Drepturile si indatoririle rezultate din situatia personala a functionarului

Drepturile si indatoririle rezultate din situatia personala  a functionarului

Privitor la drepturile si indatoririle functionarului, care vizeazǎ situatia lui personalǎ, avand un caracter subiectiv, chiar dacǎ ele sunt reglementate de Statut si nu pot forma obiectul unui contract colectiv sau individual de muncǎ, pe care legea nu le prevede decat in beneficiul personalului administrativ auxiliar, de deservire - care nu are calitatea de functionar public. Acestea se regǎsesc si in persoana oricǎrui salariat sau angajat, iar studiul lor amǎnuntit revine stiintei dreptului muncii, Statutul fǎcand doar trimitere la legislatia muncii.

A. Drepturile functionarilor publici ce decurg din situatia lor personalǎ

In continuare ne vom referi la urmǎtoarele drepturi: dreptul la salariu; dreptul la durata normalǎ a timpului de lucru; dreptul la odihnǎ, repaus zilnic si sǎptǎmanal precum si la concediu de odihnǎ; dreptul la conditii normale de muncǎ si de igienǎ; dreptul la asistentǎ medicalǎ, medicamente si proteze; dreptul la pensie si la celelalte drepturi de asigurǎri sociale de stat potrivit legii; dreptul la opinie; dreptul de asociere sindicalǎ; dreptul de asociere in organizatii profesionale; dreptul la grevǎ.

Dreptul la salariu al functionarilor publici este un rezultat al activitǎtii depuse de acestia, adicǎ expresia bǎneascǎ a activitǎtii prestate de acesta si care cuprinde salariul de bazǎ, sporuri de vechime, suplimentului gradului si indemnizatii (art.31).

Desi se aseamǎnǎ cu salariul primit in baza unui contract de muncǎ, in literatura de specialitate se face distinctie intre acesta si cel primit de functionarul public, prin urmǎtoarele deosebiri :

salariul plǎtit in baza contractului individual de muncǎ reprezintǎ contravaloarea muncii prestate si este supus negocierii intre patron si salariat, in timp ce salariul functionarului public nu se negociazǎ, fiind stabilit prin lege la nivelul functiei si nu al persoanei;

salariul plǎtit in baza contractului individual de muncǎ reprezintǎ doar contravaloarea muncii prestate, in timp ce al functionarului public reprezintǎ ceva mai mult, corespunzǎtor rangului si importantei sociale a functiei;

salariul, in primul caz, este mai oscilant, in timp ce, in al doilea caz , fiind stabilit prin lege, are o stabilitate mai mare.

Statutul functionarilor publici stabileste unele criterii care trebuie sǎ fie avute in vedere la stabilirea sistemului de salarizare pentru functionarii publici si anume:

necesitatea de a restrange costurile administratiei publice in conditiile in care functionarii publici competenti trebuie motivati si recompensati in mod corespunzǎtor;

crearea unei ierarhii a sistemului profesional si de salarizare pe clase , grade si trepte bazate pe evaluarea postului;

stabilirea unui raport just intre partea fixǎ si partea variabilǎ a salariului care sǎ tinǎ seama de activitatea depusǎ si de importanta ei.

Salariul reflectǎ si atitudinea statului si, in general, a societǎtii, fatǎ de rolul functiei si serviciul public si fatǎ de cei pusi in slujba sa .

Dreptul la durata normalǎ a timpului de lucru de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe sǎptǎmanǎ.

Functia se exercitǎ in mod limitat in timp si in cadrul unui program bine determinat care sǎ permitǎ realizarea corespunzǎtoare a atributiilor. Pe de altǎ parte, acest drept opus organului din care face parte cel in cauzǎ si care are indatorirea de a-l respecta, este concomitent si o obligatie a functionarului pe care dacǎ o incalcǎ este pasibil de sanctiune pentru absente nemotivate de la serviciu.

Pentru orele lucrate, din dispozitia conducǎtorului autoritǎtii sau institutiei publice, peste durata normalǎ a timpului de lucru sau in zilele de sǎrbǎtori legale ori declarate zile nelucrǎtoare, functionarii publici de executie au dreptul la recuperare sau la plata majoratǎ cu un spor de100% din salariul de bazǎ, iar acest spor nu se poate acorda decat in limita a 360 de ore pe an si in nici un caz conducǎtorul nu si-l poate conferi siesi.

Limitarea timpului de muncǎ la cel mult 8 ore pe zi, a duratei sǎptǎmanii de lucru la 5 zile lucrǎtoare permit exercitarea acestui drept, alǎturat concediilor de tot felul incepand cu cel de odihnǎ, medical, de maternitate (pre si post natal), continuand cu cel alocat ingrijirii copiilor, cel de studii etc..

