Functia si functionarul public

Functia si functionarul public

In sens traditional, larg, expresia "functie publica" este folosita pentru a desemna atat functionarul public, cat si ansamblul regimurilor juridice aplicabile personalului administratiei de stat.

Intr-o acceptiune mai restransa, prin functia publica se intelege situatia (pozitia) juridica a unei persoane fizice investita legal cu anumite atributii pentru realizarea competentelor (functiilor) ce revin prin lege unei autoritati publice.Aceasta consta in "ansamblul drepturilor si obligatiilor care formeaza continutul juridic complex al raporturilor dintre persoana fizica respectiva si organul care le-a investit".

Titularul unei functii publice, intr-o formulare generica, poarta denumirea de functionar public, care indeplineste atributiile functiei prestand anumite servicii (publice).

Dincolo de expresiile specifice altor limbi de exemplu: Fonction publique in franceza, civil service in engleza, offtenlichen dienst in germana, impiegato civile in italiana, in limba romana s-au folosit expresii ca: agent public, functionar de stat, servitorul coroanei, manager public.Aceasta varietate terminologica, impusa inca din secolul trecut, a fost determinata de diversitatea situatiilor in care intervine o functie publica, in general si in administratia publica, in particular.

Functiile publice se definesc prin mai multe trasaturi:

drepturile si obligatiile specifice functionarilor publici ce stabilesc pe cale unilaterala, prin norme juridice, de catre organele de stat; aceste drepturi si obligatii sunt create si organizate in vederea realizarii puterii publice;

functia publica are caracter continuu, iar drepturile si obligatiile aferente se mentin atata timp cat exista competenta pe care functia o realizeaza, si implicit, actul legal care a creat-o;

persoanele, carora le este incredintata realizarea anumitor functii, intr-un complex de raporturi juridice cu organele care le-au investit.Titularul functiei se gaseste, fie intr-un raport de subordonare fata de institutia publica, fie intr-un raport, supraordonat, de autoritate fata de terti;

functiile publice pot fi indeplinite si de persoane fizice care nu sunt incadrate in munca intr-un organ de stat, in general, sau al administratiei publice,in particular.Este vorba de persoanele private care sunt investite, prin autorizare, cu dreptul de a presta un serviciu public.De exemplu: investitura unei Comisii a Consiliului Local sau a unor imputerniciti ai primarului in materie de contraventii care nu fac parte, in mod normal, dintre functionarii publici.Aceste persoane sunt insa asimilate functionarilor publici si indeplinesc prerogative de putere, delegate.

Functonarul public este persoana fizica investita in mod legal, prin actul de vointa unilaterala al unei autoritati publice sau al alegatorilor, cu sarcina indeplinirii, pe un timp limitat sau nedeterminat a unei functii publice.

Puterea publica atribuita fiecarei functii publice este exercitata de catre titularii acesteia, persoane fizice care exercita atributii determinate de lege din competenta organului in care exista functia publica.

Persoanele fizice - functionarii publici - sunt mijloacele prin care actioneaza functiile publice.[1]

Functionarii publici sunt persoanele numite in functiile publice si reprezinta, totodata, resursele umane ale administratiei publice care, alaturi de cele materiale si banesti, asigura conditiile de functionare a acesteia .

In conformitate cu prevederile legale, functionarul public este persoana numita de catre autoritea publica competenta sau aleasa potrivit legii si investita in mod legal cu atributiile unei functii publice, prestand in mod permanent o activitate cu scopul de a asigura functionarea continua a unui serviciu public.

Actul de numire al functionarului public in functie este un act unilateral de vointa, de drept public si nicidecum un contract de drept comun.

De asemenea atributiile incredintate unui functionar public sunt de ordin general si se stabilesc prin lege, nu in interesul sau personal, ci al serviciului public.

In vederea asigurarii legalitatii activitatii de administratie publica, nu este suficient ca atributiile care formeaza diferitele functii publice sa aiba caracter legal, este necesar sa fie detinute in mod legal de catre cei care le exercita, deci functionarii publici sa fie atribuiti si investiti legal.

Cu exceptia functiilor alese, functionarii publici sunt investiti prin functie printr-un act administrativ  de numire, unilateral.Functionarul public este investit cu atributiile care ii alcatuiesc competenta de catre lege si nu de cei care l-au ales sau numit.

Functia publica este exercitata de catre persoane fizice care isi fac din aceasta o cariera.Cariera in functia publica cuprinde "ansamblul situatiilor juridice si efectele produse, care intervin de la data nasterii raportului de serviciu pana in momentul incetarii acestui raport, in conditiile legii.Modalitatile de dezvoltare a carierei in functia publica sunt promovarea intr-o functie publica superioara si avansarea in gradele de slarizare.

