Constitutia scrisa si constitutia cutumiara - Conceptul de Constitutie

Sectiunea I

Conceptul de Constitutie. Precizari introductive.

§1. Constitutia - sursa a sistemului politic

"Fiecare stat detine o Constitutie, intrucat acesta este condus printr-un sistem de guvernare definit printr-un numar de reguli."

Istoria ne releva in mod clar faptul ca, pentru ca un stat sa functioneze, trebuie ca orice sistem de guvernare sa ia decizii obligatorii pentru intreaga societate, sa asigure siguranta publica si individuala, iar aceste decizii trebuie sa se afle in concordanta cu interesul general al poporului. Pentru aceasta este Constitutia esentiala; ea este sursa oricarui regim politic, a sistemului de drept, a drepturilor si obligatiilor umane. Ea reprezinta actul care consacra compromisurile dintre puterile statale si poporul guvernat de acesta si statutul recunoscut partilor litigante.

Ceea ce nu este important este daca o Constitutie este exprimata prin cutume, traditii si obiceiuri parlamentare, prin practici cu caracter executiv sau legislativ, prin conventii sau proceduri bazate pe cutuma, sau daca ea este rezultat al unei proceduri solemne, ea reprezentand un document intocmit si aprobat de Parlament.

In calitate de lege fundamentala a tarii, constitutia reprezinta cel mai important izvor al dreptului constitutional. Principul de constitutie a fost supus unui intreg proces de analiza, fiind un subiect controversat de-a lungul timpului, inca din perioada iluminista, pana in perioada postbelica, ea impunandu-si efectul atat asupra domeniului juridic, cat si asupra sistemului politic, cu care este interdependenta, si a celui filosofic.

Constitutia, stabilind o randuiala prin impartirea puterii conducerii intre fortele sociale si politice in cauza, reprezinta un pas inainte in dezvoltarea omenirii si are un caracter de progres social si politic. Ea inlocuieste monolitismul despotiei cu un echilibru al factorilor care determina si apara interesele tuturor componentilor ai unei comunitati de grup.

Istoria cunoaste insa si Constitutii cu care se mandresc anumite popoare, insa care sunt doar o utopie, o sistematizare a unor principii care in fapt nu se aplica si care nu fac decat sa mascheze o realitate totalitara.

Unul dintre aspectele esentiale ale secolului XX se afla in stransa corelatie cu resemantizarea unui concept precum constitutia. In plus, ea devine parte dintr-un razboi ideologic a carui miza este insasi definirea libertatii politice. Subiectul controversei este semnificativ: spre deosebire de monarhiile de vechi regim, intentia regimurilor autoritare si totalitare era de a instrumentaliza potentialul simbolic al legii fundamentale. De la fascism la miscarile de eliberare nationala, un numar semnificativ de conceptii politice au avut intentia de a face abstractie de nucleul dur al constitutiei si de a o deposeda de semnificatia ei originara.

Momentul constitutional reprezinta pentru un popor fie culmea unei lupte cununate de succes, fie rezultatul unei tragedii incadrabile in scenariul "catastrofic". Ea se doreste a constitui o detasare de trecut, precipitata de o presiune a puterii ocupante, cum ar fi de exemplu cazul Germaniei sau al Japoniei. Ceea ce este impus comunitatii, in virtutea unei popularitati politice efemere, nu supravietuieste initiatorului originar. Succesiunea de legi fundamentale in Franta revolutionara, ca si proliferarea constitutiilor in spatiul latino-american, indica dificultatea identificarii unui numitor comun, acceptabil la nivelul intregii comunitati de cetateni.

§2. Aparitia constitutiei

Doctrina juridica privitoare la aparitia constitutiei nu este unitara, considerand faptul ca nu se ia in vedere aparitia constitutiilor cutumiare sau mixte, ci numai a celei scrise. De asemenea, neomogenitatea apreciecierilor cu privire la fenomenul de constitutie se datoreaza si faptului ca acesta nu este analizat in toata complexitatea lui.