In perioada concediilor de boalǎ, de maternitate si a celor pentru cresterea copiilor, raporturilor de serviciu nu pot inceta si nu pot fi modificate decat din initiativa functionarului in cauzǎ.

Dreptul la conditii normale de muncǎ si integritate fizicǎ a functionarilor de naturǎ sǎ ocrotescǎ sǎnǎtatea si integritatea fizicǎ a functionarilor.

Elementele esentiale ale acestui drept sunt urmǎtoarele:

asigurarea conditiilor normale de muncǎ si igienǎ, care sǎ ocrotescǎ sǎnǎtatea integritatea fizicǎ si psihicǎ a persoanei;

asistentǎ medicalǎ gratuitǎ in institutiile sanitare publice;

ajutoare in cazul accidentelor de muncǎ sau a bolilor profesionale.

Dreptul la asistentǎ medicalǎ, medicamente si proteze in conditiile legii in caz de imbolnǎvire, indiferent de cauza ei (accidente, invaliditate), tocmai ca rezultat al indeplinirii obligatiilor decurgand din plata contributiei la asigurǎrile sociale, sǎnǎtate, etc.

Dreptul la pensie, precum si celelalte drepturi de asigurǎri sociale de stat potrivit legii. Acest drept reprezintǎ o formǎ de retribuire a functionarului public conferitǎ la incetarea functiei ca urmare a indeplinirii conditiilor legale referitoare la varsta, vechime in functie si stagiul de cotizare.

Membrii familiei sale au dreptul la pensie de urmas potrivit legii. Acestia vor primi pe o perioadǎ de 3 luni echivalentul salariului de bazǎ din ultima lunǎ de activitate a functionarului public decedat (art.40 alin.1).

Potrivit alin 2 al aceluiasi articol, in cazul in care decizia pentru pensia de urmas nu a fost emisǎ din vina autoritǎtii sau institutiei publice in termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita in continuare drepturile prevǎzute la alin. 1 panǎ la emiterea deciziei pentru pensia de urmas.

Mai existǎ o categorie de drepturi, de facturǎ politicǎ, care sunt inerente conditiei de cetǎtean, dar care au fost incluse in Statutul functionarilor publici nu pentru cǎ ar fi specifice numai lor, ci penru cǎ se exercitǎ in mod specific de cǎtre lucrǎtorii din administratie, si pentru faptul cǎ s-a dorit evidentierea apartenentei lor si la aceastǎ categorie profesionalǎ - desigur cu exceptiile prevǎzute de statutele speciale pentru militari, militarizati sau alte categorii de functionari civili - dar in anumite conditii impuse de regimul specific functiei publice .

Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat. Aceast drept trebuie coroborat cu indatorirea prevǎzutǎ la art. 43 alin.1 din Constitutie, potrivit cǎreia functionarii publici au obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le revin, sǎ se abtinǎ de la exprimarea sau manifestarea publicǎ a convingerilor si preferintelor lor politice, sǎ nu favorizeze vreun partid politic si sǎ nu participe la activitǎti politice in timpul programului.

In alin.2 al art.27, tot in cadrul drepturilor functionarilor publici se dispune, cǎ este interzisǎ orice discriminare intre functionarii publici, pe criterii politice, de apartenentǎ sindicalǎ, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexualǎ, stare materialǎ, origine socialǎ - observǎm cǎ nu mai scǎpǎm de originea socialǎ, mentionǎm cǎ in Statutul functionarilor publici francezi, aprobat prin Legea nr.83-634 din 13 iulie 1983, in alin.1 al art.6 se prevede cǎ libertatea de opinie este garantatǎ functionarilor, iar in alin. 2 cǎ nu se face nicio distinctie intre functionarii din cauza opiniilor politice, sindicale, filozofice sau religioase, de sex sau de apartenenta lor etnicǎ sau de orice altǎ asemenea naturǎ .

Acest drept trebuie coroborat si cu art.30 din Constitutie care prevede libertatea de exprimare. Desigur, spre deosebire de cetǎteanul obisnuit, exercitarea acestui drept este supusǎ unor conditionǎri si anume:

in afara serviciului, desi legea un interzice, apreciem cǎ trebuie sǎ existe o conduitǎ rezervatǎ si mǎsuratǎ, in exprimarea ideilor sale, pentru a nu afecta prestigiul organului din care face parte;

in exercitarea atributiilor de serviciu functionarul esta obligat sǎ se abtinǎ de la exprimarea sau manifestarea publicǎ a convingerilor si preferintelor sale politice, sǎ nu favorizeze vreun partid si sǎ nu participe la activitǎti politice in timpul programului de lucru.

