. Nodul atrio-ventricular intarzie propagarea potentialelor sino-atriale spre ventriculi generand decalajul de contractie atrio-ventriculara Aspectul ECG difera in functie de modul de recoltare a curentilor la nivel de tegument ,(derivatia ECG).

In electrocrdiografie se utilizeaza doua tipuri de derivatii:

Derivatii bipolare in care cei doi electrozi de culegere, unul pozitiv (explorator ) si unul negativ(de referinta) culeg diferentele

de potential dintre doua puncte ale campului electric cardiac.

Derivatii unipolare in care electrodul pozitiv (explorator) masoara diferenta dintre potentialul punctului de culegere din campul electric cardiac si potentialul electrodului negativ( de referinta ) care este mentinut la o valoare stabila si cat mai aproape de zero

Traseul EKG este format din unde,segmente si intervale, a caror morfologie variaza in functie de derivatie.

Undele EKG,in numar de cinci(P Q R S T ), sunt deflexiuni pozitive sau negative, pe parcursul unui ciclu cardiac.

Unda P reprezinta sistola electrica atriala si este generata de progresia depolarizarii de la nodul sino-atrial la musculatura atriilor. Ea este urmata de patru unde succesive (Q R S T) care corespund sistolei electrice ventriculare :

Unda Q corespunde depolarizarii septului interventricular

Unda R este generata de propagarea depolarizarii in ventriculul drept

Unda S corespunde depolarizarii ventriculului stang

Unda T corespunde repolarizarii ventriculare si corespunde cu ejectia maxima de sange in artere.

Segmentele sunt portiuni de traseu cuprinse intre doua unde succesive : segmentele P-Q reprezinta timpul de conducere atrio-venrtriculara; segmentul S-T corespunde fazei de ejectie ventriculara iar segmentul T-P corespunde diastolei generale electrice cordului.

Intervalele reprezinta durata (distanta ) dintre doua puncte succesive ale traseului ECG. Un interval contine un segment si doua unde: intervalul P-Q reprezinta timpul de conducere sinoventricular, intervalul Q -T reprezinta sistola electrica ventriculara,iar intervalul R-P reprezinta durata ciclului cardiac.