Din aceste motive, unii autori considera ca prima constitutie a aparut in Anglia, altii afirma ca legea fundamentala a aparut odata cu ajungerea la putere de burghezie, iar in timp ce altii sustin ca din punct de vedere cronologic, constitutia americana are este precedenta celei franceze, desi in ceea ce priveste importanta istorica si influenta asupra evolutiei miscarii constitutionale, actele cu caracter constitutional ale revolutiei franceze au intaietate in fata celor ale Declaratiei de independenta.

Constitutia apare deci din necesitatea afirmarii si protejarii puterii statale instaurate printr-un ansamblu de norme cu forta juridica suprema, adoptate in forme solemne.[4]

Prima constitutie este cea engleza, desi procesul de formare a acesteia a continuat si dupa adoptarea primelor constitutii scrise. Momentul aparitiei ei a fost marcat de adoptarea in 1215 a Magnei Charta Libertatum.

Prima constitutie scrisa este constitutia americana din anul 1787 - Constitutia de la Philadelphia. De remarcat este faptul ca, inainte de acestea, numeroase state americane eliberate de sub dominatie engleza isi adoptasera deja constitutii rigide, scrise, ca de exemplu Virginia (1776), New Jersey (1777) etc.

In ceea ce priveste Europa, se afirma ca prima constitutie scrisa a aparut in Franta, in 1791. Dupa victoria revolutiei franceze si alte state europene si-au elaborat constitutii:

Suedia ( 8 iunie 1809), Olanda (24 august 1815), Norvegia (17 mai 1814) etc.

§3. Sistem constitutional

Prin sistem constitutional se intelege ansamblul coerent si armonios structurat al institutiilor politice si al mecanismelor de guvernare consfintite in Constitutie, prin intermediul carora se realizeaza procesul de conducere sociala.[5]

Din perspectiva institutionala privita la nivel macrosocial, componentele sistemului constitutional sunt organele de conducere statala, si anume Parlamentul, Seful Statului (monarh sau presedinte) si Guvernul. Instantele judecatoresti au de asemenea un rol foarte important in constituirea si funtionarea sistemului in sine, ele fiind insarcinate cu controlul constitutionalitatii legilor. La toate acestea se adauga normele, in special cele referitoare la sistemul electoral, la cetatenie si la drepturile si obligatiile cetatenilor, si principiile constitutionale, ce sunt in stransa legatura cu procesul de guvernare. Componentele sistemului constitutional si rolul acestora sunt determinate de o serie de factori, de natura politica, economica, sociala si de contextul istoric in care se afla societatea respectiva.

Scopurile acestor componente sunt omogene, ele avand o tinta comuna - facilitarea guvernarii in interesul general al natiunii. Actul de guvernare este realizat, prin urmare, de catre organismele de suveranitate nationala prin intermediul instrumentelor, metodelor si normelor stabilite de Constitutie.

Orice sistem constitutional are capacitatea de a se autoregla, adaptandu-se la noile cerinte sociale, si de a se "autoapara" fata de factorii social-politici care ar putea deregla echilibrul Constitutiei. Aceasta autoparare este asigurata de organe speciale (Consiliul Constitutional, Curtea Constitutionala, Tribunalul Constitutional) sau de instante de judecata.

Sectiunea II

Aparitia primei constitutii

§1. Trasaturi ale sistemului constitutional britanic si ale formarii lui

Privind introspectiv istoria politica a Angliei, se observa ca in secolul al XIV-lea, institutiile britanice constitutionale erau deja conturate, dar spre sfarsitul secolului al XVI-lea, ele dobandisera o fizionomie definitiva - rod si al unei foarte dezvoltate gandiri politice pentru acea vreme, ca si al unui pragmatism judiciar al carui solutii au ramas neclintite multe secole.[6]

