FURNIZAREA SERVICIILOR DE INTERES GENERAL INTRE DATORIE STATALA SI INTERES PRIVAT

Furnizarea serviciilor de interes general intre datorie statala si interes privat

Analiza proceselor de privatizare petrecute in ultimii aniin lume, releva faptul ca importanta acestora creste continuu. In prezent , tari de pe toate continentele cu diferite niveluri de dezvoltare aplica programe de privatizare de amploare pentru intreprinderile aflate in proprietatea statului.

Un studiu recent publicat de catre Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) releva faptul ca un val record de programe de privatizare face presiuni asupra pietelor de capital de pe intreg mapamondul.

Guvernele tarilor ce au in derulare procese de privatizare se afla intr-o intensa competitie , incercand sa ofere conditii cat mai bune investitorilor pentru atragerea acestora.

Europa este liderul incontestabil prin volumul si valoarea activelor privatizate, inregistrand intre 47% si 65% din valoarea activelor privatizate in perioada 1990-1996.

Campionii acestui continent sunt cu siguranta (care a aplicat un program de succes in fosta RDG), Marea Britanie, Franta si Italia. Dar in acelasi timp, nu trebuie omise tari mai mici precum Grecia, Portugalia sau Irlanda care au inregistrat performante deosebite in privatizare. Fostele tari socialiste din centrul si Estul Europei, desi dispun de un numar enorm de intreprinderi aflate in proprietatea statului, au reusit sa aplice doar in mod partial programe de privatizare care sa convinga investitorii .

Chiar si in tarile in care s-au aplicat scheme de privatizare in masa, ponderea activelor detinute de stat este inca destul de ridicata.Dupa sase ani , se poate spune ca , exceptand Cehia, Ungaria si poate Polonia, tarile din regiune au inca foarte mult pana vor reusi sa-si atinga scopul si anume, realizarea unei economii de piata.

1.Privatizarea in Europa centrala de est-intre demers si realitate

Masurile de reforma aplicate in ultimii ani in tarile central si est-europene au urmarit in principal trecerea de la economia planificata la economia de piata. Politicile de reforma , elaborate cu asistenta Fondului Monetar International , s-au indepartat uneori intr-o anumita masura de aprobarea acestui for financiar international , dar sensul acestora -tranzitia catre economia de piata -a constituit in permanenta obiectivul strategic major.

Desi se vorbeste tot mai putin de diferente intre terapia de soc si tranzitia graduala (cele doua mari categorii de metode de abordare a procesului de trecere la o economie libera , de piata , aplicate in tarile central si est-Europene), important fiind ca masurile sa se realizeze cat mai curand posibil , pentru a usura suferintele populatiei, se poate aprecia ca evolutiile din anii anteriori in materie de politica a tranzitiei s-au mentinut , Polonia, Cehia si Slovacia fiind mai ferme in transformarea economiilor lor , Ungaria continuand gradualismul , iar Bulgaria si Romania dovedindu-se ezitante si si intarziind pana la limita adoptarea reformelor absolute necesare.

Masurile de reforma au avut o mare importanta , dintre ele,cele mai importante fiind:

Liberalizarea preturilor. Aceste masuri au fost adoptate in tarile est-europene inca din anii 1990-1991.Au fost intreprinse intr-o singura etapa (Ceho-Slovacia) sau in mai multe etape(Romania), in present 95% din preturi fiind liberalizate.

Modalitatile de aplicare a liberalizarii preturilor au condus la reactii si rezultatediferite in fiecare dintre tarile zonei central si est europenereflecate de altfel si in performantele economice ale acestor tari.

Stabilizarea economica

Liberalizarea preturilor a condus la niveluri ridicate ale inflatiei uneori foarte greu de controlat in anumite tari: Bulgaria, Rusia, Ucraina si chiar Romania, fapt care a impus in ultimii ani politici de stabilizare macroeconomica masuri extrem de austere.Un success deosebit a inregistrat aplicarea acestor reforme in Cehia unde inflatia a fost redusa dramatic ajungandu-se la niveluri care satisfac inclusive exigentele Uniunii Europene.

Liberalizarea comertului exterior

Eliminarea monopolurilor statului in domeniul comertului exterior a fost una dintre primele masuri intreprinse de tarile est-europene , atat pentru a stimula concurenta pe pietele interne , cat si pentru o integrare mai eficienta in diviziunea internationala a muncii.Ca principala masura de protectie a fost introdus tariful vamal, taxele vamale variind de la o tara la alta , mai scazute in Cehia si Slovacia si mai ridicate in Polonia, Romania si Bulgaria.