Numirea functionarilor publici se face de conducatorul autoritatii sau institutiei publice.Deci pentru a putea detine calitatea de functionar public, salariatul trebuie sa fie numit de conducatorul institutiei printr-un act de dispozitie care arata functia, pozitia, daca va activa intr-un organ de conducere sau de executie, obligatiile si drepturile, responsabilitatile sale.[2]

Prin numirea in functia publica, functionarul este investit cu un statut legal in care sunt prevazute drepturile si obligatiile acestuia.Situatia juridica a functionarului public este statutara.

Prin individualizarea efectuata la investirea in functia publica, dreptul devine subiectiv, avand un titular, astfel incat functionarul poate sa il apere in conformitate cu prevederile legale.Astfel de drepturi sunt publice, acorda garantii titularului functiei in indeplinirea atributiilor sale, iar functionarul public le detine temporar.Functionarul public poate sa-si apere drepturile conferite de lege in conditiile contenciosului administrativ.Fiind atribuite in interes general, aceste drepturi pot fi amplificate, dimensionate sau suprimate prin lege, in scopul cresterii eficacitatii serviciului public.[3]

In concluzie functionarul public este persoana fizica investita in mod legal, prin actul de vointa unilaterala al unei autoritati publice sau al alegatorilor, cu sarcina indeplinirii, pe un timp limitat sau nedeterminat, a unei functii publice.

Ideea de a conferi functionarului public un statut consfintit prin reglementari cu putere de lege corespunde sistemului functiei publice de cariera, integrandu-se valorilor statutului de drept.

In privinta functiei publice doctrina romaneasca este foarte clara inca din 1904 cand a aparut prima editie, "Tratat de drept administrativ" a profesorului Paul Negulescu.Abia dupa 20 de ani de la aparitia acestei lucrari fundamentale s-a adoptat primul statut al functionarilor publici la 19 iunie 1923 intregit cu regulamentul de aplicare din 23 noiembrie 1923, iar in 1940 a fost adoptat codul functionarilor publici, pentru ca in 1946 sa intre in vigoare un nou statut al functionarilor publici.

Din 1950 o data cu adoptarea primului cod al muncii si pana in 1999 nu a existat o lege-cadru a functionarilor publici, manifestandu-se o schimbare fundamentala de conceptie in sensul ca functionarul public avea acelasi regim juridic cu salariatul (regim de drept al muncii).[4]

Exercitarea unei functii publice este subordonata unor principii care stau la baza acesteia, si anume:

asigurarea prompta si eficienta, libera de prejudecati, coruptie, abuz de putere si presiuni politice a tuturor activitatilor efectuate de functionarii publici;

selectarea functionarilor publici exclusiv dupa criteriul competentei profesionale;

egalitatea sanselor la intrarea si la promovarea in corpul functionarilor publici;

stabilitatea functionarilor publici.

Toate aceste prevederi care sunt mentionate la art. 4 din Lege sunt de natura sa constitue corolarul activitatii functionarului public.

Desfasurandu-si fara influente de ordin politic, fara prejudecati, fara sa urmareasca interese materiale sau de alta natura, functionarul public trebuie sa fie un exemplu, un model de corectitudine si conduita civica.

Functionarul public are, potrivit acestor prevederi, drepturi egale la numirea in functie, se bucura de un tratament nepreferential si mai are un avantaj, este stabil in functia in care a fost numit.Aceasta inseamna ca la concursul organizat pentru ocuparea unui loc de functionar public, fiecare candidat are aceleasi sanse, fara discriminari, fara concurenta neloiala.

Pentru ocuparea unei functii publice candidatul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii asa cum sunt ele prevazute de art. 6 din Lege:

sa aiba numai cetatenia romana si domociliul in Romania: cerinta obiectiva si normala pentru ca functionarul public sa fie devotat tarii sale si numai acesteia sa traiasca efectiv in tara la a carei buna administratie doreste sa contribuie, sa participe prin activitatea sa specifica;

sa cunoasca limba romana, scris si vorbit;

sa aiba varsta de minim de 18 ani impliniti: motivat de faptul ca detinerea unei functii publice nu poate reveni unui minor, deci unei persoane care nu a implinit varsta de 18 ani.Detinerea unei functii publice presupune o anumita maturitate in comportament, o maturitate pe care numai varsta o poate aduce;

sa aiba capacitate deplina de exercitiu: aceasta inseamna sa fie pe deplin responsabil pentru urmarile faptelor sale.In Constitutie, in articolele 34 si 35 se arata ca nici minorii, nici incapabilii nu pot vota si nu pot fi alesi;

sa aiba o stare de sanatate corespunzatoare functiei pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;

sa indeplineasca conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica pentru care candideaza;

sa nu fi suferit nici o condamnare care sa-l faca incompatibil pentru exercitarea functiei publice;

sa castige concursul sau sa fie promovat la examenul organizat pentru ocuparea functiei publice.