Aceastǎ primǎ idee este sustinutǎ de rationamentul dedus din consacrarea expresǎ a dreptului de asociere in sindicate de unde concluzia inexistentei vreunei limitǎri a dreptului de asociere politicǎ a functionarulor publici - interdictia constitutionalǎ privitoare la aceastǎ categorie, asa cum prevede in art. 40/3 teza ultimǎ cu referire la legea organicǎ a functionarilor, nefiind nici preluatǎ, nici eliminatǎ de Statut, decat in mǎsura in care este consacratǎ prin legi organice.

Existǎ si cazuri speciale, ca, de exemplu, in situatia secretarului localitǎtii care dacǎ incalcǎ aceastǎ opreliste suportǎ sanctiunea eliberǎrii din functie dacǎ este mambru al vreunui partid politic .

Totusi, functionarilor publici li se interzice sǎ facǎ parte din organele de conducere ale partidelor politice.

Pentru a asigura totusi o protectie juridicǎ completǎ a functionarilor fatǎ de posibile discriminǎri rezultate din exercitarea dreptului la opinie si pentru intǎrirea principiului statuar al egalitǎtii al egalitǎtii sanselor la intrarea si promovarea in corpul functionarilor publici s-a prevǎzut interzicerea oricǎrei discriminǎri intre functionari pe criterii politice, sindicale, religioase, etnice, de sex, orientare sexualǎ, stare materialǎ, origine socialǎ sau de orice altǎ naturǎ.

Dreptul de asociere sindicalǎ este garantat functionarilor publici, in conditiile legii. Cei interesati pot, in mod liber, sǎ infiinteze organizatii sindicale, sǎ adere la ele si sǎ exercite orice mandat in cadrul acestora. Sunt exceptati inaltii functionari publici, cei de conducere si categoriile cǎrora le este interzis acest drept prin statute speciale.

Fiind un drept, exercitarea nu este obligatorie putand exista autoritǎtii si institutii in care sǎ nu existe organizatii sindicale sau sǎ existe functionari care sǎ nu facǎ parte din ele. Pentru cazul inexistentei unei asemenea organizǎri legea a prevǎzut in mod expres ca in comisiile paritare- create pentru a participa la stabilirea mǎsurilor privind conditiile de muncǎ ale functionarilor si buna functionare a autoritǎtii, acestia sǎ fie reprezentanti prin desemnarea cu vot majoritar de cǎtre masa lucrǎtorilor. Desigur, functionarii auxiliari se pot organiza in sindicate potrivit dreptului comun in materie.

Functionarilor li se mai recunoaste si dreptul de asociere in organizatii profesionale sau in alte organizatii avand ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregǎtirii profesionale si protejarea statutului lor.

In tara noastrǎ , dreptul la asociere al functionarilor publici a fost reglementat printr-o lege din 20 decembrie 1909, care interzicea functionarilor publici dreptul de a forma asociatiuni cu scop profesional, fǎrǎ o prealabilǎ autorizare a ministerului de care depindeau.

Dupǎ primul rǎzboi mondial, prin Legea din 26 mai 1921 asupra sindicatelor profesionale, interdictia impusǎ de legea din 1909 a fost inlǎturatǎ, permitandu-se functionarilor piblici sǎ se asocieze intre ei, nu numai pentru scopuri culturale, dar si pentru scopuri profesionale, fǎrǎ ca autoritatea sǎ aibǎ Berrú drept de amestec la formarea acestor asociatiuni.

De altfel, art. 24 din Legea pentru Statutul functionarilor publici din 19 iunie 1923 prevedea cǎ functionarii publici, de orice categorie, se pot asocia intr ei pentru scopuri culturale, economice sau slujirea intereselor profesionale, dispozitie pe care o regǎsim si in art. 44 din Codul functionarilor publici din 8 iunie 1940.

Recunoasterea acestui drept se face in afara oricǎrei conotatii politice, dar si fǎrǎ posibilitatea unui amestec sau interventii legal recunoscute a autoritǎtilor nici in formarea si nici in activitatea acestor organizatii.