Grafic 1- evolutia comertului exterior pentru principalele tari central si est-europene in anul 1996

Convertibilitatea Este o cerinta majora pentru adevarata liberalizare a comertului exterior , in present putandu-se vorbi despre o convertabilitate interna limitata. In unele tari est-europene se mentin restrictii fata de populatie in privinta accesului liber la valuta . In unele cazuri, apar limitari indirecte privind accesul la valuta convertibila pentru agentii economici . essential este faptul ac convertabilitatea nu poate fi realizata prin masuri administrative sau financiare , ci ea este un rezultat direct al performantelor economice ale unei economii si implicit al stabilitatii cursului de schimb al monedei nationale a unei tari.

Cresterea mobilitatii fortei de munca

In toate tarile central si est -europene au fost adoptate masuri legislative vizand cresterea mobilitatii fortei de munca , prin eliminarea prevederilor care asigurau securitatea locurilor fortei de munca si acordarea de ajutoare de somaj pentru persoanele care isi pierd locul de munca.Intre tarile central si est europene exista diferente foarte mari in ceea ce priveste castigurile salariale lunare medii brute.Cu toate masurile intreprinse pentru liberalizarea pietei fortei de munca , structurile salariale sunt inca rigide fapt ce provoaca distorsiuni pe piata fortei de munca.

Grafic 2-Castigurile salariale lunare medii brute, in tarile central si est-europene ( ianuarie 1997)

Sistemul fiscal

In toate tarile est-europene a fost introdusa taxa pe valoare adaugata. Politicile fiscale adoptate in aceste tari au vizat si alte categorii de taxe precum: taxa pe profit , impozitul pe salarii, etc.O caracteristica a perioadei de tranzitie , ca rezultat direct al politicii fiscale si cu implicatii nefavorabile asupra deficitului bugetar, o reprezinta evaziunea fiscala.

Demonopolizarea

Structurile supracentralizate si monopoliste caracteristice economiei socialiste nu au disparut , cu toate incercarile de sargere a monopolurilor in Ungaria, Ceho-Slovacia si polonia, Romania.In conditiile in care "mai periculos decat monopolul statului poate fi monopolul privat", in Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si ceva mai tarziu in Romania, s-au adoptat legislatii anti monopol din 1990 fiind urmata in 1992 de o lege privind concurenta neloiala.

Falimentul

Unul dintre principalii factori care au limitat eficienta aplicarii politicilor monetare in tarile est-europene il reprezinta faptul ca intreprinderile de stat nu sunt supuse unor constrangeri bugetare imperioase.Majoritatea tarilor est-europene s-au confruntat cu probleme legate de indiscipline financiara a intreprinderilor de stat , fapt ce a generat luarea unor masuri de impunere mai stricta a acesteia. Incercarile de stergere repetata a intarzierilor de plati intre intreprinderi , prin intermediul creditelor bancare nu au avut success , nefiind tratat fondul problemei.Ca rezultat au aparut situatii paradoxale, intreprinderi rentabile fiind in postura de incapacitate de plata ca urmare a incapacitatii de a incasa sumele cuvenite de la clienti si de a plati mai departe furnizorii de materii prime si prestatorii de servicii.

Liberalizarea sistemului bancar

Toate tarile din regiune au trecut la liberalizarea sistemului bancar.Acesta a fost organizat dupa normele de existenta a sistemului bancar in tarile cu o economie de piata.Bancile centrale se ocupa in principal cu emisiunea de moneda nationala si cu reglementarea nivelului ratei dobanzii de pe piata prin intermediul taxei scontului la creditele de refinantare.Totodata bancile centrale supravegheaza functionarea bancilor comerciale autorizate conform reglementarilor in vigoare. Majoritatea bancilor centrale din regiune au deplina independenta in formularea politicii lor monetare.

Aparitia pietei de capital

Crearea pietei de capital in unele tari central si est-europene prin infiintarea burselor de valori se afla inca intr-un cadru de dezvoltare incipienta. Toate tarile din Europa Centrala si de Est aflate in procesul tranzitiei au luat masuri pentru crearea de piete bursiere , optiune fireasca daca se ia in considerare rolul pe care aceste institutii il joaca in tarile cu economie de piata.