Este bine de retinut faptul ca ocuparea unui post de functionar public nu este simpla pentru ca necesita studii si o anumita pregatire, un comportament exemplar, dar si ca este vorba de un post sigur, respectat, apreciat in societate, care aduce multe satisfactii, inclusiv de ordin material.

Fiecare cetatean care doreste sa ocupe o functie publica asemeni celui care este incadrat pe o asemenea functie este stimulat sa isi completeze studiile, pentru a avea posibilitatea sa treaca intr-o categorie profesionala superioara.Interesul persoanei care ocupa o functie publica este de natura sa ii confere posibilitatea promovarii sale in cariera nu numai prin criteriile de vechime, dar si prin completarea studiilor si respectiv prin trecerea sa intr-o categorie superioara[5].

Functile publice se pot clasifica dupa mai multe criterii.Astfel, din punctul de vedere al importantei functiei in realizarea competentelor ce revin organelor administratiei de stat deosebim doua mari categorii[6]:

Functii de conducere

Functii de executie

Functiile de conducere sunt intelese in sensul larg al conducerii si cuprind atributii de organizare, coordonare, indrumare, control.Prin continutul si impactul lor in activitatea administrativa ele sunt in acelasi timp si functii de decizie.

Functiile de conducere implica un grad deosebit de independenta si de raspundere.Functionarii de conducere sunt: conducatorii institutiilor si intreprinderilor publice, judecatorii, procurorii, arbitrii de stat, contabilii sefi si inginerii sefi din interprinderile de stat.

Functiile de executie au caracter auxiliar si implica un grad mai redus de responsabilitate.Functionarii de executie indeplinesc, in general, operatiuni administrative si de natura tehnica si numai in mod exceptional unele acte juridice individuale.Din aceasta categorie fac parte: registratorii, arhivarii, statisticienii, secretarii, dactilografii, referentii, contabilii etc.

La randul lor, functiile de conducere se grupeaza dupa alte criterii si anume:

1.Dupa continutul procesului decizional administrativ, functiile de conducere pot fi:

functii care includ toate elementele conducerii si vizeaza procesul de conducere in ansamblu;

functii care presupun, in mod preponderent, numai anumite elemente ale conducerii si vizeaza anumite parti (componente) ale procesului conducerii (organizare, coordonare, control etc.).

2.In raport cu suportul legislativ ce sta la baza crearii acestora, se disting:

functii prevazute numai in Constitutie (functii de demnitari si anumite functii eligibile);

functii prevazute in Statutul functionarilor publici;

functii prevazute in statute speciale, stabilite in anumite sectoare ori pentru anumite organe.

3.Dupa gradul de complexitate pe care il implica, distingem:

functii de conducere la nivelul organului administrativ;

functii de conducere la nivelul organelor interne (ce nu apar si ca organe de conducere);

functii de conducere la nivelul compartimentului (aparatului) administrativ.

4.Dupa natura intrinseca a activitatilor, putem indentifica cate doua categorii, atat la functiile de conducere, cat si la cele de executie, si anume:

functii de conducere cu o natura exclusiv administrativa (ministru, director general, director, rector etc.);

functii de conducere de specialitete (director tehnic, inginer sef, contabil sef);

functii de executie pur administrative: principale, auxiliare;

functii de executie de specialitate: tehnice, economice, juridice etc.

5.Dupa caracterul remunerator sau voluntar al muncii depuse, retinem:

functii de conducere retibuite (dupa caz, cu sau fara indemnizatie);

functii de conducere neretribuite (mai ales in ipoteza cumulului).

Dupa un alt criteriu general, si anume, al gradului de strictete al disciplinei, se disting:functii publice civile si functii publice cu caracter militar.

Daca avem in vedere criteriul general, si anume, modul de desemnare a titularilor, se disting:

functii care prsupun numirea titularilor;

functii care presupun repartizarea titularilor;

functii care presupun alegerea titularilor (de popor, Parlament, Consiliul Local/Judetean, adunari generale etc.).

Dupa regimul juridic aplicabil, se disting:

functii carora li se aplica regimul dreptului comun, adica regimul stabilit de Statutul functionarilor publici;

functii carora li se aplica regimuri statutare speciale.[7]