Testarea HIV si tratament

Testarea HIV si tratament

Testul HIV este singura modalitate prin care se poate afla daca o persoana este infectata cu HIV. Testul HIV utilizeaza cel mai adesea o proba de sange, recoltata fie din vena, fie din deget (in unele tari sunt utilizate teste ce folosesc saliva sau urina).

Asa cum considera Rodica Matusa (1994), datele de laborator care concura la diagnostic sunt de doua categorii: unele confirma infectia HIV ca atare, in timp ce altele evidentiaza o serie de anomalii secundare infectiei, in special imunologice.

Testele de confirmare urmaresc fie detectarea anticorpilor anti-HIV, fie detectarea antigenelor virale, fie detectarea AND- ului proviral, fie izolarea virusului ca atare in culturi de celule.

A. Detectarea anticorpilor anti-HIV

1. Testul ELISA (Enzyme- Linked- Imunoadsorbent Assay) este cel mai larg folosit, avand valoare de "screening"; orice caz pozitiv trebuie retestat (tot cu tehnica ELISA) si apoi se face cnfirmarea cu Western Blot. Sensibilitatea testului este de 98- 99 %, desi exista rezultate fals pozitive sau fals negative. Rezultatele fals pozitive tin de prezenta in serul cercetat a complexelor imune circulante, fie de infectia cu un alt virus care produce o reactie incrucisata, fie de insuficienta purificare a antigenelor virale utilizate. Rezultatele fals negative se pot intalni in cazul in care subiectul infectat se afla in faza premergatoare seroconversiei. Mai rar este vorba de subiecti nu numai infectati, dar si infectanti, asa- numitii "HIV- carriers", care pentru motive inca insuficient clarificate nu dezvolta timp de ani nivele decelabile de anticorpi anti- HIV, desi antigenele virale pot fi decelabile in ser, desi AND- ul proviral este prezent in genomul celulei gazda. Se cunosc rare cazuri de copii infectati, care, din seropozitivi devin in timp seronegativi. Ei raman infectati in continuare, asa cum o demonstreaza aprezenta AND-ului proviral in genomul celular.

2. Teste imunoenzimatice de a doua generatie folosesc reactivi in care genele sunt proteine obtinute prin inginerie genetica sau lanturi scurte de peptide obtinute prin sinteza chimica.

B. Testele de aglutinare reprezinta o alta categorie de teste mentionate de Rodica Matusa (1994). Principiul este cel al aglutinarii passive; bile de polistiren sau hematii umane servesc ca support proteinelor virale a HIV- ului; prezenta anticorpilor anti- HIV este evidentiata de aglutinarea vizibila cu ochiul liber.

1. Imunofluorescenat: celule limfocitare infectate de HIV sunt depuse si fixate pe lama; celule identice neinfectate servesc ca martor; serul de studiat este incubat; anticorpii prezenti se fixeaza pe celule si sunt evidentiati printr-o antiglobulina umana marcata cu izocianat de fluoresceina; o reactie pozitiva se traduce printr-o fluorescenta vizibila la periferia celulelor infectate.

2. Testul de radioimunoprecipitare (RIPA); este utilizat un virus marcat printr-un izotop radioactive; aceasta tehnica pune in evidenta anticorpi de antiproteine de anvelopa; este foarte sensibila, dar este rezervata marilor laboratoare.

3. Testul Western Blot evidentiaza profilul anticorpilor anti- HIV . Acest test da mul mai putine reactii fals pozitive. El are avantajul, pentru sugar, ca permite evidentierea unor modificari in dinamice a profilului anticorpilor diferit fata de cel al mamei, ceea ce este suficient pentru a afirma infectia copilului si a face deosebirea de copilul neinfectat, purtator pasiv de anticorpi materni.

C. Detectarea in ser a antigenelor virale

In mod obisnuit se cauta antigenul p24 folosind anticorpii monoclonali. Detectarea antigenul p24 nu are valoare in diagnisticul infectiei la copiii nascuti din mame seropozitive, deoarece antigenul p24 este practic intotdeauna absent in sangele din cordonul ombilical. Marea importanta a acestui test consta in faptul ca permite diagnosticul in faza precoce a infectiei HIV premergatoare seroconversiei. Este vorba de perioada primelor 6- 8 saptamani de la contactul infectant, in care antigenul p24 umple "fereastra serologica".