Analiza procesului de privatizare in tarile din centrul si estul europei releva dificultatile cu care acesta este confruntat . Chiar in Ungaria, Cehia si Slovacia , unde procesul de privatizare progreseaza mai rapid sau este intr-o faza relativ finala, ritmurile nu au fost intotdeauna constante, inregistrandu-se perioade de accelerare a procesului, sau perioade de incetinire sau chiar stagnare. Procesul de privatizare in regiune a cunoscut o evolutie mai lenta si datorita cresterii rezistentei populatiei ca urmare a cresterii rapide a somajului, fenomen ce insoteste intr-o prima faza procesul de privatizare. Polarizarea populatiei din punct de vedere al veniturilor a sporit, de asemenea , rezistenta fata de privatizare.

Tabel 1 Nivelul capitalizarii bursiere si volumul tranzactiilor medii zilnice pentru tari din Europe Centrala si de Est (Ianuarie 1997)

Modalitati de furnizare a serviciilor publice

Producerea unui serviciu public implica pentru producatori anumite cerinte care influienteaza decisive productia:

1.Lipsa rivalitatii in consum inseamna ca adaugarea uneia sau mai multor personae in consum nu determina modificarea costurilor variabile, implicit nu adauga nimic costurilor marginale. Astfel costul oportun al al consumatorului marginal este zero. Solutia cea mai buna necesita un "pret zero", ceea ce inseamna preturi egale cu costurile oportune marginale.

Rezulta ca veniturile nu vor acoperi costurile sin u vor adduce profit .

Accesul universal reclama imposibilitatea excluderii de la consum a potentialilor beneficiari.Insa resursele serviciilor publice sunt limitate si mentinerea lor implica maximizarea utilizarii pe termen lung si prin urmareintra in conflict cu comportamentul individual de maximizare a utilizarii pe termen scurt.Data fiind nediscriminarea , cu cat creste numarul beneficiarilor cu atat creste si posibilitatea aparitiei liber consumatorilor care beneficiaza de servicii fara a plati pentru acestea.

3.In practica economia este caracterizata de existenta bunurilor si serviciilor mixte care nu sunt de natura pura private sau publica.

Serviciile publice au si componente de natura publica pura, care produc efecte externe cu rol decisive in alocarea resurselor de catre producatori si consumatori pentru acestea.Existenta externalitatilor presupune inexistenta anumitor piete , influientand totodata comportamentul individual ducand la supraproductia unor bunuri si la subconsumul altora.deci alocarile resurselor variaza invers proportional de cele determinate de o piata cu o concurenta perfecta.

Analizand efectele cerintelor serviciilor publice rezulta ca nici un producator care doreste maximizarea profitului nu va dori sa produca un serviciu public deorece:

-nu poate exclude indivizii de la consum si preveni aparitia liber consumatorilor ;

-nu poate cere un prêt la care veniturile sa acopere costurile sis a aduca profit;

-deciziile de piata vor fi limitative , ineficiente sin u vor reflecta realitatea.

Acestea conduc la idea ca serviciile publice trebuie furnizate colectiv(privat) -prin aranjamente voluntare private si public-prin bugetul public.

Furnizarea privata a serviciilor publice

In absenta producatorilor privati doritori si capabili sa produca servicii publice , indivizii care au nevoie si doresc sa consume beneficiile unui asemenea serviciu pot sa se inteleaga pentru a contribui la costurile furnizarii acestuia.

Acest fapt este o reactie la ineficientele cauzate de producerea publica a serviciilor publice prin marirea cantitatii sau tipurilor acestor servicii in urma unor actiuni voluntare , in scopul cresterii utilitatilor individuale.

De asemena contributia private la bunurile publice poate fi explicate si prin altruism , in sensul ca indivizilor le pasa de bunastarea celorlalti si sunt motivate sa contribuie la aceasta, pana la limita la care beneficial este egal cu costurile acestui lucru.

Cu toate acestea, aranjamentele voluntare private pot fi posibile pentru grupuri sau comunitati mici deoarece odata cu cresterea marimii grupului creste si posibilitatea indivizilor de a deveni liber consumatori -neplatitori , iar aranjamentul va cadea.Furnizarea private implica punerea unui prêt care sa asigurementinerea si continuitatea serviciilor furnizate , prêt care va descuraja utilizarea intrand in conflict cu tendinta individului de a mari gratuity utilitatile proprii .