Ca toate sistemele judiciare, cel britanic se bazeaza pe principiul legalitatii; in acest din urma caz insa, "domnia legii" are un continut mult mai consistent decat pe continent, ca rezultat al pragmatismului conceptiei juridice si a promovarii dreptului cutumiar. Este de remarcat faptul ca cutuma juridica se pastreaza o vreme mai indelungata in constiinta individuala si nationala. Cutuma[7] este o norma de conduita consacrata si perpetuata printr-o practica indelungata. G. Alexianu scria, referindu-se la sistemul juridic englez, ca "domnia legii inseamna ca toate organele statului respecta, ca orice individ, regula de drept prestabilita si o considera, atat timp cat nu e abrogata, ca sacra.". Profesorul C. Dissescu ca "amintirea si uzul zilnic al drepturilor si libertatilor individuale consfintite de cutuma britanica sunt sapate adanc in viata poporului.". Si atat de adanc au fost sapate, incat nico Constitutie din lume nu a fost atat de putin nesocotita cum a fost Constitutia engleza.[8]

Cateva principii care stateau la baza acestor aprecieri sunt:

1. La baza intregii activitati sociale este asezata legea;
2. Guvernul nu are o putere arbitrara, puterea sa derivand din lege;
3. Regula de drept se aplica in mod egal tuturor indiviyilor si persoanelor juridice, inclusiv autoritatilor publice;
4. Toate regulile juridice ordinare din domeniul exercitarii puterii politice alcatuiesc regimul constitutional, neexistand reguli cu valoare superioara si reguli cu valoare inferioara subordonate acesora.[9]

In Anglia si in multe alte state feudale europene, cutuma constitutionala era atat de inradacinata in constiinta umana, incat multa vreme nu s-a simtit nevoia codificarii dreptului, aceasta cutuma avand o complexitate redusa.

Intocmirea in 1215 a unui document oficial, Magna Charta Libertatum, care reprezinta inceputul constitutionalismului englez, isi gaseste explicatia in faptul ca raporturile juridice consfintite de acesta proveneau din perioada recenta, posterioara cuceririi Angliei de catre nomazi si deci, nu devenisera o cutuma.[10]. La data de 11 februarie 1225, regele Henric al III-lea a acordat o noua Magna Charta, care, printre altele, studiaza ca: "Cetatea Londrei se va bucura de vechile sale libertati si cutume libere. Dorim iarasi ca toate cetatile, burgurile, satele, baroniile celor cinci porturi si toate porturile sa se bucure de toate libertatile si cutumele libere."

O trasatura importanta a sistemului constitutional britanic este absenta unei constitutii in sens formal, acest lucru neinsemnand insa o absenta din punct de vedere material.

In doctrina engleza, termenul de constitutie este folosit in doua sensuri - mai intai pentru a desemna intregul sistem de guvernare, ca ansamblu de reguli, cu un continut juridic si partial nejuridic.

Constitutia Angliei consta intr-un ansamblu coerent de cutume, la care se adauga texte juridice adoptate de parlament, avand o importanta deosebita atat in ceea ce priveste progresul institutiilor politice, cat si in privinta raporturilor dintre guvernanti si guvernati. Acestea sunt:

Magna Charta Libertatum (1215 si 1225)

Petition of Rights (1628)

Habeas Corpus Act (1679)

Bill of Rights (1689)

Act of Settlement (1701)

Reform Act (1832)

Parliament Act (1911)

Statutory Instruments Act (1946)

Life Peerages Act (1958) etc.[12]

Este de mentionat de asemenea existenta pe langa aceste acte, a numeroase traditii si cutume constitutionale cu un rol bine definit - atat politicienii, cat si natiunea, sunt constiente de existenta si de obligativitatea acestora, respectandu-le cu minutiozitate. Datorita acestui fapt, ele nu sunt codificate, continuand sa se aplice ca simboluri constitutionale traditionale. Printre aceste cutume se numara:

• Formalismul acordului monarhului la dizolvarea Camerei Comunelor
• Alegerea prim-ministrului din cadrul partidului politic care a obtinut victoria in alegerile electorale
• Regula ca prim-ministrul sa fie membru al Camerei Comunelor
• Stabilirea mandatului Camerei Comunelor
• Solidaritatea ministeriala

In sistemul juridic britanic, lipsa unui document constitutional recunoscut ca atare nu este echivalenta cu lipsa de legitimitate. Cutuma constitutionala, consolidata prin repetare identica timp de secole, este adac intiparita in mentalitatea poporului englez, care o percepe ca pe o regula de guvernare codificata. Interpunerea acestor cutume cu textul legilor consolideaza traditiile si legitimitatea institutiilor de guvenare. Nu exista o ierarhizare a actelor normative, intrucat forta juridica a cutumei o echivaleaza pe cea a legii.

§2. Constitutia Marii Britanii. Caracteristici.

A.    Este o constitutie nescrisa - este formata din cutume si traditii constitutionale si texte legislative cu o vechime considerabila sau legi recente care reglementeaza institutii juridice cu caracter constitutional;

B.     Este o constitutie supla - datorita caracterului sau cutumiar, nu prezinta rigiditate, ea putand fi modificata cu usurinta si fara o procedura speciala a parlamentului. Doctrina sistemului judiciar britanic respinge ideea controlului constitutionalitatii legilor; nu se face nici diferenta intre normele constitutionale si legile ordinare. Motivul pentru aceasta este faptul ca parlamentul, fiind detinatorul suveran al puterii poporului, putea modifica oricand cutumele constitutionale si textele legislative cu caracter constitutional. Inca din secolul XVII-lea, a fost acceptata ideea ca nu poate exista o norma care sa fie superioara legii votate de Parlament. Astfel s-a format teoria suveranitatii Parlamentului, astfel legile emise de acesta aveau o putere incontestabila in fata puterii executive si judecatoresti. Forul legislativ poate adopta orice lege si are forta de abrogare fara nicio restrictie, chiar daca ele reglementeaza raporturi guvernamentale de putere;

C.     Este o constitutie unanim si, practic, fara rezerve acceptata de guvernanti. Constitutia a devenit un simbol national al Marii Britanii datorita faptului ca avea radacini adanc inradacinate in istoria politica. Trainicia ei si legitimitatea ce-i este conferita de acceptarea sa fara rezerve confera, la randul lor, legitimitate institutiilor politice britanice.[14]

            In concluzie, Constitutia Marii Britanii este formata dintr-un ansamblu eterogen de texte juridice, legi, hotarari judecatoresti pronuntate de curti de-a lungul timpului si unanim acceptate, precum si din conventii, cutume si practici.[15]

§3. Canada - membra a Commonwealth-ului. Bazele constitutionale ale Canadei.

Sistemul constitutional al Canadei s-a format ca rezultat al infiltrarii colonistilor europeni pe continentul nord-american, respectiv al Coroanei Frantei si, in final, a Angliei si al procesului de emancipare politica a teritoriilor pe care acestia le detineau. Franta si Anglia s-au aflat intr-un conflict permanent din aceasta cauza, in special in secolul al XVII-lea si al XVIII-lea.

In anul 1643 in regiunea fluviului St. Laurent, unde a fost formata Noua Franta (cu capitala in fortul Quebec), a fost introdusa administratia regala franceza care a impus respectarea cutumei constitutionale si a administratiei metropolei. In fine, Anglia a cucerit Canada, in anul 1760, pacea semnata in 1763[16] consfintind drepturile Coroanei engleze asupra intregului teritoriu canadian. Insa in unele teritorii colonizate de francezi, Anglia nu a reusit in a-si impune in totalitate suprematia. In acest fel, cultura traditionala, religia, limba, dreptul civil francez s-au mentinut in aceste regiuni, in ciuda fortei militare, a influentei economice si administrative ale Angliei. Mai mult, aceste elemente ale culturii franceze s-au consolidat treptat, ele generand un "sentiment national" al populatiei franceze, manifestat de multe ori in fata sentimentului national al colonistilor britanici.

Prin Pacea de la 1763, aceasta contradictie a fost consfintita printr-un document oficial, ea nedisparand nici pana in prezent.

Din punct de vedere constitutional, in regiunile colonizate exclusiv de britanici se aplica cutuma constitutionala engleza, pana la cucerirea din 1760. Din momentul cuceririi, dreptul public aplicat in provincia Quebec a fost racordata la izvoarele constitutionale britanice, spre deosebire de perioada anterioara, cand era guvernat in conformitate cu traditiile constitutionale franceze. Aceasta nu insemna insa introducerea automata a tuturor dipozitiilor constitutionale britanice in Canada.

De altfel, nici nu era posibila o tranpunere integrala a sistemului constitutional britanic, a cutumei constitutionale metropolitane, deoarecere conditiile politice si etnico-sociale din Canada, ca de exemplu reglementarea raporturilor cu populatia indiana, deposedata abuziv de terenurile sale. Astfel, aceste cazuri nu se puteau adapta la Magna Charta Libertatum, Bill of Rights sau alte documente care consacreaza libertati politice incontestabile, de care beneficia populatia metropolei.

In anul 1867, Parlamentul britanic a adoptat "Actul Americii de Nord Britanice", care a organizat Canada pe principiile unei federatii constituite din 4 provincii. Prin acesta, Canada a capatat statut de dominion[17]. In aceasta este consemnata hotararea acestora de a pune bazele unei organizari constitutionale de tip federativ, conforme cu principiile cutumei constitutionale a Marii Britanii, cu un scop clar definit: "Sa se dezvolte prosperiatatea provinciilor si sa se favorizeze interesele Imperiului Britanic".

Actului constitutional de la 1867 i-au urmat alte legi constitutionale, care au reflectat schimbarile aparute in viata politica a tarii. Cea mai important dintre acestea este Actul Constitutional adoptat in anul 1962 de catre Parlamentul britanic ca cererea autoritatilor canadiene. Acesta are 7 parti, dintre care cele mai importante sunt dedicate Chartei canadiene a drepturilor ancestral ale populatiei bastinase, precum si a procdurii de modificare a Constitutiei.

Prin urmare, constitutia Canadei este in prezent un ansamblu de acte Constitutionale, incepand cu Actul Americii de Nord Britanice din 1867 si sfarsind cu Legea adoptata in 1982 privind Canada. In total sunt 14 legi constitutionale, la care se adauga 11 texte legislative (in anexa legii constitutionale din 1982). La toate acestea se adauga numeroase practici si traditii cutumiare cu caracter constitutional, formate pe principiul ca orice regula care face obiectul unei adeziuni generale devine prin repetare succesiva o regula de drept[18]. Aceasta compatibilitate dintre actele constitutionale si traditii se datoreaza legaturii stranse dintre Canada si Marea Britanie, care este de asemenea o imbinare intre acte ale parlamentului si traditii constitutionale.

In 1931, Canada si-a castigat independenta, devenind membru a Commonwealth-ului britanic. Constitutia din 1982 nu se refera exclusiv la structurile federative ale statului. Prin urmare, se intelege ca ele au ramas neschimbate - in prezent, Canada este formata din zece provincii care beneficiaza de autonomie si doua teritorii aflate sub controlul Guvernului federal. Intre organismele federale si cele provinciale se aplica o departajare clara a competentelor, in conformitate cu principiile generale ale federalismului: cel al participarii si cel al autonomiei. Potrivit acestuia din urma, competentele atribuite provinciilor nu pot fi incalcate in nicio circumstanta, dar in acelasi timp nici provinciile nu-si pot asuma atributii ce vin in competenta organelor federale.

Baza constitutionala a federalismului canadian nu a reusit insa sa opreasca acumularea la nivelul unor contradictii grave, fie intre Guvernul si Parlamentul federal si organismele locale[19].

Sectiunea III

Aparitia primei Constitutiei scrise

§1. Originea sistemului constitutional american

Intr-o societate industriala in care domina schimbul economic si in care apar litigii atat de ordin social, cat si in ceea ce priveste integritatea umana, reglementarea juridica nu se poate sustrage de la necesitatea unei disiplinari mai certe si mai riguroase decat aceea a unor simple cutume, care, tocmai fiind vechi si bine impamantanite, nu ar fi putut sa tina pas cu ritmul mersului inainte caracteristic societatii industrializate. Deci, pentru solutionarea problemelor ei, este nevoie de garantiile unei legi scrise. Aceasta nu cere numai chibzuinta, ci si un timp indelungat si un consimtamant majoritar, care nu este intotdeauna usor de obtinut.

In nicio alta constitutie a lumii, poate exceptand Canada, nu se intalnesc atat de multe elemente traditionale ale cutumei britanice ca in Constitutia Americii.

Un fapt ce nu trebuie neglijat in tratarea acestui subiect este acela ca fundamentele teoretice ale sistemului constitutional al Statelor Unite erau strans legate de gandirea politico-juridica reformatoare europeana din acea vreme, precum teoria contractului social, larg vehiculata in Europa in secolul XVIII. Aceasta enunta ca individul este creatorul de valori iar intre acesta si stat trebuie sa existe un contract care sa stabileasca faptul ca hotararile in stat emana de la popor. Individul trebuie sa isi exercite puterea de decizie direct sau prin reprezentanti ai sai, numiti liber si periodic de catre cetatenii statului. Aceasta teorie a fost imbratisata de creatorii constitutiei americane, asa-numitii Founding Fathers (Parintii Fondatori). Idealul fondatorilor a fost, asadar, instaurarea unei organizatii statale puternice in slijba libertatii individuale, fara nicio referire la starea sa materiala sau la fixarea unui program social concret.

The Founding Fathers au reusit astfel sa elaboreze o Constitutie care sa prevada o uniune de state-membre indestructibila, guvernata de un popor, pentru popor si raspunzator pe deplin pentru acesta. Aceasta l-a determinat pe juristul american John Marshall sa sustina ca fondatorii au reusit sa elaboreze o Constitutie pentru veacuri - lucru neinfirmat de istorie pana astazi, caci S.U.A. reprezinta o uniune de 50 de state-membre autonome, care promoveaza libertatea individuala si principiul egalitatii sanselor.

§2. Constitutia Statelor Unite ale Americii. Caracteristici.

Conceptia constitutionala consta in imbinarea armonioasa si echilibrata a institutiilor de guvernare, devenita model in spatiul european, principiul separatiei puterilor in stat, formulat de Montesqieu, dar fundamentat anterior de o serie de ganditori ai Renasterii si apoi de englezii J. Harrington si J. Locke.

Constitutia S.U.A a intrat in istoria poporului american concomitent cu figura mareata a lui George Washington, care a condus trupele americane impotriva colonistilor britanici, la victorie, a prezidat lucrarile Conventiei Constituante si, in final, a fost ales si numit ca cel dintai presedinte al Statelor Unite ale Americii.

In anul 1788 Constitutia a fost ratificata de catre 11 state si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1789. Ultimele 2 state, North Carolina si Rhode Island au ratificat-o la 21 noiembrie 1789 si, respectiv, la 29 mai 1790.

Elaborarea constitutiei S.U.A. a decurs in mod greoi, intrucat cei 55 de delegati ai celor 13 colonii fondatoare aveau principii, teze, interese si realitati diferite. Astfel, statele mari se confruntau cu intersele statelor mici, statele nordice combateau reglementarile celor din sud etc. Ceea ce ii determina era punctul lor de actiune comuna, si anume acela de a duce la capat, impreuna, lupta impotriva britanicilor.

Prin Declaratia de Independenta din 4 iulie 1776, cele 13 colonii, devenite state independente, proclamau adoptarea unor 5 principii de baza comune, si anume:

Toti oamenii sunt egali si au aceleasi drepturi;

Ei se bucura de la natura de drepturi inalienabile, ca: dreptul la viata, dreptul la libertate si la fericire, care cuprindea dupa multi, dreptul la proprietate;

Pentru asigurarea si promovarea acestor drepturi, comunitatea recurge la instituirea unui guvern adecvat;

Guvernul deriva puterile sale din consimtamantul celor guvernati. Prin aceasta teorie a suveranitatii populare se inlatura hotarat pretentia regilor sau a altor conductori de a domni "din mila lui Dumnezeu" sau "a providentei" etc;

Dreptul poporului de a rasturna guvernul de indata ce el voileaza drepturile si libertatile acestuia.

In comparatie cu alte Constitutii, Constitutia S.U.A. poate parea insificienta, poate chiar lapidara. Acest lucru se datoreaza faptului ca, asa cum a fost prezentata si ratificata, ea este alcatuita din 6 articole, la care se adauga un al saptelea, dar care se refera la procedura de ratificare si de intrare in vigoare a acesteia.

Primul articol instituie si organizeaza puterea legiuitoare a S.U.A., proclamamd-o ca putere suprema in stat.

Al doilea articol ii atribuie presedintelui S.U.A. calitatea de unic conducator si titular al puterii executive, institutionalizandu-i functia.

Cel de-al treilea articol trateaza puterea juduciara a S.U.A., indredintandu-i-o Curtii Supreme a S.U.A., precum si altor curti pe care Congresul le va infiinta in acest scop.

Articlul IV regrementeaza raporturile privind cetatenii, statele-membre contra violentelor provenind fie din interior, fie din exterior.

Articolul V stabileste procedura prin care se pot modifica prevederile constitutionale.

Articolul VI dipune obligatiile asumate de Confederatie si recunoaste suprematia Constitutiei.

Un aspect deosebit de important al sistemului juridic american este faptul ca niciun presedinte nu isi poate exercita functia pentru mai mult de doua mandate succesive de cate 4 ani, precum insusi George Washingon a refuzat sa candideze pentru a treia oara pentru aceasta functie. Acest principiu se datoreaza respingerii cu desavarsire a oricarui aspect ce tine de infiltrarea unei modalitati dictatoriale de guvernare a poporului american.

Optiunea pentru o structura de stat federativa si nu pentru cea unitara poate fi motivata si politic. Inainte de razboiul de independenta, intre colonii nu exista o legatura din punct de vedere legislativ, administrativ si jurisdictional, ele depinzand direct de metropola. Principiile de guvernare se inspirau din modelul britanic - astfel, fiecare colonie isi crease cu timpul un sistem local de guvernare, care actiona sub controlul unor adunari provinciale considerate de localnici ca parlamente locale. Legile adoptate de acestea erau verificate de Consiliul Privat al Regelui si, in general, aprobate.

Declarandu-si independenta, cele 13 colonii, avand teama de a cadea din nou sub hegemonia unui stat, de a fi din nou conduse de o putere centralizata care le-ar fi limitat aspiratiile economice, ele au devenit propriul stapan politic.Caracterul federal al statului american rezulta din cuprinsul Constitutiei si se exprima prin cele doua principii ale organizarii federative:

principiul participarii - este cuprins in paragraful 3 al primului articol al Constitutiei si consta in faptul ca fiecare stat al uniunii este reprezentat in Senat de catre doi senatori

principiul autonomiei - este consacrat in Amendamentul X, adoptat in 1971; el enunta ca "puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de catre acestea statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului".

Principiul autonomiei este garantat, orice lege norma care ar incalca autonomia unui stat membru al federatiei putand fi acuzata de neconstitutionalitate.

In momentul actual, federalismul american poate fi caracterizat prin urmatoarele trasaturi:

autonomia constitutionala a fiecarui stat

larga manifestare a initiativei populare

descentralizarea administrativa.

Ceea ce aseamana si deosebeste S.U.A. de celelalte tari din lume sunt nevoia si manifestarea nestanjenita a libertatii individuale, dublata de vigilenta statala pentru suprematia legii, in cadrul unui progres inepuizabil.

In concluzie, se poate afirma ca, indiferent la natura actelor ce reglementeaza relatiile dintre stat si cetateni si care enunta principiile fundamentale de organizare si conducece a statului, fenomenul de Constitutie are o natura duala, ea prezentand un paradox, fiind la intersectia dintre discursul juridic si cel politic si ca parte a mecanismului de fondare a natiunii ca atare.

Bibliografie

Radu Carp, Ioan Stanomir - Limitele Constitutiei, despre guvernare, politica si cetatenie in Romania, Ed. C.H.Beck, 2008

Mircea Rebreanu - S.U.A. Constitutie. Democratie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1991.

Cristian Ionescu - Drept constitutional comparat, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2008

Ioan Muraru, Elena Simina Tanasescu - Drept constitutional si institutii politice, Ed. All Beck, editia 12, vol. I, Bucuresti, 2005