D. Izolarea virusului in culture de celule este o alta metoda identificata de Rodica Matusa (1994)

Pozitivitatea metodei constituie o confirmare definitiva a infectiei HIV. Un rezultat pozitiv nu permite sa se conchida daca virusul se afla in stare de latenta sau de replicare active, dar este mijlocul cel mai bun de diagnostic la copiii nascuti din mame seropozitive (alaturi de tehnica PCR).

Testarea HIV se face in centrele de testare, centrele de transfuzii din fiecare judet, in laboratoarele epidemiologice din cadrul directiilor judetene de sanatate publica, in spitale, in laboratoare private.

Sunt metionate doua tipuri de consiliere: pretestare si post- testare.Prima consta in faptul ca un consilier sau un medic explica modul in care se face testul, cum si cand se comunica rezultatul. Se discuta de asemenea, despre comportamentele la risc, motivatia testarii, asteptarile persoanei ce solicita testarea si rezultatele posibile ale testarii.

Dupa consilierea pretestare se recolteaza sangele, ia rezultatul se comunica intr-o perioada cuprinsa intre o zi si doua saptamani.

Testarea poate si nominala sau anonima. Testarea nominala presupune cunosterea datelor personale ale celui ce se testeaza, iar in cazul testarii anonime nu exista obligatia furnizarii acestor date, in schimb se va aloca un numar fiecarei probe de sange prevalat. In ambele cazuri, rezultatul va fi comunicat personal si este confidential.

Este necesara consilierea post- testare atat in cazul unui rezultat pozitiv, cat si in cazul unui rezultat negativ. In cazul rezultatului negative consilierea ofera posibilitatea de a accepta statutul serologic in conditii de confidentialitate cu acordarea de consultatii, propunerea unui tratament medical si oferirea unui sprijin emotional adecvat.

Tratamentul in infectia cu HIV

Pana in prezent nu s-a descoperit un tratament care sa vindece infectia cu HIV. Totusi, in ultimii 15 ani s-au descoperit numeroase tratamente ce pot lupta cu HIV.

Tratementul in infectia HIV are in esenta 3 obiective:

scaderea reproducerii virusului HIV;

evitarea aparitiei asa-numitelor infectii oportuniste cauzate de scaderea puterii de aparare a organismului;

asigurarea unui confort de viata normal.

Pentru a ajunge la aceste obiective se folosesc diferite metode de tratament si un regim de viata igienic.

A.    Tratamentul conventional (medicamentos)

Plecand de la faptul ca infectia HIV duce la distrugerea limfocitelor, adica a celulelor care apara organismul impotriva infectiilor, distrugere proportionala cu reproducerea virusului in organism, tratamentul are in vedere, in primul rand, scopul de a reduce multiplicarea virusului in celula infectata pana la un nivel considerat a fi cel sub limita depistarii prin testele de laborator.

Acest fapt se realizeaza cu ajutorul tratamentului antiretroviral. Acest tratament trebuie urmat cu rigurozitate (zilnic si pe durata intregii vieti), intreruperile ducand la compromiterea schemei respective de tratament. Daca tratamentul nu este urmat in modul prescris de medic apare rezistenta virusului la tratament, urmata de inrautatirea starii de sanatate, cu aparitia unor recaderi, ireversibile, ale bolii.O persoana seropozitiva care incepe un tratament trebuie, in primul rand, sa fie de accord cu tratamentul prescris, mai ales daca este indicat inca din timpul unei stari de sanatate aparenta.

Pe langa efectele favorabile, medicamentele antivirale pot determina efecte secundare care difera in functie de preparat. Unele medicamente determina oboseala, scaderea puterii de concentrare care altereaza performantele intelectuale si scolare, fapt important, mai ales, in cazul unui adolescent. Medicamentele antiretrovirale au redus mortalitatea cauzata de aceasta maladie cu peste 80 %. Introducerea tratamentului combinat cu medicamente din alte clase numite Highly Active Antiretroviral Therapy (HAART) in 1997, a insemnat cresterea duratei de viata, in medie, cam cu 10 ani pentru noua din zece persoane infectate.

Sub astefel de regimuri terapeutice s-a inregistrat negativarea virusologica a unor pacienti. Acest lucru inseamna ca, prin metodele actuale de masurare a cantitatii de virus din sange, nu s-a mai putut detecta prezenta virusului, desi el ramane cantonat in ganglionii limfatici, ficat (pacientul ramane in continuare HIV pozitiv).

B. Tratamentul si prevenirea infectiilor oportuniste

Suferinta unui adolescent infectat HIV si adeseori scurtarea vietii sale sunt cauzate , in mare parte, de aparitia infectiilor oportuniste. In aceasta situatie specialistii include un tratament care sa previna aceste infectii. Astfel, se vor prescrie, independent de tratamentul cu medicamente antivirale administrat, chimioterapeutice (medicamente orientate spre distrugerea anumitor germeni).

Acestea au rol in profilaxie primara, adica in prevenirea aparitiei infectiilor oportuniste sau in cea secundara, situatie in care prin tratament se impiedica reaparitia unor infectii oportuniste.

Profilaxia este cea mai puternica arma anti- SIDA in prezent.

Profilaxia primara se adreseaza populatiei neinfectate si cuprinde programe de educatie sanitara si sustinere a acestora, referitoare la: protejarea contactului sexual, folosirea seringilor de unicautilizare si a instrumentarului corect utilizat, controlul sangelui si derivatelor.

Profilaxia secundara vizeaza depistarea precoce a seropozitivilor si educarea lor in vederea limitarii posibilitatii de transmitere a infectiei.

Profilaxia prin vaccinare este inca in stadiul de cercetare, desi s-au inregistrat progrese remarcabile in acest domeniu.

B.    Medicatia complementara si alternative

In infectia HIV si boala SIDA pacientul poate recurge la medicina complementara sau alternative. Medicina complementara si alternative se refera la metode de tratament care se folosesc in afara metodelor conventionale sau care le inlocuiesc pe acestea sau se foloses concomintent pentru rezolvarea unor simptome specifice.

Acest tip de medicatie are la baza abordarea organismului ca un tot unitar, o insumare dintre corp si spirit, elemente care se influenteaza reciproc; foloseste psihicul, mintea pentru influentarea corpului.

In infectia cu HIV se poate apela la urmatoarele metode de tratament alternative:

masajul, presopunctura;

tratamentul homeopathic;

acupunctura;

terapia cu substante aromatice;

terapia cu plante medicinale;

relaxarea si trainingul autogen;

meditatia.

C.    Dincolo de acest tratament medicamentos, este foarte important ritmul igienico- dietetic si stilul de viata ce pot intarzia sau grabi evolutia infectiei. Specialistii mentioneza in acest sens igiena generala, igiena apei, igiena prepararii alimentelor, precum si o alimentatie care sa asigure nevoile organismului.

In cercetarile actuale se merge pe doua directii: una pentru descoperirea unui tratament care sa vindece aceasta boala si cea de-a doua pentru crearea unui vaccine eficient in prevenirea infectarii cu HIV.

Pentru crearea unu tratament eficient se incearca descoperirea unei posibilitati de a opri multiplicarea virusului. Exista deja unele studii care au demonstrate existenta in organismul uman a unor proteine secretate de un anumit tip de limfocite (T8- CD8), care incetinesc evolutia virusului. S-a demonstrat, de asemenea, ca aceste proteine nu sunt secretate intr-o cantitate suficienta pentru a elimina definitv virusul. Inca nu se stie cum actioneza aceste proteine si cum pot fie le folosite pentru crearea unor medicamente.

In ceea ce priveste dezvoltarea unui vaccin HIV, dificultatea consta in variabilitatea extrema a virusului care face din el o tinta complexa. Din punct de vedere structural, HIV prezinta mai multe variatii, fiind cunoscute mai multe tipuri de virus: HIV-1 care este principala cauza de infectie in lume si HIV- 2 intalnit cu precadere in Africa Vestica. Sunt, de asemenea, cel putin 9 subtipuri diferite de HIV- 1. In America de Nord si Europa de Vest predomina subtipul B. India, China, Africa de Sud prezinta subtipul C. Africa Centrala are un amestec de subtipuri. Avand in vedere aceasta variabilitate, este neclar daca un singur vaccine ar fi suficient impotriva tuturor tipurilor existente.

Cercetatorii considera ca si in cazul unui singur individ infectat, HIV are capacitatea de a se schimba sau de a suferi mutatii adaptandu-se rapid tratamentului cu antiretrovirale sau raspunsului imunitar al organismului. Fiecare mutatie determina aparitia unui virus cu o forma putin diferita de cea anterioara. In acest mod HIV a dezvoltat mecanisme de evitare a raspunsului la medicamente.