Rezultatul ca fi de cele mai multe ori subutilizarea si deci ineficienta serviciilor respective.

Furnizarea publica (de la buget ) a serviciilor publice

Pentru maximizarea interesului public statul este coercitiv in raport cu individual.Acest lucru este necesar in sens pozitiv , pentru a regla comportamentul individual prin diminuarea incapacitatii indivizilor de a se comporta cooperative in scopul alocarii resurselor pentru maximizarea interesului comun . Pentru aceasta statul indeplineste cinci functii fundamentale si anume: reglementarea, distributia, alocarea si stabilizarea.

Reglementarea-Statul este puterea care defineste si conduce politica de interes general, asigura respectarea legilor schimbului de piata si previne aparitia exceselor si anarhiei concurentiale;

Distributia Statul este puterea care concesioneaza utilizarea infrastructurii si asigura distributia veniturilor la o linie considerata social justa si dreapta;

Controlul - Statul este actionarul care controleaza si orienteaza furnizorii de servicii publice;

Alocarea - Statul intervine in functia alocativa a pietei prin alocarea resurselor si crearea pietelor potentiale pentru acele bunuri si servicii pentru care economia privata nu are stimulente de a o face. De asemenea statul repartizeaza utilizarea resurselor comune in timp si intre indivizi acolo unde acest lucru nu poate fi reglementat in mod natural prin legile schimbului de piata.

Stabilizarea Statul stabilizeaza sistemul economic prin politici monetare fiscale si sociale in cazul inflatiei , somajului crescut , lipsei cresterilor reale , dezechilibrului balantei de plati etc.

Deoarece furnizarea privata a serviciilor publice este posibila si eficienta pentru grupuri restranse , statul modern a devenit singurul furnizor capabil sa asigure respectarea cerintelor unui serviciu ublic in plan national sau la un nivel reritorial extins. Tendinta in majoritatea statelor lumii a fost de a prelua integral sarcina furnizarii serviciilor publice deoarece formarea si utilizarea resurselor publice au fost apanajul exclusiv al acestora , statul fiind garantul si promotorul dezvoltarii economico-sociale si a cresterii gradului de cultura si civilizatie.

Furnizarea serviciilor publice s-a realizat prin finantarea acestora de la bugetul public, majoritatea acestora fiind incredintate sectorului public , intreprinderilor nationale, puternic integrate , beneficiind de monopol.

Desi acest mod de furnizare a serviciilor publice a fost necesar , in timp s-a constatat ca un serviciu public nu implica neaparat producerea lui prin sectorul public.

Din momentul producerii unui serviciu public, consumul acestuia devine obligatoriu pentru orice mermbru al grupului beneficiar al respectivului serviciu. Problema care apare este daca regulile si procedurile de alegere a respectivului serviciu public au respectat cerintele etice fundamentale intr-un sistem democratic cu economie de piata.

Nerespectarea acestor conditii duce la impunerea nedorita a anumitor servicii publice , la neconformarea individului, instabilitate si dezordine sociala.

3.Modaliati de gestionare a serviciilor publice

Exista mai multe moduri de a gestiona un serviciu public , fir de catre o persoana publica (stat, comunitati locale, institutii) fie de catre o persoana private (fizica sau juridica).

Persoana publica poate gestiona un serviciu fie in regie proprie, fie printr-o institutie specializata.

Persoanele private poate gestiona un serviciu public in mai multe moduri:

in baza unui contract administrativ;

in temeiul unui contract de locatie;

prin imputernicirea data de autoritatea administratiei publice locale sau mai bine spus, prin delegare;

prin concesionare (trebuie facuta distinctia fata de arendarea recunoscuta in legislatia altor state , dar interzisa in romania)

In afara unor dispozitii contrare, autoritatile administratiei publice locale, au derptul de a incredinta gestiune aunui serviciu public intuitu personae , indiferent daca agentul este public sau privat. Desigur aceasta nominalizare, a prestatorului de servicii, trebuie facuta potrivit unei proceduri (exemplu licitatia).

Incredintarea unui serviciu public catre o persoana publica sau privata, trebuie sa respecte transparenta, publicitatea necesara pentru a pune candidatii interesati in concurenta si a permite celui mai bun sa obtina gestiunea.

Chiar si in legislatia comunitara s-a stipulat obligatia transparentei in toate cazurile in care urmeaza a se incheia "contracte de delegare" (G Lebreton, DAG, pag 115).

In practica s-a pus problema de a excepta institutiile publice de concurenta, pe ideea ca ele aprtin statului si , ca atare, obligatiile acestora sunt garantate ; putem garanta aceasta idee, deoarece scopul unui serviciu public este satisfacerea unui interes general la un nivel cat mai ridicat calitativ. In plus, incheierea unui contract direct intre administratie si alta institutie publica lasa deschisa posibilitatea favoritismului.

Concesionarea serviciilor publice

Practica transmiterii sarcinilor cu character administrative catre personae fizice/juridice private este lunga si foarte diversa;tocmai de aceea vom intalni in doctrina mai multe definitii ale concesiunii.

In opinia lui Pierre Delvolve, prin concesiune se intelege "o conventie prin care o persoana publica insarcineaza cu prestarea unui serviciu public o intreprindere private , care asigura finantarea lucrarilor , exploatarea lor si care este remunerate din redevente percepute de usageri" (LDA, p.47).

Dupa alt autor francez, Gilles Lebreton, concesiunea serviciului public este "actul administrativ prin care o persoana publica numita concedent incredinteaza unei personae private , numita concesionar, gestiunea serviciului public pe riscul sau, recunoscandu-I dreptul de a percepe redeventa de la beneficiarii serviciului"(DAG, p.122 ).

In doctrina romaneasca actuala, antonie Iorgovan arata ca "prin contractul de concesiune o parte -cedentul-transmite altei parti-concesionarul-spre administrare rentabila , pe un termen determinat , in schimbul unei redevente o activitate economica , un serviciu public, o subunitate productive sau un teren proprietate de stat" DATE, vol III, p.103).

Aceste definitii necesita unele precizari.

In primul rand trebuioe facuta distinctia intre concesionarea serviciului public si actele, foarte variate , in cazul carora , datorita unui limbaj administrative insufficient de précis, se utilizeaza , de asemenea , termenul de concesionare .

Concesionarea serviciului public se distinge radical prin faptul ca reprezinta un mod de gestionare a unui serviciu public.

In al doilea rand, conform acceptiunii clasice a concesionarii , gestiunea serviciului public este incredintata , in principiu , unei persone private , individuale sau de tip societate , care care pastreaza acest caracter si se raporteaza la dreptul privat.

Obiectul concesiunii poate fi diferit .si dupa cum este mentionat in Legea nr.15/1990 , art. 25 se arata care poate fi acesta: o activitate economica,serviciile publice,unitatile de productie apartinand regiilor autonome,terenurile proprietate de stat.

O prima observatie facuta cu privire la faptul ca serviciile publice , la randul lor pot avea character economic, ceea ce justifica tratarea lor separate.

Jurisprudenta interbelica si mai putin cea actuala au considerat ca prin notiunea de "activitate economica "trebuie avute in vedere doua situatii:

Lucrarile publice in cazul in care exploatarea lor nu era un prrogativ al serviciului public;

Monopolul de exploatare , adica dreptul exclusiv al statului /colectivitatii locale de a administra si/sau de a emite licente de exploatare.

Prin contractul de concesionare se realizeaza o fuziune intre serviciul public si lucrarea publica executata din moment ce concesionarul preia serviciul public ce beneficiaza de lucrarea respectiva sau , invers, persoana privata care gestioneaza un serviciu public va face lucrarile necesare si le va exploata in continuare.

In ceea ce priveste regimul juridic aplicabil concesiunilor de servicii publice , trebuie precizat ca acesta este diferit in functie de natura lor:

-pentru regiile autonome care gestioneaza servicii publice de interes national sau local sunt aplicabile normele dreptului public;

-pentru societatile comerciale care desfasoara activitati industriale/comerciale pentru satisfacerea interesului general , dar obtin profituri prin vanzarea de furnituri sau servicii catre usageri , se aplica un regim mixt de drept public/privat;

-pentru serviciile publice concesionate de regiile autonome unor persoane private si care nu realizeaza un interes general, este aplicabil regimul juridic civil.

Obligatiile concesionarului se refera in intregime la asigurarea functionarii serviciului .Aceasta presupune respectarea regulilor inscrise in caietul de sarcini , precum si a regulilor generale comune tuturor serviciilor publice.

Concesiunea se sfarseste la expirarea perioadei pentru care a fost instituita, putand fi insa reinoita.

In anumite cazuri, concesiunea poate lua sfarsit si inainte de termen (prin rezilierea de catre autoritatile publice in cazul in care concesionarul nu-si indeplineste obligatiile contractuale, prin renuntarea concesionarului, rascumpararea concesiunii , etc).

Asocierea in participatie

Potrivit art. 251din Codul Comercial , asociatiunea in participatiune are loc atunci cand un comerciant sau o societate comerciala acorda uneia sau mai multor persoane ori societati o participare in beneficiile si pierderile uneia sau mai multor operatiuni sau chiar asupra intregului comert."

In practica autoritatilor administratiei publice locale s-a generalizat tipul de asociere in participatiune cu diferite persoane private pentru a se eluda in acest mod obligatia organizarii de licitatii publice . o data ce administratia devine asociata ea nu-si poate scoate la licitatie propria prestatie intrucat nu se afla in concurenta cu alt prestator de servicii.

De cele mai multe ori, administratia publica pune la dispozitia comerciantilor un spatiu comercial contra unei sume de bani , adica o chirie"mascata".

Cand una din parti procura munca, iar cealalta parte se foloseste de aceasta prestatie remunerand-o, este vorba de un contract de locatie a lucrarilor(locatio operarum) conform art.1412 Cod Civil.

Din insasi definitia Codului Comercial rezulta mai multe conditii obligatorii pentru legalitatea incheierii unor asemenea contracte de asociere in participatiune.

In primul rand , persoana care se asociaza trebuie sa aiba calitatea de comerciant sau societate comerciala.

In al doilea rand, pentru a fi in prezenta unei participatiuni, trebuie ca asociatii sa participe atat la beneficii , cat si la pierderi.

In al treilea rand , asocierea in participatiune are caracter ocult (fiind cunoscuta numai de asociati) si ca atare nu are nici firma , nici sediu,nici semnatura sau capital social.

Arendarea serviciilor publice

In practica tarilor occidentale este posibila arendarea serviciilor publice printr-un contract de affermage, adica printr-un contract de affermage, adica printr-un contract administrativ prin care o persoana publica deleaga unei persoane private , numita fermier, gestiunea unui serviciu public.Forma de remunerare a fermierului este identica celei pentru concesionar , insa contractul difera sub trei aspecte:

In primul rand , fermierul are obligatia de a restitui autoritatii administratiei publice o parte din incasarile primite de la usageri;

Al doilea aspect consta in faptul ca fermierul primeste utilajele necesare de la administratie si le utilizeaza pe toata durata contractului (administratia pastrandu-si dreptul de proprietate)

Al treilea aspect diferit de contractul de concesiune rezida in caracterul exclusiv comercial al contractului (administratia neavand dreptul de a-l rezilia unilateral ca in cazul concesiunii).

Legiuitorul roman a definit arendarea ca un "contract ce se incheie intre proprietar , uzufructar sau alt detinator legal de bunuri agricole si arendas , cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o perioada determinata si la un pret stabilit prin acordul partilor.

Prestarea serviciului in regie proprie

Un serviciu public se presteaza in regie proprie , atunci cand este gestionat direct de catre persoana publica , autoritatea care l-a infiintat . Ca urmare serviciul public nu va avea personalitatea juridica distincta fata de persoana publica prin care s-a infiintat.In principiu toate serviciile publice administrative, sunt gestionate in regie proprie. Unele servicii publice cu caracter industrial sau comercial pot gestionate inn regie proprie:

Potrivit legilor romane, serviciul de spatiu locativ se desfasoara in regie proprie, desi el poate fi mult mai eficient ca serviciu comercial (agentie imobiliara). De lege ferenta ar fi utila restructurarea acestor servicii publice si transformarea lor in agenti comerciali sub controlul administratiilor locale.

Gestiunea serviciului public in regie proprie poate fi directa adica pe baza finantarii de catre administratie , sau indirecta , pe baza unei autonomii financiare.

Aceasta distinctie este absolut necesara , atunci cand este vorba de servicii cu caracter industrial sau comercial, deoarece acestea trebuie sa-si acopere cheltuielile din veniturile proprii (nu de la bugetul local)

Serviciile publice in sistemul franchising

Contractele de franchising au ca obiect transmiterea sau concesiunea marcii , a mijloacelor de comercializare a marfii sau a serviciului .Franchisingul a fost conceput ca un tip de extindere a unei afaceri prin producerea si comercializarea unor bunuri/servicii (deja cunoscute anterior in alte regiuni)in zone noi. Avantajul consta in faptul ca cel care concesioneaza marca unui produs pune la dispozitia comerciantului toate informatiile necesare (experienta anterioara), metodele sale comerciale, copyright , ii asigura acces la sistemul de publicitate si reclama, ii asigura asistenta tehnica si pune la dispozitie reteaua de distributie.

Serviciul public in locatie de gestiune

Locatia de gestiune este un contract administrativ prin care o persoana publica incredinteaza unei persoane private( pe care o plateste cu sume forfetare) exploatarea unui bun din domeniul public sau a unei afaceri(inchirierea fondului de comert ).Cele mai cunoscute in practica, sunt contractele de locatie ale lucrarilor de constructii, incredintate unor antreprenori specializati care, dupa terminarea lucrarilor, beneficiaza in continuare de exploatarea lor conform clauzelor stabilite prin contractul administrativ.

Spre deosebire de contractul de concesiune sau de arenda, titularul contractului de locatie este remunerat direct de catre administratia publica, iar, spre deosebire de regie, remuneratia este forfetara (pe baza de comision calculat asupra facturii).

Prestarea serviciilor publice in gestiune delegata unilateral

Posibilitatea de a transmite gestiunea unui serviciu public nu se reduce numai la tipul actelor juridice bilaterale (contracte), ci se poate face prin act juridic unilateral (lege, hotarare a autoritatii administratiei centrale sau locale).

In tarile occidentale , acolo unde autoritatile administratiei publice locale detin capitalul majoritar in cadrul unei societati comerciale , se realizeaza privatizarea acestora prin act juridic unilateral. Astfel , prin hotararea autoritatilor deliberative , se cedeaza cota de participare la capital catre actionari , urmand ca serviciul public sa functioneze in continuare in regim privat.

Un alt mod de prestare a serviciilor publice prin delegare unilaterala se realizeaza ca urmare a dispozitiilor legale:

• formarea unei asociatii de comune in scopul realizarii unor lucrari de interes local prin dipozitiile legii;
• constituirea asociatilor , federatiilor , cooperativelor ca urmare a unor hotarari de guvern;
• constituirea societatilor mixte prin hatararea consiliului local

Achizitia de bunuri si servicii

Autoritatile administratiei publice pot , potrivit legii (HG nr.63/1994 republicata in 4 august 1995) sa achizitioneze prin licitatie publica bunuri sau servicii

Prin bunuri se intelege gama tuturor obiectelor fizice (produse, echipamente, instalatii, inclusiv imobile, etc).

Prin servicii se intelege activitatea de exploatare a acestor bunuri , reparatiile (cu exceptia celor capitale si a demolarilor la constructii si instalatii pentru care se aplica normele achizitiei de investitii).

Achizitia de servicii se poate realiza numai prin licitatie publica potrivit metodologiei elaborate de Ministerul Finantelor.

Pentru achizitia de active corporale, comisiile de licitatii se numesc prin ordin al ministrului de resort sau prin decizia autoritatii administratiei publice locale (pentru regiile de interes local).

In cazul in care valoarea bunurilor sau serviciilor este mai mica de 50 milioane lei, nu este obligatorie licitatia si se poate utiliza metoda selectiei de pret;

In practica , pentru a se eluda obligatia licitatiei, administratia selectioneaza un ofertant pentru servicii sub 50 milioane lei , dar , de mai multe ori , pe parcursul timpului , astfel ca, in realitate , serviciile platite de la buget se ridica mult peste limita legala.

Fiecare din modalitatile de gestiune a serviciilor contine , asa cum s-a demonstrat , aspecte de particularizare publice cu avantaje si limite pentru contractanti. In acest context legislativ si luand in considerare toate oportunitatile oferite , autoritatile deliberative de la nivel central si local trebuie sa aiba competenta manageriala pentru a identifica cea mai eficienta modalitate de gestiune a serviciilor publice si abilitatea de a initia si dezvolta cele mai potrivite forme contractuale , pentru ca , prin furnizarea serviciilor publice in forma selectata , sa se satisfaca cel mai bine interesul public.