Dreptul la grevǎ este recunoscut functionarilor in conditiile legii, el reprezentand un drept fundamental al salariatilor consacrat de Constitutie penru apǎrarea intereselor profesionale, economice si sociale ale acestora. Desigur, statute speciale, mai ales pentru functionarii militari sau militarizati, pot sǎ nu recunoascǎ un asemenea drept, dupǎ cum el nu este recunoscut expres de legea cadru acestor categorii si nici functionarilor, lege fatǎ de cǎtre Statutul functionarilor publici avand valoarea de reglementare specialǎ, derogǎ recunoscand dreptul la declansarea conflictului (colectiv) de muncǎ. Intrucat serviciul public se desfǎsoarǎ permanent, exercitarea dreptului la grevǎ trebuie sǎ aibǎ loc in conditiile asigurǎrii functionǎrii normale a acestuia pe timpul intreruperii activitǎtii (starea civilǎ, administratia cimitirelor, etc.), adicǎ continuitatea si celeritatea serviciului public.

B. Indatoririle functionarilor publici ce decurg din situatia lor personalǎ

In mod corespunzǎtor, functionarul are si o serie de indatoriri, vizand obligativitatea de a desfǎsura o activitate corespunzǎtoare, de a respecta timpul de lucru, de a plǎti contributia la asigurǎrile sociale, de a respecta disciplina de serviciu, etc.

Ca o concluzie generalǎ privind drepturile si indatoririle specifice functionarilor si derivand din raporturile lor personale cu institutia in care se aflǎ vom remarca urmǎtoarele:

corespunzǎtor drepturilor acestora (la salar, la odihnǎ), institutiei ii corespund obligatii corelative (de platǎ a salariului, de acordare si platǎ a concediului);

in mod similar, corelativ obligatiilor functionarului (cum sunt cele legate de respectarea programului de lucru al institutiei, a displinei de serviciu) ii corespund drepturile acesteia de a pretinde indeplinirea lor conformǎ, in caz contrar operand tragerea la rǎspunderea a celor vinovati;

si aceste drepturi si obligatii au un caracter obiectiv prin reglementarea lor statuarǎ, dar subiectiv prin exercitarea personalǎ, pǎrtile neputand sǎ le elimine, sǎ le ignore sau sǎ le fixeze in alt fel, in altǎ formulare, continut sau reglamentare, decat cele cuprinse in legea organicǎ cadru, sub sanctiunea nulitǎtii actelor ilegale astfel emite.

In conformitate cu prevederile statutului a fost adoptatǎ Legea nr.7/2004 privind codul de conduitǎ a functionarilor publici si Legea nr.477/2004 privind codul de conduitǎ a personalului contractual din autoritǎtile si institutiile publice.

Practicǎ judiciarǎ:

Functionar public. Nerespectarea indatoririi de a se conforma dispozitiilor primite de la superiorii ierarhici. Sanctiune

Persoanǎ care ocupǎ o functie de conducere in cadrul Gǎrii Financiare. Sanctiune disciplinarǎ. Avizul Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ

Fapta functionarului public de a nu se conforma ordinului dat de seful ierarhic superior constituie abaterea disciplinarǎ prevǎzutǎ de art. 65 alin. (2) lit. j) cu referire la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicatǎ, si poate atrage aplicarea sanctiunii prevǎzute de art.65 alin. (3) lit. d) din aceeasi lege, constand in " trecerea intr-o functie publicǎ inferioarǎ pe o perioadǎ de panǎ la un an, cu diminuarea corespunzǎtoare a salariului".

Potrivit art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1538/2003 pentru organizarea si functionarea Gǎrzii Financiare, potrivit legii, cu avizul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ, pentru functiile de conducere".

Intrucat prevederile citate nu stabilesc natura juridicǎ a avizului Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ, se considerǎ a fi valabil avizul emis sub forma semnǎturii in rubrica avizat din decizia de sanctionare si Numa inexistenta acestui aviz poate atrage nulitatea actului administrativ de sanctionare.

Decizia nr. 3433 din 19 septembrie 2007

Prin sentinta civilǎ nr. 58/2007, Curtea de Apel Bacǎu, Sectia de contencios administrativ fiscal, a admis actiunea foarmulatǎ de reclamantul N.C. in contradictoriu cu parata Garda Financiarǎ, Comisariatul General, si a dispus anularea deciziei nr.20 din 7 martie 2007, emisǎ de paratǎ, precum si suspendarea executǎrii respectivei decizii panǎ la solutionarea irevocabilǎ a cauzei.

In motivarea sentintei se retine cǎ, prin decizia nr.20 din 7 martie 2007, reclamantul N.C., comisar sef de sectie al Gǎrzii Financiare, Sectia Neamt, a fost sanctionat disciplinar cu retrogradarea din functia publicǎ pe o perioadǎ de un an, in baza art. 65 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999, pentru sǎvarsirea abaterii disciplinare prevǎzute de art. 65 alin. (2) lit. i) si j) din aceeasi lege, fapta constand in aceea cǎ reclamantul nu s-a prezentat la sediul Comisariatului General la data de 20 octombrie 2006 de cǎtre Comisarul General, prin secretara Gǎrzii Financiare P.G.

