Dezvoltarea calitatilor motrice: Indemanare si Forta

Dezvoltarea calitatilor motrice: Indemanare si Forta

Generalitati

Calitatile motrice, numite si calitati fizice in unele surse bibliografice specifice, nu se dobandesc, nu se “capata” pe parcursul existentei umane individuale (“ontogenezei”). Expresia “invatarea calitatilor motrice” nu are ce sa caute in vocabularul adevaratilor specialisti. Oamenii se nasc cu anumiti indici ai calitatii motrice. Acesti indici se dezvolta in ontogeneza de la sine, datorita vietii, pana la o anumita varsta si apoi incep sa scada intr-un ritm diferentiat determinat de multe variabile. Prin practicarea speciala a exercitiilor fizice sub forma de proces bilateral sau ca activitate independenta, se poate accelera dezvoltarea indicilor calitatilor motrice, fenomen denumit “educarea calitatilor motrice”. Asa se si explica folosirea frecventa si in prezenta publicatiei a expresiei “dezvoltarea/ educarea” calitatilor motrice.

Calitatile motrice sunt de doua feluri:

• De baza: - viteza, indemanarea, rezistenta si forta (codificat VIRF!); unii autori adauga mobilitatea si supletea; alti autori (putini ca numar si fragili in stapanirea terminologiei romanesti!) nu includ indemanarea in aceasta categorie;

• Specifice: - cele implicate prioritar in practicarea ramurilor si probelor sportive.

Indemanarea

1. Definitie: Indemanarea este capacitatea organismului uman de a efectua acte si actiuni motrice, mai ales in conditii variate si neobisnuite, cu eficienta maxima si cu un consum minim de energie din partea executantului.

Aceasta calitate motrica presupune urmatoarele elemente componente:

capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia in intregime pentru efectuarea actelor si actiunilor motrice;

capacitatea de combinare a miscarilor;

capacitatea de diferentiere a miscarilor;

echilibrul;

precizia;

capacitatea de orientare spatiala;

capacitatea de orientare temporala, mai ales ritm si tempo;

amplitudinea, pe baza de mobilitate articulara – suplete – elasticitate musculara;

ambilateralitate (numita incomplet si incorect “ambidextrie”), adica capacitatea de a efectua actele si actiunile motrice in toate directiile si planurile, cu orice membru superior sau inferior, etc.

2. Forme de manifestare:

a)     Indemanarea generala, care este necesara efectuarii tuturor actelor si actiunilor motrice de catre oameni;

b)     Indemanarea specifica, care este caracteristica si necesara celor ce practica diferite ramuri sau probe sportive;

c)     Indemanarea in regimul altor calitati motrice: viteza, forta si rezistenta.

3. Factori de conditionare:

calitatea sistemului nervos central si mai ales capacitatea de coordonare a centrilor din acest sistem;

plasticitatea scoartei cerebrale, adica proprietatea acesteia de a combina mai multe stereotipuri elementare pentru a elabora un raspuns complex, conform cu situatiile noi intervenite;

capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informatia si de a realiza sinteza aferenta pentru analiza situatiei;

calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe caile aferente se eferente;

calitatea inervatiei musculare, care determina contractia si relaxarea;

capacitatea de anticipare, atat sub aspectul desfasurarii tehnice, cat si a celorlalte conditii;

memoria de scurta durata si de lunga durata;

gandirea de tip creativ;

volumul si complexitatea deprinderilor si priceperilor motrice stapanite de subiect;

nivelul de manifestare a celorlalte calitati motrice.

4. Procedee metodice de dezvoltare/ educare

a) Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii constante, evident intr-un numar mare de repetari si intr-un timp indelungat;

b) Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii complexe, in sensul cresterii dificultatilor de executie comparativ cu conditiile normale;

c) Efectuarea actelor si actiunilor motrice in conditii variabile, care sa preintimpine orice situatie viitoare posibile (exempu: exersarea in spatii din aer liber si din interior; exersare in sali de educatie fizica si sport cu dimensiuni mari si in sali cu dimensiuni mici; exersare in sali de educatie fizica si sport cu luminozitate buna si in Sali cu luminozitate slaba, etc.).

Forta

1. Definitie: Forta este capacitatea organismului de a invinge o rezistenta interna sau externa prin intermediul contractiei musculare.

2. Forme de manifestare:

a) Dupa participarea grupelor musculare in efort

• forta generala, atunci cand in efort participa principalele grupe musculare;

• forta specifica, atunci cand in efort participa una sau cateva grupe musculare.

b) Dupa caracterul contractiei musculare:

• forta statica/ izometrica, atunci cand nu se modifica dimensiunile fibrelor musculare angajate in efort;
• forta dinamica/ izotonica, atunci cand se modifica dimensiunile fibrelor musculare angajate in efort; daca fibrele musculare se scurteaza se vorbeste de forta dinamica de tip invingere, iar daca fibrele musculare se alungesc se vorbeste de forta dinamica de tip cedare;
• forta mixta, atunci cand se produc atat contractii statice cat si dinamice, alternand in functie de natura actelor si actiunilor motrice.

c) Dupa capacitatea de efort in relatie cu puterea individuala umana:

• forta maxima (sau absoluta), care poate fi statica (este vorba de cea de tip izometric) si mai ales dinamic, forta maxima dinamica creste odata cu marirea greutatii corporale;
• forta relativa, care exprima raportul dintre forta absoluta/ maxima si greutatea corporala, adica valoarea fortei pe kilogram- corp; acest tip de forta scade odata cu marirea greutatii corporale;

d) Dupa modul de combinare cu celelalte calitati motrice:

• forta in regim de viteza, numita de majoritatea specialistilor si forta exploziva;

• forta in regim de indemanare;
• forta in regim de rezistenta

3. Factori de conditionare:

capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale: excitatia si inhibitia;

numarul de fibre musculare angajate in efort si mai ales suprafata sectiunii fiziologice a acestora;

calitatea proceselor metabolice si a substantelor energetice existente in muschi;

durata contractiei musculare (sunt mai eficiente contractiile de 15-20 de secunde, decat cele de 30 de secunde);

starea de functionare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor si articulatiilor;

valoarea unghiulara a segmentelor corporale implicate in efort;

nivelul celorlalte calitati motrice de baza, mai ales viteza;

unii factori psihici: motivatia, stari emotionale, vointa, concentratia, atentia, etc.

4. Procedee metodice de dezvoltare/ educare

a) Procedeul “cu greutati” (inclusiv propriul corp), numit si “cu incarcaturi” sau procedeul “halterofilului”. Are urmatoarele patru variante:

a.1. Cresterea cuntinua;

a.2. Cresterea si descresterea continua a incarcaturii;

a.3. Varianta metodica in trepte;

a.4. Varianta metodica in val.

b) Procedeul in circuit

“Circuitul”- ca procedeu metodic- nu trebuie sa fie confundat cu lucrul pe “ateliere”, pe “statii” sau “pe grupe”. El a fost creat pentru dezvoltarea/ educarea fortei principalelor grupe musculare ale organismului uman. In “circuit” nu pot fi incluse exercitii care se sdreseaza indemanarii, vitezei, tehnicii, tacticii, etc.

Ca procedeu metodic pentru dezvoltarea/ educarea numai a fosrtei, circuitul se plaseaza in structura oricarei activitati numai spre finalul acesteia, inaintea revenirii organismului dupa efort.

Exercitiile din circuit sunt efectuate de toti subiectii fie in mod frontal (deci, toti efectueaza aceleasi exercitii in aceeasi ordine), fie pe grupe (care isi schimba locul in sensul “acelor de ceasornic”, fiecare grupa isi are, deci, traseul sau). Exercitiile trebuie sa indeplineasca minimal urmatoarele patru conditii:

• sa fie simple;
• sa fie cunoscute de subiecti;
• sa se cunoasca posibilitatile maxime ale fiecarui subiect la exercitiile respective;
• sa fie astfel dispuse, ca ordine de efectuare, incat sa nu se angajeze succesiv musculatura aceluiasi segment corporal.

In functie de numarul exercitiilor, circuitele pot fi:

• scurte, formate din 4-6 exercitii;
• medii, formate din 8-9 exercitii;
• lungi, formate din 10-12 exercitii.

De regula, mai ales in educatie fizica, timpul de lucru este mai mic decat cel de pauza (20 de secunde lucru si 30 de secunde pauza; 30 de secunde lucru si 45 de secunde pauza, etc.). Foarte rar se ajunge la egalitate intre timpul de lucru si cel de pauza (15 secunde lucru si 15 secunde pauza; 20 de secunde lucru si 20 de secunde pauza, etc.).

c) Procedeul izometriei;

d) Procedeul Power- Training;

e) Procedeul contractiilor musculare izotonice intense si rapide;

f) Procedeul eforturilor repetate pana la refuz.