Serotonina

Serotonina

Serotonina (5-hidroxitriptofan, 5HT) este sintetizata din triptofan, unul din aminoacizii esentiali. Formarea serotoninei are loc in SNC, in tesutul enterocromatofin din tubul digestiv, precum si la nivelul mastocitelor. 5HT este prezent si in alte celule decat celula nervoasa, in sistemul nervos existand doar 1-2% din cantitatea totala de serotonina din organism. La nivelul SNC, 5HT este produsa in special de neuroni din trunchiul cerebral (nucleii rafeului dorsal).

Efectele serotoninei sunt de tip excitator asupra cailor motorii (determinand cresterea reactivitatii motorii) si inhibitor asupra cailor senzitive (determinand blocarea receptiei stimulilor nerelevanti la nivelul sistemelor senzoriale in timpul starilor de alerta), activitatea 5HT fiind minima in somn si maxima in starile de alerta.

Un rol important este cel detinut de serotonina in fiziopatologia proceselor afective. Prin conexiunile anatomice pe care nucleii rafeului dorsal le au cu alte zone ale SNC (locus coeruleus, zonele limbice, zonele corticale), precum si prin efectele produse asupra NA si DA, serotonina este implicata in circuitele neuronale raspunzatoare de geneza tulburarilor de tip anxietate, efectele induse de serotonina putand fi atat de tip anxiogen, cat si de tip anxiolitic. De asemenea efectele serotoninei sunt dependente de tipul subreceptorilor serotoninergici. Astfel, efectele de tip anxiogen apar prin actiunea serotoninei anumitor subtipuri de receptori (de exemplu 5-HT2, 5-HT3), in timp ce efectele de tip anxiolitic sunt produse fie prin actiunea serotoninei asupra altor subtipuri de receptori (5-HT4), fie prin efectele induse asupra unor zone ale SNC (locus coeruleus si cortexul prefrontal).

Agonistii receptorilor 5-HT1 au efecte de tip anxiolitic, fapt confirmat experimental prin intensificarea comportamentului anxios la soarecii la care acest receptor a fost blocat experimental (Gross, 2002). Blocarea experimentala a activitatii receptorului 5-HT1 a fost realizata prin inhibarea exprimarii fenotipice a genei care conditioneaza acest receptor. Acest experiment, precum si concluziile care pot fi formulate constituie un argument nu doar pentru validitatea modelului neurotransmitatorilor, ci si pentru validitatea modelului genetic in explicarea tulburarilor emotionale. Gross a studiat comparativ efectele inactivarii receptorului 5-HT1 in perioada imediat postnatala, respectiv in perioada adulta. In cazul in care receptorul 5-HT1 a fost inactivat la soarecii adulti, comportamentul lor in fata stimulilor generatori de anxietate nu a fost diferit de comportamentul soarecilor la care aceasta modificare genetica nu a fost produsa. In cazul in care receptorul 5-HT1 a fost inactivat in timpul perioadei de dezvoltare imediat postnatale a soarecilor, comportamentul observat al acestora a fost de tip anxios in fata stimulilor evaluati ca avand potential anxiogen. Observarea experimentala a acestor fapte le-a permis autorilor citati sa formuleze ipoteza conform careia blocarea exprimarii fenotipice a receptorului 5-HT1 in perioada de dezvoltare are drept consecinta un comportament de tip anxios la varsta adulta. Mecanismul prin care acest efect se produce nu este suficient de clar lamurit, studiul citat fiind de ultima ora, derularea sa fiind in curs. In orice caz, autorii citati au avansat deja ipoteza ca avand in vedere faptul demonstrat deja ca receptorul 5-HT1 este implicat in sinaptogeneza neuronilor din zonele hipocampice si corticale, este posibil ca acest receptor sa fie implicat in constituirea si dezvoltarea retelelor neuronale necesare pentru niveluri normale ale anxietatii. Concluziile pe care acest experiment le-a permis au fost puse in legatura cu observatia clinica a faptului ca tratamentul cronic la adulti cu agonisti ai receptorilor 5-HT1 are drept efect o reducere a anxietatii. Intelegerea modului in care aceste procese au loc poate avea drept consecinte dezvoltarea unor terapii medicamentoase pentru tulburarile emotionale. De asemenea, ele pot fi de ajutor in intelegerea relatiei posibile intre factorii care conditioneaza dezvoltarea emotionala in copilarie (ca de exemplu relatia cu mama) si activitatea receptorului 5-HT1.

Cercetarile de fiziopatologie au atentionat asupra implicatiilor biochimice ale serotoninei si receptorilor serotoninergici in farmacoterapia tulburarilor afective in general si anxietatii in particular. Fluoxetina (principiu farmacologic cunoscut sub numele industrial de Prozac) este doar unul din exemplele de preparate utilizate in psihiatrie ca antidepresiv si anxiolitic. Efectele antidepresiv si anxiolitic al prozacului sunt produse prin cresterea nivelului de serotonina (Dobrescu, 1989).

Rolul detinut de serotonina in fiziopatogeneza anxietatii si depresiei a determinat impulsionarea cercetarilor de psihofarmacologie, concertizate in producerea si utilizarea in farmacoterapie a unei clase de medicamente numita inhibitori ai recaptarii serotononei (I. R. S.), clasa care grupeaza mai multe principii medicamentoase utilizate in terapia depresiei cu elemente anxioase. Unul din aceste preparate este paroxetina, preparat cunoscut sub numele comercial de Deroxat (Vidal, 2003). Utilizarea paroxetinei ca antidepresiv si anxiolitic se bazeaza pe efectul sau de inhibitie a recaptarii serotoninei. Selectivitatea paroxetinei (efectul pur antidepresiv si anxiolitic) se explica prin absenta oricarui efect asupra recaptarii noradrenalinei, dopaminei si acidului gamma-aminobutiric. Paroxetina nu are nici un efect asupra receptorilor alfa 1-adrenergici, histaminergici H1, colinergici (muscarinici), dopaminergici D1 si D2, alfa 2 si beta-adrenergici, benzodiazepinici si opioizi (Vidal, 2003).