Instanta de fond a stabilit cǎ aceastǎ decizie este nelegalǎ, deoarece lipseste avizul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ - aviz cerut de art. 2 alin.(3) din H.G. nr. 65 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [ retinandu-se aplicarea lit. i) si j) de la acest articol, desi este descrisǎ o singara faptǎ, iar sanctiunea aplicatǎ nu a fost individualizatǎ, in sensul cǎ nu se specificǎ functia publicǎ pe care urmeazǎ sǎ o ocupe reclamantul dupǎ retrogradare.

Impotriva acestei sentinte a formulat recurs parata Garda Financiarǎ, Comisariatul General, sustinand cǎ hotǎrarea a fost datǎ cu aplicarea gresitǎ a legii - motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ.

Astfel, recurenta-paratǎ aratǎ cǎ decizia de sanctionare poartǎ semnǎtura Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ, fapt ce se poate observa prin simpla lecturare a actului, iar imprejurarea cǎ nusunt arǎtate numele si calitatea semnatarului un conduce la concluzia inexistentei acestui aviz, semnǎtura nefiind contestatǎ pe parcursul procesului.

Totodatǎ, din considerentele deciziei nr. 20/2007 rezultǎ cǎ reclamantul-intimat a fost sanctionat pentru o singurǎ faptǎ, respectiv refuzul executǎrii unui ordin dat de seful ierarhic.

In ceea ce priveste precizarea functiei in care a fost retrogradat reclamantul-intimat, recurenta sustine cǎ, potrivit art. 33 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003, nu avea aceastǎ obligatie, ci numai obligatia de a specifica durata sanctiunii.

Analizand actele si lucrǎrile dosarului de fond, precum si motivele de recurs invocate, Inalta Curte a constatat cǎ recursul este intemeiat.

Cu privire la primul motiv de recurs, s-a retiunt cǎ intr-adevǎr, potrivit art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1538/2003 pentru organizarea si functionarea Gǎrzii Financiare, sanctionare personalului cu functii de conducere din structura Gǎrzii Financiare se face cu avizul Presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalǎ.

Decizia de sanctionare contestatǎ poartǎ o semnǎturǎ indescifrabilǎ la rubrica AVIZAT, semnǎturǎ care, in contextul deciziei si in lipsa autenticitǎtii ei de cǎtre reclamant, trebuia interpretatǎ de instantǎ ca fiind un aviz valabil; H.G. nr. 1538/2003 nu reglementeazǎ o formǎ anume pentru acest aviz, astfel cǎ numai inexistenta sa poate atrage nulitatea actului.

Referitor la al doilea motiv de recurs, ce vizezǎ temeinicia deciziei de sanctionare, s-a constatat cǎ in mod corect comisia de disciplinǎ si parata-recurentǎ au retinut in sarcina lui N.C. refuzul executǎrii unui ordin dat de seful ierarhic, fapta constand in aceea cǎ functionarul public nu s-a conformat ordinului transmis in data de 19 octombrie 2006 de a se prezenta la Comisariatul General a doua zi, in data de 20 octombrie 2006, la orele 10-10.30, invocand in apǎrarea sa motive subiective (lipsa unui mijloc de transport pentru efectuarea deplasǎrii, aprecieri cu privire la importanta si urgenta convocǎrii, antecedente medicale).

In ceea ce priveste incadrarea in drept, decizia de sanctionare este legal emisǎ, fapta constituind o "incǎlcare a prevederilor legale referitoare la indatoriri" [art. 65 alin. (2) din Legea nr. 188/1999], ce poate constitui temei al sanctiunii retrogradǎrii in functia publicǎ.

De asemenea, este intemeiat motivul de recurs referitor la legalitatea sanctiunii aplicate.

Articolul 65 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 188/1999 prevede "retrogradarea in functia publicǎ pe o perioadǎ de panǎ la un an", astfel cǎ obligatia individualizǎrii se refrǎ la durata sanctiunii, in acest sens fiind si art. 33 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003, reglementarea neprevǎzand posibilitatea retragerii mai multor grade.

Pentru considerentele mentionate, Inalta Curte a constatat cǎ recursul este intemeiat, iar in baza art.304 pct.9 coroborat cu art.312 alin. (1) si (2) C. proc.civ., acesta a fost admis, modificandu-se hotǎrarea instantei de fond, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiatǎ.