TERAPIA CU SELENIU

Terapia cu seleniu

Seleniul este un element mineral de care organismul are nevoie in procesul de crestere si regenerare. Seleniul are urmatoarele functii fiziologice:

se cupleaza cu radicalul peroxid si protejeaza astfel celulele si tesuturile fata de actiunea distructiva a acestuia. Cuplarea se realizeaza sub actiunea enzimei glutationperoxidaza (enzima ce contine seleniu) si ca urmare rezulta alcooli nenocivi;

la rumegatoare, seleniul are rol in desfasurarea normala a functiei de reproductie. In situatiile de carenta in seleniu, caldurile, ovulatia, fecundatia si dezvoltarea produsului de conceptie in primele 4 luni de gestatie decurg normal, dar dupa aceea creste mortalitatea fetala.

Seleniul actioneaza sinergic cu vitamina E, dar indicatiile terapeutice ale seleniului nu sunt identice cu cele ale vitaminei E. Astfel, exista unele boli care se remit in urma administrarii seleniului, ca de exemplu unele stari de hipotrepsie, tulburari de reproductie la rumegatoare; exista boli ce se vindeca numai ca urmare a administrarii vitaminei E, ca de exemplu encefalomalacia puilor, si exista unele afectiuni care se vindeca atat cu vitamina E cat si cu seleniu, ca de exemplu miodistrofia rumegatoarelor, a porcinelor, a cabalinelor, diateza exsudativa a puilor, necroza hepatica la porc.

Preparatele pe baza de seleniu se administreaza pe cai parenterale. Seleniul se absoarbe, iar la nivelul organismului se leaga de unii aminoacizi formand aminoacizi selenizati (Se-metionina, Se-cistina) care au o activitate biologica de cateva ori mai puternica decat seleniul anorganic. Aceasta transformare se produce la nivelul ficatului, iar la rumegatoare si in rumen. Dupa aceasta transformare, seleniul traverseaza placenta si se depoziteaza in ficatul fatului.

Se elimina prin fecale, urina, lapte, aer expirat in circa 3 zile in proportie de 8% din doza administrata. Seleniul are urmatoarele indicatii terapeutice:

a. miodistrofia enzootica a ovinelor, cunoscuta si sub numele de „boala muschilor albi”; miodistrofia carentiala in seleniu la vitel, manz, purcel.

b. tulburari de reproductie la rumegatoare;

c. necroza hepatica la porc, necroza si atrofia pancreasului la pui, diateza exsudativa la porci si pasari.

Exista mai multe forme comerciale pe baza de seleniu precum:

Romselenit 1‰ se prezinta sub forma de fiole 10 ml solutie 1‰.

Romselevit se prezinta sub forma de flacoane de 20, 50 si 100 ml solutie injectabila ce contine 1‰ selenit de sodiu si vitamina E.

Selesol se prezinta sub forma de flacoane de 200 si 400 ml solutie injectabila ce contine 1% selenit de sodiu si 8,5% clorura de sodiu.

Vitesel se prezinta sub forma de flacoane a 20, 50 si 100 ml solutie injectabila ce contine 1‰ selenit de sodiu, 20‰ vitamina E, 5‰ clorura de sodiu si 0,5‰ EDTA.

Zincosel 1 se prezinta sub forma de suspensie injectabila pe baza de zinc si seleniu.

Zincosel 2 se prezinta sub forma de suspensie injectabila cu zinc si seleniu sub forma de saruri biodisponibile in solutie fiziologica.

Ursoselenit (Germania) contine 5‰ selenit de sodiu si 3% vitamina E.

Selen-E-Sol-Forte (Austria) - contine 0,5% seleniu si vitamina E.

Seleniul sub formele comerciale amintite se foloseste in urmatoarele situatii:

la vacile gestante, pentru prevenirea miodistrofiei la vitei, in doza de 50 ml subcutanat cu 3 saptamani inainte de fatare;

la oile gestante pentru prevenirea miodistrofiei la miei, 5 ml subcutanat cu 2 – 3 saptamani inainte de fatare;

la miei profilactic 1 – 2 ml subcutanat in prima zi de viata cu repetare la 30 zile;

la miei in ingrasatorii curativ si profilactic la 1 – 2 ml subcutanat cu repetare la 14 zile;

la vitei profilactic 8 – 10 ml/vitel de 40 kg.

In toate cazurile se asociaza si vitamina E. Seleniul, in afara indicatiilor terapeutice mentionate, este un element cu potential toxic ridicat. Astfel, pot sa apara uneori semne ale intoxicatiei chiar si la doze terapeutice. La locul injectiei pot sa apara edeme, dar acestea dispar in circa 3 – 4 zile ca si schiopatura care apare uneori consecutiv injectiei. O ratie cu nivel proteic crescut poate sa previna fenomenele nedorite.

Intoxicatia acuta se manifesta prin: hipertermie, dispnee, colici, poliurie, convulsii, cianoza. In forma supraacuta, aceste manifestari sunt mult mai dramatice. In forma cronica a intoxicatiei se constata slabire, tulburari locomotorii, caderea parului, crapaturi la nivelul cornului copitei.

In intoxicatia acuta se poate interveni cu hiposulfit de sodiu intravenos si uneori cu cafeina subcutanat, dar rezultatele sunt slabe. In intoxicatia cronica se poate interveni cu preparate pe baza de sulf si arsen, cum ar fi de exemplu acidul arsanilic 1,5 mg/kg timp de 3 – 5 zile apoi o data la 2 zile pana la 10 zile si sulfat de sodiu.